A dovedit ştiinţa că homosexualitatea nu poate fi schimbată?

Deseori auzim afirmaţia că ştiinţa a dovedit că homosexualitatea nu poate fi schimbată. De aceea pare oportun să revedem revendicările şi descoperirile ştiinţei cu privire la acest subiect.

Dar înainte de a cerceta ce are de spus ştiinţa, ar trebui să facem observaţia că unii folosesc această afirmaţie pentru a submina creştinismul în trei moduri:

1. Ea este folosită pentru a pune sub semnul întrebării adevărul Scripturii sau interpretările sale. Dacă orientarea homosexuală nu poate fi schimbată, atunci trimiterea din 1 Corinteni 6:9-11 din Biblie fie greşeşte afirmând că unii oameni au fost homosexuali, fie înseamnă ceva diferit de o schimbare în orientare.
2. Dovada că homosexualii nu se pot schimba prezintă poziţia Bisericii ca lipsită de inimă. Dacă homosexualii nu se pot schimba, atunci sunt obligaţi la castitate permanentă, nu pentru că au ales să fie celibatari, ci pentru că este singura lor opţiune.
3. Biserica este prezentată ca afirmând că toţi homosexualii se pot schimba dacă ar vrea cu adevărat. Apoi descoperirile ştiinţei sunt folosite pentru a arăta că nu este posibil. Aceasta slăbeşte poziţia Bisericii sau o face să apară ca uşor de combătut.

Trebuie să mai facem o observaţie, înainte de a lua în considerare ce a descoperit ştiinţa. Discuţia despre schimbare se împotmoleşte de multe ori în categorii clare din punct de vedere logic, dar inaplicabile. A susţine că orientarea homosexuală este imutabilă înseamnă a face o afirmaţie universală: nu a existat niciodată şi nu va exista niciodată nici măcar o persoană care îşi schimbă orientarea homosexuală. A afirma că orice homosexual se poate schimba, astfel încât să nu mai simtă iar atracţii faţă de cei de acelaşi sex, este, de asemenea, o afirmaţie universală. Amândouă afirmaţiile sunt discreditate în mod curent, pentru că este uşor să găseşti oameni care s-au schimbat şi oameni care nu au reuşit să se schimbe. Există două soluţii, pentru a ne asigura că nu ne împotmolim astfel. Mai întâi, să recunoaştem o a treia alternativă – unii homosexuali se pot schimba. Iar în al doilea rând, trebuie să definim ce înseamnă schimbarea.

Definiţia schimbării are legătură cu homosexualitatea. Ea nici nu are o definiţie clară. Kinsey a folosit o scală şi a susţinut că oricine se află pe scală de la 2 la 6 este homosexual. Kinsey i‑a considerat homosexuali pe bărbatul care a fost violat în închisoare şi pe adolescentul care a avut o erecţie în vestiarul în care se schimbau băieţii. Dar la fel se poate susţine că oricine se află pe scală de la 1 la 5 este heterosexual; inclusiv că orice bărbat care a simţit atracţie sexuală faţă de o femeie, chiar şi numai o dată, este heterosexual.

Ce a descoperit ştiinţa?

Ce a arătat ştiinţa despre posibilitatea schimbării? Cele mai multe dintre studiile empirice publicate au fost făcute în anii 1950, 1960 şi 1970. Climatul politic de astăzi oferă puţină încurajare cercetătorilor care studiază schimbarea orientării sexuale. Mare parte din cercetarea timpurie a fost făcută folosind metode nesatisfăcătoare şi a lăsat ştiinţa fără prea multe date pentru a trage o concluzie. Ele nu pot fi citate ca o dovadă indiscutabilă că schimbarea este posibilă sau imposibilă. Par să existe dovezi că un anumit nivel de schimbare se poate aştepta de la un procent dintre cei care urmează tratament. Rezultatul pozitiv mediu care reiese din studiile din anii 1950-1970 este de aproximativ 33%. În timp ce nu este o rată uimitor de înaltă, este la fel de bună ca rata de succes pentru alte tulburări psihologice, precum tulburările de personalitate. Lipsa metodelor sofisticate în a descoperi dacă schimbarea are sau nu loc, nu dovedeşte netemeinicia succesului tratamentelor. Înseamnă doar că nu am înţeles cum să evaluăm schimbările din homosexualitate.

Mai recent, au existat studii demne de atenţie. Unul a fost făcut de Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH). NARTH a studiat oamenii care experimentaseră un anumit grad de schimbare. Într-un raport intitulat Un studiu al schimbării orientării sexuale, ei au făcut un raport despre un număr mare de homosexuali, 885 de persoane, care se schimbaseră sau căutau schimbarea, şi care au luat parte la studiu. După efortul depus pentru schimbare, ei au raportat următoarele:

• 15% au raportat că sunt exclusiv heterosexuali;
• 18% au raportat că sunt aproape exclusiv heterosexuali;
• 20% au raportat că sunt mai mult heterosexuali decât homosexuali;
• 11% în egală măsură heterosexuali şi homosexuali;
• 23% mai mult homosexuali decât heterosexuali;
• 8% aproape exclusiv homosexuali;
• 5% exclusiv homosexuali.

