de Anita Worthen, aşa cum i-a povestit lui Bob Davies

Anita Worthen

Când fiul meu de 16 ani, Tony, a început să rămână peste noapte în oraş, am devenit foarte îngrijorată. Când l-am confruntat, ne-am certat câteva minute, apoi a aruncat bomba. „Ei bine, ştii că sunt homosexual, nu?”

Am îngheţat. Tony a început să umple tăcerea jenantă cu detalii oribile. Cu trei luni în urmă făcea autostopul spre casă, când un consilier şcolar l-a luat în maşină şi l-a sedus. Acum îşi accepta „noua” identitate şi făcea cunoştinţă cu alţi homosexuali.

„Mami”, a concluzionat el, „am găsit bărbatul viselor mele. Totul o să fie bine acum!”

În zilele care au urmat am fost obsedată de fiecare greşeală pe care am făcut-o vreodată ca mamă. Nu ştiam deloc cum să mă ocup de acea situaţie. La urma urmei, nu protejează Dumnezeu familiile creştine de păcatele cu adevărat mari – ca acesta?

„Să afli că ai un copil homosexual este o agonie”, spune Barbara Johnson. „Este aproape ca şi cum ai avea un deces în familie. Dar când moare cineva poţi să îngropi persoana şi să-ţi continui viaţa. Cu homosexualitatea, durerea pare să nu se termine niciodată.”

Viaţa pare să iasă de sub control. Când descoperi acest aspect nefamiliar al celui care îţi este drag, simţi dintr-odată că vorbeşti cu un străin. Sentimentul de trădare poate fi devastator.

În mod tipic, membrii de familie şi prietenii trec prin zile şi săptămâni de suferinţă profundă şi de jelire. „Vroiam să fiu mort”, îşi aminteşte un tată, „şi vroiam ca fiul meu să fie şi el mort.” Pot să apară simptome legate de stres: ameţeală, migrene, insomnii. Este ceva obişnuit să simţi teamă şi chiar panică, la gândul că alţii ar putea afla.

Deseori, membrii de familie – în special părinţii – se simt copleşiţi de vină. „Unde am greşit?” este o întrebare obişnuită. Curând sunt blocaţi în sindromul „dacă”: dacă ar fi fost părinţi mai buni, dacă ar fi devenit creştini mai devreme în viaţă… dacă şi-ar fi trăit credinţa mai consecvent… lista este nesfârşită.

„Am provocat homosexualitatea copilului meu” este probabil cea mai mare minciună căreia trebuie să i se opună un părinte. Nimeni nu are puterea să cauzeze homosexualitatea altuia. În cel mai rău caz, relaţia părinte-copil este doar un factor dintr-un grup complex de influenţe.

În ciuda a ceea ce susţine mass-media, nu se poate ca homosexualitatea să fie în primul rând genetică. Dacă ar fi adevărat, ar fi dispărut de mult – cei mai mulţi copii se nasc din părinţi heterosexuali. Dar consilierii creştini care se specializează în acest domeniu de misiune văd tipare de viaţă comune la consiliaţii lor.

În mod obişnuit, bărbaţii şi femeile care se luptă cu homosexualitatea s-au simţit „diferiţi” din fragedă copilărie. Situaţia poate duce, la rândul ei, la respingerea din partea copiilor de vârsta lor şi la insulte ca „fetiţă” şi „poponar”. Cea mai mare parte a lesbienelor – şi un număr semnificativ de bărbaţi homosexuali – au fost victime ale abuzului sexual. La femei, abuzul poate duce la o teamă profundă de bărbaţi; la bărbaţi, la o confuzie profundă cu privire la masculinitatea proprie. Aceşti factori şi alţii asemenea lor subminează siguranţa şi identitatea sexuală a unei persoane şi deschid uşa ispitei pentru acelaşi sex. Odată ce dă curs ispitelor, ele devin mai puternice – şi conduc în mod specific la asumarea unei identităţi „homosexuale” la maturitate.

Unii oameni răspund la sentimentul de vină revizuindu-şi convingerile despre homosexualitate. Părinţii – chiar şi cei creştini – încep să pună la îndoială poziţia Bibliei, că un comportament homosexual este păcat (vezi Levitic 18:22; Romani 1:24-27). Dar Biblia interzice cu consecvenţă activitatea sexuală în afara unui angajament heterosexual pe viaţă.

Deci să mă confrunt cu motivele pentru care fiul meu s-a implicat în homosexualitate a fost o mare provocare pentru mine. Am făcut greşeli ca mamă singură, necăsătorită. În momentele mele de intimitate cu Dumnezeu, îmi exprim durerea, vina şi suferinţa. Apoi simt mângâierea Lui.

