de Dr. Paul Cameron

Sumar

Interacţiunea homosexuală a fost implicată în 11 (48%) din 23 şi în 10 (45%) din 22, adică în aproximativ jumătate dintre cazurile din două baze de date naţionale despre relatările din ziare, privind implicarea sexuală a profesorilor cu elevii, raportate de Cameron şi Cameron în 1998. S-a examinat dacă relaţia se menţine la nivel local, prin căutarea tuturor „crimelor sexuale” indexate din Boston Globe, din 1991 până în 1998, despre relatări locale despre sex între elev şi profesor. Dintre cei 21 de profesori din 20 de relatări, 11 (52%) au interacţionat homosexual cu elevii. Astfel, apare că, naţional şi local, după cum este raportat în ziare, aproximativ jumătate dintre molestările făcute de profesori sunt homosexuale.

Referinţe

Psychological Reports, 2002, 90, 173-174.

[Paul Cameron, Ph.D., Do Homosexual Teachers Account for about Half of News Storiei of Molestations of Pupils? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

I. Statutul mitic al cifrei de 10%

A. Până foarte recent, cifra de 10% a fost acceptată ca doctrină în cercurile mass-media şi academice.

1. Newsweek, 2/15/93, p. 46: „Ani de zile, mişcarea pentru drepturile homosexualilor a căutat siguranţă în numere. Liderii ei de mult pretind că homosexualii constituie 10 procente din populaţia americană. Ei l-au citat pe Alfred Kinsey, care a intervievat mii de bărbaţi şi femei, pentru studii decisive despre sexualitatea umană în anii 1940 şi 1950. Activiştii au folosit prilejul cifrei 10 pentru a-şi întări mesajul politic – că milioane de cetăţeni sunt excluşi din activitatea prevalentă, de discriminarea anti-homosexualitate. Guvernanţii politici şi presa (inclusiv NEWSWEEK) au adoptat estimarea – în ciuda protestelor din partea conservatorilor sceptici – citând-o iar şi iar.

2. Fortune, 1991, p. 42: „Studiile clasice din 1948 ale lui Kinsey sugerează că aproximativ 10% dintre adulţii americani sunt homosexuali, o cifră pe care o susţin cele mai recente sondaje.”

3. Washington Times, 11/19/91, p. A3: „10 procente dintre bărbaţii americani sunt homosexuali şi 5 procente dintre femei sunt lesbiene.”

4. Jurnalişti profesionişti ca cei de la Family Therapy Networker, 1991: „De la studiul istoric al lui Kinsey din anii 1940 până în prezent, sondajele arată consecvent că 10 procente din populaţie sunt fie homosexuali, fie lesbiene – adică 25 de milioane de oameni.”

5. Chiar şi directorul Asociaţiei Americane de Psihologie, Bryant Welch, a declarat pe 2/6/89 că APA găsise că „de fapt toate cercetările au sprijinit concluzia că homosexualitatea… este o orientare sexuală care se găseşte în mod consecvent la zece procente din populaţia masculină şi la aproximativ 5 procente din populaţia feminină… Cercetarea a arătat că de-a lungul diferitelor epoci istorice şi în culturi total diferite, incidenţa homosexualităţii a rămas aceeaşi, indiferent de atitudinile şi interdicţiile publice.”

B. Cifra este cuprinsă în numele unor grupuri de homosexuali precum „1 din 10” şi în proiectul de suport pentru adolescenţi oferit adolescenţilor homosexuali, numit „Proiect 10”, care a început în sistemul şcolilor publice din Los Angeles, dar care acum s-a răspândit şi în San Francisco şi Minnesota.

C. Dovada decisivă: atât de mulţi sunt „şocaţi” de numerele recente mult mai mici raportate de studiul sponsorizat de Alan Guttmacher, pe bărbaţi în vârstă de 20-39 ani, care a estimat că numai 1,1% dintre bărbaţi au avut numai parteneri homosexuali în ultimii 10 ani.

1. Washington Times, 4/16: „Dacă cineva îşi examinează conştiinţa, ştie că mai mult de 1 din 100 de oameni sunt homosexuali… Bunul simţ îţi spune că acest sondaj este un nonsens”, a spus Gregory King, purtătorul de cuvânt pentru Campania de Fonduri pentru Drepturile Omului, cel mai mare grup al naţiunii pentru drepturile homosexualilor. „Simt că cifra de 10 procente este probabil corectă, fiindcă multor homosexuali le este teamă să-şi recunoască orientarea homosexuală”, a spus Cathy Renna, co-preşedintă a Alianţei Homosexuale şi Lesbiene împotriva Defăimării.

NY Times, 4/16: „Ieri grupurile de homosexuali au luat peste picior cifra de 1 procent, spunând că şi dacă cercetătorii le-au promis respondenţilor anonimitatea, multor homosexuali le-a fost teamă să-şi dezvăluie orientarea sexuală.”

2. Editorialul NY Times din 4/17 a numit rezultatele noului sondaj o „surpriză”.

3. Scrisoarea către Washington Blade intitulată „Homosexual pe faţă în America”: „Până acum, întotdeauna ne-am bazat estimările despre mărimea comunităţii noastre pe studiile Kinsey de la sfârşitul anilor 1940. Cercetătorii care au reluat chestiunea în anii 1970 au reafirmat opinia ‘1 din 10’. Până acum. Un studiu sociologic publicat de progresistul Institut Alan Guttmacher, care a intervievat peste 3300 de bărbaţi de pretutindeni din ţară în 1991, a găsit că numai 2,3 procente dintre cei intervievaţi au recunoscut o experienţă cu acelaşi sex în ultimii zece ani; numai 1,1 procente spun că au fost exclusiv homosexuali. Deşi cei mai mulţi dintre noi credem din toată inima că acestea sunt subestimări grosiere, controversa va continua să fie alimentată de experţii şi de homofobii de pretutindeni.”