În mod clar, mulţi dintre cei care au căutat schimbarea au descoperit că schimbarea era posibilă.

Cel de al doilea a fost făcut de Dr. Robert Spitzer. Implicarea personală a Dr. Spitzer în acest studiu este semnificativă din punct de vedere istoric: el a fost principala personalitate care a contribuit la decizia APA din 1973 de a scoate homosexualitatea din Manualul de Diagnostic oficial al tulburărilor mentale. Astăzi el este şeful Cercetării Biometrice şi profesor de psihiatrie la Universitatea Columbia din New York City. În 2001 Spitzer a prezentat studiul său făcut pe 200 de bărbaţi şi femei care experimentaseră o schimbare semnificativă, de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală şi au menţinut schimbarea cel puţin cinci ani. Scopul lui Spitzer, în realizarea cercetării respective, a fost să „studieze experienţe relatate personal de indivizi care pretind că au obţinut o schimbare de la atracţia homosexuală la cea heterosexuală, care a durat cel puţin cinci ani.” Concluziile lui Spitzer includ următoarele:

„Contrar cunoştinţelor convenţionale, unii indivizi puternic motivaţi, folosind o varietate de eforturi pentru schimbare, pot obţine o schimbare substanţială, în indicatori multipli ai orientării sexuale.”

„Ca cei mai mulţi psihiatri, am crezut că unui comportament homosexual i se poate numai rezista şi că nimeni nu şi-ar putea schimba cu adevărat orientarea sexuală. Acum cred că acest lucru este fals. Unii oameni pot şi se schimbă cu adevărat.”

Mulţi subiecţi căutaseră schimbarea din cauza deziluziei simţite faţă de un stil de viaţă promiscuu şi faţă de relaţii instabile, furtunoase. Mulţi au raportat un conflict cu valorile lor religioase şi mulţi doreau să fie (sau să rămână) căsătoriţi heterosexual. Până la intervievarea pentru studiu, trei sferturi dintre bărbaţi şi jumătate dintre femei se căsătoriseră.

O descoperire surprinzătoare a fost că 67% dintre bărbaţii care înainte de a depune efort pentru schimbare, simţiseră rar sau niciodată atracţie faţă de sexul opus, raportează acum o atracţie heterosexuală semnificativă. Chiar cei a căror orientare nu s-a schimbat – dar care au renunţat la comportamentul homosexual – au experimentat o îmbunătăţire semnificativă în sănătatea emoţională.

Dacă luăm în considerare conceptele Dr. Moberly despre cauzele homosexualităţii, putem vedea de ce este posibilă schimbarea. Deoarece nevoia de dragoste a cuiva faţă de persoanele de acelaşi sex este parte a ordinii create de Dumnezeu, schimbarea de la homosexualitate nu înseamnă eliminarea acestei nevoi. Schimbarea implică în realitate un proces de împlinire a nevoii de dragoste şi de menţinere a unei stări sănătoase a ei. Procesul presupune patru stadii distincte: a) schimbarea în comportament; b) creşterea stimei de sine; c) aprofundarea relaţiilor cu cei de acelaşi sex şi d) descoperirea relaţiei heterosexuale sau complementare din punct de vedere sexual.

Concluzie

Ştiinţa nu a ajuns la o concluzie decisivă cu privire la posibilitatea schimbării. Este posibil să găsim oameni care s-au schimbat şi oameni care spun că au încercat să se schimbe şi nu au reuşit.

Spune ştiinţa ceva relevant despre problema morală a homosexualităţii? Convingerea că practica homosexuală este imorală vine din chemarea lui Dumnezeu de a arăta ascultare faţă de voia Lui revelată. Din punct de vedere istoric, Biserica ne-a învăţat că toţi trebuie să urmărim ascultarea de o etică sexuală biblică a castităţii în căsătoria heterosexuală sau în celibat, în afara căsătoriei. Trebuie să urmărim acest lucru chiar când ni se pare greu. Deci cum se potriveşte cu aceasta posibilitatea schimbării?

Ce ar fi dacă ştiinţa chiar ar dovedi că schimbarea nu este posibilă? Schimbă aceasta standardul lui Dumnezeu? Biserica nu poate garanta vindecarea homosexualilor mai mult decât poate garanta căsătoria oamenilor necăsătoriţi. Există mai mulţi heterosexuali necăsătoriţi „condamnaţi” la abstinenţă sexuală de moralitatea sexuală „îngustă” a Bisericii, decât există persoane homosexuale constrânse în mod similar.

Poziţia Bisericii cu privire la comportamentul homosexual le cere indivizilor numai să fie capabili să se reţină de la activitatea homosexuală şi să găsească împlinire în grija lui Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor personale şi nu să fie neapărat capabili să devină heterosexuali. Aşa cum ar spune unii: „Opusul homosexualităţii nu este heterosexualitatea.” Desigur, schimbarea comportamentului se află în domeniul a ceea ce poate fi schimbat, aşa cum se dovedeşte prin felul în care înţelegem autonomia şi libera voinţă, ca şi de către descoperirile ştiinţifice, care în mod clar susţin metodele de schimbare a comportamentului.

[What Has Science Proved? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru mai multe informaţii pe această temă, recomandăm cartea Fața nevăzută a homosexualității de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău.]