de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Sumar

Făcându-se referire la ele, ca susţinând, cât şi ca slăbind cazul creşterii şi educării copiilor de către homosexuali, 57 de poveşti de viaţă relatate de copii cu părinţi homosexuali, publicate de Rafkin în 1990 şi de Saffron în 1996, au fost supuse la o analiză a conţinutului. Copiii menţionează una sau mai multe probleme sau preocupări în 48 (92%) dintre cele 52 de familii. Dintre cele 213 probleme estimate, 201 (94%) au fost atribuite părintelui homosexual (părinţilor homosexuali). Fiicele mai mari din cel puţin 8 (27%) din 30 de familii şi fiii mai mari din cel puţin 2 (20%) din 10 familii, s-au descris pe sine ca homosexuali sau bisexuali. Aceste descoperiri sunt incompatibile cu afirmaţiile că copiii homosexualilor nu diferă apreciabil de cei care locuiesc cu părinţi căsătoriţi sau că copiii homosexualilor nu sunt mai predispuşi să se implice în homosexualitate.

Referinţe

Psychological Reports, 2002, 90, 71-82.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., Children of Homosexual Parents Report Childhood Difficulties. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron

De-a lungul istoriei, toate civilizaţiile şi religiile importante au condamnat homosexualitatea.^[1] În coloniile americane, actele homosexuale erau un delict capital. Thomas Jefferson a spus că homosexualitatea „ar trebui pedepsită, dacă este vorba de un bărbat, prin castrare, iar dacă este vorba de o femeie, prin tăierea unei găuri cu diametrul de cel puţin o jumătate de inci în cartilagiul nasului.”^[2] Până în 1961 actele homosexuale erau ilegale în toată America.

Homosexualii susţin că „atitudinea prevalentă faţă de homosexuali în SUA şi în multe alte ţări este repulsia şi ostilitatea… pentru acte şi dorinţe care nu fac rău nimănui”.^[3] Asociaţia Americană de Psihologie şi Asociaţia Americană de Sănătate Publică au asigurat Curtea Supremă a SUA în 1986 că „nu există date semnificative care să arate că angajarea în… sexul oral şi anal rezultă într-o disfuncţie mentală sau fizică”.^[4]

Este atitudinea istorică împotriva homosexualităţii doar o prejudecată? Chiar nu este comportamentul homosexual dăunător, cum susţin homosexualii şi aceste asociaţii de sănătate?

Homosexualii mor tineri

Fumătorii şi dependenţii de droguri nu trăiesc la fel de mult ca nefumătorii şi cei care nu sunt dependenţi de droguri, de aceea considerăm fumatul şi abuzul de narcotice dăunătoare. Durata medie de viaţă a homosexualilor sugerează că activităţile lor sunt mai distructive decât fumatul şi aproximativ la fel de periculoase ca drogurile.

Într-un studiu de pionierat,^[5] 6737 de necrologuri din 18 jurnale homosexuale din SUA, din timpul şi după apogeul epidemiei de SIDA (13 ani în total), au fost comparate cu un eşantion mare de necrologuri din ziare obişnuite. Necrologurile din ziarele obişnuite au fost similare cu mediile pentru longevitate din SUA: vârsta mediană de deces la bărbaţii căsătoriţi, niciodată divorţaţi, era de 75 de ani, 80% dintre ei au murit bătrâni (la vârsta de 65 de ani sau mai bătrâni). Pentru bărbaţii necăsătoriţi sau divorţaţi, vârsta mediană de deces era de 57 de ani, iar 32% dintre ei au murit bătrâni. Femeile căsătorite, niciodată divorţate, au avut aproximativ 79 de ani la deces, 85% au murit bătrâne. Femeile necăsătorite şi divorţate au avut aproximativ 71 de ani la deces, iar 60% dintre ele au murit bătrâne.

Totuşi, vârsta mediană de deces pentru homosexuali a fost efectiv aceeaşi în toată naţiunea – şi, per ansamblu, 2% au supravieţuit până la o vârstă înaintată. Dacă SIDA a fost înregistrată drept cauză a morţii, vârsta mediană a fost de 39 de ani. Pentru 829 de homosexuali, care au fost înregistraţi ca murind de altceva decât SIDA, vârsta mediană de deces a fost de 42 de ani, iar 9% au murit bătrâni. Cele 163 de lesbiene au avut o vârstă mediană de deces de 44 ani, iar 20% au murit bătrâne.

Chiar şi când aparent SIDA nu a fost implicată, homosexualii au avut frecvent parte de un deces prematur. Trei procente dintre homosexuali au murit în mod violent. Ei au prezentat un risc de 116 ori mai mare de a fi ucişi (comparativ cu ratele de crimă naţionale), un risc mult mai mare de a comite sinucidere şi au avut rate ridicate de deces în accidente rutiere. Atacurile de inimă, cancerul şi cedarea ficatului au fost excepţional de obişnuite. 18% dintre lesbiene au murit ucise, prin sinucidere sau în accidente – o rată de 456 de ori mai ridicată decât cea a femeilor albe cu vârsta între 25-44 de ani. Distribuţiile vârstei în eşantioanele de homosexuali în literatura ştiinţifică, din 1858 până în 1997, sugerează o durată medie de viaţă scăzută în mod similar.

Studiile despre longevitatea homosexualilor care au urmat au confirmat aceste rezultate generale. Compararea necrologurilor homosexualilor care au murit de SIDA, cu datele oficiale de la Supravegherea HIV/SIDA în SUA au demonstrat o concordanţă foarte apropiată între vârstele mediane de deces estimate, ca şi între a 25-a şi a 75-a funcţie de repartiţie [în statistică, a suta parte din frecvenţa totală, n. trad.] pentru distribuţia vârstei la deces.^[6] Un alt studiu a examinat şirurile multiple de dovezi – incluzând necrologurile mai recente din SUA şi tiparele parteneriatelor homosexuale din Scandinavia – găsind din nou că comportamentul homosexual era asociat cu o scădere a duratei vieţii cu probabil două decenii.^[7]

Ce fac homosexualii

Câteva studii importante despre comportamentul homosexual sunt rezumate în Tabelul 1. Două lucruri ies în evidenţă: 1) homosexualii se comportă similar în toată lumea şi 2) precum a observat în 1993^[8] Profesorul de medicină de la Harward, William Haseltine, „schimbările din comportamentul sexual raportate că au avut loc în unele grupuri, s-au dovedit, în cea mai mare parte, a fi tranzitorii. De exemplu, băile publice şi cluburile sexuale din multe oraşe mari ori s-au redeschis, ori nu s-au închis niciodată.”

Sexul oral: Homosexualii fac felaţie aproape tuturor bărbaţilor cu care au contacte sexuale (şi ingerează sperma cam de la jumătate dintre ei^[18]). Sperma conţine mulţi dintre germenii aflaţi în sânge, deci homosexualii care practică sexul oral prezintă riscuri asemănătoare cu cele ale consumării sângelui uman crud. Deoarece penisul are frecvent mici leziuni (şi adesea a fost în locuri insalubre, precum un rect), cei implicaţi în sexul oral pot fi infectaţi cu hepatita A sau gonoree (şi chiar cu HIV şi hepatita B). Fiindcă multe contacte au loc între străini (70% dintre homosexuali au estimat că au făcut sex doar o dată cu mai mult de jumătate dintre partenerii lor^[19]), iar homosexualii au undeva între 10^[20] şi 110^[21] parteneri diferiţi/an, potenţialul infectării este considerabil.

Sexul rectal: Studiile arată că aproximativ 90% dintre homosexuali s-au angajat în sexul rectal şi cam două treimi o fac în mod regulat.^[22] Într-un studiu de şase luni bazat pe însemnări sexuale zilnice,^[23] homosexualii au avut în medie 110 parteneri sexuali şi 68 de întâlniri sexuale rectale pe an.

Sexul rectal este periculos. În timpul contactului rectal, rectul devine un „bol de amestecare” pentru:

• salivă şi germenii ei şi/sau un lubrifiant artificial,
• propriile fecale,
• orice germeni, infecţii sau substanţe pe care le are penisul pe el şi
• fluidul seminal al celui care penetrează.

Sperma, care afectează negativ imunologic,^[24] pătrunde uşor prin peretele rectal (care are grosimea de doar o celulă), iar ruperea sau zgârierea peretelui anal este foarte obişnuită în timpul sexului anal/cu penisul. De aceea, aceste substanţe au aproape imediat acces la sângele din sistemul circulator. Spre deosebite de contactul heterosexual – în care sperma nu poate pătrunde prin vaginul cu straturi multiple şi nu sunt prezente fecalele – contactul sexual rectal este probabil cel mai eficient mod de a răspândi sexual hepatita B, HIV, sifilisul şi o mulţime de alte boli transmise prin sânge.

Tabelul 1. Activităţile homosexuale (în %)

Ruperea sau sfâşierea peretelui anal este probabilă îndeosebi în „fisting”, în care mâna şi, posibil, braţul sunt introduse în rect. Ea este, de asemenea, obişnuită când se folosesc „jucării” (jargon homosexual pentru obiectele care sunt introduse în rect – sticle, morcovi, chiar gerbili^[25] [mici rozătoare, n. trad.]). Riscul contaminării şi/sau de a fi nevoit să porţi o pungă de colostomie din cauza unui astfel de „sport” este foarte real. „Fistingul” era, aparent, atât de rar în vremea lui Kinsey, încât nici nu s-a gândit să întrebe despre el. În 1977, o treime dintre homosexuali au admis că îl practicau.^[26] Rectul nu a fost conceput ca să cuprindă pumnul, iar cei care fac aceasta se pot trezi nevoiţi să poarte scutece toată viaţa. Cancerul anal este de 24 de ori mai răspândit,^[27] iar hepatita C, de 10 ori^[28] mai răspândită la homosexuali.