4. Sondajul electoral din NY Times îngropat: Un seminar de jurnalism trecând în revistă anul 1992, a nominalizat NY Times pentru una dintre cele mai semnificative poveşti „îngropate” ale anului. Propriile sondaje ale Times cu privire la rezultatul alegerilor prezidenţiale au întrebat despre orientarea sexuală a votanţilor şi au găsit că mai puţin de 3% au afirmat că sunt homosexuali. Membrii staffului de la Times nu au putut crede rezultatele, ele fiind atât de mici faţă de standardul de 10%, şi astfel nu au raportat materialul.

D. Mai revelator: liderii homosexuali recunosc acum că au abuzat de cifra 10% în folosul lor

1. NY Times 4/16: „Liderii homosexuali au pretins că numărul de americani homosexuali şi lesbiene era în jur de 10 procente, o cifră pe care mulţi dintre ei au suspectat-o a fi exagerată. Dar au repetat numărul adesea, au spus ei, ca un mod de a încuraja marea populaţie de homosexuali a naţiunii să fie deschişi cu privire la identitatea lor sexuală.”

Newsweek, 2/15: „Unii activişti homosexuali recunosc acum să au exploatat estimarea lui Kinsey pentru valoarea ei tactică, nu pentru acurateţea ei. „Am folosit acea cifră când cei mai mulţi homosexuali erau cu totul ascunşi, pentru a crea impresia că suntem numeroşi”, spune Tom Stoddard, fost conducător al Fondului Legal de Apărare Lambda.

II. De ce a fost cifra de 10% atât de sacră pentru activiştii homosexuali?

A. Dacă procentul de 10% este adevărat, homosexualii constituie o minoritate semnificativă, care nu poate fi uşor de ignorat de către:

1. Mass-media şi politicieni

NY Times 4/16: „Mărimea populaţiei homosexuale a naţiunii noastre reprezintă de mult o dispută, cu atât mai mult în anii recenţi, când mişcarea pentru drepturile civile ale homosexualilor a luat avânt. Numărul are implicaţii politice, deoarece se traduce în alegători, care se traduc în voturi.”

Editorialul NY Times 4/17: „Ce contează? În domeniul politic, puterea depinde în parte de numere, deci noile date pot să slăbească mişcarea pentru drepturile homosexualilor, la fel cum lupta sa de a ridica interdicţia pentru homosexuali în ceea ce priveşte armata, a blocat în câteva state legi care ar permite discriminarea homosexualilor, şi l-au presat pe Preşedintele Clinton să susţină cauzele homosexualilor.”

2. Publicul american – 1 din 10 înseamnă că cineva pe care îl cunoşti şi îl iubeşti, sau cu care lucrezi, este homosexual

B. Dacă este adevărat, de ce ar fi homosexualitatea atât de răspândită chiar şi cu o intensă dezaprobare socială?

1. Bază genetică mai plauzibilă pentru mai mulţi, dacă 10% din populaţie sunt în mod consecvent homosexuali

2. Poate explica 1 sau 2% dintre homosexuali ca fiind un grup extremist care face alegeri radicale. Mai greu de explicat acţiunile a 10% din populaţie drept comportament „extremist”

C. Până acum, reputaţia bună şi lucrarea lui Alfred Kinsey au fost în dispută

1. Ani de zile, noi cei de la FRI [Institutul pentru Cercetarea Familiei] ne-am aflat într-o situaţie dificilă încercând să aducem critici competente operei lui Kinsey publicate în jurnale cu reputaţie bună. Există prejudecăţi extraordinare împotriva criticării lui Kinsey.

III. Rolul lui Kinsey în istoria cifrei de 10%

A. Înainte de Kinsey, homosexualitatea era considerată destul de rară

1. Comunitatea medicală şi cea psihiatrică au speculat că cifra era în jurul a 2% sau cam aşa ceva

2. Psihiatrul David Abrahansen de la Universitatea Columbia a scris în 1944: „Este dificil de spus cât de frecventă este de fapt homosexualitatea. Suntem înclinaţi să spunem că homosexualitatea masculină se găseşte în doar 2 procente din populaţia totală, dar există un sentiment general că homosexualitatea feminină este mai frecventă.”

3. În ciuda speculaţiei, nu au existat date substanţiale, cu excepţia studiilor izolate, mici, pe voluntari sau pe pacienţii clinicilor.

a. În mod ironic, date fiind problemele pe care le cunoaştem acum cu privire la propria metodologie a lui Kinsey, Kinsey a criticat puternic studiile anterioare despre comportamentul sexual, într-o recenzie inclusă în prima lui carte, „Comportamentul sexual şi bărbatul”. El a scris unui redactor că este „uimitor cât de mulţi oameni au fost dornici să-şi bazeze generalizările despre comportamentul sexual uman pe bârfe generale şi pe o mână de cazuri, în timp ce acum obiectează cu energie la 5300 de cazuri selectate cu atenţie”.

