de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

A trecut mult de când am scris pe site. Între timp s-au întâmplat multe în culise, de la faptul că am avut copiii bolnavi, la faptul că am lucrat la proiecte ample și că am continuat slujirea cu program întreg, unde mă ocup cu predicarea. Deși nu am scris multe pe site, am realizat numeroase materiale, ceea ce necesită o cantitate formidabilă de timp și energie. Cu câteva luni în urmă, am cofondat Church Protect, Inc., o organizație nonprofit dedicată oferirii de resurse bisericilor, resurse care aș fi vrut să fie disponibile pe vremea când am fost nevoit să îl denunț pe tatăl meu pentru abuz sexual al copilului. Partenerul meu de misiune și cu mine oferim consultanță bisericilor care navighează pe apele tulburi ale abuzului din interior. Mai mult, oferim câteva pachete de materiale pentru seminarii, ceea ce mă încântă cel mai mult. Lucrăm la un Plan de protecție, care nu există în prezent. Partenerul meu de la Church Protect are la activ mii de ore de consiliere a delincvenților sexuali într-un penitenciar de stat. De asemenea, are decenii de experiență în consilierea victimelor abuzului sexual, deci cunoaște ambele părți. Are instruire la seminar. Deci credem că ne potrivim cel mai bine pentru a face din această misiune semnificativă cea mai bună resursă disponibilă care se adresează în mod specific bisericilor.

Lucrăm la dezvoltarea site-ului Church Protect și, deoarece nu avem bani pentru a angaja un designer web (aluzie, aluzie), lucrăm noi la site. Eu nu sunt designer web, deci cantitatea de timp investită este obositoare (fără durere nu este câștig, așa-i?). Avem un drum lung de străbătut, dar suntem încrezători că rezultatul final va fi de neprețuit. Oferim seminarii online simultan cu seminariile live, pentru ca oricine, de oriunde ar fi, să ni se poată alătura fără a fi nevoit să călătorească pentru a ne vedea. Suntem foarte încântați datorită acestei opțiuni! Va fi imposibil să administrez două site-uri, deci blogurile mele vor fi în cele din urmă mutate pe churchprotect.org. Va lua ceva timp, dar se va întâmpla cât de curând.

Church Protect a început de fapt numai datorită cererii. Spre marea mea surpriză, când am înființat site-ul toamna trecută, am primit un volum extrem de mare de cereri de ajutor de la biserici care treceau prin suspiciuni/acuzații de abuz. Trend care a rămas neschimbat. Abuzul sexual al copilului este o problemă uriașă în cadrul bisericilor, indiferent de mărimea lor. Am înființat Church Protect, Inc. ca pe o modalitate pentru liderii de biserici de a ajunge la un slujitor care, nu numai că a fost nevoit să înfrunte acuzații de abuz, ci propriul său tată a fost abuzatorul.

Am avut instruire zero și am fost nevoit să mă instruiesc intensiv pentru a-mi ajut biserica să navigheze prin așa ceva. Printre întrebările cu care m-am luptat în timpul instruirii mele intensive de două sau trei zile au fost cele pe care le voi prezenta în cele ce urmează. Care sunt implicațiile legale? Care sunt legile pentru raportarea mandatată și cum mi se aplică mie? Va afla tatăl meu că mama și cu mine am fost cei care l-am denunțat? Cum să îi spun soției mele? Cum să spun bisericii mele? Când să le spun și cât de mult să le dezvălui? Câte victime există? Voi fi concediat? Voi fi nevoit să-mi mut familia în alt oraș? Vor crede oamenii că am știut despre abuzul înfăptuit de el de-a lungul anilor, dar am păstrat tăcerea? Se va năpusti mass-media asupra bisericii și familiei mele? Va fi o știre națională? Va fi tata arestat imediat? Cum și când voi spune familiei mele că tata este pedofil? Cum va fi privită biserica mea de comunitate? Ce facem dacă tata apare la biserică după ce este denunțat? Cum aflăm care sunt victimele lui și cum le ajutăm să se confrunte cu ce le-a făcut? Va oferi biserica noastră sau ar trebui să ofere biserica noastră consiliere victimelor? Unde este Dumnezeu în mijlocul a toate acestea? Cum a putut Dumnezeu să lase răul să continue atâția ani? Cum de nu și-a dat seama familia mea? Cum mă voi ridica din pat și voi predica duminica? (Abuzul mi-a fost dezvăluit într-o zi de vineri.) Vom fi dați în judecată ca biserică? Ce să facem în privința politicii bisericii? Se întâmplă asta cu adevărat? O să fiu în ordine? Cum voi oferi vindecare familiei și bisericii mele, când nici măcar nu știu cum am să pot să mă ridic din pat? De ce? De ce? De ce? Se va destrăma familia noastră?

A devenit destul de repede evident că (1) abuzul sexual al copilului este foarte obișnuit în biserici și (2) rareori vorbește cineva despre el. La o lună după arestarea tatălui meu, eram cufundat în cărți scrise de cei mai buni profesioniști în domeniu. Literalmente, în câteva luni am devenit expert în domeniul abuzului sexual al copilului. Căsătoria mea a suferit enorm. La un moment dat, soția m-a întrebat: „De ce te supui pe tine (și pe noi) la asta?” Am plâns. Singurul răspuns pe care i l-am putut da a fost: „Fiindcă trebuie să știu cum de nu mi-am dat seama.” Soția mea este amabilă și cât se poate de înțelegătoare. Fără ea aș fi pierdut. Este extraordinar de suportivă față de misiunea noastră.

Am intrat în slujire datorită tatălui meu. Pe cât de greu pare de crezut, predic unde a predicat el timp de douăzeci și șapte de ani. În fiecare duminică, picioarele mele stau literalmente pe aceeași bucată de covor pe care au stat picioarele lui atunci când predica. A fost un erou pentru mine. Și, în câteva secunde, tot ce am crezut vreodată că știu despre el a fost instantaneu spulberat, iar eu nu am știut de ce sau cum. Este trist, dar nu sunt singurul în situația asta. Este timpul să ne ridicăm și să facem ceva fără să ezităm. Vorbesc, ofer consultații și instruiesc ca expert, dar experiența mi-a devenit cel mai bun instructor. Iar experiența este un profesor brutal. Nu am avut niciodată un profesor mai neiertător decât experiența. Și astfel, o transmit multora, multor oameni care se străduiesc să învețe cum să detecteze și cum să prevină abuzul, în timp ce își mențin bisericile laolaltă. Nu pot să o fac fără suportul multora dintre voi. Primesc mesaje de încurajare în privat. Nu aveți idee cât de mult mă ajută să înaintez. Deci, în câteva cuvinte, cu asta m-am ocupat. Pentru noutăți, păstrați legătura cu noi.

