de Frank Worthen

Frank & Anita Worthen

Când aveam 13 ani, pastorul meu m-a luat în biroul său. „Frank”, m-a anunţat el, „eşti homosexual.” Nu aveam idee ce vroia să spună, de aceea mi-a explicat atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Apoi mi-a explicat că homosexualii sunt diferiţi de ceilalţi oameni.

Mă simţisem „diferit” de ani de zile. Viaţa mea de familie nu fusese fericită. M-am născut în 1929 – anul în care a început marea depresiune economică. Mulţi membri de familie s-au mutat în casa noastră ca să supravieţuiască. Tatăl meu şi-a luat o a doua slujbă noaptea, ca să plătească facturile, dar nu reuşea să facă rost de suficienţi bani. Am devenit o familie plină de amărăciune, supărată şi de multe ori am fugit în pod ca să evit certurile zilnice care se dezlănţuiau în jurul meu

Nu voi uita niciodată prima zi la şcoală. Mama a stat toată ziua cu mine, să vadă dacă voi fi bine, iar învăţătoarea i-a spus: „Băiatul dumneavoastră este diferit de toţi ceilalţi băieţi.” Nu arătam niciodată interes pentru sporturi şi nu m-am potrivit niciodată cu adevărat cu ceilalţi băieţi.

Puţin după ce am împlinit 13 ani, unchiul meu m-a dus la o prezentare ştiinţifică locală, sponsorizată de Institutul Biblic Moody. A fost prima mea expunere la Cuvântul lui Dumnezeu. Am simţit dragostea lui Dumnezeu în acea noapte şi, în secret, L-am primit pe Cristos în viaţa mea.

În anul care a urmat, au avut loc mai multe traume. Tatăl meu a murit, iar unchiul meu care îmi era atât de drag, a fost arestat pentru activitate homosexuală. Apoi a venit un pastor nou în biserica mea şi a preluat rolul tatălui în viaţa mea. Era tot ce visasem cu privire la un tată, dar şi-a dat seama de atracţia mea în creştere faţă de persoanele de acelaşi sex şi m-a încurajat să-i dau curs. De fapt a găsit chiar un potenţial partener masculin pentru mine – un bărbat obez, mai în vârstă, pentru care nu aveam niciun interes.

După absolvirea liceului, m-am îndrăgostit de o tânără. A fost prima mea prietenă adevărată şi am hotărât să mă căsătoresc cu ea. Dar când am cerut-o în căsătorie, a răspuns: „Sunt numai două lucruri în viaţă pe care le iubesc. Unul sunt caii, iar celălalt, femeile.” Am fost zdrobit. Când m-am dus la pastorul meu, mi-a spus: „Frank, am încercat să-ţi spun de ani de zile că eşti homosexual.” Apoi mi-a explicat că fusesem atras de acea femeie pentru calităţile ei masculine.

Îmi amintesc cum coboram treptele bisericii în acea zi. „Doamne”, m-am rugat, „el este omul Tău. Accept ce a spus despre homosexualitatea mea.” Nu mult după aceea, am avut prima experienţă homosexuală. A fost începutul a peste douăzeci de ani de implicare în relaţii homosexuale.

De-a lungul anilor, mulţi oameni au intrat şi au ieşit din viaţa mea. Dar viaţa era foarte diferită de imaginea frumoasă pe care o zugrăvise pastorul meu. Au existat unele momente de plăcere şi speranţă, dar mai mult singurătate şi disperare. Sexul era zeul vieţii mele; nimic altceva nu conta.

Au trecut mulţi ani. M-am ascuns de Dumnezeu şi am ridiculizat Biserica, dar în inima mea ştiam că El mă chema înapoi la El. Tinereţea mea începea să se ofilească, iar fiecare an aducea tot mai puţină fericire.

Apoi Michael, unul dintre angajaţii mei de la lucru, a devenit creştin. Viaţa lui s-a schimbat în faţa ochilor mei şi mi-am amintit de tinereţea mea, când fusese o asemenea binecuvântare să-L cunosc pe Isus şi să fiu în biserică. Contrastul dintre acel tânăr minunat şi viaţa mea plină de poftă m-a sfâşiat pe dinăuntru.

Ştiam că viaţa mea homosexuală era greşită, dar simţeam că nu am putere să mă schimb. Apoi am auzit despre un loc pentru homosexuali din San Francisco, care funcţiona în întuneric total. Am devenit obsedat de acel loc şi am hotărât să mă duc acolo. Pe 24 mai 1973 am decis că voi merge acolo.

Deodată mintea mea s-a întors în vremea morţii tatălui meu, când aveam 13 ani. Mă rugasem lui Dumnezeu: „Tatăl meu s-a dus. Te rog, fii Tatăl meu pentru tot restul vieţii mele.” Am simţit că fusese cu mine până atunci. Dar a merge în acel loc al întunericului părea cea mai rea respingere a Lui.

M-am trezit apelând la Michael şi spunând: „Te rog, ia-mă cu tine la biserica ta – chiar acum!” Când am îngenuncheat la altar, am mărturisit toate lucrurile rele pe care le făcusem în trecut.

Multe gânduri îmi treceau prin minte. Toţi prietenii mă vor respinge. Cum aş fi putut să renunţ vreodată la sex? Imposibil! Dar în timp ce mă rugam, m-am simţit eliberat pe dinăuntru, după douăzeci de ani de păcat.

Am început să frecventez biserica lui Michael, iar după câteva luni, el mi-a sugerat să înregistrez pe bandă ce făcea Dumnezeu în viaţa mea. După ce am lucrat la înregistrare luni de zile, am început să-i fac publicitate într-un ziar local „subteran”, unde bărbaţii homosexuali găseau parteneri sexuali. În primul an, aproximativ şaizeci de oameni mi-au scris, cerând înregistrarea.

Apoi Domnul m-a îndemnat să spun unui pastor local despre misiunea mea. În acea zi a luat naştere numele Love In Action şi au început întâlniri de grup. Apoi am descoperit că existau alte misiuni similare. Şaizeci şi doi dintre noi s-au întâlnit pentru un weekend de părtăşie în septembrie 1976 în zona Los Angeles şi au numit mica noastră reţea Exodus. Era un timp palpitant, care îţi dădea fiori, pentru a fi implicat în acest tip de misiune.

Dumnezeu a început să aducă alţi membri ai personalului care să mi se alăture. Curând primeam sute de scrisori din toată lumea.

Anita Worthen

Au mai trecut zece ani şi mă simţeam din ce în ce mai inconfortabil cu viata de celibatar. Eram singur şi am început să mă rog pentru o soţie. Cam cu un an şi jumătate mai târziu, m‑am oprit în Los Angeles să o văd pe prietena mea, Barbara Johnson, care asigura servicii pentru părinţii homosexualilor. Ea m-a trimis la Disneyland cu o femeie pe care o întâlnisem pentru puţin timp, o singură dată înainte.

Acea zi la Disneyland s-a dovedit a fi cea mai mare distracţie pe care o avusesem în ani de zile. Femeia, Anita Thomas, a făcut o mulţime de glume şi mi-a plăcut întru totul compania ei. Mai târziu, Barbara m-a sunat să-mi spună că şi Anita s-a bucurat de acea zi cu mine.