B. Nu au existat sondaje bazate pe probabilitate sau obţinute aleatoriu. De ce?

1. Ştiinţa şi teoria statisticii erau încă la început în anii ’30 şi ’40.

2. Designul cercetării şi metodologia sondajului în ştiinţele sociale de-abia luaseră fiinţă ca domenii de studiu

3. Sexul era o topică tabu pentru discursul general

a. Chiar şi astăzi, am găsit că oamenii care refuză să completeze chestionare despre sex tind să fie mai conservatori şi serioşi sexual

b. Sondajul chestionarului aleatoriu despre comportamentul sexual ar fi putut cu uşurinţă să fi eşuat în vremea lui Kinsey, datorită ezitării din partea celor mai mulţi americani de a-l completa

C. Apare Kinsey, care schimbă imaginea cercetării despre sex (şi ştiinţa socială)

1. Entomolog cu reputaţie academică bună, din studii despre reproducerea la viespi

2. A început să adune „istorii” sexuale la sfârşitul anilor ’30

3. A pus o serie de întrebări detaliate despre intimitatea sexuală la peste 18000 de subiecţi

4. A făcut eforturi sistematice şi extensive de a organiza şi prezenta datele în 2 cărţi masive

a. Atât de masive încât cei mai mulţi oameni nu au citit niciodată personal volumele lui Kinsey

D. Fără date care să le contracareze, cifrele lui Kinsey au devenit în cele din urmă „fapt”

1. Cantitatea de date culese de el a fost intimidantă pentru critici

2. Metodele lui au fost puternic criticate la început, dar nu au existat date sau studii care să pună sub semnul întrebării estimările lui Kinsey

3. Criticile au fost în cele din urmă uitate, dar datele colectate au rămas şi au câştigat acceptare în literatura ştiinţifică

E. Când psihologia şi sociologia au ajuns la un anumit nivel şi popularitate, cercetarea lui Kinsey a fost oferită ca un „standard de aur” în cercetarea despre sex

1. Parţial datorită metodelor sale de colectare de date detaliate şi stilului său unic de intervievare

2. De asemenea datorită acceptării de către profesioniştii în ştiinţele sociale a abordării filozofice a lui Kinsey

IV. Impactul lui Kinsey

A. Abordarea filozofică a lui Kinsey: elimină deosebirea dintre comportamentul sexual normal şi anormal

1. Argument bazat doar pe forţa numerelor: dacă un comportament este obişnuit sau practicat frecvent, nu poate fi anormal.

a. Kinsey a scris că „Luând în considerare datele pe care le avem acum despre incidenţa şi frecvenţa homosexualilor… este dificil de menţinut opinia că reacţiile dintre indivizii de acelaşi sex sunt rare, şi prin urmare anormale sau nenaturale, sau că constituie în ele însele dovada nevrozelor sau chiar a psihozelor.”

2. Kinsey a ignorat distincţiile între comportamentul corect şi greşit; comportamentul sexual doar a apărut în diferite varietăţi

a. Robinson, în biografia lui Kinsey, a scris că „El niciodată nu a tolerat teza că tabuurile sexuale erau justificate fiindcă garantau stabilitatea socială.” Kinsey a spus de asemenea că el credea că „Cei mai mulţi oameni ar exercita o toleranţă creştină mai mare faţă de toate tipurile de comportament sexual, dacă ar înţelege… de ce oamenii fac ce fac din punct de vedere sexual.”

3. Kinsey era de fapt indignat din cauza efectelor religiei asupra vieţii sexuale

a. Pomeroy, colaboratorul lui Kinsey, a scris că Kinsey „era indignat din cauza a ceea ce [tradiţia iudeo-creştină] făcuse culturii noastre. El a citat adesea inexactităţile şi paranoia în care susţinea el că abundă ea. Era destul de deschis vorbind despre această tradiţie şi despre efectul ei asupra vieţilor oamenilor din vremea noastră…” Kinsey a scris de asemenea că „încercările morale de a controla anumite forme de descărcare sexuală sunt destinate a perpetua atitudinile morale, şi sunt adesea lipsite de orice logică, ca să nu mai spunem de justificare ştiinţifică.”

4. A încercat cu zel să arate că comportamentele tabu erau destul de comune (şi prin urmare OK)

a. A estimat rate înalte pentru masturbare, sexul premarital, adulter, sexul oral etc.

B. Kinsey despre homosexualitate

1. Chestiune cu o uriaşă semnificaţie politică şi socială

a. Câţi homosexuali?

b. Cât de des este comportamentul homosexual?

2. Afirmaţiile lui Kinsey

a. 10% predominant homosexuali, pentru cel puţin 3 ani la vârsta adultă

b. 18% bisexuali sau homosexuali, pentru cel puţin 3 ani la vârsta adultă

c. 4% exclusiv homosexuali la vârsta adultă

d. 37% dintre bărbaţi au o anumită experienţă homosexuală post-pubertală

3. Aceste estimări au fost o provocare serioasă şi adesea şocantă pentru gândirea populară şi profesională prevalentă

C. Întrebarea nerezolvată

1. Au fost susţinerile lui Kinsey exacte? Întrebarea încă nu a primit un răspuns definitiv în ultimii 40 ani

2. Între timp, estimările lui Kinsey au avut un impact important asupra atitudinilor culturale faţă de sex şi homosexualitate. Contradovezile nu au fost adunate până acum

