de N. E. & B. K. Whitehead

Cercetătorii care cunosc cel mai bine legătura dintre gene şi atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex (AAS) spun: „Genele nu te-au obligat să o faci.” Să trecem în revistă dovezile, neuitând că multe dintre argumentele care urmează se aplică tuturor comportamentelor umane.

Afirmaţiile din sumar sunt explicate mult mai amănunţit în fiecare capitol.

Schimbarea

Numărul uriaş de dovezi în favoarea schimbării care are loc în orientarea sexuală reprezintă una din cele mai clare dovezi că homosexualitatea nu este determinată genetic de gene sau de ceva din mediul biologic.

Studiile importante arată:

Pentru adulţi:

• Aproximativ jumătate dintre cei cu AAS exclusivă trec la heterosexualitate în decursul vieţii. Altfel spus, 3% din populaţia care practică heterosexualitatea (atât bărbaţi, cât şi femei) susţin că au fost cândva bisexuali sau homosexuali. Schimbările nu sunt induse terapeutic, ci se întâmplă „natural” în viaţă, unele foarte rapid.
• Cele mai multe schimbări în orientarea sexuală sunt către heterosexualitatea exclusivă.
• Numărul celor care au trecut la atracţia faţă de persoanele de sex opus (ASO) este mai mare decât numărul actual de bisexuali şi homosexuali exclusivi la un loc. Cu alte cuvinte, foştii homosexuali îi depăşesc numeric pe homosexualii din prezent.
• ASO este de 17 ori mai stabilă ca AAS exclusivă la bărbaţi şi de 30 de ori mai stabilă decât AAS exclusivă la femei. (Femeile îşi schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbaţii.)

Pentru adolescenţi:

• Cei mai mulţi adolescenţi îşi vor schimba AAS. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate la heterosexualitate.
• Este de 25 de ori mai probabil ca cei care spun că au AAS sau că au atracţii bisexuale la 16 ani, să spună că sunt atraşi de sexul opus la 17 ani, decât ca cei care la 16 ani au orientare heterosexuală, să se identifice ca bisexuali sau homosexuali la 17 ani.
• Marea majoritate a celor în vârstă de 16 ani, care susţin că sunt atraşi de sexul opus, vor rămâne astfel.

Genele

Studiile pe gemeni

Categoric, comparaţiile foarte complexe între gemenii identici şi neidentici exclud determinismul genetic. Gemenii identici, care au gene identice, sunt concordanţi cu AAS în proporţie de 11-14%. Dacă homosexualitatea ar fi „genetică”, bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale care sunt co-gemeni identici ar trebui să fie, de asemenea, în proporţie de 100% homosexuali. În studiile clasice pe gemeni, proporţia genetică este mai mică de 22% pentru bărbaţi şi de 37% pentru femei, şi poate fi chiar de 10%. Studiile pe gemeni continuă să găsească, în mod constant, procente genetice mai scăzute pentru homosexualitate, în timp ce metodologia se îmbunătăţeşte, iar eşantioanele devin mai mari. Oricine are cel puţin un factor de influenţă genetică de 10% în gândire şi comportament – pur şi simplu, deoarece fără gene nu ar putea exista activitate sau comportament uman de vreun fel. Studiile pe gemeni arată că reacţiile individuale la evenimentele întâmplătoare (în care un geamăn identic reacţionează diferit de celălalt) sunt de departe cei mai puternici contribuabili la homosexualitate. Cu alte cuvinte, caracterul aleatoriu este un factor puternic.