O femeie mă place cu adevărat, m-am gândit cu încântare. Presupun că am făcut ce trebuie! Câteva luni mai târziu, Anita a vizitat Love In Action şi s-a îndrăgostit de misiunea mea, de personalul meu, de biserica mea – de tot!

Frank & Anita Worthen

Curând, Anita şi cu mine ne întâlneam în San Luis Obispo, la jumătatea distanţei dintre casa ei de lângă Los Angeles şi casa mea din zona San Francisco. Ştiam că relaţia noastră devenea serioasă; în curând vorbeam despre căsătorie. În noiembrie 1984, când Anita şi cu mine am schimbat jurămintele de căsătorie, Barbara Johnson – „peţitoarea” noastră din spatele scenei – stătea în rândul din faţă, cu un zâmbet larg pe faţă. De atunci, căsnicia a fost mult mai bună decât cele mai mari aşteptări ale mele.

În 1990 Dumnezeu ne-a condus pe Anita şi pe mine la Manila, unde am fondat Bagong Pag-asa. După patru ani, am încredinţat misiunea liderilor naţionali şi ne-am întors în California, unde am întemeiat o nouă misiune pentru foştii homosexuali, în San Rafael, după ce Love In Action s-a mutat în Tennessee.

Cred că homosexualitatea este o „căutare de înlocuire a tatălui”. Mulţi ani am căutat susţinerea masculină, dar am căutat numai în locuri greşite. Când mi-am încredinţat viaţa deplin lui Dumnezeu, El a devenit Tatăl iubitor pe care nu l-am găsit niciodată. Şi El mi-a dat o „familie” minunată de fraţi şi surori în Cristos, în toată lumea.

Sunt, de asemenea, recunoscător pentru viaţa nouă pe care Domnul mi-a dat-o. M-am luptat cu homosexualitatea peste patru decenii, dar Isus Cristos m-a eliberat.

[Frank Worthen, Looking For A Father. Copyright © Frank Worthen. Tradus şi publicat cu permisiune. Fondator al Love In Action, Frank Worthen a sărbătorit anul trecut 40 de ani de misiune pentru homosexuali. New Hope Ministries este o continuare a lucrării lui Frank Worthen şi a soţiei lui, Anita, fiind o misiune centrată pe Cristos, care îi ajută pe cei care se luptă cu homosexualitatea să renunţe la stilul lor de viaţă şi să-şi accepte adevărata identitate în Isus Cristos. Datele de contact ale misiunii sunt: New Hope Ministries, P.O. Box 10246, San Rafael, California 94912-0246, USA, telefon: (01)415.453.6475, site: www.newhope123.org. Pentru mărturia Anitei, clic aici. Pentru o înregistrare video cu Frank, clic aici.]

de Johan van de Sluis

M-am născut în 1938 şi am trăit ca homosexual de la vârsta de cincisprezece ani până la douăzeci şi opt de ani. Conform Dr. Van Emde Boaz, un cunoscut sexolog olandez, eram un homosexual înnăscut. Am crescut într-o familie creştină şi din fragedă copilărie am tânjit după pace cu Dumnezeu. Pacea cu El m-a părăsit când am început să trăiesc o viaţă de homosexual. Am frecventat baruri şi saloane de dans homosexuale şi mi-am ales homosexuali ca prieteni. Am avut, de asemenea, o relaţie homosexuală cu un bărbat care a durat trei ani.

Aş fi putut continua acest stil de viaţă încă mulţi ani, dar am descoperit treptat că nici acea relaţie de trei ani nu m-a făcut mai fericit. Am început să realizez că pentru mine stilul de viaţă homosexual însemna lipsă de armonie şi sterilitate. Ultimul an al acelei prietenii a fost un an de conflicte interioare. Simţeam că stilul meu de viaţă nu se potrivea cu convingerile mele religioase şi aveam certuri frecvente cu prietenul meu.

Am început să mă gândesc că vroiam să ies din acea relaţie şi, în cele din urmă, i-am pus capăt. În retrospectivă, pot spune că Dumnezeu este Cel care mi-a arătat că stilul meu de viaţă nu era după voia Lui. Ani de zile nu înţelesesem asta. Totuşi, la un moment dat, am hotărât că vroiam să ascult mai mult de El, decât de cei care încercau să mă convingă că nu era nimic greşit să am o relaţie sexuală cu un bărbat care îmi era prieten, caracterizată de dragoste şi fidelitate.

O creaţie nouă

Apoi am intrat în legătură cu creştini, iar după un timp am dorit să fiu botezat. După slujba de botez, câţiva credincioşi s-au rugat pentru schimbarea orientării mele sexuale, punându-şi mâinile peste mine. Din acel moment, am început să cred că eram liber. Totuşi, în dimineaţa următoare mă simţeam la fel de homosexual ca întotdeauna. Am intrat în panică şi am sunat nişte prieteni, un cuplu căsătorit, care fuseseră printre cei care se rugaseră pentru mine. Mi-au spus că eram cu adevărat liber şi că puteam începe să o cred, chiar dacă emoţiile îmi transmiteau un mesaj diferit. Mi-au atras atenţia asupra câtorva cuvinte din Biblie: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)

De atunci, am perseverat în credinţă şi am fost liber cu adevărat. Vechea mea natură păcătoasă este acum răstignită împreună cu Cristos. (Romani 6:6) Ca rezultat, în decursul timpului, percepţia mea asupra sinelui interior şi a naturii mele a început să se schimbe. Se reducea totul la puterea sugestiei? Nu, era vorba de puterea credinţei în Dumnezeu şi în promisiunile Sale. M-am implicat activ în acest proces. A trebuit să învăţ să mă disociez de prietenii mei homosexuali din trecut; am rupt orice legătură cu ei. Am încetat, de asemenea, să merg în locuri care îmi aminteau în mod atât de viu de trecutul meu. Am realizat, de asemenea, că trebuia să arunc tot ce îmi amintea de viaţa din trecut, precum cărţi şi fotografii. Simţeam că nu eram destul de radical, în asprimea cu care tratam cu influenţele din trecutul meu păcătos.

În special la început, riscul căderii a fost foarte mare, deoarece un timp îndelungat personalitatea mea s-a aflat în procesul de vindecare. Sufletul îmi fusese rănit şi avea nevoie să fie vindecat. Cu toate acestea, procesul nu a constat numai în scăparea de lucruri negative. În acelaşi timp, trăind cu Cristos, mi s-a deschis o lume cu totul nouă. Eram o făptură nouă, ceea ce mă făcea deosebit de fericit. Experimentarea acestui fapt mi-a fost de mare ajutor în lupta cu sentimentele homosexuale. Am descoperit, de asemenea, că nu tot ce etichetasem drept „homosexual” era greşit. De exemplu, am realizat că bunul meu gust pentru îmbrăcăminte şi mobilă etc. nu era legat de sentimentele homosexuale şi nu era păcătos.

Cu cât îmi reveneam şi înaintam în heterosexualitate, cu atât mai puţin aveam nevoie de alţi bărbaţi pentru a compensa deficienţa în dezvoltarea mea personală. Uneori se mai întâmpla ca vederea unui bărbat să-mi provoace sentimente de admiraţie şi o anume satisfacţie. Într-un asemenea moment, aveam nevoie de el pentru a mă vedea pe mine însumi ca bărbat complet. Dar treptat am început să mă simt întru totul bărbat, bazându-mă pe relaţia mea cu Cristos. Nu mai aveam nevoie să mă identific cu alţi bărbaţi pentru asta. Mai mult, mi-au apărut dorinţe heterosexuale.