V. Adevărul, aşa cum îl ştim cel mai bine

A. Cercetarea FRI: am examinat peste 35 dintre „cele mai bune” studii disponibile

1. Metodologia s-a limitat la studiile cu metodologie imparţială şi cu un plan care implica o anumită selecţie aleatoare

2. Studiile bazate pe probabilitate sunt cele mai bune încercări de a obţine estimări imparţiale despre populaţie

B. Ne-am uitat la două întrebări fundamentale

1. Ce fracţie a avut vreodată o experienţă homosexuală post-pubertală?

2. Ce fracţie este bi-/homosexuală în orientare?

C. Descoperirile despre experienţa post-pubertală

1. Per total, cu siguranţă mai puţin de 10%, probabil <5% pentru bărbaţi şi femei

2. Cele mai bune studii includ:

a. SUA:

Kinsey-NORC 1970 – 8,2% B, 4,3% F, după vârsta de 15 ani

FRI-Dallas 1984 – 10,7% B, 7,4% F, după vârsta de 12 ani

NCHS 1988-91 – ² 3,5% B din 1977 (peste 50000 de respondenţi)

GSS 1989 – < 6,3% B, după vârsta de 17 ani

RTI-Dallas 1989 – 7,6% B, 2,7% F din 1978

GSS 1990 – 4,8% B, după vârsta de 17 ani

Billy/Guttmacher 1993 – 2,3% B în ultimii 10 ani

b. Australia:

Ross 1986 – 11,2% B, 4,6% F

c. Marea Britanie

Forman/Chilvers 1984-86 – 1,7% B în controale aleatorii, 2,7% B dintre pacienţi

Johnson 1992 – 6,1% B (aproape 19000 de respondenţi)

d. Franţa

Spira 1992 – 4,1% B, 2,6% F (peste 20000 de respondenţi)

e. Norvegia

Sundet 1987 – 3,5% B, 3,0% F

f. Danemarca

Schmidt 1989 – 3,8% B

Melbye 1989 – 2,7% B

3. Mediana studiilor enumerate mai sus: 4,1% B, 2,0% F

Quartila cea mai ridicată: 7,0% B, 4,6% F

D. Descoperirile despre orientarea homosexuală

1. Per total, cu siguranţă mai puţin de 4%, probabil în jur de 2-3% B, 2% F sunt homosexuali sau bisexuali

2. Cele mai bune studii includ

a. SUA:

Bell/Weinberg 1970 – < 2% din totalul B şi F (ratele fraţilor şi surorilor)

Cameron/Ross 1975-78 – 3,1% B, 3,9% F

FRI 1983 – 5,4% B, 3,6% F (4340 de respondenţi)

Trocki 1988-89 – 3% B, 2% F

NCHS 1988-91 – ² 3,5% B (peste 50000 de respondenţi)

Catania/NABS 1992 – 2% B, 2% F (4% în zonele urbane; 10600 de respondenţi)

Billy/Battelle 1993 – ³ 1,1% B

b. Danemarca

Schmidt 1987 – 0,6% B

c. Canada

MacDonald 1988 – 2% din totalul B şi F (> 5500 de respondenţi studenţi la colegiu)

3. Mediana studiilor enumerate mai sus: 2% B, 2% F

Quartila cea mai ridicată: 3,3% B, 3,7% F

E. Alte dovezi în concordanţă cu aceste descoperiri

1. Numărătoarea Biroului de Recensământ a cuplurilor gay/lesbiene

a. Cifra de 157400 reprezintă mai puţin de 1% dintre toate căminele din SUA

b. Washington Blade a raportat că „Totalul include 88200 de cupluri homosexuale masculine şi 69200 de cupluri lesbiene. Totalul general de 157400 a reprezentat mai puţin de un procent din cele 91 de milioane de cămine din SUA. Cuplurile heterosexuale necăsătorite au totalizat 3,1 milioane… reprezentând aproximativ trei procente din totalul căminelor.”

2. Admiterile din NY Times pe 4/16

a. Un raport mai întâi întârziat, despre rezultatele sondajului prezidenţial, anterior „îngropate”, a arătat că numai 3% B şi 2% F erau homosexuali: „De fapt, un sondaj care analiza votul pentru Preşedinte a găsit că 3 procente dintre bărbaţi şi 2% dintre femei au spus că era homosexuali, lesbiene sau bisexuali.”

b. The Times a citat de asemenea un marketer pentru comunitatea homosexuală: „Sean Strub, care conduce o firmă de marketing în Manhattan care păstrează listele de corespondenţă pentru homosexuali, pentru a le vinde agenţilor de publicitate şi politicienilor, a estimat mărimea populaţiei homosexuale a ţării de la 2,5 procente la 3,5 procente.”

