de Michael Reed, aşa cum i-a povestit lui Bob Davies

Bob Davies

Emoţia stilului de viaţă homosexual m-a copleşit. Pentru prima dată în viaţă, mă simţeam total acceptat de bărbaţi.

„Hei, surioară, cu siguranţă arunci mingea ca o fată!” Când m-am întors, un cor de râsete mi-au răsunat în urechi. Doi băieţi mai mari se prăpădeau de râs, arătând la mingea de baseball care zăcea în praf pe teren, la câţiva metri în faţa mea. Alţi băieţi s-au alăturat ironiilor şi râsetelor lor, iar în colţul ochilor mei au apărut lacrimi.

Clopoţelul a semnalat sfârşitul pauzei. „Urăsc sporturile!”, m-am gândit, alergând spre clasa a patra, clasa mea, cu o durere sâcâitoare înăuntrul meu.

Apoi atacurile au devenit mai răutăcioase. M-au înghesuit pe terenul de joc şi m-au lovit suficient de tare ca să sângerez. După aceea, tremuram ori de câte ori se apropia cineva de mine.

Când aveam şaisprezece ani, familia mea s-a mutat în alt oraş, iar lucrurile s-au îmbunătăţit. Orele de educaţie fizică erau opţionale şi am renunţat la ele, bucuros să evit umilinţa de a fi ales ultimul când clasa se împărţea în echipe.

Am primit un mic rol în piesa de teatru a liceului şi am început să petrec timp cu copiii de la teatru. Am descoperit că mulţi simţiseră şi ei respingerea tovarăşilor de aceeaşi vârstă, aşa că ne adunam împreună pentru sprijin reciproc.

Serile şi weekendurile ne adunam în maşina unui băiat şi ne îndreptam spre magazinele de băutură. Judy, una dintre fete, stătea la uşă până convingea un client să ne cumpere două baxuri a câte şase beri. Apoi ne îndreptam spre casa unui alt elev mai mare, care locuia singur în oraş.

Într-o noapte, un băiat a scos nişte ţigări făcute manual. „Hei, luaţi o doză din asta”, ne-a îndemnat. Toată lumea a inhalat de două ori încet şi adânc, în timp ce mirosul dulce de marijuana umplea aerul. După aceea, am adăugat drogurile la distracţiile noastre obişnuite. În cele din urmă, dobândisem o oarecare acceptare printre tovarăşii mei de aceeaşi vârstă.

Dar nu le-am spus nici celor mai apropiaţi prieteni ai mei despre atracţia sexuală în creştere faţă de bărbaţi. Nimeni nu a ştiut până în 1972, primul meu an ca student la colegiu. În campus am cunoscut mai mulţi homosexuali la departamentul de teatru. Curând, am devenit un obişnuit al barurilor homosexuale din partea de jos a oraşului.

Mă bucuram în special de emoţia spectacolelor de travesti. După aceea, dansam pe muzică disco până se închidea barul la ora două dimineaţa, apoi ne îndreptam spre un restaurant care era deschis toată noaptea. Nu după mult timp mă duceam la baruri de câte ori aveam ocazia.

Dar, după câteva luni, pojghiţa uşoară a farmecului a început să se subţieze. Într-o noapte am băut toţi mult, iar cineva mi-a strecurat câteva pastile. Nu a trecut mult până am fost prea drogat ca să pot măcar merge. Câţiva prieteni m-au cărat afară din bar şi m-au dus cu maşina la un apartament, unde se desfăşura o petrecere sălbatică. În acea noapte nu am avut putere să mă apăr când opt bărbaţi m-au exploatat sexual.

În dimineaţa următoare mă simţeam bolnav şi ameţit. Eram la kilometri depărtare de şcoală, dar am ieşit din apartament şi am început să merg pe jos. În lungul drum de întoarcere la campus, m-am gândit la umilinţa nopţii anterioare.

Atât de mult, pentru dragostea şi acceptarea bărbaţilor, m-am gândit cu amărăciune. Erau interesaţi numai de propria lor plăcere sexuală. În sfârşit, aruncam o privire asupra părţii urâte a stilului de viaţă homosexual. Dar am continuat să dau curs fanteziei homosexuale, căutând bărbatul perfect care putea să mă împlinească.

Când un prieten de la colegiu a început să se îmbrace ca o femeie, m-am alăturat bufoneriilor lui. După ce am devenit colegi de dormitor, alţi studenţi au început să facă remarci răutăcioase. Într-o noapte, drept represalii, am pus în scenă un spectacol de travesti sălbatic în holul spre care dădea camera noastră. Autorităţile şcolii au fost nevoite să vină ca să pună capăt gălăgiei.