Altele

• O cercetare atentă a întregului genom nu a găsit gene homosexuale, spre deosebire de modul în care stau lucrurile cu schizofrenia (care are însă doar 4 gene identificate, ca fiind legate de 3% dintre cazurile de schizofrenie).
• După cum înţelegem structura şi funcţia genei, nu există modalităţi plauzibile prin care genele ar putea dicta AAS (sau alte comportamente) la un individ.
• Până acum, comportamentele dictate genetic ale varietăţii „o-genă-o-trăsătură” s-au găsit doar la organismele foarte simple. În general, geneticienii sunt de acord că multe gene (de la cel puţin cinci sau şase la multe sute) contribuie la orice comportament uman particular.
• Se crede că orice influenţă genetică este slabă şi indirectă.
• Până în prezent nu s-a găsit niciun comportament uman determinat genetic. Cel mai apropiat comportament legat de determinarea genetică descoperit până acum (deficienţa de monoamină oxidază, care conduce la agresiune) s-a dovedit că răspunde în mod remarcabil la consiliere.
• O AAS influenţată genetic, cauzată de un fascicul de gene, nu ar putea să apară şi să dispară brusc în familii, aşa cum se întâmplă. Ea ar persista în fiecare generaţie, timp de multe generaţii. Este neplauzibil genetic ca numeroase gene „heterosexuale” să se deconecteze în acelaşi timp.
• Rasa umană are în comun cea mai mare parte din genele sale – undeva între 99,7% şi 99,9%. Ceea ce înseamnă că toate grupurile etnice le au pe cele mai multe. Aceasta are trei implicaţii.
• o carte de reguli: nu doar „poţi” sau „nu poţi”, ci mai degrabă principii de urmat;
• • Dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic, practicile homosexuale ar fi identice sau foarte similare în toate culturile. Dar paleta enormă de practici homosexuale şi diversitatea practicilor şi obiceiurilor homosexuale în diferite culturi (şi în cadrul culturilor) aduce argumente contra.
• • Ar exista un procentaj similar de homosexualitate în toate culturile. Dar homosexualitatea este necunoscută în unele culturi şi obligatorie în altele.
• • Schimbările în practicile homosexuale şi în comportamentul homosexual în diferite culturi ar avea loc foarte încet, de-a lungul multor secole. Dar nu aceasta arată istoria. (Declinul unor întregi modele de homosexualitate [cel grec, în câteva secole, şi cel melanezian, într-un secol]; relativ brusca apariţie [în termeni genetici] a modelului occidental din prezent, în câteva secole; şi schimbările abrupte în practica homosexuală în cadrul unui grup etnic, chiar într-o singură generaţie, nu sunt consecvente cu ceva genetic. Chiar şi mai puţin consecvente sunt rapidele schimbări în practicile sexuale din modelul occidental din prezent.
• Apariţia AAS în populaţie este prea frecventă pentru a fi cauzată de un proces de dezvoltare prenatal defectuos, deci nici în acest sens nu este înnăscută. Ceea ce include procesele epigenetice.
• Dacă AAS ar fi determinată genetic şi ar conduce la contact numai cu persoane de acelaşi sex, s-ar exclude din populaţie în numai câteva generaţii. Nu ar exista astăzi.
• Vârsta la care apare prima dată atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex ar putea fi influenţată genetic în procent de aproximativ 10%, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus, în procent de aproximativ 15%. (Reţineţi, toţi oamenii au un aport genetic de 10% pentru orice gândesc sau fac.)

Primele atracţii (atât AAS, cât şi ASO) apar în medie la vârsta de 10 ani şi rareori constituie „primele amintiri”, ceea ce înseamnă că atracţia este, în cea mai mare parte, indusă social.

Hormonii

S-au făcut numeroase studii, dar niciunul nu a arătat o relaţie convingătoare între homosexualitate şi expunerea la hormonii prenatali, deşi câteva studii au arătat legături foarte slabe între expunerea la hormonii prenatali şi jocurile copiilor mici. Studiile care au examinat efectele dozelor foarte ridicate de hormoni feminini la mamele gravide nu au arătat niciun efect asupra bărbaţilor şi au dovedit un efect îndoielnic asupra femeilor. Terapia cu schimbarea cantităţii de hormoni la bărbatul adult şi la femeia adultă a arătat că afectează impulsul sexual, dar nu şi orientarea.