[Jimmy Hinton, Where Has Jimmy Been? Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

A trecut mult timp de la ultimul meu articol. Multe s-au întâmplat în șapte luni. În luna mai, soției mele și mie ni s-a născut al treilea copil, iar la nouă zile după nașterea lui, fratele meu cel mai mare a murit pe neașteptate. Două zile mai târziu am predicat pentru biserica mea, apoi întreaga familie ne-am suit în mașină, cu bebelușul de unsprezece zile în remorcă, și am condus douăsprezece ore spre sud. În ziua următoare, am predicat la înmormântarea fratelui meu. Ultimele șase luni sau cam așa ceva au fost ca o ceață completă, indusă de durere. Familia noastră a fost zguduită în atât de multe domenii, dar ne putem baza pe Dumnezeu și vom reuși! Cu fiecare zi, Church Protect devine mai puternică și suntem binecuvântați de parteneriate care se formează în toată țara.

Au apărut multe la știri în ultimul timp și a fost interesant să urmăresc în liniște reacțiile oamenilor. De la cele 50 de acuzatoare ale lui Bill Cosby,^[1] la cei 14 copii cunoscuți ca fiind victime ale lui Jared Fogle^[2] și la ghinionul dublu al lui Joshua Duggar,^[3] mulți oameni încep să perceapă imaginea că oricine poate fi abuzator. Niciunul dintre acești bărbați nu este un bufon stupid. Dimpotrivă, ei sunt membri productivi ai societății, foarte carismatici, inteligenți și cu abilități sociale. Dar fiecare are secretele sale întunecate și toți sunt foarte abili când vine vorba de înșelare. Iar mulți se întreabă cum de pot face atâtea victime, atât de mult timp, fără să fie prinși.

„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:14-15)

Deoarece călătoresc prin biserici și interacționez cu bisericile, văd cât de puternică este influența negării. Aproape întotdeauna suspiciunile abuzului sunt înlăturate cu ușurință. De fapt, destul de frecvent copiii sunt abuzați direct în fața adulților. Aud prea adesea: „Dacă abuzul ar avea loc aici, aș fi primul care aș ști despre el…” Sau: „Am urmat un training despre abuz, deci știm după ce să ne uităm.” Luați-o ca din partea cuiva care are experiență personală, fiindcă am trăit cu un abuzator – asemenea afirmații fac prea multe presupuneri. Aș putea scrie volume întregi despre complexitatea acestui subiect. În schimb, aleg să demonstrez^[4] cât de ușor este pentru toți abuzatori să facă ce vor, când vor și cu cine vor, toate fără să-i prindeți.

Iată problema, și este o problemă importantă – odată ce cunoști cum funcționează „magia”, devine aproape imposibil să mai fii înșelat. În esență, aceasta este tehnica pe care am dezvoltat-o noi, cei de la Church Protect. Este ceea ce face ca trainingul nostru să fie diferit de alte traininguri disponibile. Dacă vrei să nu fii înșelat de Apollo Robbins,^[5] trebuie să știi cum se fură cu succes din buzunare. Acum, nu este nevoie ca tu însuți să știi să furi din buzunare, ci doar să cunoști fiecare detaliu complex despre cum operează hoții de buzunare. Trebuie să vezi lumea cum o văd ei, să vezi oamenii din public din perspectiva lor.

Aceeași regulă li se aplică pedofililor. Fiecare training despre abuzul copilului pe care l-am văzut până acum enumera comportamentele „alarmante” ale delincvenților sexuali. Obișnuiam să le predau și eu. Îngăduiți-mi să vă demonstrez cum știu acum că această metodă este foarte ineficientă. Să presupunem că v-aș spune, înainte să vă uitați la videoul de mai sus, că hoții de buzunare foarte buni etalează comportamente „alarmante”:

• vorbesc repede;
• sunt prietenoși, dar manipulatori;
• este probabil să se deplaseze prin mulțime, dar să aleagă ca țintă un individ;
• folosesc distragerea atenției pentru a distrage atenția victimei;
• își ating victima adesea, ca metodă de distragere a atenției;
• pun multe întrebări.

Fiți sinceri, ați mai fi înșelați de rutina hoțului? Câți dintre voi, după ce ați privit videoul de câteva ori, ați fi capabili să identificați când a scăpat de cravată și cămăși? Până nu știi cum a făcut asta, nu ești capabil să identifici cum a făcut-o. Și odată ce înveți aceste tehnici, abilitățile tale de observare devin bune și clare.

Trainingul nostru strică magia pedofililor, care dobândesc cu regularitate acces la copii, învățându-i pe oameni cum să le identifice tehnicile, nu doar comportamentele. În esență, noi le arătăm cum funcționează magia. Aceasta se face printr-un instrument de evaluare foarte puternic, care permite asistenței noastre să privească prin ochii unui pedofil. Vom publica mai multe despre aceasta în viitor, acum am vrut doar să introduc conceptul că ceea ce credem va revoluționa prevenirea abuzului în familie și Biserică!

Note

Bill Cosby

^[1] Bill Cosby (n. 1937) este un stand-up comic, actor și autor american. El a fost acuzat de mai mult de 50 de femei de viol, agresiune sexuală facilitată de droguri, violență sexuală, abuz sexual al copilului și infidelitate sexuală. S-a predat autorităților în decembrie 2015 și a fost eliberat pentru o cauțiune de un milion de dolari. Urmează să fie judecat pentru agresiune sexuală asupra unei femei în urmă cu zece ani, agresiune produsă după ce a drogat-o. Pentru această acuzație riscă o condamnare la zece ani de închisoare. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

Jared Fogle

^[2] Jared Fogle (n. 1977) a fost purtător de cuvânt pentru restaurantele Subway și ocazional actor. În 2015 Fogle a fost cercetat pentru sex plătit cu minore și pentru că a primit pornografie cu copii. A fost de acord să pledeze vinovat pentru posesie de pornografie cu copii și călătorii pentru sex plătit cu minore. A fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, cu un minimum de 13 ani în închisoare. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