M-am rugat ca Dumnezeu să mă călăuzească în aşa fel încât să mă îndrăgostesc spontan de o femeie. La cinci ani după ce am rupt legătura cu stilul de viaţă homosexual şi după ce sentimentele mele au început să se schimbe, m-am căsătorit.  Aceasta s-au întâmplat cu mai bine de treizeci şi doi de ani în urmă. Soţia mea şi cu mine avem trei copii, o fiică şi doi fii. În viaţa mea de căsnicie am experimentat că heterosexualitatea este mult mai plină de satisfacţii decât stilul de viaţă homosexual.

Povestea vieţii mele a fost publicată mai în detaliu într-o carte olandeză intitulată Ik ben niet meer zo şi în broşura Eens homofiel, tradusă, de asemenea, în engleză cu titlul Cândva homosexual.

Din anul 1969, am ajutat homosexuali; în primii cinci ani în casa mea, iar din 1975 am lucrat ca lider de proiect (Director) la EHAH (Ajutor Evanghelic Pentru Homosexuali). În ultimii treizeci şi doi de ani, mai mult de o mie de oameni cu probleme homosexuale au fost ajutaţi de mine şi de membrii personalului de la EHAH. Din februarie 2003 m-am retras din activitate.

Am fost, de asemenea, Preşedinte, iar acum sunt membru în comitetul de conducere al organizaţiei Onze Weg (Calea noastră), promovând interesul pentru foştii homosexuali în biserici şi în societate, şi explicând cum poate fi părăsit stilul de viaţă homosexual. La fiecare trei luni distribuim o revistă cu articole relevante pe diferite teme privind sexualitatea.

În 1982, câţiva colegi au luat iniţiativa să înceapă Exodus Europe, după ce au fost la conferinţa Exodus North America din Las Vegas. După aceea am fost membru în comitetul de conducere şi Preşedinte la Exodus Europe timp de câţiva ani.

Exodus International ne-a ajutat să ieşim dintr-o poziţie mai degrabă izolată şi, de la înfiinţarea sa până in prezent, am găsit încurajator să fiu membru al Exodus.

[Johan van de Sluis, Once A Homosexual. Copyright © Johan van de Sluis. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]

Nu am ales să fiu homosexual, nici nu m-am născut homosexual. În schimb, atracţia mea faţă de bărbaţi s-a dezvoltat pe parcursul mai multor ani, numeroşi factori contribuind la dezvoltarea sa.

Când eram copil nu realizam că tatăl meu mă iubea. Era plecat la lucru timp îndelungat şi nu îl vedeam prea mult, astfel încât nevoile mele de dragoste şi de susţinere din partea celor de acelaşi sex nu erau împlinite. Deşi tatăl meu nu a vrut să mă rănească, mă simţeam respins şi am început să mă izolez emoţional de el.

În copilărie, stăteam de obicei pe tuşă la activităţile băieţilor. De la grădiniţă până în clasa a douăsprezecea, am locuit departe de şcoală şi de colegii mei de clasă, ceea ce mi-a limitat prieteniile şi activităţile după orele de şcoală. Chiar şi la şcoală, lipsa mea de interes şi de talent pentru sporturi mă făcea să joc pe partea de teren îndepărtată de poartă sau în poziţii asemănătoare la ora de gimnastică. Datorită mutărilor noastre frecvente, am schimbat şcoala de cinci ori, la trei şcoli stând un an sau mai puţin. Era greu să-mi fac prieteni, când toţi ceilalţi copii se cunoşteau deja de câţiva ani.

În alte privinţe, faptul că trăiam la periferia vieţii se datora abuzului sexual, care în viaţa mea a constat în mângâierile unui „prieten de familie” adult, pe când aveam cinci ani, şi în violarea mea de către trei băieţi de aceeaşi vârstă, la începutul adolescenţei.

Abuzul m-a învăţat să-mi fie teamă de bărbaţi. Mi-a distrus personalitatea şi sentimentul redus de masculinitate pe care îl mai aveam. Mesajul pe care l-am primit a fost că eram murdar, bun doar pentru a fi folosit de alţii.

Abuzul m-a învăţat, de asemenea, că modalitatea de a fi aproape de un bărbat presupune să fii implicat sexual cu el. Pubertatea, debutând în mijlocul tuturor acestor evenimente, mi-a sexualizat şi mai mult nevoia emoţională de dragoste şi susţinere. De când îmi amintesc am avut fantezii sexuale numai cu bărbaţi.

La începutul liceului, câţiva dintre băieţi – îndeosebi unul pe nume Jimmy – îmi spuneau deseori „homo”. Am înţeles că era ceva defavorabil, dar nu ştiam exact nici ce însemna cuvântul, nici că era folosit pentru a-mi descrie dorinţele.

Numai cu câteva luni înainte de a nouăsprezecea aniversare a zilei mele de naştere, am înţeles că acest cuvânt, „homosexual”, se aplica gândurilor şi dorinţelor mele. A fost un mare şoc pentru mine şi am devenit destul de deprimat. Eram irascibil şi dormeam mult. Când cineva mă întreba: „Ce mai faci?”, refuzam să răspund. În două ocazii, am vrut să mă sinucid.

Într-un anumit sens, eram acelaşi. Dar în alt sens, aveam acum eticheta lipită de mine. Am realizat că gândurile sexuale din mintea mea erau diferite de cele ale celor mai multor bărbaţi. Nu mai eram „eu”.

Le-am spus celor mai apropiaţi doi prieteni ai mei ce se întâmpla. Mark mi-a răspuns că ştia deja şi că şi el era homosexual. Richard şi cu mine stăteam în bucătărie când i-am spus, într-o noapte târziu, părinţii mei dormind sus. A fost un moment foarte dificil. Îmi amintesc că ţineam un pahar strâns în mână, tremurând de teamă şi emoţie. Când, în sfârşit, am fost în stare să vorbesc, Richard nu a fost surprins să audă că mă confruntam cu homosexualitatea şi m-a sprijinit foarte mult.

Mi-a fost de ajutor să am atât un prieten care ştia prin ce treceam, fiindcă se afla într-o situaţie asemănătoare, cât şi un prieten heterosexual care mi-a rămas alături. Cei mai mulţi prieteni faţă de care am devenit deschis, de-a lungul anilor, cu privire la homosexualitatea mea au fost de fapt creştini heterosexuali şi numai doi au reacţionat negativ. Restul au continuat să mă iubească şi să se raporteze la mine ca înainte de a afla.

În următoarele câteva luni, am obţinut informaţii de la o linie telefonică pentru homosexuali şi m-am întrebat dacă ceea ce credeam eu că spune Biblia era greşit. După ce m-am gândit mult, am ajuns la concluzia că intenţia lui Dumnezeu pentru creaţia Sa era ca un bărbat şi o femeie să se afle într-o relaţie dedicată pe viaţă şi că orice altceva era greşit.

Pe atunci nu ştiam dacă schimbarea era posibilă, dar am hotărât că şi dacă nu se va schimba nimic la sexualitatea mea, prima mea prioritate era să-L urmez pe Isus. A fost o decizie dificilă pentru mine – ştiam că s-ar fi putut să rămân necăsătorit tot restul vieţii.