Sexul care implică fecalele: Aproximativ 80% dintre homosexuali (vezi tabelul) admit că au lins anusul partenerilor sau şi-au introdus limba în el, ingerând astfel cantităţi de fecale semnificative din punct de vedere medical. Cei care ingeră fecale sau se „bălăcesc” în ele prezintă probabil un risc şi mai mare. În studiul însemnărilor zilnice,^[29] 70% dintre homosexuali se angajaseră în această activitate – jumătate dintre ei, în mod regulat în ultimele 6 luni. Rezultatul? – „incidenţa anuală a hepatitei A… la bărbaţii homosexuali a fost de 22 de procente, în timp ce niciun bărbat heterosexual nu s-a infectat cu hepatita A”. În 1992, s-a observat că proporţia homosexualilor din Londra care se angajau în sexul oral/anal nu scăzuse din 1984. ^[30]

În timp ce corpul are moduri de apărare împotriva germenilor fecali, expunerea la resturile fecale a zeci de străini în fiecare an este extrem de nesănătoasă. Ingerarea resturilor umane este principala cale de contractare a hepatitei A şi a paraziţilor enterici, cunoscuţi în mod colectiv ca sindromul intestinal al homosexualilor. Ingerarea fecalelor a fost, de asemenea, implicată în transmiterea febrei tifoide,^[31] herpesului şi cancerului.^[32] Aproximativ 10% dintre homosexuali au mâncat sau s-au jucat cu fecale [de exemplu, prin clisme, „bălăcirea” în fecale].

La sfârşitul anilor 1970, Departamentul pentru Sănătate Publică din San Francisco a consultat „75000 de pacienţi pe an, dintre care 70 până la 80% erau bărbaţi homosexuali… O medie de 10% dintre toţi pacienţii şi dintre contactele asimptomatice raportate din cauza probelor pozitive fecale sau culturilor de amibe, Giardia şi infecţiilor cu Shigella, erau lucrători în domeniul alimentar din stabilimente publice; aproape 5% dintre cei cu hepatita A erau angajaţi în mod similar.”^[33]

În 1976, un tip rar de scarlatină transmisă pe calea aerului a izbucnit printre homosexuali şi era cât pe ce să devasteze San Francisco.^[34] Un studiu suedez din 1982 „a sugerat că este posibil să fi avut loc o anumită transmitere [a hepatitei A] de la grupul homosexual, la populaţia generală”.^[35] Centrele SUA pentru Controlul Bolii au raportat că 29% dintre cazurile de hepatita A din Denver, 66% în New York, 50% în San Francisco, 56% în Toronto, 42% în Montreal şi 26% în Melbourne, în primele şase luni ale anului 1991, au fost la homosexuali.^[36]

Sexul care implică urina: Aproximativ 10% dintre homosexualii lui Kinsey au raportat că au folosit „duşurile aurii” [au băut urină sau au fost împroşcaţi cu urină]. În cel mai mare studiu pe homosexuali realizat vreodată,^[37] 23% au recunoscut că au făcut sex care implică urina. Într-un studiu aleatoriu mare al homosexualilor,^[38] 29% au raportat sexul care implică urina. Într-un studiu din San Francisco pe 655 de homosexuali,^[39] numai 24% au susţinut că au fost monogami în anul anterior. Dintre homosexualii monogami, 5% au băut urină, 7% au practicat „fistingul”, 33% au ingerat fecale prin contact anal/oral, 53% au înghiţit spermă şi 59% au primit spermă în rectul lor, în timpul lunii anterioare.

Alte practici homosexuale

Sadomasochismul: Precum arată Tabelul 1, o minoritate importantă de homosexuali se angajează în tortură, pentru distracţie sexuală (15% dintre lesbiene s-au angajat în „străpungere, tăiere sau biciuire până la sângerare” cu iubitele lor^[40]).

Sexul cu minori: 25% dintre homosexualii albi^[41] au recunoscut că la vârsta adultă au făcut sex cu băieţi de 16 ani sau mai mici. Într-un studiu în 10 state,^[42] 33% dintre cei 181 de profesori şi 22% dintre cele 18 profesoare, care au fost prinşi molestând elevi, au făcut-o homosexual, deşi mai puţin de 3% dintre bărbaţi şi mai puţin de 2% dintre femei sunt bisexuali sau homosexuali^[43].

În funcţie de studiu, procentul homosexualilor care au raportat sex în WC-urile publice a variat de la 14%,^[44] la 41%^[45], la 66%^[46]. Procentul celor care au raportat sex în băile homosexuale variază de la 9%^[47], la 60%^[48] şi 67%^[49]. Mai mult, 45%,^[50] 64%^[51] şi 90%^[52] au spus că au folosit droguri ilegale.

Se poate ca teama de SIDA să fi redus numărul de parteneri homosexuali, dar numerele sunt uriaşe, după orice standard. În Spania,^[53] homosexualii au avut în medie 42 de parteneri sexuali pe an în 1989; într-un studiu longitudinal făcut în Amsterdam, numărul era de 25 de parteneri pe an în 1994.^[54] Lesbienele nu au atât de multe partenere, dar nici nu se reduce viaţa lor sexuală la alte femei. Din 498 de lesbiene din San Francisco, într-un studiu făcut de Centrele SUA pentru Controlul Bolii în 1993, 81% au raport sex cu bărbaţi şi 10% sex cu homosexuali, în ultimii 3 ani. 4% au raportat folosirea unui drog intravenos.^[55]

Consecinţe medicale ale sexului homosexual

Moartea şi boala însoţesc activitatea sexuală promiscuă şi neigienică. Între 70%^[56] şi 78%^[57] dintre homosexuali au raportat că au avut o boală cu transmitere sexuală. Proporţia celor cu paraziţi intestinali (viermi, gălbează, amibă) a variat de la 25%^[58], la 39%.^[59] Cu referire la 2012, 55% dintre cazurile de SIDA în SUA au fost la homosexuali, iar 30000 de homosexuali din SUA au contractat HIV în fiecare an.^[60]

Studiul de la Seattle bazat pe însemnări zilnice^[61] a găsit că anual homosexualii:

• au făcut felaţie la 108 bărbaţi şi au înghiţit sperma de la 48;
• au schimbat salivă cu 96;
• au avut parte de 68 de penetrări cu penisul ale anusului; şi
• au ingerat material fecal de la 19.

Nu este de mirare că 10% au fost depistaţi cu hepatita B, iar 7% au contractat hepatita A, în timpul studiului de 6 luni.

Moştenirea homosexuală

Homosexualii au dat buzna la răsăritul libertăţii sexuale şi s‑au întors cu o maladie care i-a distrus pe mulţi dintre ei. Cei care tratează pacienţii cu SIDA se află într-o situaţie de risc, nu numai din cauza infectării cu HIV, care în 1996 a implicat aproximativ 200 de lucrători în domeniul sănătăţii,^[62] ci şi din cauza tuberculozei şi a altor boli asociate.^[63] Cei care locuiesc cu pacienţi cu SIDA se află, de asemenea, într-o situaţie de risc.^[64]

Cel puţin opt noi germeni transmişi sexual au fost identificaţi între 1980 şi 1997.^[65] Dr. Max Essex, Preşedintele Institutului Harvard pentru SIDA, a avertizat Congresul în 1992 că „SIDA a condus deja la alte tipuri de epidemii periculoase… Dacă SIDA nu este eliminată, alţi microbi noi, letali vor apărea şi nici sexul sigur, nici practicile care nu implică drogurile nu-i vor preveni.”^[66] Cel puţin 8 şi poate 30 de pacienţi,^[67] au fost infectaţi cu HIV de către lucrătorii din sănătate în 1992, inclusiv de dentişti, asistenţi medicali şi chirurgi.^[68]

Talciocul biologic

Practicile sexuale tipice ale homosexualilor sunt o poveste medicală de groază – imaginaţi-vă schimbul de salivă, fecale, spermă şi/sau sânge cu zeci de bărbaţi diferiţi în fiecare an. Imaginaţi-vă băutul urinei, ingerarea fecalelor şi suferirea traumei rectale în mod regulat. Adesea întâlnirile sexuale au loc în timp ce participanţii sunt beţi, euforici din cauza drogurilor şi/sau în cadrul unei orgii. În plus, multe dintre ele se desfăşoară în locuri extrem de neigienice (săli de baie, cabine murdare în care se vizionează filme pornografice) sau, din cauză că homosexualii călătoresc atât de frecvent, în alte părţi ale lumii.

În fiecare an, un sfert sau mai mult dintre homosexuali vizitează o altă ţară.^[69] Germeni americani de-abia apăruţi sunt duşi în Europa, Africa şi Asia. Şi patogeni de-abia apăruţi din acele continente vin aici. Homosexualii străini vizitează regulat SUA şi participă la talciocul biologic.

Din nefericire, pericolul acestor schimburi nu-i afectează doar pe homosexuali. Cei care călătoresc au adus atât de multe boli tropicale în New York City, încât a trebuit să se înfiinţeze un centru pentru boli tropicale, iar homosexualii au dus HIV din New York City în restul lumii.^[70] Cei mai mulţi dintre cei 12642 de americani care au ajuns la SIDA prin sânge contaminat din 1992 până în prezent, au primit virusul de la homosexuali, iar cele mai multe femei din California care au ajuns la SIDA prin activitate heterosexuală au luat-o de la bărbaţi care s-au angajat în comportament homosexual.^[71]

Există un tipar aici, pe care îl ignorăm pe riscul nostru. Practicile homosexuale creează un nivel de igienizare şi de boli cronice caracteristice lumii a treia, necunoscut celor mai mulţi occidentali. Cu apariţia noilor boli contagioase, homosexualitatea nu doar că măreşte costurile medicale, ci măreşte riscul implicat în a da şi a primi îngrijire medicală, în a primi sânge şi a servi masa în oraş.