Joshua Duggar

^[3] Joshua Duggar este o personalitate a televiziunii de tipul reality show. S-a născut în 1988 în Arkansas, fiind primul dintre cei nouăsprezece copii și crescând într-o familie creștină conservatoare. În 2015 tatăl său a spus Poliției de Stat din Arkansas că între 2002 și 2003 Duggar molestase cinci fete minore, când avea paisprezece și cincisprezece ani. Raportul poliției a indicat că patru dintre cele cinci victime ale molestării erau surorile lui Duggar. Tatăl lui Duggar a raportat că aflase în martie 2002 că, în ocazii multiple, Josh atinsese sânii și regiunea genitală a surorilor lui în timp ce dormeau. Părinții lui Duggar au afirmat că au luat cunoștință despre incidente când Duggar a mărturisit și că, pe vremea aceea, surorile lui nu erau conștiente că abuzul avusese loc. În martie 2003, părinții lui Duggar au aflat despre alte incidente și victime, Duggar mărturisind că atinsese sânii și regiunea genitală a victimelor în timp ce dormeau și, în câteva cazuri, în timp ce erau treze. Soții Duggar au spus și că abuzul a inclus o soră mult mai mică, din cauza vârstei ea neînțelegând că fusese atinsă în mod nepotrivit. Pe vremea aceea, tatăl lui Duggar a adus problema la cunoștința conducătorilor de biserici. Datorită scandalului sexual în care a fost implicat, în 2015 Duggar a demisionat din Family Research Council, un grup creștin conservator și o organizație de lobby care promovează valorile familiale tradiționale, înființată în 1981 de James Dobson. Sursa: https:en.wikipedia.org [N. trad.]

^[4] Apollo Robbins: The art of misdirection, www.youtube.com.

^[5] Expert american în modul în care operează hoții de buzunare. [N. trad.]

[Extras din Jimmy Hinton, How Abusers Go Undetected. Copyright © 2015 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Săptămâna trecută Pennsylvania s-a aflat în centrul atenției pe plan național^[1] din cauza unul alt mare scandal sexual. De data aceasta scandalul implică cincizeci de preoți catolici și alți lideri care au abuzat sexual sute de copii în Dioceza Altoona-Johnstown. Investigația a început cu doi ani în urmă în Johnstown, la mai puțin de 32 de kilometri de casa mea. În prezent citesc raportul de 147 de pagini al Marelui Juriu, pe care îl voi posta mai jos. Vă recomand cu tărie să parcurgeți raportul în întregime, după ce citiți gândurile mele despre modul în care au loc cu regularitate mușamalizările de o asemenea anvergură. Dar mai întâi este nevoie să ne amintim că este vorba de victime reale, cu nume reale, cu familii reale și care duc lupte de durată. Multe dintre sutele de victime din raport s-au gândit la sinucidere sau au încercat să se sinucidă, iar aceste sute de victime sunt de pe o suprafață de opt cartiere în jurul casei mele. Acest gen de abuz are loc în fiecare zi în toată țara. Există un număr estimat de 42 de milioane de persoane, numai în Statele Unite, care au suferit abuz sexual din partea unui adult când erau copii. Raportul de 147 de pagini este semnificativ.^[2]

Părintele Joseph Bender, acum decedat, se supăra pe băieții care îi refuzau avansurile. „Bender avea izbucniri de mânie față de copiii care îi respingeau avansurile. Într-un anumit incident, Bender l-a înșfăcat pe băiat de gât și l-a întrebat: «Nu mă mai iubești?» atunci când copilul a insistat să poarte lenjerie de corp în pat… Pentru victimele lui Bender provocarea nu era să încerce să trăiască bine, ci să încerce să trăiască pur și simplu.” O victimă a lui Bender din anii 1970 i-a scris o scrisoare anonimă Episcopului Joseph Adamec în 1991, dând detalii despre preludiul sexual, autosatisfacerea și sexul oral, toate cu forța. Victima a scris: „Fiindcă îi respectam poziția și mă temeam de consecințe dacă nu l-aș fi ascultat, am păstrat tăcerea. Aș estima că am fost abuzat de aproximativ o sută de ori.” Scrisoarea a fost depozitată, împreună cu multe altele, în arhiva secretă a Diocezei Altoona-Johnstown.

Citind raportul despre preoți care abuzează în Numele lui Dumnezeu, forțând copii de opt ani să le facă sex oral de sute de ori, forțându-i să se îmbete, violându-i anal și cauzându-le, pe lângă abuzul sexual, un abuz mental profund, mă mânii. Dar mânia mea nu este rezervată doar pedofililor, care au fost neobosiți în abuzarea copiilor neajutorați. Ea are ca țintă și episcopii ratați și oficialitățile a căror îndatorire este aplicarea legii, care au știut despre abuz și au ales să îi mute repede pe pedofili din biserică în biserică, în timp ce păstrau tăcerea.

Dar mânia mea dreaptă nu se oprește aici. În timp ce catolicii își primesc partea în a fi arătați, pe bună dreptate, cu degetul, ei nu sunt singurii care merită asta – deloc. Noi, la Church Protect, auzim cu regularitate relatări despre biserici de toate felurile care aleg să îi invite pe pedofili în rândurile lor, oferindu-le acces la copii. Conform experienței noastre, în mod obișnuit, liderii de biserici le permit până și pedofililor condamnați să revină în biserici, „răscumpărați” de sângele Mielului și cu foarte puține restricții. Un mesaj disperat pe care l-am primit îmi semnala un grup de conducători ai unei biserici care i-au dat binecuvântarea unui pedofil condamnat, eliberat recent din închisoare. Infractorul sexual înregistrat s-a oferit să găzduiască la subsolul său o tânără cu probleme, sub pretextul de a-i oferi suport moral și de a fi pentru ea un model pozitiv de urmat. Deloc surprinzător, a încercat să o violeze pe tânăra de la biserică. Cu siguranță, o tentativă de violare a unei tinere cu probleme din biserică din partea unui prădător al copilului condamnat i-ar face pe conducători să-l excludă din biserică, așa-i? Nu. Fetei i s-a spus să stea în altă parte dacă bărbatul o făcea să se simtă inconfortabil.

Nu m-aș mânia zilnic, dacă nu aș auzi zilnic aceleași povești, iar și iar. Bănuiesc că cei care citesc postarea de față se mânie că acest gen de lucruri se întâmplă regulat în biserici. De asemenea, îmi imaginez că oricine care își face efectiv timp să citească raportul Marelui Juriu se va mânia citindu-l. Dar iată întrebarea mea: de ce se mânie oamenii la relatări despre prădători ai copilului, dar devin complet pasivi când interacționează efectiv cu ei în viața reală? Trecem brusc de la circumstanțele violării copiilor la teologiile ieftine ale păcatului, harului și asimilării. „Ei bine, pare să fie într-adevăr plin de căință”, sună argumentul, „deci sunt sigur că nu va mai face vreodată rău unui copil.” Dar asta fac ei. Din nou și din nou și din nou. Citiți raportul. Este plin de înregistrări despre case de reabilitare, mărturisiri, promisiuni de schimbare, blamare a victimei și minimalizare a abuzului. Este trist că funcționează, iar pedofilii știu asta.