În acea lună de august, familia mea s-a mutat la London, Ontario. La universitate, unul dintre primii oameni pe care i-am întâlnit a fost Ron, un student creştin la medicină, cu care m-am împrieteni. A trecut mult timp până să am destulă încredere în el pentru a-i spune de ce mă simţeam atât de deprimat. Când am făcut-o, prietenia noastră a rămas în continuare prietenia bună care fusese până atunci.

Mult mai târziu, Ron mi-a spus o poveste pe care o auzise la un curs, despre un medic alcoolic care avea doi fii. După ce a renunţat la serviciu, medicul şia- făcut un obicei să bea adesea suficient de mult pentru a face din cina în familie o experienţă foarte neplăcută. Fiii lui au crescut, au devenit mari şi, într-o zi, înainte de cină, l-au legat în biroul lui. Soţia lui a presupus că lucra până târziu. A fost prima cină liniştită după mult timp, iar băieţii au folosit aceeaşi metodă şi în alte nopţi. La un moment dat, după ce un vecin a observat o lumină aprinzându-se şi închizându-se şi a descoperit ce se întâmpla, medicul a urmat un tratament pentru alcoolism. Deci morala poveştii era că, deşi ceea ce au făcut băieţii a dat rezultate, nu a rezolvat cu adevărat problema. A fost un mod nepotrivit de a se confrunta cu o situaţie. Cumva, povestea m-a făcut să înţeleg propria mea experienţă şi mi-a dat un simţământ important de speranţă în confruntarea cu trecutul.

Două lucruri s-au întâmplat în anii care s-au scurs între auzirea acelei poveşti şi începerea confruntării mele cu abuzul pe care îl suferisem. Am învăţat mult mai multe despre homosexualitate, inclusiv despre perspectivele alternative disponibile pentru cei care erau în genere disponibili. Am început să văd cum lucrurile care se întâmplaseră îmi afectaseră sentimentul sinelui, atât privitor la mine ca om, cât şi în termenii identităţii mele masculine şi ai sexualităţii mele.

Am ajuns să înţeleg răspunsurile mele la ceea ce se întâmplase, cum izolarea de tatăl meu, atunci când m-am simţit respins, mi-a afectat şi mai mult sentimentul sinelui. Mai târziu, mi-a devenit clar că fanteziile sexuale cu bărbaţi oglindeau abuzul nerezolvat din copilărie şi au reprezentat încercarea mea de a mă reconecta cu masculinitatea care îmi lipsea. Încercarea de a obţine valoare şi masculinitate de la alţi bărbaţi a fost, pentru mine, un „mod nepotrivit de a mă confrunta cu o situaţie”.

În al doilea rând, am învăţat că Dumnezeu mă iubea cu adevărat. Aveam foarte mare nevoie să ştiu, în inima mea, că eu contam pentru El şi că mă iubea aşa cum eram. Nu trebuia să mă schimb mai întâi sau să-mi rezolv toate problemele; de fapt, nu aş fi putut face nimic pentru a-L determina să mă iubească mai mult decât mă iubea deja. Deoarece am crescut în biserică, ştiam în minte că Dumnezeu mă iubea. Dar experienţa cu tatăl meu pământesc, care simţeam că nu mă iubeşte, a făcut să-mi fie greu să cred din inimă că Dumnezeu, Tatăl meu ceresc, mă iubea cu adevărat.

Parte a ceea ce m-a ajutat să mă vindec în acest domeniu a fost să îi separ pe „cei doi taţi ai mei”. Aceasta mi-a permis să-l iubesc pe tatăl meu pământesc, să-l văd ca pe un om cu multe calităţi bune, dar şi cu lipsuri, şi ca pe un om care a fost un tată mai bun pentru mine decât a fost tatăl lui pentru el. Şi L-am putut vedea mai clar pe Tatăl meu ceresc, ca pe Cel care mă iubeşte întotdeauna şi care este întotdeauna lângă mine.

Faptul că am ştiut că Dumnezeu mă iubea cu adevărat mi-a oferit o bază solidă pentru a mă confrunta cu abuzul din copilărie. Când am lucrat, rând pe rând, la incidentele care avuseseră loc, am început să văd minciunile pe care le crezusem. Abuzul mi-a spus că nu eram bun de nimic; Dumnezeu îmi spune că sunt foarte preţios şi că abuzul n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Abuzul mi-a spus că eram rău; Dumnezeu îmi spune că ceea ce s-a întâmplat nu a fost din vina mea.

În timp ce jeleam pierderea copilăriei şi a inocenţei, Dumnezeu m-a ţinut şi m-a mângâiat. El a pus, de asemenea, în jurul meu prieteni care m-au ajutat să trec prin acea perioadă dureroasă. Unul dintre ei a fost o femeie pe nume Wendy, care îmi era colegă cam de cinci ani. În acei ani, între noi s-a dezvoltat o prietenie sănătoasă şi, aproape fără să realizez, m-am îndrăgostit de ea. Ne-am căsătorit în iulie 1991, nu din convingerea greşită că o căsătorie „vindecă” homosexualitatea, ci fiindcă o iubeam cu adevărat şi eram atras de ea. A fost o mare surpriză pentru mine; nu mă aşteptasem să mă căsătoresc, nici nu fusesem atras sexual de femei mai înainte.

Am fost – dar nu mai sunt – exclusiv homosexual. Acum simt atracţie sexuală faţă de femei şi găsesc foarte satisfăcătoare relaţia fizică pe care o am cu Wendy. Deşi încă simt o anumită atracţie faţă de bărbaţi, mă aştept să se diminueze, în timp ce lucrez la abuz şi la ruşinea pe care mi-a adus-o el, şi în timp ce îmi întăresc sentimentul masculinităţii.

Trebuie să continui să apelez la Dumnezeu. Trebuie să pun adevărul şi lumina Lui asupra minciunilor pe care le-am crezut atâta timp. El ştie cu adevărat cine sunt eu şi tot ce m-a creat El să fiu, şi aştept cu nerăbdare ca El să continue să-mi dezvăluie acestea.

[Knowing God’s Love. Tradus şi publicat cu permisiune.]

de Andy Comiskey

Andrew Comiskey, Președinte la Restored Hope Network

Copilăria a devenit o amintire dragă pentru mine. Părinţii mei erau iubitori, mediul nostru, plăcut, iar criza majoră părea să fie vărsatul de vânt sau la ce instrument urma să cânt în orchestra şcolii. Ca episcopalieni, am învăţat ritualurile şi crezurile Bisericii, dar nu am învăţat multe despre mântuire. (Când spun „noi”, mă refer la cei doi fraţi mai mari ai mei şi la sora mea mai mică, între noi toţi fiind o diferenţă de doi ani.)

În ceea ce mă priveşte pe mine, a existat ceva diferit. Îmi amintesc de o dorinţă timpurie şi neobişnuită pentru lucruri „feminine”, precum joaca în casă, în loc de jocul de-a războiul, mânuirea mai degrabă a unei pensule, decât a unei bâte de baseball. Se instala ambiguitatea de a nu fi destul de sigur de mine însumi în rolul de fetiţă sau de băieţel. Cu vârsta, situaţia a devenit mai complicată. Viaţa nu era mizerabilă, era doar confuză. Eram tot mai sensibil la remarcile despre masculinitate sau despre lipsa ei. Odată cu pubertatea a venit înţelegerea unei alte diferenţe: dorinţele mele sexuale erau îndreptate către băieţi.