Până în primăvară însă, sănătatea mea se ruina deja pe scena drogurilor. Marijuana şi LSD-ul mă făceau doar să mă simt paranoic. La petreceri sfârşeam într-un colţ, observând doar, simţindu-mă distant faţă de mulţime.

Curând după aceea am părăsit colegiul. Frecventele mele isprăvi sexuale mi-au adus un diagnostic dublu: mononucleoză şi sifilis. Săptămânile de recuperare de acasă, care se scurgeau încet, mi-au oferit timp din belşug să meditez. Chiar îmi dădea homosexualitatea ce doream de la viaţă?

„Nu eşti obligat să trăieşti aşa!” Acest gând mi-a apărut brusc într-o dimineaţă, după ce nu dormisem toată noaptea din cauza LSD-ului. Mă simţeam mizerabil şi nervos, în timp ce îmi treceau prin minte scene din trecut. Priveam splendidele culori stacojiu şi portocaliu ale soarelui care răsărea. Nu mă puteam opri să compar frumuseţea lui desăvârşită cu urâţenia vieţii mele. Exista ceva – cineva – în afara acestei lumi, ce nu experimentasem încă?

După acea noapte, am terminat cu cele mai multe droguri, cu excepţia marijuanei. Am practicat cursuri de yoga luni de zile, în serile de luni, la centrul de recreere local. Cam pe vremea aceea, am intrat în prima mea relaţie homosexuală pe termen lung. „Este ce am căutat dintotdeauna”, mi-am zis, gândind că nevoile de dragoste masculină şi afecţiune îmi erau în sfârşit împlinite.

În lunile care au urmat am început o căutare spirituală sinceră, devorând cărţi despre misticism. Unii membri ai clasei noastre de yoga frecventau un refugiu de weekend, unde îi vizita un guru din Pennsylvania. Mai târziu, i-am adresat cererea de a face parte din ashramul lui.

Dar s-a întâmplat un lucru ciudat în timp ce completam formularul. „Dacă îl urmezi pe acest bărbat, Mă vei părăsi pe Mine.” Aceste cuvinte îmi treceau fulgerător prin minte de fiecare dată când puneam stiloul pe hârtie. Cumva, ştiam că Isus era Cel care îmi vorbea şi am hotărât să aflu mai multe despre El.

Am început să cercetez bisericile. Mai întâi, Biserica Ştiinţei Religioase. Părea moartă. Apoi Biserica Ştiinţei Creştine. Tot ce am văzut a fost o clădire plină de oameni bogaţi. Apoi am frecventat mesa catolică. Preotul era un om evlavios; puteam vedea caracterul lui Isus, Fiul lui Dumnezeu în el, iar mesajele lui îmi hrăneau sufletul flămând. Am devenit convins că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi am început să mă rog Lui. Am citit cărţi despre doctrina catolică, iar mai târziu am mers la orele de catehism. M-am alăturat Bisericii Catolice în 1978.

Dar implicarea mea în homosexualitate continua. Relaţia „pe termen lung” luase sfârşit după un an, dar cautat alţi bărbaţi. Apoi două femei creştine de la lucru s-au apropiat de mine. „Ne rugăm pentru tine”, mi-au spus. Iar Dumnezeu a început să-mi mişte viaţa în mod mai profund.

Alţi doi bărbaţi de la lucru m-au dus la o biserică din Adunarea lui Dumnezeu, unde am fost martorul puterii Duhului Sfânt. Am auzit mesajul despre Isus care a murit pentru păcatele mele şi am început să mă retrag din barurile homosexuale, să renunţ la fumat şi la băutură. După care am vorbit cu un preot despre homosexualitatea mea, iar el mi-a răspuns că era în regulă să fiu homosexual. Aşa că atunci când am văzut la biserică un tip pe care îl văzusem şi în baruri, am vorbit cu el despre posibilitatea de a avea o relaţie creştină. Nu după mult, eram implicaţi sexual.

Relaţia noastră a durat două săptămâni. Am devenit amândoi convinşi că ceva era greşit. Apoi, într-o noapte pe când ne aflam împreună în pat, el a spus: „Nu mai putem face asta. E sodomie.” Mi-a arătat în Biblie unde este interzisă homosexualitatea, ceea ce mi-a provocat o mare surprindere. Ne-am aşezat pe genunchi şi I-am cerut Domnului să ne ajute să scăpăm de homosexualitate.

Curând după aceea m-am mutat cu cele două femei creştine de la lucru şi ne-am dus la fiecare întâlnire de rugăciune carismatică din oraş. Umblarea mea cu Domnul a devenit mai puternică şi, nu după mult timp, a fost testată.