3. Capitalismul simplu: librăriile homosexuale în D.C.

a. Există 11000 de librării de toate tipurile în toată naţiunea, cu o medie de 18000 de adulţi/librărie

b. Cei 2,9 milioane de adulţi din D.C. susţin 210 librării, sau 14000/librărie (populaţie mai educată)

c. Deacon MacCubbin, proprietar al Lamba Rising, cea mai mare librărie homosexuală din lume, a afirmat că există 534 de librării homosexuale sau feministe/lesbiene în toată lumea

d. Numai 116 librării sunt strict homosexuale/lesbiene; numai 60 dintre acestea sunt situate în SUA

e. Chiar triplând acest număr de librării pentru a cuprinde lesbienele care frecventează librăriile feministe, librăriile homosexuale şi lesbiene reprezintă doar puţin peste 1% din total

f. Mai mult, Dl. MacCubbin susţine că homosexualii cumpără de 8 ori mai multe cărţi decât persoana obişnuită

h. Chiar dacă fiecare librărie susţine 15000 de homosexuali/lesbiene (ceea ce nu este probabil, dacă homosexualii cumpără într-adevăr atât de multe cărţi comparativ cu cititorul obişnuit, fiindcă atunci ar fi susţinute mai multe librării homosexuale), obţinem un total de 30000 de homosexuali în D.C., aproximativ 1 % din populaţia adultă totală

VI. De ce Kinsey a fost atât de departe de aceste descoperiri?

A. Eşantionul era extrem de distorsionat de populaţii netipice

1. A intervievat peste 1500 de condamnaţi pentru delicte sexuale în primele 10000 de cazuri

2. A inclus istoriile a 600 de prostituaţi şi 600 de prostituate în baza de date

3. A vizitat regulat nu numai închisori, ci şi comunităţi homosexuale cunoscute ale vremii sale. De fapt, în foarte puţini ani nu a avut ca ţintă fie o închisoare, fie o enclavă homosexuală, în eforturile de a alcătui un eşantion

4. Istoriile lui Kinsey au fost adunate pentru analiză, cu puţină apreciere pentru greutatea statistică sau mânuirea datelor

B. Schema lui Kinsey de alcătuire a eşantioanelor nu a fost sistematică, ci mai degrabă un hazard

1. Nu a existat un proiect aleatoriu sau bazat pe probabilitate

2. A folosit contacte subterane pentru a intra în grupuri homosexuale şi deviante sexual

3. Kinsey a devenit foarte interesat de documentarea extremelor diversităţii sexuale, mergând chiar atât de departe încât i-a filmat pe participanţi în activitatea sexuală. Institutul Kinsey conţine o arhivă a unor asemenea filme.

4. Fiind atât de interesat de diversitate, Kinsey era mult mai puţin interesat de istoriile sexuale relativ „plictisitoare” ale americanilor celor mai obişnuiţi, şi aceste istorii „plictisitoare” nu au apărut în eşantionul lui nici pe aproape pe cât de des ar fi trebuit.

VII. Sunt cercetările recente mai solide decât cea a lui Kinsey?

A. Critica obişnuită: homosexualii nu se dezvăluie în sondaje, nu spun adevărul

1. NY Times, 4/15, a raportat cu privire la studiul recent al Institutului Guttmacher: „Marele semn de întrebare cu privire la orice studiu ca acesta este: Spun oamenii adevărul? a zis Jacqueline Darroch Forrest, director de cercetare la Institutul Guttmacher, o organizaţie de cercetare care se concentrează pe comportamentul sexual şi contraconcepţie.”

2. Cercetătorii presupun de obicei că homosexualii sunt subestimaţi

3. Dar trebuie să fie neapărat aşa?

B. În multe sondaje sexuale, jumătate sau mai mulţi refuză să completeze chestionarul sau să răspundă

1. Aceşi ne-respondeţi sunt oscilaţia crucială în vot, pentru a determina dacă homosexualii au fost subestimaţi

2. Mai mulţi investigatori, inclusiv noi, cei de la FRI, au sugerat că ne-respondenţii sunt mai conservatori sexual decât respondenţii, pe baza experienţei lucrului cu chestionarele despre sexualitate

3. Aceasta ar tinde să însemne că estimările sondajului cu rate înainte de refuz, mai degrabă supraestimează, decât subestimează cifrele despre activitatea şi orientarea homosexuală, dar dovezile nu sunt complet inechivoce

C. Dovezile din trei studii

1. Noua analiză FRI a găsit parţial că ne-respondenţii sunt în cea mai mare parte ca heterosexualii conservatori şi nu sunt liberali sexual

2. Studiul U. Maryland a avut două tipuri de colectare de date

a. Studiul voluntarilor studenţi şi un chestionar anonim prin poştă, trimis la o porţiune aleatorie a corpului studenţilor

b. Compararea rezultatelor a arătat că studenţii voluntari erau mai liberali sexual şi mai activi sexual decât studenţii care au răspuns la sondajul aleatoriu prin poştă

c. Dat fiind anonimitatea asociată cu sondajul prin poştă şi lipsa de anonimitate asociată cu faptul de a fi un participant voluntar, aceste rezultate sugerează că cei liberali sexual sunt într-adevăr dornici să-şi împărtăşească experienţa într-un studiu despre sex

3. Studiul RTI

a. A plătit până la 175 $ celor care au refuzat iniţial, pentru a-i face să coopereze

b. A mărit rata totală de răspuns la 88%

c. A găsit rate mai ridicate de contact homosexual printre cei care au refuzat iniţial, decât printre cei care au răspuns de prima dată, sugerând că unii dintre cei cu experienţă homosexuală au încercat iniţial să ascundă acel fapt, cel puţin până ce „preţul a fost corect”

d. Totuşi, o campanie publică de publicitate împotriva studiului, a liderilor homosexuali, se poate să fi cauzat mai multe refuzuri iniţiale decât ar fi avut loc în mod normal

e. De asemenea, şi foarte important, populaţia ţintă a studiului s-a oprit la vârsta de 54 ani, chiar dacă cele mai multe refuzuri de a participa la alte studii tind să fie la o vârstă mai înaintată (heterosexuali)