A fost un secret greu de purtat în primii ani de liceu, îndeosebi când termenul „homo” avea conotaţia unei sorţi mai rele decât moartea. Cuvintele urâte care mi se aruncau au continuat, ca şi lupta interioară. Identitatea mea devenea tot mai neclară. Nu înţelegeam ce deveneam sau de ce deveneam. Liceul nu a făcut prea multă lumină asupra problemei, până am întâlnit alţi câţiva care purtau aceeaşi luptă. Am început să frecventăm lumea discotecilor din Hollywood, crezându-ne foarte şic. Până să ajungem la absolvire, eram deja gata să adoptăm stilul de viaţă homosexual.

Un prieten de-al meu şi cu mine ne-am mutat împreună în zona „ghetoului homosexual” din Long Beach, dar curând toată treaba mi s-a părut epuizantă şi dezumanizantă. Barurile, plajele şi petrecerile păreau să creeze un gol mai mare, în loc să umple un gol. Sexualitatea ajungea pe primul loc în viaţa tuturor, iar eu deveneam preocupat de înfăţişarea mea, pierzând din vedere standardele morale pe care le învăţasem în copilărie. Spirala pe care coboram s-a accelerat. După ce am fost violat de o bandă, după ce am fost bătut şi am suferit în câteva rânduri de boli venerice, am decis să-mi reevaluez mişcarea „de eliberare” şi să-mi predau viaţa lui Cristos. Apăruse o mare nevoie, pe care nimic din cele ce vedeam nu o putea satisface.

Apoi cei doi fraţi mai mari ai mei au afirmat că au devenit creştini. La început am fost sceptic. Oamenii îmi aruncau întotdeauna bucăţele de dogmă şi eram ca şi vaccinat. Dar nevoia era mare, iar când un prieten bun de liceu a revenit în viaţa mea născut din nou şi plin de pace şi bucurie, nu am ezitat. În luna noiembrie a anului 1976, mi-am predat viaţa lui Cristos la un concert şi, în ignoranţa mea, am jurat să trăiesc pentru Isus.

Dobândisem o cochilie greu de spart. Nu drogurile, alcoolul şi sexul erau principalul obstacol, ci perspectiva socială. Colegul meu de cameră şi prietenii mei homosexuali credeau că eram tot mai capricios, în timp ce eu aveam propriile mele probleme, acomodându-mă cu subcultura creştină. Cea mai importantă parte a problemei era o temelie spirituală nesigură, datorată în parte mândriei şi lipsei de sensibilitate a unor tovarăşi de credinţă ai mei. Dar casa mea era aproape, aşa că m-am mutat înapoi şi am depus un efort şi mai mare pentru a avea părtăşie şi a ajunge la alţii în Numele lui Cristos. A funcţionat încet, dar sigur.

Andy Comiskey cu soția

Luptele sexuale m-au lovit, dar nu m-au înfrânt. Cred că de la început am fost conştient că dacă homosexualitatea era greşită, atunci Dumnezeu îmi va da biruinţă. Uneori, tensiunea dintre natura mea umană păcătoasă şi Duh părea aproape de nesuportat. Dar de fiecare dată când, în loc să renunţ, L-am căutat pe Dumnezeu, a urmat biruinţa. Autosatisfacerea a fost o uşurare la început, dar a devenit apoi o povară, din cauză că nu făcea decât să menţină dorinţa de care vroiam să fiu eliberat. Eram departe de a fi curat, dar îmi devenise clar de la bun început că voi fi condus ori de Dumnezeu, ori de apetitul meu sexual. Am fost nevoit să fac o alegere. Faptul că L-am ales pe El mi-a dat tăria şi harul de a mă desprinde de ceea ce mă ţinea legat.

După doi ani în Long Beach, m-am transferat la Universitatea din California (Los Angeles), unde Dumnezeu m-a îndreptat către o casă creştină de părtăşie. Cincizeci de oameni într-o clădire mică, toţi având un trecut denominaţional diferit, ce oportunitate de a creşte! Dumnezeu a schimbat multe păreri greşite pe care le aveam despre heterosexuali şi m-a considerat chiar potrivit pentru a fi capelanul casei, ca şi liderul câtorva misiuni pentru cei care nu erau membri într-o biserică.

Într-o zi, pe când depuneam mărturie în campus, am întâlnit câţiva membri ai unei biserici locale care mi-au spus despre întâlnirile lor de grup cu foşti homosexuali. Deşi nu m-am alăturat părtăşiei lor, speranţa de a mă implica într-o misiune pentru homosexual a luat naştere.

În vara anului 1979, am participat la un proiect de misiune pentru cei care nu erau membri într-o biserică la Hope Chapel, o biserică penticostală din Hermosa Beach, California, unde am avut şansa să-mi depun mărturia. De atunci, au început să se deschidă uşile pentru a le sluji homosexualilor.

Între timp, Domnul Se ocupa de mine. În toamna aceea am întâlnit-o pe Annette, o fată plină de căldură şi răbdătoare, care mi s-a oferit, în ciuda trecutului meu. Mi-a cucerit inima şi m-a învăţat ce înseamnă dragostea responsabilă între două persoane, ceva necontestat de independenţa mea „evlavioasă” anterioară.

Ne-am dezvoltat mult împreună şi am devenit implicaţi în Vineyard Christian Fellowship, o biserică independentă similară cu congregaţiile Calvary Chapel ale lui Chuck Smith. Povara mea pentru homosexuali s-a adâncit şi, în calitate de consilier al bisericii, am avut câteva oportunităţi de a le sluji. După ce mi-am făcut cunoscută mărturia înaintea bisericii în vara anului 1980, am fost chemat de câteva ori să consiliez homosexuali, ceea ce i-a îndemnat pe responsabilii bisericii să-mi sugereze să încep un grup de suport al foştilor homosexuali. În octombrie a luat fiinţă Desert Stream, un studiu biblic pentru creştinii care doreau să învingă homosexualitatea.

Dezvoltarea misiunii Desert Stream a fost treptată, ceea ce a permis punerea unei temelii solide. În şase luni, am consiliat şi ucenicizat cam cincisprezece persoane; la sfârşitul anului, cam treizeci. Din cauza numărului de membri în creştere, am început o serie de zece săptămâni cu ceea ce am găsit a fi cele mai practice şi mai importante chestiuni de luat în considerare în tranziţia de la homosexualitate. Alături de studiul biblic continuu şi de seria respectivă, consilierea noastră faţă în faţă a devenit tot mai solicitantă, şi astfel am fost ales pastor asistent la Vineyard.

Annette şi cu mine suntem căsătoriţi de aproape şapte ani. Am crescut prin comunicare sinceră şi prin chemarea lui Cristos, care ne măreşte capacitatea de a iubi dincolo de ceea ce putem noi. În acest proces, amândoi ne maturizăm cu privire la intenţiile Lui. Pentru mine, aceasta înseamnă să Îl las pe Dumnezeu să mă scape de concepţiile greşite pe care le-am avut despre identitatea mea sexuală şi să mă elibereze, astfel încât să stau drept şi ferm, ca un om al lui Dumnezeu. Pe această temelie, nicio îndoială sau ispită nu poate răsturna lucrarea pe care a început-o Dumnezeu.

„Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul…” „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Ieremia 17:7; Psalmul 1:3)

[Andrew Comiskey, Lead to the Living Waters. Andrew este fondator şi Director Executiv la Desert Stream, o misiune creştină care oferă ajutor celor care vor să renunţe la comportamentul homosexual, şi autorul cărţii Pursuing Sexual Wholeness. Misiunea poate fi contactată la adresa: Desert Stream Ministries, 706 Main Street, Grandview, Missouri 64030, USA, telefon: (01)866.359.0500, (01)816.767.1730, e-mail: info@desertstream.org, site: www.desertstream.org. Pentru o înregistrare video cu Andy, clic aici.]

de Bob Ragan

Bob Ragan

Nu am devenit familiar cu cuvântul „homosexual” până nu am ajuns la liceu. Ştiam totuşi că descria sentimentele pe care le avusesem în copilărie.

Atracţiile şi sentimentele faţă de persoanele de acelaşi sex fuseseră prezente în viaţa mea de când îmi aminteam. Am presupus că aşa m-am născut şi că acele sentimente defineau cine eram ca persoană. Nu am auzit discuţii despre homosexualitate în copilărie şi am ales să nu discut despre sentimentele mele cu nimeni. A fost începutul sentimentului de izolare şi singurătate care urma să mă chinuiască în anii care aveau să vină.

Un eveniment semnificativ a avut loc când eram în anul întâi la liceu. În acel an am fost expus la pornografia homosexuală. Până în ziua de astăzi mă pot vedea pe mine însumi şi efectul pe care imaginile le-au avut asupra mea. Nu mă puteam opri să mă uit la ele. Trupul îmi tânjea să fie atins, ţinut, să fie cumva în legătură cu bărbaţii din imagini. Nu-mi puteam lua ochii de la imagini, iar evenimentul a întărit un gând în mintea mea: „Eşti homosexual.”

Când reflectez la viaţa mea, văd acum că, de fiecare dată când duşmanul îmi oferea o viaţă contrafăcută, Dumnezeu a fost întotdeauna prezent ca să-mi arate adevărul, realul. La fel cum atracţiile mele faţă de persoanele de acelaşi sex creşteau, aveam şi cunoştinţă despre Dumnezeu, aşa cum este ea arătată prin creaţia Sa din jurul nostru. Aveam o foame în mine să-L cunosc pe Dumnezeu, la fel cum aveam o foame să cunosc bărbaţi.

Ştiam despre Dumnezeu, dar nu Îl cunoşteam în mod personal. Îmi amintesc cum, la vârsta de cincisprezece ani, am strigat la El după ajutor, într-un moment de nelinişte şi disperare din cauza dependenţei de autosatisfacere şi pornografie. El mi-a auzit strigătul. În acelaşi an în care am fost introdus în pornografie, un preot franciscan m-a luat la cina Bărbaţilor de Afaceri ai Evangheliei Depline, unde mi-a fost prezentat Isus. Inima mea parcă plutea când viaţa şi Duhul Lui au pătruns în mine. Inima mea a recunoscut că aceea era calea pe care o căutam. I-am cerut lui Isus să fie Mântuitorul meu, dar atunci nu L-am făcut cu adevărat Domnul vieţii mele.

Confruntarea cu adevărul lui Dumnezeu

În următorii câţiva ani am fost implicat în „mişcarea lui Isus” de la începutul anilor ’70. În colegiu am aparţinut unei comunităţi creştine de casă şi îmi amintesc şi acum de părtăşia noastră preţioasă, de vremurile uimitoare de laudă şi închinare şi de învăţătura minunată. Atunci am devenit familiar cu pasajele din Scriptură care condamnă comportamentele sexuale în afara căsătoriei heterosexuale.

În conştiinţa mea eram de acord cu adevărul lui Dumnezeu cu privire la comportamentul homosexual. Totuşi, pentru a face faţă sentimentelor puternice, mi-am închis inima. Neconfruntându-mă cu sentimentele, m-am pus într-o în poziţie de robie faţă de ele. Necunoscând pe nimeni care trăia liber de homosexualitate, sentimentele mele de însingurare şi izolare s-au adâncit.

Din cauză că nu Îl făcusem pe Isus Domn al vieţii mele, dorind să-L urmez indiferent de cost, m-am îndepărtat de El. În 1976, am început să mă întâlnesc cu un bărbat pe care îl cunoşteam. Găsindu-l pe „domnul Potrivit”, am fost gata să mă stabilesc într-o relaţie pe viaţă. Dar relaţia „pe viaţă” a durat numai şase ani.

Compromisul

Fiindcă nu puteam să am ceea ce credeam că vreau, mi-am compromis viaţa. Acum eram dornic să mă implic sexual cu bărbaţi care nu căutau o relaţie dedicată. Eram dornic să merg la cluburile de striptease şi, în ameţeala alcoolului, să-mi înec amărăciunile şi visele pierdute. Treceam prin viaţă uitând de tulburarea mea interioară. I-am privit pe alţi bărbaţi doar ca pe nişte obiecte pentru a-mi satisface apetitul sexual.

În timp ce îmi iroseam viaţa în comunitatea homosexuală din Washington, D.C., ignoram în mod voit marea goliciune pe care o vedeam în jur. Ignoram că barurile erau pline în principal de bărbaţi sub patruzeci de ani. Numai la barurile de striptease şi la librăriile pentru adulţi am văzut mulţimea „mai în vârstă”. Treceam cu vederea că orice relaţie pe termen lung pe care o întâlneam nu era ceea ce eu consideram a fi ceva sănătos. Deşi exista între parteneri un anumit gen de dragoste, detectam, cu consecvenţă, şi o goliciune.

În toate acestea, Dumnezeu era încă implicat. Cumva, ştiam că aştepta să mă întorc la El. În 1986 inima mea începuse să tânjească din nou după El.

Teologia pro-homosexualitate

M-am dus la o librărie homosexuală şi am cumpărat o carte care susţinea că Scripturile aprobă comportamentul homosexual. Vroiam să fiu convins că homosexualitatea era acceptabilă şi că mii de ani de interpretare şi tradiţie se datorau ignoranţei.

Chiar şi având o dorinţă puternică de a mă lăsa convins, îmi amintesc că am râs de felul în care erau reinterpretate Scripturile. Nu era nevoie de mare pricepere ca să vezi că încercau să justifice comportamentul imoral, şi nu scopurile mai importante ale lui Dumnezeu.

Foamea mea spirituală a continuat să crească, dar m-am abătut de la cale. Am început să investighez mişcarea New Age. M-am cufundat în astrologie şi în alte domenii. Apoi, pe când eram târât mai aproape de marginea întunericului, braţul puternic al lui Dumnezeu a ajuns la mine de sus şi m-a salvat.

În luna octombrie a anului 1986, am întâlnit la San Francisco un bărbat care avea un trecut foarte similar cu al meu. Deşi pe vremea aceea credeam amândoi că ne-am născut homosexuali, doream o relaţie profundă cu Dumnezeu. În 1987, mi-am rededicat viaţa Domnului. De data aceea am vrut ca Isus să fie cu adevărat Domnul vieţii mele, în special al sexualităţii mele.