• Ideea că homosexualitatea rezultă dintr-un atac imun asupra caracteristicilor creierului bărbatului de către mamă este slab susţinută. Într-un asemenea caz, testiculele şi organele genitale ale bărbatului (care au cel mai mare fascicul specific vizat la bărbat) ar trebui să fie atacate, dar nu sunt.

Structura creierului

• Numeroase studii mai vechi ale microstructurilor creierului, de exemplu, cele din anii ’90, nu au reuşit să vină cu diferenţe replicabile ale deosebirilor dintre creierul adultului heterosexual şi creierul adultului homosexual.
• Studiile moderne arată că la naştere creierul bărbatului şi creierul femeii nu sunt diferite structural, ceea ce face ca probabilitatea existenţei unui creier specific „homosexual” să fie cu adevărat minimă. Principala diferenţă replicabilă în mod consecvent, de la vârsta de doi sau trei ani, este mărimea.
• Mediul are efecte asupra creierului de la naştere la pubertate şi după pubertate.

Dimorfismul sexual al creierului a fost legat de testosteronul prenatal, dar el reprezintă un efect slab, iar numai 16-27% din variaţie este explicată.

• Neurologii constată că la om creierul este extraordinar de plastic. Consensul ştiinţific acum este că noi, chiar şi ca adulţi, suntem ceea ce facem cu creierul nostru, chiar dacă s-ar putea să nu fim conştienţi de acest proces constant, aflat în desfăşurare. Schimbările în microstructură devin vizibile la examinarea creierului în decurs de câteva luni.
• Dacă se vor găsi diferenţe între creierul homosexualilor şi creierul heterosexualilor, ele ar putea fi cu uşurinţă rezultatul anilor de condiţionare (tipare repetate de gândire şi comportament).

Social, sociologic

Persoanele intersex

• Aproximativ 90% dintre copiii occidentali „intersex” (născuţi cu un aparat genital ambiguu) aleg să rămână în genul în care au fost crescuţi când pubertatea revelează adevăratul gen genetic, iar intervenţiile chirurgicale le sunt oferite. Adesea, alegerea este făcută în ciuda unor caracteristici fizice şi hormonale foarte contrare ei. Ceea ce aduce argumente în favoarea influenţelor de mediu predominante asupra formării orientării şi comportamentului de gen.

Altele

• Divorţul dublează riscul homosexualităţii ulterioare la copii.
• Stadiile dezvoltării psihosociale către heterosexualitatea adultului sunt bine definite şi acceptate de specialiştii în psihologia dezvoltării şi sunt atât de evident învăţate, încât în mod clar, heterosexualitatea nu este determinată genetic. În studiile pe adulţi homosexuali, mulţi prezintă deficit în unele stadii de dezvoltare – ceea ce sugerează că homosexualitatea este mai degrabă culturală şi influenţată de mediu, decât genetică.
• Homosexualitatea apare mult mai des la cei care au crescut în oraşe mari decât la cei care au crescut în zone rurale, ceea ce demonstrează că mediul este mult mai important decât genele în dezvoltarea homosexualităţii.
• Se argumentează că un instrument ştiinţific/sociologic, Analiza Parcursului, a arătat că nu există o bază socială sau familială pentru homosexualitate, ci că există mai degrabă o bază biologică. Totuşi, parcursul social şi familial care conduce la homosexualitate a fost semnificativ din punct de vedere colectiv, deşi parcursul individual nu a fost. În contrast, parcursul genetic a fost nesemnificativ din punct de vedere colectiv.

Instinctele

• Instinctele noastre, precum autoconservarea, foamea şi reproducerea, sunt printre impulsurile cel mai profund întipărite şi cele mai puternice pe care le avem, dar pot fi controlate şi chiar adaptate. Dacă vrem să argumentăm că homosexualitatea este, de asemenea, un instinct profund întipărit, putem, de asemenea, argumenta că el ar trebui să fie maleabil şi sensibil la instruire.