D. Per total, setul curent de studii pare adecvat şi suficient pentru a estima mărimea sub-populaţiei homosexuale.

[The Numbers Game: What Percentage of the Population Is Gay? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Dr. Paul Cameron şi Dr. Kirk Cameron

Sumar

Un eşantion aleatoriu de 5182 de adulţi din 6 zone metropolitane din SUA au fost chestionaţi cu privire la relaţii sexuale incestuoase în copilărie. Incestul a fost raportat, disproporţionat mai mult, atât de bărbaţii, cât şi de femeile bisexuali şi homosexuali. 148 de homosexuali (7,7% din eşantion) au raportat 14 (50%) experienţe incestuoase cu acelaşi sex, 7 (22%) cu sexul opus, 20 (69%) experienţe sexuale cu alte rude de acelaşi sex şi 2 (3%) cu rude de sex opus. 88 de lesbiene (3% din eşantion) au raportat 2 (33%) incest cu acelaşi sex, 7 (9%) cu sexul opus, 1 (17%) experienţe sexuale cu alte rude de acelaşi sex şi 10 (13%) cu rude de sex opus. 12% din 98 de bărbaţi homosexuali, comparativ cu 0,8% din 1224 de bărbaţi heterosexuali cu un frate, au raportat incest frate-frate. Constatările sunt în acord cu cele ale altor studii, în care homosexualii au raportat incestul, disproporţionat mai mult. În opoziţie cu ipoteza genetică evoluţionistă, aceste date susţin alternativa că homosexualitatea poate fi învăţată, dat fiind că homosexualii nu produc copii la un nivel sustenabil, iar incidenţa homosexualităţii variază, ca o funcţie a diferiţilor factori sociali. Incestul nu poate fi exclus ca bază semnificativă pentru homosexualitate.

Referinţe

Psychological Reports, 1995, 76, 611-621.

[Paul Cameron, Ph.D., Kirk Cameron, Ph.D., Does Incest Cause Homosexuality? Copyright © Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

La a douăzecea aniversare a Regeneration, vom vedea unde se află misiuni ca Regeneration în ceea ce priveşte mediul social, intelectual şi religios de astăzi şi vom privi înainte la ceea ce prevedem pentru viitor. Acesta este primul articol din serie.

În 1988 şi 1989, Ştirile Regeneration au prezentat o serie de articole numite Homosexualitatea şi adevărul, în care am încercat să contrabalansăm înţelegerile greşite despre homosexualitate, care erau deja obişnuite atunci. Pentru că interpretam datele într-un mod în care puţini o făceau, articolele noastre au fost distribuite şi copiate pe cale largă. Scopul articolelor a fost să lanseze o provocare celor trei convingeri fundamentale pe care se baza acceptarea tot mai mare a publicului faţă de homosexualitate. Acestea trei erau:

• Homosexualitatea este înnăscută;
• Homosexualitatea este de neschimbat;
• Homosexualitatea este nedăunătoare.

Homosexualii şi aliaţii lor au făcut o treabă extrem de eficientă, convingând publicul larg că afirmaţiile de mai sus sunt adevărate, iar aceasta a avut un impact puternic şi larg răspândit – chiar în afara domeniului politic.

Tinerilor le-a fost mai uşor să accepte convingerea că erau homosexuali când simţeau atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex sau se luptau cu confuzia faţă de identitatea sexuală, oamenii erau mai puţin dornici să caute schimbarea, iar misiuni ca Regeneration erau aruncate la marginea culturii contemporane.

Cele trei afirmaţii sunt încă fundamentale pentru agenda homosexuală, dar convingerea cu privire la ele începe să se erodeze. Poate că este prea devreme să spunem sigur că situaţia se va schimba, dar astăzi, cele mai multe semne sunt pozitive. Să luăm fiecare afirmaţie în parte.

Homosexualitatea este înnăscută

Un timp se părea că, în fiecare an sau cam aşa ceva, apărea un alt studiu care făcea mass-media să proclame că a fost găsită o cauză genetică a homosexualităţii. Am avut studiul hipotalamusului al lui Simon LeVay, studiul gemenilor al lui Bailey şi Pillard şi cromozomul homosexual al lui Hamer, printre altele. Ei bine, s-a întâmplat ceva. În ultimii şase ani, în mass-media populară nu s-a vorbit despre studii care să confirme rezultatele studiilor anterioare sau care să ofere noi dovezi. De fapt, într-un studiu care a ajuns la mass-media, un grup canadian a încercat să reproducă lucrarea lui Dean Harmer şi a venit cu rezultate care au contrazis rezultatele lui.

Recent, The Boston Globe (7 februarie 1999) a relatat într-un articol intitulat Gena gay care dispare, cum ştiinţa dă înapoi în ce priveşte susţinerea faptului că ar exista o cauză genetică pentru homosexualitate. Scriitorul Matthew Brelis citează lucrarea Dr. Richard Pillard (despre studiul gemenilor) ca „arătând că sexualitatea este mult influenţată de mediu şi că rolul geneticii este, în cele din urmă, limitat”. Mai mult, scriitorul îl citează pe Harmer spunând, cu privire la o cauză genetică: „În mod clar, ceva mai mult decât genele lucrează aici.” Deşi Harmer spune că el crede încă într-o genă homosexuală la bărbaţi, cu câtva timp în urmă a anunţat că lesbianismul este cauzat de mediu.

