O scrisoare pentru Andy

de Tim

Andy,

Vreau să-ţi mulţumesc pentru excelentul tău articol din Into the Light. A fost ca şi cum totul, adică tot ce ai scris, a ieşit direct din mintea mea. Ai absolută dreptate: „Avem o alegere de făcut – să trăim pentru noi înşine sau pentru El.” Am irosit multe ore (aproape un an şi jumătate din încarcerarea mea) citind o mulţime de cărţi despre recuperarea din adicţia sexuală, dar ele nu mi-au vindecat atracţiile. Numai când am început să petrec timp cu Cuvântul lui Dumnezeu am început să mă schimb. Te încurajez să stai aproape de Foc şi să laşi lumina ta să strălucească, pentru ca mulţi bărbaţi să vadă faptele tale bune şi să-L glorifice pe Dumnezeul din ceruri.

Tim

Mai mulţi au scris păreri similare, iar câţiva nu au fost de acord cu cele afirmate de Andy. – Bob

[Tim, A Letter to Andy. Publicat în Into the Light, November-December 2008. Copyright © 2008 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Pentru mărturia lui Andy, clic pe Supravieţuind sau propăşind: Planul lui Dumnezeu pentru închisoare!

Iadul britanic şi valorile europene

Iadul britanic şi valorile europene

Realizator: Dan Bercian. Material preluat de la Alianţa Familiilor din România, publicat în data de 11 iulie 2013. (Radio Unison Zalău, 2013)

Pentru a downloada, clic aici.

Papa, Constituţia României şi homosexualii aduc confuzie

Papa, Constituţia României şi homosexualii aduc confuzie

Realizator: Dan Bercian (Radio Unison Zalău)

Pentru a downloada, clic aici.

Mişcările pentru drepturile homosexualilor nu sunt în interesul homosexualilor

Dr. Anca Cernea – Mişcările pentru drepturile homosexualilor nu sunt în interesul homosexualilor

Supravieţuind sau propăşind: Planul lui Dumnezeu pentru închisoare

de Andy

Prima mea zi în închisoare a fost grea. Când tipul care mi-a făcut prelucrarea iniţială m-a dus la unitatea ofiţerului din centru, paznicul m-a întrebat pe un ton gutural: „Cevreisăştii?”

Simţindu-mă copleşit şi pierdut, i-am cerut o hartă a complexului. „Vrei o ce?” OK, nu era un început bun, dar în timp ce aşteptam să mi se dea un pat, mi-am amintit de înfăţişarea mea înaintea judecătoarei din ziua în care fusesem condamnat. Îi predasem Domnului orice sentinţă avea să fie şi mă pusesem mai degrabă în mâinile adevăratului Judecător, decât în ale acelei doamne impunătoare în robă neagră.

Chiar dacă prima mea zi în închisoare a fost supărătoare şi dificilă, am simţit pacea Lui. Avusesem încredere în Dumnezeu că va fi acolo pentru mine şi că mă va ajuta să profit cât puteam de bine de timpul care mi se dăduse.

În primele săptămâni am văzut egoism, grosolănie, lipsă de respect şi nerăbdare. Am văzut jocuri de noroc, plângeri, participare la piaţa neagră, dormit sau privit la televizor toată ziua şi pe cei care doar stăteau şi priveau fix.

„Doamne, ai fi putut alege un loc mai frumos pentru lecţiile mele.”

„Tu l-ai ales.”

„În ordine, Doamne, ai atenţia mea.” Spunând aceasta, am ştiut că Dumnezeu începuse să se ocupe de mine în mai multe domenii ale vieţii mele.

Vindecarea atracţiilor mele

Fiindcă vroiam cu disperare eliberarea de adicţia faţă de pornografia cu copii, Domnul mi-a arătat importanţa controlării gândurilor care îmi trec prin minte. Există copii aici în închisoare; i-am adus cu mine în minte. Dacă aş putea să-mi fac o gaură în lateralul craniului şi să las imaginile să iasă afară, aş face-o imediat.

Dar pentru că nu pot, cu ajutorul lui Dumnezeu refuz să mă gândesc la ele. Este un păcat să permit acelor imagini să între în mintea mea conştientă, pentru a obţine plăcere de la ele. Şi fiindcă am fost silitor în această privinţă, imaginile au scăzut mult în intensitate şi durată. Adesea trec săptămâni fără să fiu nevoit să mă confrunt cu ceva nepotrivit.

Învăţ ascultarea de versetul: „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Învăţ, de asemenea, să-mi concentrez gândurile pe orice este adevărat, nobil, curat, vrednic de iubit şi admirabil. (Filipeni 4:8)

Odată ce am început să am gândurile care îmi treceau prin minte sub control, am fost capabil să pun capăt autosatisfacerea, fiindcă autosatisfacerea reprezintă finalul în egoism şi pofta pură, neînfrânată. Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi toţi despre autosatisfacere este să o părăsim complet, total, 100%. Pavel ne spune în Romani 13:14: „Nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.”

Dar nu te pune pe tine însuţi sub condamnare. De cazi din nou, pocăieşte-te şi mergi mai departe. Aceste lucruri, aşa cum ştim toţi, nu sunt uşoare. De fapt, acest gen de disciplină este greu. Am fost ajutat mult de aşezarea Cuvântului lui Dumnezeu în inimă, memorând Scriptura.