Neştiind ce altceva să fac, am găsit o biserică în Pagini Aurii, într-o carte de telefon locală. După o vizită într-o duminică, am programat o întâlnire cu unul dintre pastori şi mi-am făcut cunoscută povestea. Sunt atât de recunoscător că, deşi a recunoscut că nu avea idee cum să mă consilieze, a spus că mă iubeşte şi că vrea să fiu parte a bisericii sale. Dumnezeu Îşi avea mâna asupra mea.

Am vrut să mă implic în acea biserică, iar El m-a pus alături de luptători în rugăciune. Mai multe cupluri m-au înconjurat cu dragoste, chiar dacă, din cauza mândriei şi a temerii de respingere, nu le-am făcut cunoscută lupta mea. Apoi, într-o perioadă de luptă intensă, în ianuarie 1998, în cele din urmă am cedat şi am împărtăşit povestea mea unui cupluri. Ce binecuvântat am fost când ei m-au iubit pur şi simplu, s-au rugat pentru mine şi nu m-au respins!

Două zile mai târziu m-am dus la o librărie creştină şi i-am destăinuit proprietarului lupta mea. Am cumpărat nişte cărţi pe care le avea şi, în sfârşit, am înţeles că nu m-am născut homosexual. M-a cuprins un sentiment uimitor de pace. Era cam ora două şi jumătate dimineaţa, astfel încât singura persoană pe care o puteam suna era prietenul meu din San Francisco, unde era numai unsprezece şi jumătate noaptea! Două săptămâni mai târziu am auzit despre Regeneration, o misiune din apropiere, pentru bărbaţi şi femei care se luptă cu homosexualitatea nedorită, şi am început să frecventez grupul lor de sprijin din Virginia de Nord, care începuse cu numai trei luni mai înainte.

Ce bucurie să găsesc pe alţii ca mine, căutând o cale de a-şi prelucra şi înţelege sentimentele homosexuale! Ce remarcabil să aflu că atât de mulţi biruiseră în lupta „foarte excitantă, dar şi foarte înspăimântătoare”!

Prin învăţăturile pe care le-am primit, am ajuns să înţeleg câteva rădăcini ale nesiguranţei mele ca bărbat. Am ajuns să văd că atracţiile homosexuale erau înrădăcinate într-o nevoie legitimă pe care o erotizasem. Mă legam sexual de bărbaţi pentru a umple nevoia de afirmare a masculinităţii mele. Blocasem sursa afirmării în copilărie.

Cine sunt în Cristos

Deşi înţelegerea problemelor de bază era necesară în proces, adevărul de bază, care a făcut o diferenţa reală, a fost faptul de a şti cine sunt în Cristos. Aveam o foame după Scripturi ca niciodată înainte. Pe când eram absorbit de cartea Romani, Duhul Sfânt mi-a descoperit adevărul că natura umană veche, vechiul om, era nu numai răstignit, ci şi mort şi îngropat. Nu mai trăiam eu, ci Cristos trăia în mine. (Romani 6)

Am început să văd că eram o creaţie nouă. (2 Corinteni 5:17) Până la urmă, nici ispitele, nici sentimentele nu defineau cine eram ca persoană. Apariţia unei atracţii sau a unui sentiment homosexual nu însemna: „Sunt homosexual.” Simţeam ispita, dar puteam să mă împotrivesc ei şi să umblu în libertate!

Am început, de asemenea, să am o relaţie cu Dumnezeu ca „Ava” al meu, un cuvânt intim similar cu „tătic” în limba biblică originală. El a fost singura sursă pentru împlinirea nevoile mele.

Mulţi ani am fost confuz cu privire la identitatea mea şi am centrat-o pe sexualitate. Acum, fiind creştin, pot să văd clar adevărul: relaţia mea cu Dumnezeu este temelia identităţii mele. Având siguranţa de a-L cunoaşte pe Tatăl meu ceresc, nu mai am motive să fiu confuz vreodată.

[Bob Ragan, Who Am I? Copyright © Bob Ragan & Regeneration Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob a fost Director la Regeneration Northern Virginia.]

de Pastor Darryl L. Foster

Darryl L. Foster

Absenţa tatălui meu m-a lăsat tânjind după un bărbat care să mă ţină în braţe şi să-mi spună că mă iubeşte.

Când mă priveam în oglindă, când eram copil, tot ce vedeam era un băiat fără putere, timid, plin de teamă, dezgust de sine şi durere. Nu mă puteam raporta la băieţii de vârsta mea decât într-un singur mod. Şi acela era un secret adânc şi întunecat. Speram că nimeni nu-l va descoperi niciodată.

M-am născut într-o familie care aparţinea Bisericii. În tradiţia religioasă a americanilor de origine africană, generaţiile familiei implicate în biserică erau un semn de onoare. Biserica era locul unde, în ciuda greutăţilor pe care le înfruntau din cauza presiunilor din afară – în special rasismul – negrii se puteau simţi speciali.

Din nefericire, nu l-am întâlnit pe tatăl meu până la vârsta de 7 ani. Ne-a dat mie şi fratelui meu câţiva dolari şi a plecat iar; nu l-am mai văzut alţi şase ani. Pe vremea aceea eram plin de furie şi ură, din cauză că ne-a părăsit cu nepăsare.

„Îi spunem tati?” m-a întrebat frăţiorul meu.

„Nu, îi vom spune doar domnule”, am răspuns eu. Chiar şi cuvântul „domnule” suna distant pentru mine. Când l-am văzut atunci, ne-a mângâiat pe cap şi ne-a oferit câţiva dolari. De data aceea, am refuzat banii; îl uram atât de mult, încât nu mi-ar fi păsat nici dacă ne-ar fi oferit o mie de dolari.

Lipsa unui tată sau chiar a unei imagini a tatălui a avut un efect foarte rău asupra mea; mi-a apărut o dorinţă profundă ca un bărbat să mă ţină în braţe şi să-mi spună că mă iubeşte. Mai mult decât orice, vroiam să aud pe cineva spunând că jignirile pe care mi le adresau oamenii – ca „fetiţă” şi „fată” nu erau adevărate; aveam nevoie să ştiu că eram un băiat obişnuit, ca oricare altul.

În schimb, am primit multă respingere din partea băieţilor. Fraţii mei erau superatleţi; sâmbăta toţi băieţii din vecinătate se adunau să joace baschet. Dar eu eram lăsat pe dinafară.

„Vreau să joc!” am strigat într-o zi.

Un băiat mi-a aruncat: „Fetiţă! Numai bărbaţii pot juca acest joc!”

Apoi am auzit vocea fratelui meu: „Nu vrem ca fetele să se joace cu noi. De ce nu te duci acasă să te joci cu celelalte fete?” Au izbucnit toţi în râs în timp ce mă retrăgeam, plângând cu amar. Cât de mult tânjeam după un tată care să mă ia în braţe şi să mă asigure că sunt băiatul lui cel mare şi puternic! Dar m-am întors şovăitor la o casă goală şi rece, ştiind că nu voi fi niciodată ca ceilalţi băieţi.

Biserica era singurul meu refugiu. În biserică mă simţeam ca oricine altcineva. Nimeni nu mă poreclea; de fapt vocea mea bună mi-a câştigat o oarecare recunoaştere.