În cartea sa Abuzul sexual al copilului și bisericile,^[3] Patrick Parkinson are o secțiune scurtă, dar excelentă, despre pocăință. Iată ce spune el: „Iertarea are puțin sens dacă abuzatorul nu are intenția de a opri abuzul… În domeniul abuzului sexual al copilui, pocăința a fost adesea confundată cu remușcarea. Remușcarea apare pe bancheta din spate a mașinii poliției. Pocăința înseamnă asumarea deplinei responsabilități pentru abuz și umblarea pe drumul dureros al schimbării durabile… Abuzatorul se poate simți cu adevărat devastat de perspectiva pierderii unor lucruri. O asemenea remușcare profundă ar putea fi luată drept pocăință, dar semnele adevăratei pocăințe ar trebui să fie dorința de a recunoaște față de poliție și la tribunal că a făcut rău, că a comis infracțiuni de cea mai mare gravitate și că merită să fie pedepsit.”

Parkinson argumentează, de asemenea, că un abuzator pocăit va urma fiecare pas necesar pentru a oferi compensație. Așa cum am învățat când eram copii, că o scuză pentru un geam spart trebuie însoțită de oferta de a plăti pentru geam, la fel trebuie să existe compensație când suntem adulți. În mod voluntar, abuzatorul va plăti cel puțin taxele de consiliere pentru toate victimele sale. În cazurile cele mai semnificative, Parkinson argumentează, în mod corect, că abuzatorul poate va trebui „să își vândă casa sau mașina. Este scump, dar este și drept.” Sunt de părere și continui să fiu de părere, că un molestator de copii pocăit va insista să fie îndepărtat din prezența copiilor tocmai fiindcă molestatorii au dovedit, iar și iar, că nu se pot afla lângă copii fără să îi mângâie, să le facă masaj, să îi violeze și să le facă sex oral. Acest răspuns nu înseamnă că biserica ajunge la o înțelegere cu pedofilii, prin discuții deschise. Un abuzator pocăit va fi mai mult decât fericit să fie parte a unei biserici care îi cere cu tărie să dea socoteală – unde este liber să se închine cu alți adulți și să nu se afle în apropierea copiilor.

Dar, din nefericire, punctul de vedere biblic al pocăinței și dării de seamă este privit ca inuman, crud și nedrept. Și așa, la fel ca Dioceza Altoona-Johnstown, în anul 2016, biserici din toate confesiunile continuă să confunde remușcarea cu pocăința și, în mod obișnuit, îi lasă pe pedofili să li se alăture la închinare și predicare, să conducă programe pentru copii, totul în timp ce îi țin pe membrii lor în neștiință despre trecutul abuzatorului. Deci de ce facilitează (și, prin urmare, binecuvântează) bisericile ca abuzul să aibă loc în practică, în timp ce teoretic îl condamnă?

Dacă aruncăm din nou o privire sub vălul cazului de abuzuri catolice din Pennsylvania, cred că am găsi doi episcopi care au acoperit abuzul, nu fiindcă urăsc copiii și le place să știe că sunt abuzați, ci fiindcă au confundat remușcarea cu pocăința. În raport i-au confruntat într-adevăr, în mod repetat, pe clericii acuzați. Dar de fiecare dată le-au permis să continue în lucrarea creștină. De ce? Din nefericire, puterea de convingere a unui abuzator este o voce care se aude mai tare decât strigătele copiilor abuzați. Cel mai bun avantaj pe care îl poate avea un abuzator (și este chiar posibil ca el însuși să ceară asta) este interacțiunea cu autoritățile bisericii. Abuzatorii știu cât de ușor este să folosească emoțiile pentru a minimaliza abuzul, a înlătura detaliile, a rescrie amintirile copiilor și a pleda pentru milă. Și funcționează. Este un motiv pentru care noi recomandăm bisericilor să nu investigheze niciodată acuzațiile de abuz. Liderii de biserici trebuie să se îndepărteze emoțional de abuzator și să se uite la fapte. Trebuie să asculte strigătele copiilor și să se lege să-și dea viața pentru a-i proteja. Trebuie să raporteze întotdeauna autorităților acuzațiile de abuz și să nu discute cu acuzatul despre abuz. Credeți-ne că întotdeauna veți pleca de la asemenea întâlniri autocriticându-vă cu asprime, având simpatie față de abuzator și întrebându-vă cum de un copil atât de bun s-a putut înșela astfel cu privire la ce i s-a întâmplat.

Liderii de biserici au un drum lung de străbătut. Bisericile continuă să fie coapte pentru abuzatori. Recolta este bogată, iar lucrătorii sunt naivi. Rugăciunea mea este ca, de dragul copiilor noștri, să devenim înțelepți și să învățăm din cazuri precum scandalul catolic din Pennsylvania.

Note

^[1] Grand jury: Altoona diocese concealed sex abuse of hundreds of children by priests, www.post-gazette.com

^[2] Investigating Grand Jury, A Report of the Thirty-Seventh Statewide. I only called him “Father”, Statement of a victim of child sexual abuse. Dintr-o expunere a Marelui Juriu.

^[3] Patrick Parkinson, Child Sexual Abuse and the Churches [N. trad.]

[Jimmy Hinton, A Peek Behind the Catholic Veil in the Pennsylvania Sex Abuse Cover-Up. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Locuiesc în Pennsylvania, la mai puțin de două ore distanță de locul unde s-a desfășurat în 2012 procesul infamului Jerry Sandusky.^[1] Mi-l amintesc destul de bine, fiindcă a avut loc în aceeași săptămână cu condamnarea tatălui meu pentru delicte sexuale împotriva copiilor. Ca răspuns la verdictul „vinovat” primit de Sandusky, Adunarea Generală a Pennsylvaniei a numit o comisie pentru a forma Grupul Operativ pentru Protecția Copilului. Acum ne lăudăm cu legi mult mai stricte decât alte state, inclusiv cu instrucțiuni mai stricte de raportare, cu instruire obligatorie pentru raportorii mandatați și se cer verificări mai multe și mai frecvente ale contextului.