Articolul din The Boston Globe o citează pe Ruth Hubbard, autoarea lucrării Aruncând în aer mitul genei gay şi membră în bordul Consiliului pentru Genetica Responsabilă, afirmând că a căuta o genă homosexuală nu merită efortul. „Lăsaţi-mă să spun clar”, spune ea, „nu cred că există o genă care guvernează un comportament uman complex. Există componente genetice în tot ce facem şi este o prostie să spui că genele nu sunt implicate, dar eu nu cred că ele sunt decisive.”

Homosexualitatea este de neschimbat

Mai mulţi factori lucrează împotriva mitului că homosexualii nu se pot schimba. Mai întâi, faptul că homosexualitatea nu se poate schimba se bazează, în mare măsură, pe opinia că starea este înnăscută. Deşi logica nu cere să se facă legătura – ar putea depinde de mediu, dar să fie tot de neschimbat – omul în general o face şi pare să creadă: „Ei bine, dacă se nasc astfel, desigur că nu se pot schimba.” Cum convingerea că există o cauză genetică a homosexualităţii este în declin, cu siguranţă încrederea în posibilitatea schimbării va creşte.

Este clar, psihologii şi psihiatrii care declară efectiv, în mod curent, că: „Este bine-cunoscut printre profesionişti faptul că homosexualii nu se pot schimba”, vor trebui în cele din urmă să o arate sau să tacă. De fapt, niciun studiu nu a dovedit vreodată că homosexualii nu se pot schimba. Mai mult, este teoretic imposibil să se vină vreodată cu o asemenea dovadă, atât timp cât mii dintre noi afirmăm că ne-am schimbat.

De fapt, există dovada contrară în rezultatele studiilor actuale care s-au făcut. Fiecare studiu al terapiilor şi programelor desemnate pentru a ajuta oamenii să învingă homosexualitatea a indicat că s-a obţinut un nivel semnificativ al schimbării.

Homosexualitatea este nedăunătoare

Cel puţin în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, orice persoană informată care neagă că homosexualitatea este distructivă ori minte, ori alege conştient să rămână ignorantă. După aproape orice criteriu care ar indica faptul că un comportament este patologic – alcoolismul, dependenţa de droguri, promiscuitatea sexuală, sinuciderea, boala şi moartea prematură – statisticile arată riscurile teribile inerente trăirii unei vieţi homosexuale. Chiar într-o vreme ca a noastră, în care mass-media şi instituţiile politice şi intelectuale caută să înăbuşe exprimarea anumitor adevăruri, minciuna nu mai poate continua mult timp.

Adăugaţi la toate acestea faptul că milioane de oameni au auzit acum de programele pentru schimbarea homosexualităţii, ca rezultat al anunţurilor naţionale de anul trecut făcute de grupuri creştine conservatoare, şi putem vedea începutul unei schimbări uriaşe în felul în care publicul priveşte homosexualitatea. Dacă opinia generală este că homosexualii se pot schimba şi că stilul lor de viaţă oferă dovezi puternice că schimbarea este un curs bun de urmat, multe vieţi vor fi salvate, iar oportunităţile noastre de a sluji ar putea creşte ca niciodată înainte.

[Alan Medinger, Homosexuality and the Truth: The Tide May be Turning. Copyright © 1999 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Alan Medinger

Esenţialmente, societatea are două perspective despre homosexualitate. Perspectiva tradiţională susţine că homosexualitatea este o aberaţie, orientarea este o boală, iar comportamentul este patologic. Perspectiva opusă susţine că homosexualitatea este o variantă normală în condiţia umană, este determinată înainte de naştere, iar comportamentul homosexual este normal pentru cei cu această orientare. Comunitatea homosexuală a avut un succes remarcabil în a câştiga acceptare pentru cel de al doilea punct de vedere. Acest mod de a vedea lucrurile totuşi se bazează pe un număr de premise discutabile, care, dacă sunt false, ne conduc înapoi la părerile tradiţionale.

„Homosexualitatea este determinată prenatal, genetic sau în alt mod.” Pentru mulţi este aspectul fundamental al homosexualităţii. Aproape fără excepţie, este încredinţarea acelora dintre biserici care susţin acceptarea homosexualităţii. Sunt născuţi astfel; nu se pot schimba; şi astfel lucrul plin de dragoste pe care trebuie să-l facem este să-i ajutăm să-şi accepte homosexualitatea.

Comunitatea homosexuală are un interes extraordinar în a face societatea să accepte acest mod de a privi lucrurile. Întreaga mişcare a drepturilor pentru homosexuali este într-adevăr o mişcare a „acceptării homosexualităţii”. Ca masă de oameni supusă deseori bătăii de joc, ridiculizării, urii şi respingerii, ei vor cu disperare să fie acceptaţi ca „normali”.

A-i face pe oameni să creadă că o anumită proporţie din omenire se naşte homosexuală ar legitima homosexualitatea cum nimic altceva nu ar putea-o face. „A te naşte homosexual este exact ca şi cum te-ai naşte stângaci sau cu părul roşu. Este o variaţie normală în specia umană.” Cine nu ar prefera să fie văzut astfel, decât să fie etichetat ca „deviant” sau „pervers”?

Ce dovadă există că homosexualitatea este predeterminată biologic, genetic, hormonal sau în alt fel?