Dar mă luptam constant cu gânduri homosexuale. În mijlocul închinării triumfătoare, sufeream. Biserica noastră credea puternic în eliberare; oricare era problema ta, cineva putea să-şi pună mâinile peste tine şi să se roage – şi problema era rezolvată. Poate că dorinţele homosexuale mă vor părăsi într-o zi, gândeam eu.

Eram confuz. În timp ce spuneau că Dumnezeu putea face orice, aceasta nu se aplica homosexualităţii. Despre homosexualitate, în Biserica creştinilor de culoare se vorbea numai în şoaptă, în particular.

În acel punct al vieţii mele nu mă consideram homosexual; ştiam doar că aveam atracţie faţă de bărbaţi. Ce trebuia să fac? Cu cine puteam vorbi?

Apoi a venit o experienţă traumatică cu Ray (nu este numele lui real), un tânăr liniştit, care frecventa biserica mea. În acea vreme eram în anul I la liceu; el era cu trei ani mai în vârstă decât mine. Mama făcea curăţenie în biserică în fiecare săptămână, iar eu mergeam cu ea să o ajut. Într-o sâmbătă, după ce am terminat, m-a lăsat acolo, cerându-mi să verific toate uşile, ca să mă asigur că erau încuiate.

Am fost surprins să-l descopăr pe Ray în spatele bisericii, lângă un dormitor folosit pentru a-i caza pe evangheliştii în vizită.

„Darryl, poţi veni aici?” a spus el. Când am făcut-o, m-a înşfăcat, m-a împins pe pat şi a încercat să aibă contact sexual cu mine. A părut să dureze ore, dar s-a terminat în câteva minute. Am aşteptat până noaptea, apoi m-am furişat acasă şi mi-am aruncat toate hainele, ca nimeni să nu afle ce se întâmplase. În acea noapte am ştiut că toate zvonurile despre mine erau adevărate; eram homosexual.

În următorii trei ani am fost nevoit să suport obsesia neobosită a lui Ray pentru mine. Din fericire n-am făcut niciodată sex. Când în sfârşit am părăsit dezgustat biserica, am plecat de acasă şi m-am aruncat cu capul înainte în stilul de viaţă homosexual. Vederea unor bărbaţi dansând împreună şi sărutându-se în public mă făcea să mă simt atât de bine. Simţeam că, în sfârşit, eram în locul căruia îi aparţineam.

Eram nou pe scena homosexuală; curând toţi se întrebau cine sunt şi cu cine mă întâlnesc. Am mers la petreceri în case, la orgii, am devenit obsedat de capsule de amil-nitril (un drog stimulant) şi am început să beau. Eram ca un puşti într-un magazin de dulciuri, fără părinţi prin preajmă!

În anul 1982 mi-am ascuns homosexualitatea ca să mă alătur Armatei. Am călătorit prin toată lumea; oriunde, întotdeauna, găseam un bărbat cu care să mă culc. Am trecut prin perioade de depresie adâncă, când m-am simţit atât de singur încât vroiam să mor. Când am ieşit din depresie, sexul era la ordinea zilei. Am dezvoltat o atitudine dură faţă de alţii, chiar faţă de iubiţii mei. Oamenii existau ca să-mi dea plăcere; când eram epuizat, renunţam la ei.

Nimeni nu mă putea opri, nici măcar Dumnezeu. „Nu-mi pasă dacă mă duc în iad!”, I-am spus. Dar tot nu eram fericit. Mă chinuiau gânduri care acum ştiu că veneau de la Satan: Poţi găsi parteneri sexuali oricând vrei, dar niciunul dintre ei nu te iubeşte. Era tragic, dar adevărat. După ani de zile de sex homosexual, mă simţeam tot neiubit şi lipsit de valoare.

În timpul Săptămânii Patimilor din anul 1990, am început să mă simt disperat din cauza vieţii. Nu puteam să scap de gândurile suicidare, care ajunseseră acum în stadiul de plan. M‑am prăbuşit în faţa televizorului şi l-am deschis. Când a apărut imaginea, am văzut o privelişte uimitoare; un Bărbat bătut rău, târând o cruce grea din lemn pe străzile unui oraş. Deodată, Omul S-a oprit şi S-a uitat la mine, în timp ce sângele I se prelingea pe faţă. Apoi a spus: „Am făcut toate acestea doar pentru tine.” Când am realizat că îmi vorbise Isus, am început să plâng necontrolat.

„Doamne”, m-am rugat, „cum poţi să mă iubeşti, după lucrurile îngrozitoare pe care le-am făcut?” Şi am început să-I spun, dar El m-a oprit şi a insistat: „Dar te iubesc.” Când mi-am predat viaţa Lui, gloria Domnului a coborât peste mine. Din acel moment, am ştiut că puterea păcatului – inclusiv puterea homosexualităţii – a fost frântă în viaţa mea.

S-a întâmplat cu şapte ani în urmă. Desigur, când am pornit pe drumul vindecării totale, am avut de înfruntat multe probleme. Dumnezeu m-a îndreptat către o biserică unde am stat cinci ani, ajungând al doilea pastor asistent.

Furia, ura şi dorinţele sexuale nepotrivite dispăruseră. Totuşi, mai aveam multe temeri: Voi fi acceptat în biserică? Îşi vor da seama bărbaţii de trecutul meu homosexual? Eram cu adevărat liber?

În următorii câţiva ani, Dumnezeu Şi-a dovedit credincioşia, îngăduindu-mi să clădesc prietenii cu bărbaţi evlavioşi, care m‑au iubit fără prejudecăţi. Ei n-au realizat, dar Dumnezeu i-a folosit ca să mă vindece de sentimentul lipsei de valoare.

Darryl & Dee Foster

Am întâlnit o femeie la biserică şi am devenit prieteni. În anul următor, Dumnezeu mi-a confirmat în multe feluri că aparţineam unul celuilalt. Ştiam că Dumnezeu mă crease ca să iubesc o femeie; aveam o dorinţă profundă pentru o tovărăşie de o viaţă. Înainte de a o cere în căsătorie pe Dee, i-am spus despre trecutul meu. „Iubitule”, a răspuns ea, „nu contează, fiindcă te iubesc pentru cine eşti în clipa de faţă.” Nunta noastră a avut loc pe 24 octombrie 1992.

Dumnezeu a folosit-o mult pe soţia mea pentru a face minuni în procesul meu de vindecare. Ea a fost de neînlocuit ca să-I aud glasul, ca să-mi fac mărturia publică, pentru ca alţii să o audă şi să fie eliberaţi.

Mai mult decât orice, Isus m-a asigurat că niciodată nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi (Evrei 13:5). Nu a fost o călătorie uşoară, dar pentru că Dumnezeu este dragoste, sunt şi voi continua să fiu pe deplin bărbat. Cele mai profunde dorinţe ale mele de dragoste şi de a aparţine cuiva, au fost împlinite prin Isus Cristos şi familia Sa, Biserica.

[Darryl L. Foster, My Deepest Desire. Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Darryl L. Foster este Director Executiv la Witness Freedom Ministries, o misiune creştină care oferă ajutor americanilor de culoare care vor să renunţe la comportamentul homosexual. Darryl L. Foster poate fi contactat la info@witnessfortheworld.org, dlf4christ@yahoo.com. Clic aici pentru o altă mărturie a lui Darryl L. Foster! Iar pentru o înregistrare video cu el, clic aici.]