Deși legile mai stricte sunt bine-intenționate pentru combaterea abuzului, statisticile de până acum sunt, în opinia mea, neîndurătoare. Iată câteva fapte demne de atenție:

• Ca rezultat al scandalului Sandusky, Pennsylvania a votat o serie de legi pentru a-i instrui pe îngrijitorii copiilor, mărind pedepsele pentru neraportarea abuzului și cerând mult mai multe verificări ale contextului. În 2014, Pennsylvania a avut cel mai ridicat număr de abuzuri suspectate raportate (29273 de raportări), dar, în mod ironic, a avut cel mai mic număr de raporturi confirmate oficial (numai 3340 pentru întregul stat).
• Noi, la Church Protect, am prezis că noile legi vor suprasolicita Linia Copilului din Pennsylvania, făcând raportarea ineficientă și mărind de fapt probabilitatea ca abuzatorii să rămână nedepistați. Din nefericire, rapoartele ne confirmă prezicerile. În perioada de 32 de săptămâni de la sfârșitul lui 2014 până în februarie 2015, cei 33 de angajați ai Liniei Copilului din Pennsylvania au lucrat 12000 de ore suplimentare, un angajat raportând 67 de ore suplimentare într-o perioadă de timp plătită. Numărul total de ore suplimentare pentru angajații Liniei Copilului în acea perioadă de 32 de săptămâni a fost de 20500, costând statul 500000 de dolari pentru plata orelor suplimentare.
• Condiția necesară pentru raportarea abuzului este să existe o suspiciune rezonabilă că abuzul a avut deja loc, ceea ce înseamnă că oamenii fac rapoarte după ce abuzul s-a întâmplat deja. Mai mult, deoarece agențiile sunt împovărate, iar raportarea devine ineficientă, există și mai puțină focusare pe prevenirea abuzului.

Deoarece interacționez cu biserici din toată națiunea, observ o motiv de alarmare printre creștini. Biserica, în cea mai mare parte, continuă să ignore abuzul și speră că legiuitorii „vor avea grijă de problemă”. A-i lăsa pe legislatori să aibă grijă de problema abuzului copilului este la fel de eficient ca a fi martor la rezultatele faimosului Război al Drogurilor al Președintelui Nixon, care a început în 1971. Vedeți, a face (sau a menține) ceva ilegal nu este un inhibitor pentru cineva pus pe a comite delicte. Sunt legile bine-intenționate și necesare? Da! Dar legile singure nu sunt suficiente pentru a opri răspândirea abuzului, de orice fel ar fi el. Fără îndoială, abuzul de droguri în țara noastră este acum epidemic. Drogurile rămân ilegale în toate cele cincizeci de state americane, dar în 2009, 23,5 milioane de americani cu vârsta de 12 ani sau mai mult au avut nevoie de tratament pentru probleme cauzate de abuzul de droguri ilicite sau de alcool, conform Administrației Serviciilor pentru Sănătate Mentală și Abuz de Substanțe (SAMHSA).

Diavolul nu este stupid. Așa cum dependenții de droguri au găsit căi mai accesibile pentru a-și hrăni adicțiile – și anume, prescrierea drogurilor – la fel, pedofilii au găsit căi mai ușoare pentru a abuza copiii. Din nefericire, biserica este acea cale. Este uimitor cât de obișnuit este abuzul în biserică și cât de multe biserici adoptă o atitudine pasivă față de abuzatori. În timp ce copiii noștri plâng, Diavolul râde.

Pastorul James Jackson și soția sa Valerie au abuzat sexual fete adolescente și preubere timp de 16 ani.

Iacov 4:7 spune: „Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi.” Dar unde nu există împotrivire, Diavolul va veni spre tine. Chiar săptămâna aceasta a apărut o relatare despre un pastor din Florida și soția lui, care forțau fete adolescente și prepubere să vizioneze pornografie și să întrețină relații sexuale cu pastorul. În 1999, pastorul, în care oamenii aveau încredere, și soția lui au format chiar o organizație nonprofit numită Habitat Pozitiv pentru Adolescenți Plini de Aspirații (P.H.A.T.), pe care au folosit-o în ultimii șaisprezece ani pentru a ademeni copii și a-i abuza. Articolul de la știri raportează că biserica lui James Jackson este șocată. Eu nu sunt. În mod curent aud despre cazuri mult mai rele decât ce a făcut domnul Jackson, iar 100% dintre cazurile cu care lucrează Church Protect se întâmplă în biserici. Cel mai adesea (în peste 80% dintre cazuri în momentul de față) făptașii sunt lideri de biserici – predicatori, conducători, diaconi, pastori de tineret și voluntari.

Dorim cu disperare să-i ajutăm pe supraviețuitorii traumatizați de asemenea oameni răi. Dar eu doresc cu și mai multă disperare să chem bisericile să se împotrivească Diavolului și să prevină abuzul de la bun început. Ceea ce nu se va întâmpla făcând abuzul și mai ilegal. Ci se va întâmpla doar împotrivindu-ne Diavolului. Noi, la Church Protect, am conceput materiale și vom concepe și mai multe anul acesta, pentru a ajuta bisericile să recunoască și să contracareze tacticile pe care le folosesc abuzatorii pentru a dobândi acces la copii. Fiindcă am trăit cu un tatăl pedofil, acum știu cât de ușor este pentru pedofili să îi înșele pe toți cei din jurul lor. Știu de ce pedofilii râvnesc după biserici așa cum dependenții de droguri râvnesc după doctori cărora le place să scrie rețete. Învăț bisericile tehnicile lor, pentru a le recunoaște și contracara. Nu ne putem permite să stăm liniștiți și să așteptăm să aibă loc un incident, pe care să-l raportăm doar, sperând că va ajunge la tribunal. Nu, trebuie să fim conștienți când intră Diavolul în spațiul nostru și trebuie să ne împotrivim lui!

Recent am adăugat pe site-ul nostru servicii de suport pentru supraviețuitori, pentru ca bisericile să aibă un loc viabil unde să îi trimită pe supraviețuitori abuzului. Multe biserici sunt prost echipate pentru a-i ajuta pe supraviețuitori să găsească resursele de care au nevoie pentru ca vindecarea să înceapă. Multe victime ale abuzului nu-și pot permite financiar consilierea sau au dificultăți în găsirea unui terapeut de încredere. Serviciile noastre de suport sunt 100% gratuite și confidențiale.

