M-am gândit mult ce aş avea de scris sau de spus lumii despre viaţa mea. Ce ar avea de învăţat cineva din trăirile mele? Am făcut destule greşeli în viaţă şi destule fapte de care nu sunt mândru, chiar dacă mi-am impus să accept ceea ce sunt.

Sunt un tânăr de douăzeci şi şase de ani care se luptă de câţiva ani buni cu atracţia pentru cei de acelaşi sex. M-am născut într-o familie cât de cât normală. Părinţii mei au divorţat când aveam cinci sau şase ani, apoi mama mea s-a pocăit, deci practic m-am născut într-o familie creştină.

Am fost un creştin activ, cântam în grupul de laudă, când am crescut am condus acel grup de laudă, totuşi aveam o problemă cu pornografia şi autosatisfacerea încă din clasa a şasea.

Bineînţeles că, pe la şaisprezece ani, am decis să mă botez. Aşa cum este obiceiul înainte de botez, se face mărturisirea, unde i-am zis clar pastorului despre problemele cu care mă confruntam, dar el m-a întrebat dacă mă înţeleg bine cu bunicii.

După terminarea liceului, m-am mutat într-un oraş mare, unde urma să mă înscriu la universitate. Dar atunci au început să iasă la iveală înclinaţiile mele. Nu ştiu dacă le aveam înainte, dar din curiozitate am intrat pe site-uri de socializare homosexuale. Acolo mi-am dat seama că nu eram singur; erau sute de băieţi care doreau să se întâlnească cu mine, mai ales că eram „prospătură”.

La vârsta de nouăsprezece ani am avut prima aventură cu un bărbat. După aceea m-am simţit extrem de murdar şi am decis că nu pot să mă ajut singur, aşa că am căutat ajutorul la un consilier creştin. Acel consilier era şi profesor la o şcoală biblică şi am decis să studiez teologia.

A fost bine cam un an, apoi poftele şi atracţiile au apărut din nou şi am căzut iarăşi în lumea din care îmi doream să ies. Chiar dacă nu am mai avut nicio relaţie aproximativ un an, intram pe site-uri şi aveam încă probleme cu autosatisfacerea şi pornografia.

În acea perioadă credeam că eram singurul „pocăit” care se confruntă cu aşa ceva, dar bineînţeles că am dat de o groază de „fraţi” pe site-uri. Chiar am ieşit cu ei, cu doi sau trei am avut şi contact sexual. Culmea e că vorbeam şi ne plângeam de milă unul altuia. Ne încurajam că o să ieşim, că o să scăpăm, că totul va fi roz, dar continuam să ne zbatem în aceleaşi obiceiuri care se transformaseră într-un mod de viaţă.

După doi ani de la începerea Facultăţii de Teologie, am decis să nu mai merg. Oricum aveam destule restanţe şi nu puteam să continui cu amândouă, cu viaţa homosexuală şi cu Teologia, trebuia să aleg una.

Deja trecuseră cinci luni de când nu mai mergeam la şcoală, când cineva, pe Facebook, un fost „coleg”, m-a întrebat dacă e adevărat ce se zice în facultate despre mine. Pare-se că directorul şcolii a anunţat la capelă că am fost exmatriculat pe baza faptului că sunt homosexual sau că am legături cu lumea homosexuală.

Vestea m-a cam dat peste cap. Nu vroiam în niciun fel să afle ai mei despre mine, nu i-ar fi ajutat la nimic, plus că era o „ruşine” pentru ei. Dar odată cu vestea aceasta, colegii, foştii colegi de an s-au apropiat foarte mult de mine şi au vrut să mă ajute.

Atunci eram extrem de hotărât să ies din lumea homosexuală şi aveam şi ajutorul necesar. Am început să merg la un psihoterapeut, pe care îl plăteau colegii, un pastor creştin, iar lucrurile parcă intrau în normal. Bineînţeles că nici asta nu a ţinut mult. Am decis că ar trebui să îmi fac ceva teste, să văd dacă nu am luat ceva în acest timp, mai ales că am făcut sex cu o groază de tipi şi, de obicei, neprotejat. Atunci am descoperit că sunt HIV+, ceea ce mi-a cam dat lumea este cap, chiar dacă, într-un fel, mă aşteptam, era aproape imposibil să ies curat.

De atunci încă nu mi-am revenit şi au trecut aproape trei ani. Merg destul de rar la biserică. Am încercat să dau vina pe Dumnezeu pentru tot ce mi s-a întâmplat, dar ceva în mine tânjeşte după vremurile când eram fericit şi eram în biserică. Sper ca acea „minune” să se întâmple odată şi sper să nu fie prea târziu.