Mai întâi ar trebui să spunem că dovezile ar trebui să fie de partea celor care susţin poziţia că homosexualitatea este înnăscută. În această privinţă, susţinătorii normalităţii homosexualităţii eşuează în mod jalnic. Aproape întotdeauna spun generalităţi, folosind expresii precum „mulţi cred” sau „cercetarea actuală a dovedit”. Dar când sunt întrebaţi cine sunt cei mulţi sau unde este cercetarea, rămân fără cuvinte.

Episcopul Diocezei din Newark (SUA), care a atras atenţia naţională prin afirmaţiile lui puternic pro-homosexualitate, afirmând în mod absolut că homosexualitatea este înnăscută, oferă ca sursă a sa nimic mai mult decât convorbiri particulare cu oameni care fac „muncă de pionierat în domeniul ştiinţific”.

De fapt, nu s-a publicat nimic şi nimic nu a câştigat acceptare pe cale largă în comunitatea ştiinţifică şi în cea medicală, care să indice că homosexualitatea este determinată prenatal, în primul rând genetic sau în alt mod.

Este o afirmaţie dură, dar suntem atât de siguri de ea încât o susţinem şi suntem de acord să ne adresaţi orice provocări pertinente cu privire la ea.

Ce spun experţii, cei specializaţi în domeniul sexualităţii umane sau al homosexualităţii? Opiniile lor trebuie să le căutăm despre această chestiune, nu pe cele ale celor care au o agendă religioasă de promovat sau un stil de viaţă de protejat.

Una dintre cele mai recunoscute autorităţi în ce priveşte acest subiect este John W. Money, doctor în filozofie, profesor la Şcoala de Medicină Johns Hopkins şi Director la Institutul de Cercetare Psihohormonală. Într-un articol din Perspective în sexualitatea umană, el spune:

„Oricare ar putea fi aportul neînvăţat din partea surselor de constituţie, identitatea psihosexuală a copilului nu este scrisă, fără să fie învăţată, în codul genetic, în sistemul hormonal sau în sistemul nervos, la naştere.”^[1]

Un psihiatru care a scris şi a vorbit pe larg despre subiectul homosexualităţii, Dr. Charles W. Socarides de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, a afirmat:

„Homosexualitatea, alegerea unui partener de acelaşi sex pentru satisfacţia orgasmică, nu este înnăscută. Nu există nicio legătură între instinctul sexual şi alegerea obiectului sexual. O astfel de alegere a obiectului este un comportament învăţat, dobândit; nu există nicio înclinaţie genetică înnăscută pentru alegerea unui partener, fie de acelaşi sex, fie de sex opus.”^[2]

Un alt expert care a scris pe larg despre acest subiect este George A. Rekers, doctor în filozofie, profesor de neuropsihiatrie şi ştiinţă comportamentală la Universitatea Şcolii de Medicină din Carolina de Sud. După părerea lui:

„În timpul prezent, putem încerca să concluzionăm că principala sursă pentru devierea comportamentului de gen şi sexual se găseşte în învăţarea socială şi în variabilele de dezvoltare psihologice… deşi ar trebui să recunoaştem că rămâne posibilitatea teoretică ca anormalităţile psihologice să contribuie cu un factor potenţial de vulnerabilitate, în mod indirect.”^[3]

În sfârşit, avem opiniile lui Masters şi Johnson, cele mai cunoscute autorităţi în domeniul comportamentului sexual uman. În una dintre cărţile lor au scris:

„Astăzi s-a renunţat în general la teoria genetică a homosexualităţii.”^[4]

„În ciuda interesului pentru posibile mecanisme hormonale la originea homosexualităţii, astăzi niciun om de ştiinţă serios nu sugerează că se aplică o simplă relaţie de tip cauză-efect.”^[5]

Argumentele „educaţie versus natură” sunt întotdeauna dificile, omul fiind o creatură atât de complexă. Fie că discutăm despre alcoolism, despre comportament criminal sau despre homosexualitate, poate fi imposibil de dovedit cauza oricărei forme de comportament sau a oricărei identităţi, folosind metode ştiinţifice sau regulile stricte ale logicii. Dar părerea generală covârşitoare a experţilor în domeniu este că homosexualitatea este, în primul rând, un comportament învăţat, iar dacă există un element genetic, aproape sigur are o contribuţie minoră.

Dacă homosexualitatea este într-adevăr un comportament învăţat, atunci există o mare posibilitate să poată fi dezvăţat. De fapt, există tot mai multe dovezi că un număr substanţial de oameni experimentează o schimbare adevărată!

Note

^[1] John W. Money, Sexual Dimorphism and Homosexual Gender Identity, în Perspectives in Human Sexuality, ed. Nathaniel W. Wagner (New York: Behavioural Publications, 1974), p. 67.

^[2] Charles W. Socarides, Homosexuality: Basic Concepts and Psychodynamics, în the International Journal of Psychiatry, 1972.

^[3] George A. Rekers, The Formation of Homosexual Orientation, an Address to the North American Social Science Network Conference, Washington, D.C., 26 februarie 1987.

^[4] William H. Masters, Virginia E. Brown şi Robert C. Kolodny, Human Sexuality, (Boston, Little, Brown and Company, 1984), p. 319.

^[5] Ibid., p. 320.

[Alan Medinger, Homosexuality and the Truth: A Life Determined Before Birth? Copyright © 2003 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]