Conţinutul genetic este minim

Geneticienii, antropologii, specialiştii în psihologia dezvoltării, sociologii, endocrinologii, neurologii, medicii care cercetează genul şi cercetătorii care studiază gemenii sunt în general de acord cu privire la rolul geneticii în homosexualitate. Genele nu te obligă să îi dai curs. Nu există un determinism genetic, iar influenţa genetică este cel mult minoră. Reacţiile individuale la factorii aleatori sunt foarte importante.

Cei care spun că homosexualitatea este influenţată genetic au dreptate, dar numai în următorul sens.

Dacă o fată rămâne gravidă la vârsta de cincisprezece ani, am putea argumenta că a fost predispusă genetic. Am putea afirma că, în cultura ei, genele i-au dat genul de faţă şi de corp care au atras puternic hormonii masculini şi au pus o asemenea presiune asupra ei, încât a fost incapabilă să reziste. Dar la atât se reduce influenţa genetică. Există un număr uriaş de factori de mediu care ar fi putut, de asemenea, să fi provocat sarcina, ca anularea meciului de baschet la care se ducea să asiste împreună cu prietena ei, permisiunea de a folosi maşina tatălui ei, compania prietenului ei, filmul pe care tocmai îl vizionaseră împreună şi eşecul de a folosi un contraceptiv, dar şi factori de mediu importanţi precum sistemul de valori personale, presiunea tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi un tată distant emoţional.

Este probabil ca acest consens să se schimbe? S-ar putea descoperi o legătură biologică majoră care să schimbe totul?

În cele mai multe discipline ştiinţifice, descoperirile au fost stabilite clar din fapte care nu se vor schimba. Dar cum rămâne cu studiile viitoare despre microstructura creierului sau cu analiza detaliată a compoziţiei şi funcţiei genetice? Vor descoperi ele legături între structura creierului şi comportamentele umane sau între comportamente şi secvenţele genetice?

Bineînţeles că da. Comunicări ştiinţifice se vor publica în continuare. Dar putem concluziona în siguranţă că şi autorii care vor să găsească astfel de legături vor include aproape întotdeauna avertismente ştiinţifice standard că influenţa acestora este minoră şi că mediul este important. Ceea ce putem spune, în mod rezonabil, despre cercetările viitoare este că vor intra în domenii noi şi vor arăta conexiuni noi, dar niciuna nu va fi decisivă.

Ceea ce a fost dovedit odată pentru totdeauna de studiile pe gemenii identici. Ei au gene identice, dar dacă unul este homosexual, de obicei fratele identic sau sora identică nu este. Există o şansă de doar 11-14% ca el/ea să fie homosexual/ homosexuală. Ceea ce include toate influenţele pe care le cunoaştem acum şi cele despre care nu ştim nimic şi pe care încă nu le-am descoperit. Toate la un loc au doar un efect slab.

Prima ediţie a cărţii noastre din 1999 a lansat ideea că conţinutul genetic al AAS se va dovedi, în cele din urmă, a fi de 10%. Ceea ce ar fi destul de imprecis, conţinutul genetic ar putea fi între 0-20%. Dar chiar dacă rezultatul final ar fi de 20%, tot ar reprezenta o influenţă slabă. În momentul scrierii ediţiei din 2016, afirmaţia noastră rămâne valabilă şi este mai consistentă decât în 1999.

Următorii factori (a se vedea capitolele relevante) susţin o influenţă de 10% asupra AAS: vârsta primei atracţii, urbanizarea, alegerile persoanelor intersex, ASO (influenţa genetică incluzând măsurătorile testosteronului prenatal), formarea creierului după naştere şi studiile pe gemeni.

Homosexualitatea, ca inevitabilitate genetică, a fost probabil cea mai eficientă iniţiativă a activismului homosexual în relaţiile publice, în campania pentru drepturi egale şi protecţii speciale. Deşi în multe cercuri nu mai este corect sau la modă, din punct de vedere politic, să spui că homosexualii se pot schimba, din punct de vedere ştiinţific este corect o să spunem. Nu ne referim numai la schimbări comportamentale, ci la schimbări în atracţie.