Compasiune sinceră

Societatea este preocupată în mod legitim de riscurile pentru sănătate – ele au impact asupra impozitelor noastre şi asupra riscului oricui de a se îmbolnăvi şi de a fi vătămat. Fiindcă ne pasă de ei, fumătorii sunt descurajaţi să fumeze, prin prime de asigurare mai mari, taxe pe ţigări şi interzicerea fumatului în public. Aceste presiuni sociale îi determină pe mulţi să renunţe. La fel, îi încurajează pe nefumători să rămână nefumători.

Homosexualii sunt oameni cu tulburări sexuale care se angajează în activităţi periculoase. Fiindcă ne pasă de ei şi de cei tentaţi să li se alăture, este important să nu încurajăm, nici să nu legitimăm un asemenea stil de viaţă distructiv.

Referinţe

^[1] Karlen (1971) Sexuality and Homosexuality, NY: Norton.

^[2] Pines (1982) Back to Basics. NY Morrow, p. 211.

^[3] Weinberg (1972) Society and the Healthy Homosexual, NY: St. Martin’s, prefaţă.

^[4] Amici curiae brief (1986), Bowers v. Hardwick.

^[5] Cameron ş.a. (1994) The longevity of homosexuals: before and after the AIDS epidemic. Omega Journal of Death and Dying 29(3):249-72.

^[6] Cameron & Cameron (2005) Gay obituaries closely track officially reported deaths from AIDS. Psychological Reports, 96:693-97.

^[7] Cameron ş.a. (1998) Does homosexual activity shorten life? Psychological Reports, 83:847-66.

^[8] Haseltine (1993) AIDS prognosis. Washington Times, 2/13/93, C1.

^[9] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data, NY: Saunders.

^[10] Jay & Young (1979) The Gay Report. NY: Summit.

^[11] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-79.

^[12] Schecter ş.a. (1984) Changes in sexual behavior and fear of AIDS. Lancet 1:1293.

^[13] Jaffee ş.a. (1983) National case-control study of Kaposi’s sarcoma. Annals Internal Medicine 99:145-51.

^[14] Quinn ş.a. (1983) The polymicrobial origin of intestinal infection in homosexual men. New England Journal Medicine 309:576‑82.

^[15] Beral ş.a. (1992) Risk of Kaposi’s sarcoma and sexual practices associated with faecal contact in homosexual or bisexual men with AIDS. Lancet 339:632-35.

^[16] Myers ş.a. (1991) AIDS: Knowledge, Attitudes, Behaviours in Toronto AIDS Committee of Toronto.

^[17] Elford ş.a. (1992) Kaposi’s sarcoma and insertive rimming. Lancet 339:938.

^[18] Corey & Holmes (1980) Sexual transmission of Hepatitis A in homosexual men. New England Journal Medicine 302:435-38.

^[19] Bell & Weinberg (1978) Homosexualities, NY: Simon and Schuster.

^[20] Hays ş.a. (1997) Actual versus perceived HIV status. AIDS 11:1495-1502.

^[21] Corey & Holmes (1980) Sexual transmission of Hepatitis A in homosexual men. New England Journal Medicine 302:435-38.

^[22] Hays ş.a. (1997) Actual versus perceived HIV status. AIDS 11:1495-1502.

^[23] Corey & Holmes (1980) Sexual transmission of Hepatitis A in homosexual men. New England Journal Medicine 302:435-38.

^[24] Manligit ş.a. (1984) Chronic immune stimulation by sperm alloantigens. Journal American Medical Association 251:237-38; Mulhall, ş.a. (1990) Anti-sperm antibodies in homosexual men. Genitourinary Medicine 66:5-7; Ratnam KV (1994) Effect of sexual practices on T cell subsets. International Journal of STD & AIDS 5:257-61.

^[25] Adams (1986) The straight dope. În The Reader Chicago, 3/28/86 (Adams scrie cu autoritate despre materialele contraculturale, rubrica lui apărând în multe ziare alternative din SUA şi Canada.).

^[26] Jay & Young (1979) The Gay Report, NY: Summit.

^[27] Koblin ş.a. (1996) Increased incidence of cancer among homosexual men. American Journal Epidemiology 144:916-23.

^[28] Ndimbi ş.a. (1996) Hepatitis C virus infection in a male homosexual cohort; risk factor analysis. Genitourinary Medicine 72:213-16.

^[29] Corey & Holmes (1980) Sexual transmission of Hepatitis A in homosexual men. New England Journal Medicine 302:435-38.

^[30] Elford ş.a. (1992) Kaposi’s sarcoma and insertive rimming. Lancet 339:938.

^[31] Dritz & Braff (1977) Sexually transmitted typhoid fever. New England Journal Medicine 296:1359-60.

^[32] Beral ş.a. (1992) Risk of Kaposi’s sarcoma and sexual practices associated with faecal contact in homosexual or bisexual men with AIDS. Lancet 339:632-35; Melbye & Biggar (1992) Interactions between persons at risk for AIDS and the general population in Denmark. American Journal Epidemiology 135:593-602.

^[33] Dritz (1980) Medical aspects of homosexuality. New England Journal Medicine 302:463-64.

^[34] Dritz & Braff (1977) Sexually transmitted typhoid fever. New England Journal Medicine 296:1359-60.

^[35] Christenson ş.a. (1982) An epidemic outbreak of hepatitis A among homosexual men in Stockholm. American Journal Epidemiology 116:599-607.

^[36] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-79.

^[37] Jay & Young (1979) The Gay Report, NY: Summit.

^[38] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-79.

^[39] McKusick ş.a. (1985) AIDS and sexual behaviors reported by gay men in San Francisco. American Journal of Public Health 75:493-96.

^[40] Lemp ş.a. (1995) HIV seroprevalence and risk behavior among lesbians. American Journal Public Health 85:1549-52.

^[41] Bell & Weinberg (1978) Homosexualities, NY: Simon & Schuster.

^[42] Cameron & Cameron (1996) Do homosexual teachers pose a risk to pupils? Journal of Psychology 130:603-613.

^[43] Laumann ş.a. (1994) The Social Organization of Sexuality, University Chicago Press.

^[44] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data, NY: Saunders.

^[45] Jay & Young (1979) The Gay Report, NY: Summit.

^[46] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-79.

^[47] Rotheram-Borus ş.a. (1994) Sexual and substance abuse acts of gay and bisexual male adolescents. Journal Sex Research 31:47-57.

^[48] Jay & Young (1979) The Gay Report, NY: Summit.

^[49] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; (1989) The effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports 64:1167-79.

^[50] Rotheram-Borus ş.a. (1994) Sexual and substance abuse acts of gay and bisexual male adolescents. Journal Sex Research 31:47-57.

^[51] Gebhard & Johnson (1979) The Kinsey Data, NY: Saunders.

^[52] Jafee ş.a. (1983) National case-control study of Kaposi’s sarcoma. Annals Internal Medicine 99:145-51.

^[53] Rodriguez-Pichardo ş.a. (1991) Sexually transmitted diseases in homosexual males in Seville, Spain. Genitourin Medicine 67:335-38.

^[54] de Wit ş.a. (1997) Homosexual encounters. International Journal of STD & AIDS 8:130-34.

^[55] Lemp ş.a. (1995) HIV seroprevalence and risk behavior among lesbians. American Journal Public Health 85:1549-52.

^[56] CDC (1997) HIV/AIDS Surveillance Report June.

^[57] Cameron ş.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99; Jay & Young (1979) The Gay Report, NY: Summit.

^[58] Jafee ş.a. (1983) National case-control study of Kaposi’s sarcoma. Annals Internal Medicine 99:145-51.

^[59] Quinn ş.a. (1983) The polymicrobial origin of intestinal infection in homosexual men. New England Journal Medicine 309:576‑82.

^[60] CDC (2012) HIV Surveillance Report, 2012, vol. 24, November.

^[61] Corey & Holmes (1980) Sexual transmission of hepatitis A in homosexual men. New England Journal Medicine 302:435-38.

^[62] CDC (1996) HIV/AIDS Surveillance Report December.

^[63] Dooley ş.a. (1992) Nosocomial transmission of tuberculosis in a hospital unit for HIV-infected patients. Journal American Medical Association 267:2632-35.

^[64] Dooley ş.a. (1992) Nosocomial transmission of tuberculosis in a hospital unit for HIV-infected patients. Journal American Medical Association 267:2632-35.

^[65] Wetzstein (1997) Washington Times, 12 aprilie.

^[66] Essex (1992) Mărturie înaintea Subcomitetului pentru Sănătate şi Mediu, 24 februarie.

^[67] Essex (1992) Mărturie înaintea Subcomitetului pentru Sănătate şi Mediu, 24 februarie.

^[68] Ciesielski ş.a. (1992) Transmission of human immunodeficiency virus in a dental practice. Annals Internal Medicine 116:798-80; Houston Post (1992), Anunţ CDC, 7 august.

^[69] Biggar (1984) Low T-lymphocyte ratios in homosexual men. Journal American Medical Association 251:1441-46; Wall Street Journal (1991) B1, 07-18-91; Tveit (1994) Casual sexual experience abroad. Genitourin Medicine 70:12-14.