Odată ce mi-am mărturisit păcatele din trecut, iertarea este o realitate spirituală pentru mine, fie că mă simt sau nu iertată. Uneori mintea şi emoţiile noastre au nevoie de mult timp, pentru a ţine pasul cu ceea ce s-a întâmplat în duhul şi sufletul nostru.

După ce Tony mi-a mărturisit implicarea lui în homosexualitate, am strigat la Dumnezeu, cerându-I iertare pentru toate lucrurile pe care le-am făcut greşit în trecut. Dar, după timpul de rugăciune, mă simţeam apăsată de condamnare. Apoi am citit un verset scump în Mica 7:19: „El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” Când am luat ca pentru mine acest verset, mi-a fost mai uşor să las trecutul în urmă.

Este potrivit să-l laşi pe cel drag al tău care este răzvrătit să ştie că suferi pentru el. Lasă-l să ştie de ce crezi că alegerea lui este nesănătoasă. Lasă-l să ştie că vei continua întotdeauna să-l iubeşti. Şi lasă-l să ştie că te vei ruga pentru el. Având de-a face cu fiul meu, am învăţat diferenţa dintre acceptare – recunoaşterea a ceea ce este adevărat în viaţa lui – şi aprobare, care înseamnă susţinerea comportamentului său ca bun şi corect.

Separă personalitatea celui drag al tău de comportamentul său. Mulţi oameni implicaţi în homosexualitate forţează cu agresivitate acceptarea imoralităţii lor. „Dacă respingi homosexualitatea mea, mă respingi pe mine.” Atitudinea lor se bazează pe inabilitatea lor (sau refuzul lor) de a face deosebire între cine sunt şi ce fac.

Ca să hotărăşti cum să acţionezi într-o anumită situaţie (precum dorinţa sa de a petrece timp în casa ta), poate că te-ar ajuta să scoţi pentru o clipă homosexualitatea din imagine. Cum ai răspunde dacă persoana ar fi un heterosexual care ar face sex în afara căsătoriei?

Poate cel mai important, lasă-l pe cel drag al tău să ştie că Dumnezeu poate aduce eliberare de homosexualitate. În 1 Corinteni 6:9-11, apostolul Pavel îi menţionează pe acei creştini din biserica din Corint care fuseseră implicaţi în păcatul homosexual. Dar îi puseseră capăt, iar Dumnezeu îi declarase curaţi şi drepţi în faţa Sa. Este o veste bună pentru bărbaţii şi femeile care caută schimbarea.

Iată câteva sugestii suplimentare pentru a face faţă acestei situaţii devastatoare:

• Găseşte-ţi propriul tău sistem de suport! Nu purta sarcina singur. Găseşte pe alţii care să te asculte fără să judece, apoi să se roage consecvent pentru tine.
• Caută să înţelegi trecutul! Roagă-te pentru timpul şi situaţia potrivită, pentru a-l întreba pe cel drag al tău, care este homosexual, despre copilăria sa. Discutarea întregii situaţii cu alţi membri de familie sau cu un consilier creştin aduce o înţelegere suplimentară.
• Învaţă despre homosexualitate! Sunt multe cărţi creştine care te pot ajuta, precum Cineva la care ţin este homosexual de Anita Worthen şi Bob Davies (InterVarsity Press).

Cunoaşterea „rădăcinii” emoţionale ascunse şi a problemelor spirituale te va ajuta să înţelegi viaţa celui drag al tău.

• Împotriveşte-te vinei false! Nu poţi controla alegerile celui drag al tău – ci numai reacţia ta la alegerile sale. Nu eşti vinovat de lucrurile asupra cărora nu ai control. Şi nu ai control asupra alegerilor morale ale altora.

Astăzi fiul meu are SIDA. Tot nu a renunţat la identitatea homosexuală. Încă simt o tristeţe profundă din cauza situaţiei fiului meu, dar bucuria şi pacea mea sunt şi mai profunde. Din cauza experienţelor dureroase din viaţa mea, am fost capabilă să am empatie faţă de alţi oameni care suferă de o durere profundă. Aceasta face ca suferinţa mea să merite? Nu. Dar face ca suferinţa mea să aibă valoare.

Nu ştiu ce va aduce viitorul, dar ştiu Cine ţine viitorul. Pentru ziua de astăzi, harul Său este de ajuns.

[When a Loved One Says, ‘I’m Gay’. Extras din Someone I Love Is Gay: How Family & Friends Can Respond de Anita Worthen & Bob Davies. Copyright © 1996 Anita Worthen & Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiunea InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, IL 60515, SUA, www.ivpress.com. Pentru mărturia Anitei, clic aici.]