Nu am ales să fiu homosexual, nici nu m-am născut homosexual. În schimb, atracţia mea faţă de bărbaţi s-a dezvoltat pe parcursul mai multor ani, numeroşi factori contribuind la dezvoltarea sa.

Când eram copil nu realizam că tatăl meu mă iubea. Era plecat la lucru timp îndelungat şi nu îl vedeam prea mult, astfel încât nevoile mele de dragoste şi de susţinere din partea celor de acelaşi sex nu erau împlinite. Deşi tatăl meu nu a vrut să mă rănească, mă simţeam respins şi am început să mă izolez emoţional de el.

În copilărie, stăteam de obicei pe tuşă la activităţile băieţilor. De la grădiniţă până în clasa a douăsprezecea, am locuit departe de şcoală şi de colegii mei de clasă, ceea ce mi-a limitat prieteniile şi activităţile după orele de şcoală. Chiar şi la şcoală, lipsa mea de interes şi de talent pentru sporturi mă făcea să joc pe partea de teren îndepărtată de poartă sau în poziţii asemănătoare la ora de gimnastică. Datorită mutărilor noastre frecvente, am schimbat şcoala de cinci ori, la trei şcoli stând un an sau mai puţin. Era greu să-mi fac prieteni, când toţi ceilalţi copii se cunoşteau deja de câţiva ani.

În alte privinţe, faptul că trăiam la periferia vieţii se datora abuzului sexual, care în viaţa mea a constat în mângâierile unui „prieten de familie” adult, pe când aveam cinci ani, şi în violarea mea de către trei băieţi de aceeaşi vârstă, la începutul adolescenţei.

Abuzul m-a învăţat să-mi fie teamă de bărbaţi. Mi-a distrus personalitatea şi sentimentul redus de masculinitate pe care îl mai aveam. Mesajul pe care l-am primit a fost că eram murdar, bun doar pentru a fi folosit de alţii.

Abuzul m-a învăţat, de asemenea, că modalitatea de a fi aproape de un bărbat presupune să fii implicat sexual cu el. Pubertatea, debutând în mijlocul tuturor acestor evenimente, mi-a sexualizat şi mai mult nevoia emoţională de dragoste şi susţinere. De când îmi amintesc am avut fantezii sexuale numai cu bărbaţi.

La începutul liceului, câţiva dintre băieţi – îndeosebi unul pe nume Jimmy – îmi spuneau deseori „homo”. Am înţeles că era ceva defavorabil, dar nu ştiam exact nici ce însemna cuvântul, nici că era folosit pentru a-mi descrie dorinţele.

Numai cu câteva luni înainte de a nouăsprezecea aniversare a zilei mele de naştere, am înţeles că acest cuvânt, „homosexual”, se aplica gândurilor şi dorinţelor mele. A fost un mare şoc pentru mine şi am devenit destul de deprimat. Eram irascibil şi dormeam mult. Când cineva mă întreba: „Ce mai faci?”, refuzam să răspund. În două ocazii, am vrut să mă sinucid.

Într-un anumit sens, eram acelaşi. Dar în alt sens, aveam acum eticheta lipită de mine. Am realizat că gândurile sexuale din mintea mea erau diferite de cele ale celor mai multor bărbaţi. Nu mai eram „eu”.

Le-am spus celor mai apropiaţi doi prieteni ai mei ce se întâmpla. Mark mi-a răspuns că ştia deja şi că şi el era homosexual. Richard şi cu mine stăteam în bucătărie când i-am spus, într-o noapte târziu, părinţii mei dormind sus. A fost un moment foarte dificil. Îmi amintesc că ţineam un pahar strâns în mână, tremurând de teamă şi emoţie. Când, în sfârşit, am fost în stare să vorbesc, Richard nu a fost surprins să audă că mă confruntam cu homosexualitatea şi m-a sprijinit foarte mult.

Mi-a fost de ajutor să am atât un prieten care ştia prin ce treceam, fiindcă se afla într-o situaţie asemănătoare, cât şi un prieten heterosexual care mi-a rămas alături. Cei mai mulţi prieteni faţă de care am devenit deschis, de-a lungul anilor, cu privire la homosexualitatea mea au fost de fapt creştini heterosexuali şi numai doi au reacţionat negativ. Restul au continuat să mă iubească şi să se raporteze la mine ca înainte de a afla.

În următoarele câteva luni, am obţinut informaţii de la o linie telefonică pentru homosexuali şi m-am întrebat dacă ceea ce credeam eu că spune Biblia era greşit. După ce m-am gândit mult, am ajuns la concluzia că intenţia lui Dumnezeu pentru creaţia Sa era ca un bărbat şi o femeie să se afle într-o relaţie dedicată pe viaţă şi că orice altceva era greşit.

Pe atunci nu ştiam dacă schimbarea era posibilă, dar am hotărât că şi dacă nu se va schimba nimic la sexualitatea mea, prima mea prioritate era să-L urmez pe Isus. A fost o decizie dificilă pentru mine – ştiam că s-ar fi putut să rămân necăsătorit tot restul vieţii.

În acea lună de august, familia mea s-a mutat la London, Ontario. La universitate, unul dintre primii oameni pe care i-am întâlnit a fost Ron, un student creştin la medicină, cu care m-am împrieteni. A trecut mult timp până să am destulă încredere în el pentru a-i spune de ce mă simţeam atât de deprimat. Când am făcut-o, prietenia noastră a rămas în continuare prietenia bună care fusese până atunci.