^[70] Beral ş.a. (1992) Risk of Kaposi’s sarcoma and sexual practices associated with faecal contact in homosexual or bisexual men with AIDS. Lancet 339:632-35; Melbye & Biggar (1992) Interactions between persons at risk for AIDS and the general population in Denmark. American Journal Epidemiology 135:593-602.

^[71] Chu ş.a. (1992) AIDS in bisexual men in the U.S. American Journal Public Health 82:220-24.

[Paul Cameron, Ph. D., Medical Consequences of What Homosexuals Do. Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Cifra de 10% a început ca o denaturare a studiilor făcute în anii 1940 de Alfred Kinsey şi asociaţii săi. Kinsey a raportat că 37% dintre bărbaţii din studiile sale au avut cel puţin o întâlnire homosexuală care a dus la orgasm. Şi a sugerat că cifrele erau subestimate – că procentul real era chiar mai mare. Organizaţiile pro-homosexualitate au dedus cifra de 10% din rapoartele lui, dorind un procent destul de mare pentru a fi folosit în mişcarea de lobby a drepturilor civile, dar nu prea mare încât să fie de necrezut.

Studii mai recente, făcute în diferite ţări din lume, de către institute de cercetare şi universităţi, au arătat, în mod logic, că mai puţin de 3%, posibil chiar mai puţin de 2% dintre bărbaţi sunt activi din punct de vedere homosexual, într-un an dat. Probabil că mai puţin de 5% din populaţia masculină adultă se angajează într-o practicare susţinută a homosexualităţii, într-o perioadă semnificativă a vieţii adulte. Homosexualitatea feminină este estimată a fi aproximativ jumătate sau mai puţin de jumătate din procentele masculine şi pare să caracterizeze mai puţin de 2% din populaţia feminină. Aceasta înseamnă că pretenţia unui procent de 10% este o denaturare.

Iată o listă a câtorva studii…

1. Un studiu făcut pe 5514 studenţi canadieni la colegiu şi universitate, cu vârsta sub 25 de ani, a găsit că 1% erau homosexuali şi 1% erau bisexuali. Studiu făcut de King ş.a. (1988). Canada, Youth and AIDS Study. Kingston, ON: Universitatea Oxford.
2. Un studiu făcut pe 8337 de bărbaţi britanici a găsit că 6,1% avuseseră „o experienţă homosexuală” şi că 3,6% au avut mai mult de un partener homosexual. Studiu de Johnson, A. M. ş.a. (1992). Sexual lifestyles and HIV risk. Nature, 360(3), 3 decembrie 1992, 410-421.
3. Un studiu francez pe 20055 de oameni a găsit că 4,1% dintre bărbaţi şi 2,6% dintre femei au avut cel puţin un contact sexual cu o persoană de acelaşi sex, în viaţa lor. Studiu de ANRS: Agence Nationale de Recherches sur le Sida investigators (1992). AIDS and sexual behavior in France. Nature, 360(3), 3 decembrie 1992, 407-409.
4. Un studiu aleatoriu danez a găsit că 2,7% din cei 1373 de bărbaţi care au răspuns la chestionar aveau experienţă homosexuală (contact sexual). Studiu de Melbye, M. & Biggar, R. J. (1992). Interactions between persons at risk for AIDS and the general population in Denmark. American Journal of Epidemiology, 135(6), 593-602.
5. Studiul Naţional de Sănătate din SUA ia interviuri familiilor populaţiei civile neinstituţionalizate. Rezultatele a trei dintre aceste studii, făcute în 1990-1991 şi bazate pe mai mult de 9000 de răspunsuri de fiecare dată, au găsit că între 2-3% dintre cei care au răspuns, au spus „da” la un set de afirmaţii care includeau „Eşti un bărbat care a făcut sex cu un alt bărbat, cândva după 1977, chiar şi numai o dată.” Studiu de Dawson, D. & Hardy, A. M. (1990-1992). National Centre for Health Statistics, Centres for Disease Control, Prezentare de date, 204, 1990‑1992.
6. Într-un studiu aleatoriu pe 600 de norvegieni, 3,5% dintre bărbaţi şi 3% dintre femei au raportat că avuseseră o experienţă homosexuală cândva în viaţa lor. Studiu de Sundet, J. M. ş.a. Prevalence of risk-prone sexual behaviour in the general population of Norway. În Global Impact of AIDS, editat de Alan F. Fleming ş.a. (New York: Alan R. Liss, 1988), 53-60.
7. Un studiu naţional pe bărbaţi americani a găsit că 1,1% erau implicaţi în activitate sexuală exclusiv cu acelaşi sex, de-a lungul perioadei de 10 ani a studiului. Studiu de John Billy ş.a. The Sexual Behavior of Men in the United States, Family Planning Perspectives 25 (1993).
8. Un alt studiu pe bărbaţi americani a găsit că între 1,6 şi 2% luaseră parte la o activitate sexuală de un anumit fel cu persoane de acelaşi sex în ultimul an şi că 3,3% luaseră parte, ocazional sau destul de des, la maturitate. Studiu de Robert Fay ş.a. Prevalence and Patterns of Same-gender Sexual Contact Among Men, Science 243 (1989).
9. Un al treilea studiu pe bărbaţi din SUA a găsit că 2,7% avuseseră contacte cu persoane de acelaşi sex în ultimul an, 4,1% în ultimii 5 ani şi 4,9% de la vârsta de 18 ani. Studiu de Edward Lauman ş.a. The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the USA, 1994.
10. Un studiu pe bărbaţi din SUA, Regatul Unit şi Franţa a găsit că 0,82% (SUA), 1,15% (Regatul Unit) şi 0,72% (Franţa) dintre bărbaţi au făcut sex exclusiv cu persoane de acelaşi sex, într-o perioadă de 5 ani. Studiu de Randall Sell ş.a. The Prevalence of Homosexual Behaviour and Attraction in the United State, the United Kingdom and France: Results of National Population-based Samples, Archives of Sexual Behaviour 24 (1995).
11. Patru studii pe bărbaţi americani, de-a lungul unei perioade de 20 de ani, au găsit că frecvenţa activităţii sexuale cu acelaşi sex printre bărbaţi, în ultimele 12 luni, era de cel puţin 1,9%, 1,2%, 2,4% şi respectiv 2,0%. Studii de Susan Rogers şi Charles Turner. Male-Male Sexual Contact in the USA: Findings From Five Sample Surveys, 1970-1990. Journal of Sex Research 28 (1991).

[Is 10% of the population really gay? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Frank Worthen

Lawrence J. Hatterer, autorul lucrării Schimbarea homosexualităţii la bărbat, a formulat definiţia: „Un homosexual este cineva motivat în viaţa adultă de o atracţie erotică preferenţială, bine definită, faţă de membrii aceluiaşi sex şi care, de obicei, dar nu neapărat, se implică în relaţii sexuale evidente cu ei.” Am descoperit că este o definiţie care funcţionează bine, deşi o explicaţie completă a condiţiei homosexualităţii trebuie să pătrundă mult mai adânc.

Născut?

Majoritatea homosexualilor cred că s-au născut „homosexuali”. Adesea această opinie le oferă mângâiere, eliberându-i de responsabilitatea de a se schimba. Totuşi, nu există dovezi ştiinţifice solide că oamenii se nasc homosexuali. Majoritatea covârşitoare a homosexualilor sunt complet normali din punct de vedere genetic. Ei sunt întru totul bărbaţi sau femei.

Comportament învăţat

Credem că homosexualitatea este un comportament învăţat, influenţat de un număr de factori: o viaţă de familie dezorganizată în primii ani de viaţă, o lipsă a dragostei necondiţionate din partea unui părinte, un eşec în identificarea cu părintele de acelaşi sex. Mai târziu, aceste probleme pot conduce la o căutare a dragostei şi acceptării, la invidie faţă de persoanele de acelaşi sex sau faţă de persoanele de sex opus, la o viaţă controlată de diverse temeri şi de sentimente de izolare.

Un lucru pare într-adevăr clar: homosexualitatea este cauzată de o multitudine de factori de bază. A da vina pe un singur domeniu înseamnă a gândi simplist. Temerile faţă de sexul opus, incestul sau molestarea, mamele dominatoare şi taţii slabi, apăsarea demonică, toate pot juca un rol în cauzarea homosexualităţii, dar niciun factor individual nu o poate cauza. Pe lângă factorii din exterior din viaţa unei persoane, propriile decizii personale joacă un rol cheie în formarea şi modelarea identităţii homosexuale, deşi puţini admit aceasta.

Ce spune Biblia?

Biblia afirmă clar în cinci locuri că comportamentul homosexual este păcat: Levitic 18:22 şi 20:13, Romani 1:26-27, 1 Corinteni 6:9-10, Timotei 1:9-10. Conform Cuvântului lui Dumnezeu, pofta şi fantezia sexuală, atât homosexuale, cât şi heterosexuale, sunt păcătoase.

Pe de altă parte, 1 Corinteni 10:13 ne asigură că ispita nu este păcat: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

Este diferenţă între a simţi atracţie faţă de acte sau fantezii homosexuale şi alegerea de a ceda atracţiei respective. Este diferenţa dintre ispită şi păcat. Nu putem controla pe deplin ce ne ispiteşte, dar alegerea de a da sau nu curs ispitei se află în puterea noastră. Puterea de alegere este întărită de Duhul Sfânt.

Cele patru componente ale homosexualităţii

Problema homosexualităţii implică mult mai mult decât un act sexual. De obicei, cei prinşi de acest păcat au intrat deja, într-o anumită măsură, în stilul de viaţă homosexual. Pentru a înţelege mai bine circumstanţele homosexualului care caută ajutor, am împărţit homosexualitatea în patru componente: comportament, răspuns psihic, identitate şi stil de viaţă.