Versetele pe care le-am folosit până acum în articol sunt un bun punct de plecare. O tehnică ce funcţionează pentru mine este să scriu versete pe o bucată mică de hârtie. Apoi strecor hârtia în coperta cărţii de identitate şi revăd versetul când am un timp mort, ca atunci când aştept la rând pentru mâncare. Citarea Scripturii când vine ispita este un mod minunat de a îndepărta ispita şi te provoc să îl încerci.

Învingând izolarea

Închisoarea poate fi un loc singuratic, dacă permiţi să fie aşa. Trebuie să depui eforturi să clădești relaţii, dar efortul va merita. Delincvenţii sexuali tind să ducă vieţi izolate şi ascunse, şi adesea nu sunt prezenţi emoţional pentru cei dragi. Suntem singuratici.

În închisoare mi-am făcut repede un grup de prieteni creştini – cărora le păsa cu adevărat de mine şi care erau dornici să-mi ceară socoteală. Câţiva dintre noi chiar am urmat împreună un program creştin de recuperare din adicţie.

Datorită programului, am început să-mi înţeleg rănirile din copilărie şi cum m-au afectat ele în relaţia cu soţia mea. Datorită programului, învăţ cum să mă exprim constructiv pe mine şi cum să-mi exprim sentimentele. Procesul a adus şi altceva în viaţa mea.

Ocupându-mă de mine însumi şi de alţii, Dumnezeu mi-a dat o inimă plină de compasiune pentru deţinuţii noi şi în nevoie. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40) Acest spirit de compasiune este atât de diferit de mine, cel care eram înainte de închisoare, încât mă minunez de lucrarea Lui transformatoare în viaţa mea.

Creştere spirituală şi disciplină

Domnul M-a făcut să-L redescopăr prin rugăciune, prin citirea Scripturii şi prin meditarea la ea. Acum Cuvântul Lui prinde viaţă când îl aplic în viaţa mea.

Ştiu că sunt încă o lucrare în desfăşurare, dar mă simt mult mai bine pregătit să înfrunt provocările din exterior, datorită alegerilor pe care învăţ să le fac în interior.

De-abia aştept să o redescopăr din nou pe soţia mea. Este o perlă de nepreţuit şi sunt cu adevărat binecuvântat că este încă aici pentru mine. Niciunul dintre noi nu doreşte închisoarea, dar stăm aici. Avem o alegere de făcut – să trăim pentru noi înşine sau pentru El. Putem să ne risipim zilele, sau să folosim bine oportunităţile pe care le avem. Calea pe care o doreşte Dumnezeu pentru noi aduce vindecare şi creştere. Trăieşte pentru El!

Să aibă de-a face cu închisoarea este dificil pentru cineva care tocmai a intrat în detenţie. Andy este în prezent încarcerat şi a oferit, cred eu, informaţii foarte utile. – Bob

[Andy, Surviving or Thriving: God’s Plan for Prison. Publicat în Into the Light, September-October 2008. Copyright © 2008 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. O altă mărturie a lui Andy este publicată cu titlul Povestea mea – Gândurile mele.]

Clic pe comentariul lui Tim la articolul lui Andy, O scrisoare pentru Andy!

Ziua judecăţii mele

de T.

Stăteam în sala de judecată, cu judecătorul în faţa mea, cu procurorul în stânga mea şi cu avocatul apărării în dreapta mea. În viaţa mea nu mai fusesem atât de speriat, fiindcă ştiam că eram vinovat.

Întâi a fost rândul procurorului să vorbească. A exagerat, nelăsând la o parte niciun detaliu! Aveam atâtea puncte de acuzare, cu siguranţă nu avea să trece prin toate. O, dar a trecut prin fiecare din ele! La fiecare acuzaţie citită împotriva mea, procurorul a avut mare grijă să descrie în detaliu ce implica acuzaţia şi ce pedeapsă avea fiecare acuzaţie. Deci nu numai că procurorul a citit fiecare acuzaţie pe rând, dar a dat şi detalii despre lucrurile pe care le făcusem pentru a merita acuzaţiile respective. Când a terminat, a cerut să plătesc cel mai mare preţ pe care îl puteam plăti. „Justiţia o cere”, a spus el.

Răul era făcut. Tot ce puteam face era să stau acolo ruşinat, fiindcă eram cu adevărat vinovat de tot ce mă acuzase procurorul. Nu exista nimic ce ar fi putut micşora severitatea acuzaţiilor aduse împotriva mea. Eram gata să cad în genunchi pentru a cerşi judecătorului îndurare şi pentru a cere măcar puţină indulgenţă când avea să mă condamne. Totuşi, avocatul meu urma să vorbească în favoarea mea.

Dar cu o mişcare care i-a şocat pe toţi cei din sala de judecată, avocatul meu s-a ridicat în tăcere şi doar Şi-a întins mâinile. Atunci am observat prima oară mâinile Lui străpunse de cuie. Satan şi-a plecat capul, fiindcă a realizat că a fost învins fără ca niciun cuvânt să fi fost rostit. Iar Dumnezeu, cu un zâmbet pe faţă, S-a uitat la mine şi a zis: „Nevinovat. Dragostea o cere.”

[T., My Judgement Day. Publicat în Into the Light, May-June 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 190 191 192 193 194 281