Lucram în schimbul de noapte la un restaurant, la două blocuri distanţă de un bar homosexual. După ora două dimineaţa, intrau toţi foştii mei prieteni. „Ei, Mike”, spuneau ei, „de ce nu te-am mai văzut în ultimul timp?” „A…”, mă eschivam eu, „am o mulţime de lucruri de făcut.” După ce am devenit mai încrezător, le-am spus că devenisem creştin. „Nu mă voi mai întoarce la bar.”

„Eşti creeeştin?” mă imitau ei pe ton înalt. „Ei, oameni buni, Mike e prea sfânt pentru noi acum!” Uram bătaia lor de joc, dar Dumnezeu mi-a dat tărie să le ignor insultele. Acum ochii îmi erau deschişi pentru adevăr; îmi părea rău pentru acei bărbaţi, pe care altădată îi admirasem.

Apoi, într-o excursie de-a lungul Statelor Unite, m-am oprit la o mănăstire din New Mexico şi am găsit o carte numită Teologia homosexuală. Am citit-o imediat şi am contactat organizaţia Love In Action, ale cărei date de contact erau prezentate la sfârşitul cărţii. M-am mutat la San Rafael în iunie 1979, pentru a mă alătura ca intern programului lor.

Mă aşteptau nenumărate încercări! La început, unele manierisme homosexuale din trecutul meu au început să iasă la iveală din cauza celorlalţi bărbaţi din casă. Am început să mă lupt cu ispita sexuală. „Trebuie să plec de aici!”, a fost răspunsul meu. „Mă întorc la vechile mele căi.” Dar Dumnezeu mi-a arătat că, în loc să fug, vroia să fiu biruitor în mijlocul ispitelor.

După ce am absolvit programul, a urmat o perioadă dificilă. Domnul mă ducea dincolo de încântarea relaţiei cu El, bazată pe emoţii, la o relaţie bazată pe credinţă. A trebuit să învăţ să mă bazez pe Dumnezeu chiar şi atunci când nu Îi simţeam prezenţa. Am avut parte de multă descurajare, de sentimente de tristeţe şi disperare.

Dar fiindcă am perseverat, Dumnezeu m-a trecut prin toate. A folosit bărbaţi mai în vârstă din biserică, care s-au apropiat de mine. Mai întâi, am simţit o mare teamă de respingere. Dar, cu trecerea timpului, am realizat că nu mă priveau ca fiind homosexual sau inferior. Acceptarea şi dragostea lor au avut impact în viaţa mea, atunci când Dumnezeu i-a folosit ca să-mi dea vindecare şi acceptare.

De asemenea, am citit iar şi iar în Cuvântul lui Dumnezeu cât de mult mă iubeşte Dumnezeu şi că El are un scop pentru viaţa mea. În timp, viaţa mea a fost reînnoită. A trebuit să fiu răbdător şi să nu mă descurajez.

În cele din urmă, am primit asigurare de la Dumnezeu că vroia să mă căsătoresc şi să am o familie. El mi-a arătat că, prin căsătorie, mă va învăţa dragostea plină de sacrificiu şi mă va face să cunosc mai profund caracterul Său.

Şi astfel, în anul 1986, am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie; Helen Mae şi cu mine ne-am căsătorit în anul următor. Vindecarea mea a continuat, prin acceptarea pe care mi-a arătat-o soţia mea şi prin schimbările pe care căsătoria le-a adus, pentru a-mi testa şi a-mi întări masculinitatea.

Avem acum doi băieţi, iar faptul că mă bazez pe puterea lui Dumnezeu pentru a-mi creşte copiii a aprofundat părtăşia mea cu El. Emoţia şi dramatismul vieţii creştine sunt cu mult mai bune decât orice mi-aş fi putut imagina când trăiam în stilul de viaţă homosexual.

Astăzi mă privesc pe mine însumi ca fiind bărbat, un om puternic şi ferm. Am multă pace. Homosexualitatea nu mai face parte din viaţa mea – nici măcar nu mă gândesc la mine ca la un „fost homosexual”. Este un domeniu la care mă raportez tot mai puţin.

Viaţa mea se bazează pe Cristos Stânca. Am încredere în Domnul, fiindcă relaţia mea cu El a fost testată şi pusă la încercare. Prin dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, nevoia de a aparţine mi-a fost pe deplin satisfăcută.

[Michael Reed, https://contracurentului.com/privind-inainte-si-privind-inapoi/Bob Davies, Longing to Belong. Copyright © Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiune.]