Comportamentul. Deseori se presupune că toţi homosexualii se implică în acte homosexuale, dar lucrurile nu stau întotdeauna astfel. Din cauza temerilor sau convingerilor religioase puternice, unii se abţin de la comportamentul sexual, având însă parte de o luptă intensă cu atracţiile homosexuale.

O altă presupunere greşită este că toţi cei care se implică în acte homosexuale sunt homosexuali. Există un număr uriaş de bărbaţi heterosexuali care iau parte la acte homosexuale dintr-o varietate de motive, precum faptul că se află în închisoare sau oriunde altundeva unde sexul heterosexual nu este disponibil.

De asemenea, nu credem că un copil implicat în acte homosexuale în primii ani de viaţă va deveni neapărat homosexual, cu excepţia cazului în care actele homosexuale îi satisfac nevoi neîmplinite în alte moduri, precum nevoia de dragoste, acceptare, siguranţă şi semnificaţie.

În aceste cazuri, implicarea copilului în actul homosexual este văzută ca o „compensaţie” pe care o obţine pentru nevoi nesexuale. Este posibil ca actul şi nevoile împlinite să devină sinonime, ceea ce poate conduce la dezvoltarea unei orientări homosexuale. Cu toate acestea, statisticile arată că cei mai mulţi copii care se implică în acte homosexuale reuşesc să le depăşească, ajungând să ducă o viaţă heterosexuală normală.

Răspunsul psihic. O scurtă definiţie a termenului ar fi: „excitaţie sexuală (stimulare) cauzată de percepţia vizuală sau de speculaţia în fantezie”. Răspunsul psihic este un termen tehnic pentru ceea ce mulţi numesc „orientare homosexuală”.

Deşi mulţi afirmă că au simţit atracţie vizuală sau sexuală faţă de persoanele de acelaşi sex „de când îşi amintesc”, există o progresie în viaţa individului care conduce la un răspuns homosexual. Un copil poate începe cu o nevoie de a se compara cu alţii, pentru a vedea dacă se ridică la înălţimea standardelor societăţii. Când simte că o astfel de comparaţie nu îi este favorabilă, dezvoltă admiraţie pentru trăsăturile şi caracteristicile fizice pe care simte că nu le are.

Admiraţia, care este normală, se poate transforma în invidie. Invidia conduce la dorinţa de a-i poseda pe alţii şi, în cele din urmă, de a folosi energia altora. Undeva pe drum, această dorinţă puternică devine erotică, conducând în final la răspunsul homosexual psihic.

Când răspunsul psihic începe să acapareze viaţa cuiva, are loc o anumită planificare. Situaţiile sexuale sunt zugrăvite în minte. Când are loc prima întâlnire sexuală, ea poate fi rezultatul mai multor ani de planificare şi fantezie. Totuşi, comportamentul homosexual poate preceda răspunsul psihic, care se poate dezvolta ca un răspuns condiţionat la întâlniri plăcute cu persoane de acelaşi sex.

Identitatea. Unii intră în homosexualitate prin „identitate”. Este posibil ca la început să nu fi simţit atracţie sexuală pentru persoanele de acelaşi sex sau să nu fi avut întâlniri homosexuale. Totuşi, de la o vârstă fragedă, au simţit că erau „diferiţi” de ceilalţi. Se simt anormali, ca şi cum nu se potrivesc în lumea heterosexuală. Ei gândesc: „Dacă nu sunt heterosexual, probabil că sunt homosexual” şi acceptă eticheta homosexuală pentru viaţa lor.

Bineînţeles, este o interpretare greşită. Cineva care este chinuit de timiditate, de teama de sexul opus, de lipsa de abilităţi atletice sau sociale nu trebuie să accepte eticheta „homosexual”. Cu toate acestea, unii ajung să se comporte conform etichetelor. Odată ce eticheta este acceptată, caracteristicile sale implicite încep să se dezvolte în viaţa individului. Ceea ce credem despre noi este de o importanţă extremă.

Stilul de viaţă. Un homosexual poate insista că nu este răspunzător pentru identitatea lui, pentru răspunsul lui psihic sau chiar pentru prima lui întâlnire sexuală, care se poate să-i fi fost impusă. Totuşi, fiecare homosexual trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru alegerea sa de a intra în stilul de viaţă homosexual.

Oamenii intră în acest stil de viaţă în grade diferite. Unii trăiesc în cea mai mare parte în lumea heterosexuală, căutând numai întâlniri sporadice, impersonale. Alţii se cufundă în toată „subcultura homosexuală”, un cadru în care omul lucrează, trăieşte şi are contacte sociale într-un mediu complet homosexual.

Există tot felul de grade între cele două extreme, dar pentru mulţi homosexuali, în stilul de viaţă homosexual au simţit pentru prima dată o acceptare la un nivel profund. Cu toate acestea, în ciuda acceptării disponibile, stilul de viaţă homosexual se dovedeşte adesea a fi un mod de viaţă dureros şi lipsit de satisfacţii, îndeosebi pentru homosexualii mai în vârstă, care nu mai sunt doriţi din punct de vedere sexual.

După cum vedem în cele patru componente, homosexualitatea este o problemă complexă, cu multe definiţii şi variaţii. Dacă cineva îţi spune: „Sunt homosexual”, ţi-a spus de fapt foarte puţine despre el. Este nevoie de o privire mai în profunzime în viaţa sa pentru a determina gradul în care homosexualitatea a devenit parte a identităţii sale. Ceea ce ilustrează şi de ce homosexualitatea poate fi o problemă dificil de învins.

Este adevărat că ieşirea din homosexualitate nu este uşoară, dar mii de oameni au lăsat homosexualitatea în urmă şi au devenit făpturi noi în Cristos. (2 Corinteni 5:17) Mulţi s-au căsătorit şi au familii, în timp ce alţii au rămas celibatari, dar duc o viaţă fericită, consacrată slujirii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă dorinţele inimii noastre. Satan nu este mulţumit când cineva vede decepţia homosexualităţii şi descoperă calea de ieşire. Sunt multe lupte de dus, dar Cel care este în noi este mai mare decât cel care este în lume. (1 Ioan 4:4)

„Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” 2 Cronici 20:15

[Frank Worthen, What Is Homosexuality? Copyright © Frank Worthen. Tradus şi publicat cu permisiune. Fondator al Love In Action, Frank Worthen a fost implicat mai mult de patruzeci de ani în misiunea pentru homosexuali. New Hope Ministries este o continuare a lucrării sale.]

de Dr. Paul Cameron

Cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să înţelegem pe cineva care ar vrea să se angajeze în activitatea homosexuală. Pentru persoana obişnuită, ideea în sine produce fie nedumerire, fie repulsie. Într-adevăr, un studiu recent^[1] a indicat că doar 14% dintre bărbaţi şi 10% dintre femei şi-au imaginat că un asemenea comportament ar putea deţine vreo „posibilitate de plăcere”.

Natura specifică a dorinţei homosexuale i-a făcut pe unii oameni să concluzioneze că acest impuls trebuie să fie înnăscut: că un anumit număr de oameni „se nasc aşa”, că preferinţele sexuale nu pot fi schimbate sau măcar oprite. Ce arată de fapt cele mai bune cercetări? Sunt înclinaţiile homosexuale naturale sau irezistibile?

Cel puţin trei răspunsuri par posibile. Primul, răspunsul tradiţiei, precum urmează: comportamentul homosexual este un obicei rău, în care oamenii cad din cauză că sunt permisivi sexual şi experimentează. Această perspectivă susţine că homosexualii îşi aleg stilul de viaţă, ca rezultat al îngăduinţei faţă de sine şi al lipsei de dorinţă de a juca după regulile societăţii. A doua poziţie este susţinută de un număr de psihanalişti (de exemplu, Bieber, Socarides). După ei, comportamentul homosexual este o boală mintală, simptomatică, a dezvoltării oprite. Ei cred că homosexualii au dorinţe nenaturale sau perverse, ca o consecinţă a relaţiilor familiale de calitate slabă din copilărie sau a unei alte traume. A treia perspectivă este „biologică” şi susţine că astfel de dorinţe sunt la origine genetice sau hormonale, că nu există nicio alegere implicată şi că nu este necesară nicio „traumă în copilărie”.

Care dintre aceste perspective este cea mai compatibilă cu faptele? Care ne spune cel mai mult despre comportamentul homosexual şi originile lui? Răspunsul pare să fie că un comportament homosexual este învăţat. Următoarele şapte dovezi susţin o asemenea concluzie.

1) Niciun cercetător nu a găsit diferenţe biologice sau genetice dovedite, între heterosexuali şi homosexuali, care să nu fi fost cauzate de comportament

Ocazional putem citi despre un studiu ştiinţific care sugerează că homosexualitatea este o tendinţă moştenită, dar de astfel de studii de obicei nu s-a ţinut cont, după o examinare atentă sau după încercări de replicare. Nimeni nu a găsit o singură diferenţă genetică, hormonală sau fizică, ereditară, între heterosexuali şi homosexuali – cel puţin, nu una care este replicabilă.^[2] În timp ce absenţa unei asemenea descoperiri nu dovedeşte că tendinţele moştenite nu sunt posibile, ea sugerează că nu a fost găsită niciuna, fiindcă nu există niciuna.