De asemenea, oferim consultanță online video bisericilor care au nevoie de ajutor pentru a gestiona suspiciunile sau acuzațiile de abuz. Iar cel mai nou produs al nostru va apărea foarte curând. Este vorba despre o serie video în cinci părți, cu un ghid de studiu care însoțește fiecare lecție. Este înregistrată pentru a fi folosită în studiile biblice pentru adulți, dar poate fi folosită de oricine. Există material suficient pentru zece săptămâni, dar poate fi folosit cu ușurință într-un trimestru de treisprezece săptămâni. Este o modalitate foarte bună pentru biserici de a întreține discuțiile despre abuz. În sfârșit, în curând va apărea setul nostru despre starea de bine fizică și psihică. Este un set creat specific pentru cei care se luptă cu un nivel ridicat de anxietate. Este o resursă bună pentru vindecare și de-abia așteptăm să apară. Continuați să vizitați site-ul nostru ca să rămâneți la curent și urmăriți-ne pe Facebook.

Notă

^[1] Jerry Sandusky a fost antrenor de fotbal la Pennsylvania State University. Acuzat de abuzarea sexuală a 52 de băieți timp de cincisprezece ani, în 2012 a fost condamnat la 30-60 de ani de închisoare. [N. trad.]

[Jimmy Hinton, We cannot count on law alone for protection. Copyright © 2016 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

Jimmy Hinton

de Jimmy Hinton

Protect este un plan simplu, construit pe baza cercetărilor cele mai complexe și semnificative. Vizităm cu regularitate biserici care folosesc cele mai bune planuri de protecție disponibile la fața locului. În câteva minute suntem capabili să recunoaștem punctele slabe, prin care abuzatorii pot să obțină cu ușurință acces la copii. Cele mai multe planuri sunt foarte complexe, încărcate cu jargon legal și se bazează pe cercetări defectuoase. Protect este unic în multe privințe. Mai întâi de toate, este construit intenționat pe șapte principii ușor de amintit. De asemenea, este construit pe o combinație din mai mult de 9000 de ore clinice pe care Jon Uhler le-a petrecut cu infractorii sexuali și mai mult de douăzeci de ani cât Jimmy Hinton a locuit în aceeași casă cu tatăl lui. Este singurul plan de protecție construit de cineva care are o experiență de viață reală și care a făcut observații știind cum interacționează abuzatorii în lumea reală, în timp real, cu victime reale.

Scopul Protect (Pregătește, Întărește, Obiectează, Gândește ca un pedofil, Stabilește granițe, Cheamă autoritățile, Instruiește adulții și copiii) este să folosească principiile bunului simț, care lucrează de fapt pentru a proteja copiii de prădători. Adulții și copiii sunt instruiți, iar bisericile sunt învățate cum să le comunice aceasta celor care vor să abuzeze. Credem că situația ar trebui să se schimbe, pentru ca bisericile să nu mai fie sigure pentru abuzatori, dar să fie sigure pentru copii.

Pregătește-i pe toți!

Fii pregătit să previi abuzul, să menții un loc sigur pentru copii și să fii un spital pentru răniți. Se duce un război spiritual: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12) Unii vor fi soldați în luptă, alții vor avea grijă de răniți. Indiferent de rolurile noastre pe câmpul de luptă, să fii în mod intenționat nepregătit în timp ce „speri ce e mai bine” este incompetență spirituală, este neetic și imoral.

Consolidează frecvent instruirea!

„Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:26-27) „Cei mai mulți nu știu nimic despre asta.” – din scrisoarea din închisoare a unui abuzator care a abuzat cu succes zeci de victime aproape cincizeci de ani din viață. A fost pastor de tineret și predicator. Cele mai multe organizații recunosc valoarea educației și instruirii continue. Foarte puține afaceri mai există unde angajații nu au parte de consolidarea instruirii. Pedofilii sunt cea mai sofisticată clasă de infractori, în timp ce bisericile rămân cel mai puțin instruite, aceasta făcându-le cele mai sigure locuri și locuri ideale pentru ca făptașii să abuzeze.

Obiectează la orice încercare a pedofililor de a se afla în apropierea copiilor!

Deoarece pedofilii sunt foarte competenți, manipulatori, se bazează pe discreție și mint pentru a avea succes, riscul reabuzării este foarte ridicat. În multe state americane este ilegal ca infractorii sexuali înregistrați să meargă în locuri unde există un număr mare de copii, inclusiv în biserici. După cum spune renumitul Dr. Gene Abel: „Prima condiție a tratamentului: pacientul trebuie să păstreze distanța dintre el (sau ea) și copii. Este de departe cea mai importantă condiție a tratamentului… Regulile au un singur scop: să-l separe pe pacientul molestator de copii și de orice imagini ale copiilor care l-ar putea ajuta să-și mențină tendința față de copii… A-l separa de copii înseamnă, de asemenea, că trebuie să evite locurile unde se adună copiii.” (Abel & Harlow, The Stop Child Molestation Book) … „Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!” (2 Petru 2:14) Conform experienței noastre, nu am văzut încă terminându-se bine, pentru abuzator și pentru copii, un scenariu în care o biserică invită un pedofil cunoscut în adunarea sa. Un pedofil pocăit va saluta ideea unei alternative de închinare numai cu adulții. O biserică dedicată protejării copiilor lui Dumnezeu va face la fel.

Gândește ca un abuzator!

„Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10:16) Credem că elementul vital al protejării celor inocenți este să privim prin ochii unui pedofil. Am putea vorbi despre indicatorii de risc și despre comportamente „alarmante”, dar realitatea este că ele creează lacune masive. Nu iau în considerare cât de carismatici sunt abuzatorii și care sunt tacticile lor progresive din viața reală. Pentru a proteja cu adevărat împotriva abuzatorilor, trebuie să îi instruim pe oameni să se pună în locul pedofililor – să gândească așa cum gândesc ei, să facă manevre cum fac ei, să cunoască atât cum, cât și de ce dobândesc ei acces la copii cu atâta ușurință. Instruirea pe teren include o plimbare prin clădirea bisericii, unde trainerii noștri intră în rol și îl joacă rolul abuzatorului. Este o demonstrație live, care ilustrează cât de ușor este pentru abuzatori să dobândească acces la copii chiar și în cele mai restricționate zone. Evaluarea pentru Recunoașterea Prădătorului a Organizației Church Protect^[1] este o evaluare în 20 de puncte, concepută de fiul și soția unui pedofil. A fost proiectată folosind peste cincizeci de ani combinați de observare a interacțiunii în viața reală a unui pedofil și este folosită pentru a-i instrui pe oameni, ca să afle cum dobândesc prădătorii atât de ușor acces la copii, seducându-i pe cei mai apropiați ai acelor copii.