Mult mai târziu, Ron mi-a spus o poveste pe care o auzise la un curs, despre un medic alcoolic care avea doi fii. După ce a renunţat la serviciu, medicul şia- făcut un obicei să bea adesea suficient de mult pentru a face din cina în familie o experienţă foarte neplăcută. Fiii lui au crescut, au devenit mari şi, într-o zi, înainte de cină, l-au legat în biroul lui. Soţia lui a presupus că lucra până târziu. A fost prima cină liniştită după mult timp, iar băieţii au folosit aceeaşi metodă şi în alte nopţi. La un moment dat, după ce un vecin a observat o lumină aprinzându-se şi închizându-se şi a descoperit ce se întâmpla, medicul a urmat un tratament pentru alcoolism. Deci morala poveştii era că, deşi ceea ce au făcut băieţii a dat rezultate, nu a rezolvat cu adevărat problema. A fost un mod nepotrivit de a se confrunta cu o situaţie. Cumva, povestea m-a făcut să înţeleg propria mea experienţă şi mi-a dat un simţământ important de speranţă în confruntarea cu trecutul.

Două lucruri s-au întâmplat în anii care s-au scurs între auzirea acelei poveşti şi începerea confruntării mele cu abuzul pe care îl suferisem. Am învăţat mult mai multe despre homosexualitate, inclusiv despre perspectivele alternative disponibile pentru cei care erau în genere disponibili. Am început să văd cum lucrurile care se întâmplaseră îmi afectaseră sentimentul sinelui, atât privitor la mine ca om, cât şi în termenii identităţii mele masculine şi ai sexualităţii mele.

Am ajuns să înţeleg răspunsurile mele la ceea ce se întâmplase, cum izolarea de tatăl meu, atunci când m-am simţit respins, mi-a afectat şi mai mult sentimentul sinelui. Mai târziu, mi-a devenit clar că fanteziile sexuale cu bărbaţi oglindeau abuzul nerezolvat din copilărie şi au reprezentat încercarea mea de a mă reconecta cu masculinitatea care îmi lipsea. Încercarea de a obţine valoare şi masculinitate de la alţi bărbaţi a fost, pentru mine, un „mod nepotrivit de a mă confrunta cu o situaţie”.

În al doilea rând, am învăţat că Dumnezeu mă iubea cu adevărat. Aveam foarte mare nevoie să ştiu, în inima mea, că eu contam pentru El şi că mă iubea aşa cum eram. Nu trebuia să mă schimb mai întâi sau să-mi rezolv toate problemele; de fapt, nu aş fi putut face nimic pentru a-L determina să mă iubească mai mult decât mă iubea deja. Deoarece am crescut în biserică, ştiam în minte că Dumnezeu mă iubea. Dar experienţa cu tatăl meu pământesc, care simţeam că nu mă iubeşte, a făcut să-mi fie greu să cred din inimă că Dumnezeu, Tatăl meu ceresc, mă iubea cu adevărat.

Parte a ceea ce m-a ajutat să mă vindec în acest domeniu a fost să îi separ pe „cei doi taţi ai mei”. Aceasta mi-a permis să-l iubesc pe tatăl meu pământesc, să-l văd ca pe un om cu multe calităţi bune, dar şi cu lipsuri, şi ca pe un om care a fost un tată mai bun pentru mine decât a fost tatăl lui pentru el. Şi L-am putut vedea mai clar pe Tatăl meu ceresc, ca pe Cel care mă iubeşte întotdeauna şi care este întotdeauna lângă mine.

Faptul că am ştiut că Dumnezeu mă iubea cu adevărat mi-a oferit o bază solidă pentru a mă confrunta cu abuzul din copilărie. Când am lucrat, rând pe rând, la incidentele care avuseseră loc, am început să văd minciunile pe care le crezusem. Abuzul mi-a spus că nu eram bun de nimic; Dumnezeu îmi spune că sunt foarte preţios şi că abuzul n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Abuzul mi-a spus că eram rău; Dumnezeu îmi spune că ceea ce s-a întâmplat nu a fost din vina mea.

În timp ce jeleam pierderea copilăriei şi a inocenţei, Dumnezeu m-a ţinut şi m-a mângâiat. El a pus, de asemenea, în jurul meu prieteni care m-au ajutat să trec prin acea perioadă dureroasă. Unul dintre ei a fost o femeie pe nume Wendy, care îmi era colegă cam de cinci ani. În acei ani, între noi s-a dezvoltat o prietenie sănătoasă şi, aproape fără să realizez, m-am îndrăgostit de ea. Ne-am căsătorit în iulie 1991, nu din convingerea greşită că o căsătorie „vindecă” homosexualitatea, ci fiindcă o iubeam cu adevărat şi eram atras de ea. A fost o mare surpriză pentru mine; nu mă aşteptasem să mă căsătoresc, nici nu fusesem atras sexual de femei mai înainte.

Am fost – dar nu mai sunt – exclusiv homosexual. Acum simt atracţie sexuală faţă de femei şi găsesc foarte satisfăcătoare relaţia fizică pe care o am cu Wendy. Deşi încă simt o anumită atracţie faţă de bărbaţi, mă aştept să se diminueze, în timp ce lucrez la abuz şi la ruşinea pe care mi-a adus-o el, şi în timp ce îmi întăresc sentimentul masculinităţii.

Trebuie să continui să apelez la Dumnezeu. Trebuie să pun adevărul şi lumina Lui asupra minciunilor pe care le-am crezut atâta timp. El ştie cu adevărat cine sunt eu şi tot ce m-a creat El să fiu, şi aştept cu nerăbdare ca El să continue să-mi dezvăluie acestea.

[Knowing God’s Love. Tradus şi publicat cu permisiune.]