2) Oamenii tind să creadă că dorinţele şi comportamentele lor sexuale sunt învăţate

Două studii ample le-au cerut respondenţilor homosexuali să explice originile dorinţelor şi comportamentelor lor – cum „au ajuns aşa”. Primul dintre studii a fost condus de Kinsey în anii 1940 şi a implicat 1700 de homosexuali. Al doilea, în 1970, a implicat 979 de homosexuali.^[3] Amândouă au fost făcute anterior perioadei când mişcarea „drepturilor gay” a început să politizeze problema originilor homosexuale. Amândouă au raportat esenţialmente aceleaşi descoperiri: în mod covârşitor, homosexualii credeau că sentimentele şi comportamentul lor erau rezultatul influenţelor sociale sau de mediu.

Într-un studiu din 1983 condus de Institutul pentru Cercetarea Familiei (FRI), care a implicat un eşantion aleatoriu de 147 de homosexuali, 35% au spus că dorinţele lor sexuale erau ereditare.^[4] Interesant, aproape 80% dintre cei 3400 de heterosexuali din acelaşi studiu au spus că preferinţele şi comportamentul lor erau învăţate (vezi Tabelul 1 de mai jos).

În timp ce aceste rezultate nu sunt concluzive, ele spun ceva despre tendinţa foarte recentă de a crede că comportamentul homosexual este moştenit sau biologic. Din anii 1930 (când Kinsey a început să strângă date) până la începutul anilor 1970, înainte să fi apărut răspunsul „corect politic”, numai aproximativ 10% dintre homosexuali susţineau că s-au „născut aşa”. Aparent, heterosexualii continuă să creadă că comportamentul lor este, în primul rând, un rezultat al condiţionării sociale.

3) Deseori homosexualii mai în vârstă îi abordează pe cei tineri

Există dovezi că homosexualitatea, precum folosirea drogurilor, este „transmisă” de indivizi mai în vârstă. Prima întâlnire homosexuală este de obicei iniţiată de o persoană mai în vârstă. În studii separate, 60%^[5], 64%^[6] şi 61%^[7] dintre respondenţi au afirmat că primul lor partener a fost cineva mai în vârstă decât ei, care a iniţiat experienţa sexuală.

Tabelul 1. Etiologia preferinţei sexuale

Preferinţa sexuală	Motive pentru a prefera	% dintre răspunsuri
Homosexualitatea (anii 1940 şi 1970)
	experienţă homosexuală (experienţe homosexuale) precoce cu adulţi/băieţi de aceeaşi vârstă	22%
	prieteni homosexuali/mult timp în preajma homosexualilor	16%
	relaţie nesatisfăcătoare cu mama	15%
	dezvoltare neobişnuită (băiat efeminat/artistic/fată „băieţoi”/probleme în relaţionarea cu propriul sex/etc.)	15%
	relaţie nesatisfăcătoare cu tatăl	14%
	parteneri heterosexuali indisponibili	12%
	inaptitudine socială	9%
	născut aşa	9%
Heterosexualitatea (1983)
	mult timp în preajma heterosexualilor	39%
	societatea învaţă heterosexualitatea, iar eu am răspuns	34%
	născut aşa	22%
	căsătoria părinţilor mei a fost atât de bună, încât am vrut să am ce aveau ei	21%
	am încercat şi mi-a plăcut	12%
	experienţe heterosexuale în copilărie cu copii de aceeaşi vârstă	12%
	era „ceea ce se făcea” în grupul meu	9%
	sedus de un adult heterosexual	5%

Cum se întâmplă aceasta este sugerat de un studiu aleatoriu naţional din Marea Britanie: 35% dintre băieţi şi 9% dintre fete au spus că au fost abordaţi pentru sex de adulţi homosexuali.^[8] Fie pentru atenţie, fie din curiozitate sau forţaţi, 2% dintre băieţi şi 1% dintre fete au cedat. În SUA, 37% dintre bărbaţi şi 9% dintre femei au raportat că au fost abordaţi pentru sex homosexual (65% dintre cei care au făcut invitaţia erau mai în vârstă).^[9]

De asemenea, un studiu pe mai mult de 400 de adolescenţi din Londra a raportat că „pentru băieţi, prima experienţă homosexuală a fost foarte probabil cu cineva mai în vârstă: jumătate dintre primii parteneri ai băieţilor aveau 20 de ani sau mai mult; pentru fete, procentul a fost de 43%.”^[10]

În alte eşantioane, un sfert dintre homosexuali au admis că au făcut sex cu copii sau cu adolescenţi minori,^[11] ceea ce sugerează că homosexualitatea le este prezentată tinerilor în acelaşi mod în care sunt învăţate alte comportamente – prin experienţă.

4) Experienţele homosexuale precoce influenţează tiparele de comportament adult

În anii 1980, cercetătorii^[12] au examinat datele de început ale lui Kinsey ca să determine dacă experienţele sexuale din copilărie au prezis sau nu comportamentul adult. Rezultatele au fost semnificative: experienţa homosexuală în anii de început – îndeosebi dacă a fost prima experienţă sexuală a persoanei – a fost un anticipator puternic al comportamentului homosexual adult, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Un tipar similar a apărut în studiul din 1970 al Institutului Kinsey: exista o legătură puternică între cei a căror primă experienţă a fost homosexuală şi cei care au practicat homosexualitatea mai târziu în viaţă.^[13]

În studiul FRI, două treimi dintre băieţii a căror primă experienţă a fost homosexuală s-au angajat în comportamentul homosexual ca adulţi; 95% dintre cei a căror primă experienţă a fost heterosexuală erau, de asemenea, heterosexuali în comportamentul lor adult. Un tipar progresiv similar al comportamentului sexual a fost raportat pentru femei.^[14]

Este remarcabil că cele mai cuprinzătoare trei studii empirice ale problemei au arătat esenţialmente acelaşi tipar. Primele experienţe sexuale ale copilului au fost puternic asociate cu comportamentul său sexual adult.

5) Conduita sexuală este influenţată de factori culturali – în special de convingerile religioase

Kinsey a raportat „mai puţină activitate homosexuală în grupurile de credincioşi, fie că erau protestanţi, catolici sau evrei, şi mai multă activitate homosexuală în grupurile mai puţin active religios.”^[15] Studiul FRI din 1983 a găsit o probabilitate mult mai mare ca cei crescuţi în familii nereligioase să devină homosexuali, faţă de cei din familii de credincioşi. Aceste studii sugerează că, atunci când oamenii cred cu tărie că un comportament homosexual este imoral, ei sunt semnificativ mai puţin predispuşi să se implice într-o asemenea activitate.

Studiul NORC din 1994^[16] a găsit că de trei ori mai mulţi bărbaţi care crescuseră în oraşe mari, faţă de cei care crescuseră în zone rurale, avuseseră experienţe homosexuale:

„Oraşele mari pot să ofere un mediu atrăgător pentru dezvoltarea şi exprimarea interesului faţă de persoanele de acelaşi sex. Nu este acelaşi lucru cu a spune că homosexualitatea este o alegere personală, deliberată sau conştientă. Dar un mediu care oferă oportunităţi mărite pentru sexualitatea cu acelaşi gen şi mai puţine sancţiuni negative pentru aceasta, poate să permită şi chiar să provoace exprimarea interesului pentru acelaşi gen şi comportamentul sexual cu acelaşi gen.” (p. 308)

Dacă impulsurile homosexuale ar fi cu adevărat moştenite, ar trebui să fim incapabili să găsim diferenţe în practica homosexuală, datorită educaţiei religioase sau locului în care a crescut copilul.

6) Mulţi îşi schimbă preferinţele sexuale

Într-un eşantion aleatoriu mare, 88% dintre femeile care în prezent susţin că au atracţie lesbiană şi 73% dintre bărbaţii care în prezent susţin că le place sexul homosexual au spus că fuseseră excitaţi sexual de sexul opus:^[17]

• 85% dintre aceste „lesbiene” şi 54% dintre aceşti „homosexuali” au raportat relaţii sexuale cu cineva de sex opus la vârsta adultă;
• 67% dintre lesbiene şi 54% dintre homosexuali au raportat atracţie sexuală în prezent faţă de sexul opus; şi
• 82% dintre lesbiene şi 66% dintre homosexuali au raportat că au fost îndrăgostiţi de un membru al sexului opus.

Homosexualii experimentează. Simt unele impulsuri normale. Cei mai mulţi au fost excitaţi sexual, au avut relaţii sexuale şi chiar s-au îndrăgostit de cineva de sex opus.

În două eşantioane aleatorii naţionale, 904 bărbaţi au fost întrebaţi despre viaţa lor sexuală de la vârsta de 21 ani şi, mai specific, în ultimul an.^[18] Precum arată Tabelul 2, 1,3% au raportat sex cu bărbaţi în anul anterior şi 5,2%, într-un anumit moment la vârsta adultă. Mai puţin de 1% dintre bărbaţi făcuseră sex numai cu bărbaţi în timpul vieţii. Iar 6 la fiecare 7 bărbaţi care făcuseră sex cu bărbaţi au raportat, de asemenea, sex cu femei.

Este o poveste mult diferită faţă de caracteristicile moştenite. Rasa şi genul nu sunt stiluri de viaţă opţionale. Ele rămân neschimbate. Schimbarea direcţiei şi experimentarea demonstrate în aceste două studii, identifică homosexualitatea ca o preferinţă, nu ca o inevitabilitate.