Stabilește granițe foarte stricte, restricționând accesul la copii!

Aceasta este o altă precauție pentru protejarea copiilor. Niciun părinte sau nicio biserică nu ar trebui să se scuze sau să explice de ce are granițe care îi opresc pe adulți sau pe copiii mai mari să-i izoleze pe cei mici. Multe locuri au reguli „prea complicate”, dar tot eșuează în restricționarea accesului la copii. Adulții tot dobândesc în mod regulat acces la copii, propunând ca alți copii să doarmă la ei acasă, oferind studii biblice private, făcând babysitting, și pot găsi cu ușurință coridoare și/sau încăperi deschise în clădirile bisericii unde copiii pot fi cu ușurință izolați. Noi instruim bisericile să restricționeze accesul la copii la fiecare nivel, nu doar în sala de clasă. Zonele cu risc ridicat din clădiri sunt evaluate și dezvoltăm soluții inteligente și de bun simț.

Cheamă autoritățile!

„Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le… Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală.” (Efeseni 5:11, 13) Indiferent că sunt raportori mandatați sau facultativi, noi îi instruim pe toți oamenii să raporteze suspiciunile de abuz. Abuzul copilului nu este doar imoral, este ilegal. De asemenea, este ilegal pentru raportorii mandatați să aibă cunoștință despre suspiciuni ale abuzului și să nu-l raporteze. Cele mai multe incidente nu sunt raportate fiindcă sunt atât de ușor explicate. Aici este crucială o instruire cât mai bună. Credem că pentru a-i descuraja pe potențialii abuzatori să gândească că vor putea să ne distrugă copiii, trebuie să transmitem un mesaj clar că oricine ne molestează copiii va fi prins și va merge la închisoare.

Instruiește-i și pe adulți, și pe copii!

Cele mai multe programe îi instruiesc pe adulți, dar eșuează în instruirea copiilor. Chiar dacă sunt instruiți copiii, instruirea „atingere bună/atingere rea” nu este suficientă. Credem în a avea adulți și copii foarte bine instruiți. Copiii sunt împuterniciți, pentru a cunoaște dacă și când are loc o încercare de abuzare, cum să răspundă în siguranță și cum să raporteze incidentul unui adult. Credem că dacă vom comunica bisericilor că adulții și copiii noștri sunt bine instruiți, riscul abuzatorului de a fi prins va crește brusc. După cum spunea un abuzator sexual încarcerat: „Cel mai înspăimântător lucru este un copil care spune: «Nu!» Chiar și mai înspăimântător este un copil care zice: «O să spun!» Cu un astfel de copil nu m-aș încurca.”

Notă

^[1] Child & Youth Protection Policy, www.somersetchurchofchrist.com/resources/church-policy.

[PROTECT Plan. Copyright © Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Postarea pe care o publicăm astăzi aparține noului meu prieten Jimmy Hinton. El slujește ca pastor la biserica Church of Christ din Somerset, Pennsylvania.^[1] El scrie frecvent despre problemele abuzului pe blogul său și tocmai a lansat noua sa misiune, Church Protect. Călătoria lui Jimmy înspre ajutorarea Bisericii pentru a se gândi la anvergura și costul abuzului sexual al copilului a apărut în perioada care a urmat dezastrului de a afla că tatăl său, pastor la Church of Christ, este un pedofil cu zeci de victime. Glasul lui Jimmy este important în părtășia noastră și sunt recunoscător pentru contribuția sa de astăzi.

Avertizare: Jimmy nu îndulcește natura abuzului. Aceasta este important, dar pentru unii, în special pentru cei victimizați în trecut, poate constitui un declanșator. Noi, cei care nu am fost victimizați, să luăm în considerare perspectiva onestă și necosmetizată a lui Jimmy ca pe un exercițiu de a învăța empatia pentru victimele acestui flagel îngrozitor.

Tocmai am fost vorbitorul principal la o conferință importantă pentru profesioniștii care se ocupă de abuz. Din numeroase motive teologice și psihologice, pe care nu le voi dezvălui aici, susțin cu tărie că pedofilii nu ar trebui să aibă acces la copiii noștri, nici (în special!) în timpul închinării. Un bărbat a venit la mine după prezentarea mea și mi-a zis: „Ești predicator și spui că pedofilii și copiii ar trebui separați.” „Da”, am răspuns cu fermitate. „Lasă-mă să te întreb, unde sunt încrederea și iertarea în asta?” L-am asigurat că a confunda iertarea cu încrederea este o greșeală gravă. Este un concept straniu să credem, în mod magic, că oamenii care spun „Îmi pare rău” nu se vor mai lupta niciodată cu ispita.

Răspunsul acelui bărbat nu este neobișnuit printre liderii de biserici. Primesc cu regularitate provocări de la oameni care nu au petrecut niciodată timp cu un pedofil sau cu victimele unui pedofil. Nu au fost nevoiți să se confrunte cu realitatea de a fi martorii minciunilor, manipulării și negării pedofililor. Nici nu au auzit povești de groază de la supraviețuitori care au fost umiliți, dezbrăcați, pipăiți, excitați și mângâiați cu limba și degetele de abuzatori. Eu am auzit. Și aprob lucrul cu privire la care atât Biblia, cât și psihologii sunt de acord: copiii au nevoie de adulți responsabili care să-i protejeze.

Când i-am făcut cunoscut răspunsul acelui bărbat partenerului meu de misiune, care consiliază delincvenți sexuali încarcerați, fără ezitare, el mi-a dat următorul sfat:

„Să ai întotdeauna în buzunar un carnețel de 7,5 pe 10 cm. Data viitoare când cineva este susține inflexibil că ești „nedrept” și că este nevoie să-i integrezi pe pedofili în biserica ta, notează-i numele și numărul personal de telefon. Notează adresa lui de acasă, ca și adresa bisericii sale, programul acesteia etc. Și răspunde-i doar: «Știi ce? Tu ai dreptate, iar eu greșesc. Pedofilii chiar au nevoie de un loc în care să se închine alături de copii. Noi nu suntem echipați ca să facem asta posibil, dar suntem gata să achităm călătoria cu avionul, biletul de autobuz, benzina sau orice altceva este nevoie, pentru a-l trimite pe următorul pedofil pe care îl întâlnim direct la tine acasă. Îți mulțumesc foarte mult că ești de acord să-i integrezi pe pedofili în casa ta și în biserica ta.”