Tabelul 2. Comportamentul sexual la bărbaţii din SUA: studiile NORC din 1989-1990

Tipul comportamentului	% în ultimul an	% vreodată la vârsta adultă
sex numai cu bărbaţi	1	0,7
sex cu bărbaţi şi femei	0,3	4,5
sex numai cu femei	86,4	91,1

7) Există mulţi foşti homosexuali

Mulţi se angajează în una sau două experienţe homosexuale, iar apoi nu o mai fac niciodată – un tipar raportat de o treime dintre bărbaţii cu experienţă homosexuală dintr-un studiu.^[19] Şi apoi există foşti homosexuali – cei care au continuat legăturile homosexuale un număr de ani şi au ales apoi să-şi schimbe nu numai obiceiurile, ci şi obiectul dorinţei. Uneori schimbarea apare ca rezultat al psihoterapiei^[20]; la alţii, ea este inspirată de o convertire religioasă sau spirituală.^[21]

La fel ca modalităţile de „vindecare” de care au parte dependenţii de droguri şi alcoolicii, tratamentele nu îndepărtează întotdeauna dorinţa sau ispita homosexuală. Oricare ar fi mecanismul, într-un studiu din 1984, aproape 2% dintre heterosexuali au raportat că se considerau cândva homosexuali.^[22] Este clar că un număr substanţial de oameni îşi reconsideră preferinţele sexuale la un moment dat.

Ce cauzează dorinţa homosexuală?

Dacă impulsurile homosexuale nu sunt moştenite, ce feluri de influenţe cauzează cu adevărat dorinţe homosexuale puternice? Niciun răspuns nu este acceptabil pentru toţi cercetătorii în domeniu. Totuşi, factorii importanţi par să se încadreze în patru categorii. Precum în multe alte înclinaţii sexuale ciudate, bărbaţii par să fie predispuşi în special la:

1. Experienţa homosexuală:

• orice experienţă homosexuală în copilărie, în special dacă este o primă experienţă sexuală sau cu un adult;
• orice contact homosexual cu un adult, îndeosebi cu o rudă sau cu un model de autoritate (într-un studiu aleatoriu, 5% dintre adulţii homosexuali, faţă de 0,8% dintre heterosexuali, au raportat implicare sexuală în copilărie cu profesori din şcoala elementară sau secundară^[23]).

2. Anormalitatea familiei, incluzând următoarele:

• o mamă dominantă, posesivă sau care respinge;
• un tată absent, distant sau care respinge;
• un părinte cu înclinaţii homosexuale, îndeosebi unul care molestează un copil de acelaşi sex;
• un frate cu tendinţe homosexuale, îndeosebi unul care molestează un frate sau o soră;

lipsa mediului unei familii religioase;

• divorţul, care duce adesea la probleme sexuale atât la copii, cât şi la adulţi;
• părinţi care oferă ca model roluri neconvenţionale pentru sex;
• scuzarea homosexualităţii, ca fiind un stil de viaţă legitim – primirea călduroasă a homosexualilor (de exemplu, colegi de muncă, prieteni) în cercul familiei.

3. Experienţa sexuală neobişnuită, îndeosebi în copilăria timpurie:

• masturbarea precoce sau excesivă;
• expunerea la pornografie în copilărie;
• sexul depersonalizat (de exemplu, sexul în grup, sexul cu animale);
• pentru fete, interacţiunea sexuală cu bărbaţi adulţi.

4. Influenţe culturale:

• o subcultură vizibilă care aprobă social homosexualitatea, stârneşte curiozitatea şi încurajează explorarea;
• educaţia în favoarea sexului homosexual;
• modele de autoritate, în mod deschis homosexuali, ca profesori (4% dintre bărbaţii homosexuali ai lui Kinsey şi 4% dintre cei ai FRI au raportat că prima lor experienţă sexuală a fost cu un profesor);
• toleranţa societăţii şi toleranţa legală faţă de actele homosexuale;
• zugrăviri ale homosexualităţii ca un comportament normal şi/sau dezirabil.

Poate fi homosexualitatea schimbată?

Cu siguranţă că da. Precum am observat mai sus, mulţi oameni au renunţat la homosexualitate – aproape la fel de mulţi ca cei care îşi spun „gay”.

Clar, problema mai uşoară este să elimini comportamentul homosexual. La fel cum mulţi heterosexuali îşi controlează dorinţele de a se angaja în sex premarital sau extramarital, la fel, unii dintre cei cu dorinţe homosexuale se abţin de la contactul homosexual.

Un lucru pare să iasă în relief: tovărăşiile sunt de cea mai mare importanţă. Oricine vrea să se abţină de la comportamentul homosexual ar trebui să evite compania homosexualilor practicanţi. Există organizaţii, inclusiv „misiunile foştilor homosexuali”,^[24] destinate să-i ajute pe cei care doresc să-şi schimbe conduita. Psihoterapia susţine o rată de vindecare de aproximativ 30%, iar dedicarea religioasă pare să fie factorul de cel mai mare ajutor în evitarea obiceiurilor homosexuale.

Referinţe

^[1] Klassen (1989) Sex and Morality in the U.S., Weslyan University Press.

^[2] Marmor (1980) Homosexual Behavior: A Modern Reappraisal, Basic Books; Van Wyk & Geist (1984) Psychosocial development of heterosexual, bisexual, and homosexual behavior. Archives of Sexual Behavior 13:505-544; Byne (1994) The biological evidence challenged. Scientific American May; Cameron & Cameron (1995) Does incest cause homosexuality? Psychological Reports 76:611-21.

^[3] Bell, Homosexualities: their range and character, Nebraska Symposium în Motivation, Cole & Dienstbier (editori), University of Nebraska Press; King (1980) The etiology of Homosexuality as Related to Childhood Experiences and Adult Adjustment, lucrare de doctorat, Indiana University.

^[4] Cameron ş.a. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order, Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1989) Homosexuals in the armed forces, Psychological Reports 62:211‑219; P. Cameron ş.a., Child molestation and homosexuality, Psychological Reports 58:327-337; Cameron ş.a. (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil, Psychological Reports 57:1227-1236.

^[5] Bell & Weinberg (1978) Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women, Simon & Schuster; Bell ş.a. (1981) Sexual Preference (& Statistical Appendix), Indiana University Press.

^[6] Gebbard & Johnson (1979) The Kinsey Data: Marginal Tabulations of the 1938-63 Interviews Conducted by the Institute for Sex Research, Saunders.

^[7] Bieber ş.a. (1962) Homosexuality: a psychoanalitic study, Basic Books.

^[8] Schofield (1965) The sexual behaviour of young people, Little Brown.

^[9] Klassen (1989) Sex and Morality in the U.S. Wesleyan University Press.

^[10] Varnell (1990) Philadephia Gay News, august, 24-30.

^[11] Cameron ş.a. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order, Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces, Psychological Reports 62:211‑219; Cameron ş.a. (1986) Child molestation and homosexuality, Psychological Reports 58:327-337; Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil, Psychological Reports 57:1227-1236; Bell & Weinberg (1978) Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women, Simon & Schuster; Bell ş.a. (1981) Sexual Preference (& Statistical Appendix), Indiana University Press; Jay & Young (1979) The Gay Report Summit.

^[12] Van Wyk & Geist (1984) Psychosocial development of heterosexual, bisexual, and homosexual behavior, Archives of Sexual Behavior 13:505-544.

^[13] Bell (1973) Homosexualities: their range and character; Nebraska Symposium on Motivation, Cole & Dienstbier (editori), University Nebraska Press; King (1980) The Etiology of Homosexuality as Related to Childhood Experiences and Adult Adjustment, lucrare de doctorat, Indiana University.

^[14] Cameron & Cameron (1994) Is homosexuality learned? Lucrare prezentată la Eastern Psychological Association, 15 aprilie; Cameron ş.a. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order, Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces, Psychological Reports 62:211-219; Cameron ş.a. (1986) Child molestation and homosexuality, Psychological Reports 58:327-337; Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil, Psychological Reports 57:1227-1236.

^[15] Kinsey ş.a. (1984) Sexual behavior in the human male, Saunders, p. 483.

^[16] Laumann ş.a. (1994) The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, University Chicago Press.

^[17] Cameron ş.a. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order, Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces, Psychological Reports 62:211-219; Cameron ş.a. (1986) Child molestation and homosexuality, Psychological Reports 58:327-337; Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil, Psychological Reports 57:1227-1236.

^[18] Roberts & Turner (1991) Male-male sexual contact in USA, Journal of Sex Research 28:491-519.

^[19] Klassen ş.a. (1989) Sex and Morality in the U.S., Wesleyan University Press.

^[20] Beiber ş.a. (1962) Homosexuality: A Psychoanalytic Study, Basic Books.

^[21] De exemplu, Metanoia, Seattle, Washington; Courage, Center Valley, Pennsylvania.

^[22] Cameron ş.a. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order, Psychological Reports 64:1167-1179; Cameron ş.a. (1988) Homosexuals in the armed forces, Psychological Reports 62:211‑219; Cameron ş.a. (1986) Child molestation and homosexuality, Psychological Reports 58:327-337; Cameron (1985) Homosexual molestation of children/sexual interaction of teacher and pupil, Psychological Reports 57:1227-1236.

^[23] Cameron & Cameron (1995) Do homosexual teachers pose a risk to pupils? Lucrare prezentată la Eastern Psychological Association, 1 aprilie.

^[24] De exemplu, Metanoia, Seattle, Washington; Courage, Center Valley, Pennsylvania.

[Paul Cameron, Ph.D., What Causes Homosexual Desire and Can It Be Changed? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

A dovedit ştiinţa că homosexualitatea nu poate fi schimbată?

Deseori auzim afirmaţia că ştiinţa a dovedit că homosexualitatea nu poate fi schimbată. De aceea pare oportun să revedem revendicările şi descoperirile ştiinţei cu privire la acest subiect.

Dar înainte de a cerceta ce are de spus ştiinţa, ar trebui să facem observaţia că unii folosesc această afirmaţie pentru a submina creştinismul în trei moduri:

1. Ea este folosită pentru a pune sub semnul întrebării adevărul Scripturii sau interpretările sale. Dacă orientarea homosexuală nu poate fi schimbată, atunci trimiterea din 1 Corinteni 6:9-11 din Biblie fie greşeşte afirmând că unii oameni au fost homosexuali, fie înseamnă ceva diferit de o schimbare în orientare.
2. Dovada că homosexualii nu se pot schimba prezintă poziţia Bisericii ca lipsită de inimă. Dacă homosexualii nu se pot schimba, atunci sunt obligaţi la castitate permanentă, nu pentru că au ales să fie celibatari, ci pentru că este singura lor opţiune.
3. Biserica este prezentată ca afirmând că toţi homosexualii se pot schimba dacă ar vrea cu adevărat. Apoi descoperirile ştiinţei sunt folosite pentru a arăta că nu este posibil. Aceasta slăbeşte poziţia Bisericii sau o face să apară ca uşor de combătut.

Trebuie să mai facem o observaţie, înainte de a lua în considerare ce a descoperit ştiinţa. Discuţia despre schimbare se împotmoleşte de multe ori în categorii clare din punct de vedere logic, dar inaplicabile. A susţine că orientarea homosexuală este imutabilă înseamnă a face o afirmaţie universală: nu a existat niciodată şi nu va exista niciodată nici măcar o persoană care îşi schimbă orientarea homosexuală. A afirma că orice homosexual se poate schimba, astfel încât să nu mai simtă iar atracţii faţă de cei de acelaşi sex, este, de asemenea, o afirmaţie universală. Amândouă afirmaţiile sunt discreditate în mod curent, pentru că este uşor să găseşti oameni care s-au schimbat şi oameni care nu au reuşit să se schimbe. Există două soluţii, pentru a ne asigura că nu ne împotmolim astfel. Mai întâi, să recunoaştem o a treia alternativă – unii homosexuali se pot schimba. Iar în al doilea rând, trebuie să definim ce înseamnă schimbarea.

Definiţia schimbării are legătură cu homosexualitatea. Ea nici nu are o definiţie clară. Kinsey a folosit o scală şi a susţinut că oricine se află pe scală de la 2 la 6 este homosexual. Kinsey i‑a considerat homosexuali pe bărbatul care a fost violat în închisoare şi pe adolescentul care a avut o erecţie în vestiarul în care se schimbau băieţii. Dar la fel se poate susţine că oricine se află pe scală de la 1 la 5 este heterosexual; inclusiv că orice bărbat care a simţit atracţie sexuală faţă de o femeie, chiar şi numai o dată, este heterosexual.

Ce a descoperit ştiinţa?

Ce a arătat ştiinţa despre posibilitatea schimbării? Cele mai multe dintre studiile empirice publicate au fost făcute în anii 1950, 1960 şi 1970. Climatul politic de astăzi oferă puţină încurajare cercetătorilor care studiază schimbarea orientării sexuale. Mare parte din cercetarea timpurie a fost făcută folosind metode nesatisfăcătoare şi a lăsat ştiinţa fără prea multe date pentru a trage o concluzie. Ele nu pot fi citate ca o dovadă indiscutabilă că schimbarea este posibilă sau imposibilă. Par să existe dovezi că un anumit nivel de schimbare se poate aştepta de la un procent dintre cei care urmează tratament. Rezultatul pozitiv mediu care reiese din studiile din anii 1950-1970 este de aproximativ 33%. În timp ce nu este o rată uimitor de înaltă, este la fel de bună ca rata de succes pentru alte tulburări psihologice, precum tulburările de personalitate. Lipsa metodelor sofisticate în a descoperi dacă schimbarea are sau nu loc, nu dovedeşte netemeinicia succesului tratamentelor. Înseamnă doar că nu am înţeles cum să evaluăm schimbările din homosexualitate.

Mai recent, au existat studii demne de atenţie. Unul a fost făcut de Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH). NARTH a studiat oamenii care experimentaseră un anumit grad de schimbare. Într-un raport intitulat Un studiu al schimbării orientării sexuale, ei au făcut un raport despre un număr mare de homosexuali, 885 de persoane, care se schimbaseră sau căutau schimbarea, şi care au luat parte la studiu. După efortul depus pentru schimbare, ei au raportat următoarele:

• 15% au raportat că sunt exclusiv heterosexuali;
• 18% au raportat că sunt aproape exclusiv heterosexuali;
• 20% au raportat că sunt mai mult heterosexuali decât homosexuali;
• 11% în egală măsură heterosexuali şi homosexuali;
• 23% mai mult homosexuali decât heterosexuali;
• 8% aproape exclusiv homosexuali;
• 5% exclusiv homosexuali.

În mod clar, mulţi dintre cei care au căutat schimbarea au descoperit că schimbarea era posibilă.

Cel de al doilea a fost făcut de Dr. Robert Spitzer. Implicarea personală a Dr. Spitzer în acest studiu este semnificativă din punct de vedere istoric: el a fost principala personalitate care a contribuit la decizia APA din 1973 de a scoate homosexualitatea din Manualul de Diagnostic oficial al tulburărilor mentale. Astăzi el este şeful Cercetării Biometrice şi profesor de psihiatrie la Universitatea Columbia din New York City. În 2001 Spitzer a prezentat studiul său făcut pe 200 de bărbaţi şi femei care experimentaseră o schimbare semnificativă, de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală şi au menţinut schimbarea cel puţin cinci ani. Scopul lui Spitzer, în realizarea cercetării respective, a fost să „studieze experienţe relatate personal de indivizi care pretind că au obţinut o schimbare de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală, care a durat cel puţin cinci ani.” Concluziile lui Spitzer includ următoarele:

„Contrar cunoştinţelor convenţionale, unii indivizi puternic motivaţi, folosind o varietate de eforturi pentru schimbare, pot obţine o schimbare substanţială, în indicatori multipli ai orientării sexuale.”

„Ca cei mai mulţi psihiatri, am crezut că unui comportament homosexual i se poate numai rezista şi că nimeni nu şi-ar putea schimba cu adevărat orientarea sexuală. Acum cred că acest lucru este fals. Unii oameni pot şi se schimbă cu adevărat.”

Mulţi subiecţi căutaseră schimbarea din cauza deziluziei simţite faţă de un stil de viaţă promiscuu şi faţă de relaţii instabile, furtunoase. Mulţi au raportat un conflict cu valorile lor religioase şi mulţi doreau să fie (sau să rămână) căsătoriţi heterosexual. Până la intervievarea pentru studiu, trei sferturi dintre bărbaţi şi jumătate dintre femei se căsătoriseră.

O descoperire surprinzătoare a fost că 67% dintre bărbaţii care înainte de a depune efort pentru schimbare, simţiseră rar sau niciodată atracţie faţă de sexul opus, raportează acum o atracţie heterosexuală semnificativă. Chiar cei a căror orientare nu s-a schimbat – dar care au renunţat la comportamentul homosexual – au experimentat o îmbunătăţire semnificativă în sănătatea emoţională.

Dacă luăm în considerare conceptele Dr. Moberly despre cauzele homosexualităţii, putem vedea de ce este posibilă schimbarea. Deoarece nevoia de dragoste a cuiva faţă de persoanele de acelaşi sex este parte a ordinii create de Dumnezeu, schimbarea de la homosexualitate nu înseamnă eliminarea acestei nevoi. Schimbarea implică în realitate un proces de împlinire a nevoii de dragoste şi de menţinere a unei stări sănătoase a ei. Procesul presupune patru stadii distincte: a) schimbarea în comportament; b) creşterea stimei de sine; c) aprofundarea relaţiilor cu cei de acelaşi sex şi d) descoperirea relaţiei heterosexuale sau complementare din punct de vedere sexual.

Concluzie

Ştiinţa nu a ajuns la o concluzie decisivă cu privire la posibilitatea schimbării. Este posibil să găsim oameni care s-au schimbat şi oameni care spun că au încercat să se schimbe şi nu au reuşit.

Spune ştiinţa ceva relevant despre problema morală a homosexualităţii? Convingerea că practica homosexuală este imorală vine din chemarea lui Dumnezeu de a arăta ascultare faţă de voia Lui revelată. Din punct de vedere istoric, Biserica ne-a învăţat că toţi trebuie să urmărim ascultarea de o etică sexuală biblică a castităţii în căsătoria heterosexuală sau în celibat, în afara căsătoriei. Trebuie să urmărim acest lucru chiar când ni se pare greu. Deci cum se potriveşte cu aceasta posibilitatea schimbării?

Ce ar fi dacă ştiinţa chiar ar dovedi că schimbarea nu este posibilă? Schimbă aceasta standardul lui Dumnezeu? Biserica nu poate garanta vindecarea homosexualilor mai mult decât poate garanta căsătoria oamenilor necăsătoriţi. Există mai mulţi heterosexuali necăsătoriţi „condamnaţi” la abstinenţă sexuală de moralitatea sexuală „îngustă” a Bisericii, decât există persoane homosexuale constrânse în mod similar.

Poziţia Bisericii cu privire la comportamentul homosexual le cere indivizilor numai să fie capabili să se reţină de la activitatea homosexuală şi să găsească împlinire în grija lui Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor personale şi nu să fie neapărat capabili să devină heterosexuali. Aşa cum ar spune unii: „Opusul homosexualităţii nu este heterosexualitatea.” Desigur, schimbarea comportamentului se află în domeniul a ceea ce poate fi schimbat, aşa cum se dovedeşte prin felul în care înţelegem autonomia şi libera voinţă, ca şi de către descoperirile ştiinţifice, care în mod clar susţin metodele de schimbare a comportamentului.

[What Has Science Proved? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru mai multe informaţii pe această temă, recomandăm cartea Fața nevăzută a homosexualității de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău.]