Acum, înainte ca cineva să emită o judecată prea aspră, îngăduiți-mi să fiu clar. Vreau ca pedofilii să fie restaurați. Nu susțin să le interzicem accesul la biserică afară numai dacă, desigur, nu arată remușcări și pocăință. Ceea ce susțin eu este că, potrivit Bibliei, cea mai înaltă chemare a noastră este să ne protejăm copiii, deci pedofilii care au abuzat sexual copii în mod repetat nu au dreptul să fie înconjurați de ei. Ar trebui să oferim un serviciu de închinare alternativ fără copii, unde tentația nu l-ar face pe un pedofil pocăit să se poticnească. Facem asta cu dependenții de droguri. Nu le oferim alcoolicilor băuturi alcoolice. Deci de ce insistăm să ne oferim copiii pe tavă cuiva al cărui apetit este atât de insațiabil încât, în mod repetat, a lipsit un copil de haine, inocență și decență? Dumnezeu „nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângerile lui Ieremia 3:33), noi de ce o facem?

Clișeul cel mai obișnuit pe care îl aud de la bisericile care insistă să nu ia precauții pentru protejarea copiilor lor este: „Avem un grup de voluntari în care avem încredere, de ce să-i supărăm verificându-le trecutul și urmărindu-i de fiecare dată când vrem să slujească?” Bună întrebare. Să vă spun povestea unui om care a avut încredere în tatăl lui… care era un tată și un predicator foarte respectat! Tatăl meu are zeci de victime și toate au de povestit relatări dramatice pline de rușine, durere și umilire. A reușit să dobândească acces la copii tocmai fiindcă toată lumea avea încredere în el. Să vă spun și despre sutele de oameni care, atunci când le-am ascultat poveștile dureroase, mi-au împărtășit povești similare poveștii mele. Toți au o poveste asemănătoare: „Nimeni nu l-a luat la întrebări pe abuzatorul meu, fiindcă era omul pe care toți îl iubeau și în care toți aveau încredere.”

Vă pot asigura că, dacă sunteți în căutarea unui tip care îți dă fiori, stând ascuns în spatele unor tufișuri lângă camionul cu înghețată, așa cum eram eu cândva, căutați în locul greșit. Un pedofil de succes nu este cineva care abuzează un copil și scapă neprins. Nu, un pedofil de succes este cineva care a abuzat copii iar și iar, în timp ce a dobândit dragostea, respectul și încrederea celor mai apropiați de acei copii. Pedofilul de succes este ultimul om pe care l-ar suspecta cineva că ar fi un abuzator și primul om pe care l-ar alege cineva pentru a avea grijă de copiii săi. Iar pedofilii au mult succes, în special în bisericile noastre. Tatăl meu mi-a scris odată din închisoare: „Bisericile și centrele de zi creștine sunt locurile unde se poate abuza cel mai ușor.” Are dreptate.

Numesc asta „înșelătoria încrederii”. Noi, creștinii, suntem înșelați tocmai fiindcă vrem să avem încredere. Dr. Gene Abel a făcut un studiu masiv pe 1000 de pedofili și a găsit că 93% dintre ei se identificau ca fiind religioși. Este foarte important! Ni-i imaginăm pe pedofili ca monștri cu trei capete, care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu și Îl batjocoresc pe Isus. Realmente nu este adevărat. Vasta majoritate a pedofililor cred în Dumnezeu și se identifică drept creștini. Accentuez atât de mult asta, fiindcă oamenii religioși, în mod tipic, merg la biserică! Dacă 93% dintre pedofili sunt religioși, înseamnă că majoritatea pedofililor frecventează bisericile noastre. Dar lucrurile stau și mai rău de atât.

Motivul pentru care bisericile sunt printre locurile cu cel mai ridicat risc pentru ca abuzul sexual să se producă este că am creat combinația perfectă pentru asta. Așa cum mi-a spus odată renumita Dr. Anna Salter: „Ele (bisericile) sunt ținte atât de ademenitoare.” Există trei ingrediente principale în cocktailul nostru Molotov:

• Creștinii, prin natura lor, sunt în general naivi. Ca să fim sinceri, nu vrem să cunoaștem ce gen de lucruri se întâmplă în afara mediului înconjurător de fericire alnostru. Asta ne-ar tulbura momentele de fericire, ne-ar obliga să ne gândim la ceva tragic și să facem efectiv ceva cu privire la asta. Să fim sinceri – profeții ca Ieremia nu au fost cunoscuți tocmai pentru câștigarea de convertiți prin predici optimiste.
• Bisericile sunt disperate să aibă voluntari. Când cineva se oferă să ajute ca voluntar, în special cu copiii noștri – mai bine nu s-ar oferi oricine pentru asta – îl descriem ca pe „un dar din rai”.
• Avem încredere, în mod greșit, în oricine, fiindcă „oamenii de la biserică” sunt nepericuloși, iar biserica este un loc nepericulos. Greșit! Faptul că cineva merge la biserică nu-l face om de încredere, mai mult decât nu îl face mașină faptul că stă într-un garaj. Singurul mod în care biserica va fi un loc sigur este să o facem noi un loc sigur. Iar aceasta se poate face. Refuzul multor lideri de biserici de a adopta politici sănătoase pentru a-și proteja copiii îi face să nu mai raționeze corect.

Există 42 de milioane de supraviețuitori ai abuzului sexual al copilului numai în Statele Unite. Deoarece ofer consiliere în biserică și țin seminarii despre abuz în bisericile Church of Christ din toată țara, pot să vă spun că abuzul sexual al copilului este o epidemie. Sunt alarmist? Nu, sunt realist. Numai în ultimele câteva luni aproximativ 100 de supraviețuitori ai abuzului sexual în copilărie mi-au relatat că bisericile fie au acoperit în mod activ acuzațiile abuzului, fie au negat total că avea loc. Rușine să ne fie! Putem face ceva mai bun decât asta, chiar pentru copiii pe care Isus ne-a îndemnat să îi imităm. Hristos S-a indignat când ucenicii Săi i-au împiedicat pe copii să vină lângă El. Cu cât mai mult ar trebui să ne indignăm noi, când liderii de biserici le contestă copiilor un mediu sigur în care să se închine? Copiii nu ar trebui să fie nevoiți să se facă mici de teamă de fiecare dată când intră în biserică pentru a se închina. Să promitem solemn că vom acționa mai bine pentru prevenirea abuzului!

Notă

^[1] Church of Christ sunt biserici independente, asociate între ele prin convingeri și practici comune. [N. trad.]

[Jimmy Hinton, The Trust Deception. Copyright © 2013 Jimmy Hinton. Tradus și publicat cu permisiune.]