Este un fapt că nimic nu ne obligă să facem ceva – nici genele noastre, nici mediul nostru. Poate că Liszt avea degete lungi, dar aceasta nu a făcut din el un compozitor pentru muzică de pian.

Care este cauza AAS?

Nu există o singură cauză. Niciun singur factor genetic, hormonal, social sau de mediu nu este predominant. Există teme similare, neconformitate de gen în copilărie, abuz sexual, dinamica tovarăşilor de aceeaşi vârstă şi dinamica familiei, istoria sexuală, dar mixtura lor variază în funcţie de individ, care răspunde specific la singurul factor prioritar pentru sine. Doi copii din aceeaşi familie şi din acelaşi mediu social pot să interpreteze incidentele foarte diferit. Astfel încât reacţia aleatoare, dacă se structurează în imagine de sine, poate deveni un contribuabil semnificativ la homosexualitate – precum arată studiile pe gemeni. Rezultatul prioritar este o concentrare homosexuală asupra celor de acelaşi sex – emanând dintr-un impuls necesar dar (deseori) de-abia conştientizat de a face dragoste şi din deficitul în identitatea de gen. La pubertate, aceasta se confundă cu sexul genital, conducând la un tipar de întâlniri sexuale, care au ca rezultat o posibilă autoidentificare ca „homosexual”.

Ceea ce se poate schimba. Acolo unde răspunsurile sunt profund întărite, este nevoie de curaj, dedicare, perseverenţă, efort, autoexaminare şi suport din partea celorlalţi. Cu cât este mai superficială implicarea, cu atât mai uşoară este ieşirea din homosexualitate; şi mulţi au reuşit să o facă.

Merită? Merită să dobândeşti libertatea astfel încât nimic să nu te stăpânească şi să găseşti pe alţii care au dus aceeaşi luptă? Este satisfăcător să te alături unui grup format din adevăraţi eroi? Merită să ieşi din ceea ce nu a implicat o alegere conştientă, printr-o alegere conştientă de adult? Merită să faci ceea ce alţii spun că este imposibil? Dacă o astfel de schimbare este posibilă, ce altceva ar mai putea fi posibil?

ADN-ul este o scară de baze şi zaharuri nitrogenoase care este o prescripţie pentru proteine, nu pentru preferinţele sexuale. Dar este şi o scară a destinului, o scară a lui Iacov şi este alegerea noastră dacă îngerii sau demonii urcă şi coboară pe ea. Putem decide să capitulăm în faţa „argumentului genetic”. Te obligă genele să o faci? Tu alegi.

[Summary. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html.]

Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

La adulţi nu numai că există o corelaţie pozitivă între utilizarea drogurilor ilegale şi implicarea în homosexualitate, dar cei care se implică în cele două comportamente sunt, în mod disproporţionat, delincvenţi, tulburaţi mintal, mai suicidari etc.^[1] Academicieni compătimitori şi activiştii homosexuali spun că aceste caracteristici sunt răspunsul inevitabil al homosexualilor la discriminare. Ei nu au început astfel, ci au fost „asemenea copiilor obişnuiţi, cu excepţia intereselor homosexuale”. Ca atare, adolescenţii homosexuali au la fel de mult dreptul la protecţie şi acceptare ca negrii sau ca alte minorităţi protejate.

Centrele pentru Controlul Bolii (CDC) au terminat un studiu de nouă ani realizat pe tineri homosexuali,^[2] care a cercetat dacă tinerii homosexuali erau „asemenea copiilor obişnuiţi”. Per ansamblu, constatările CDC sunt în acord cu noţiunile tradiţionale că un copil care intră într-un „lucru rău” face şi alte „lucruri rele”: tinerii homosexuali erau, în mod disproporţionat, implicaţi în toate formele evaluate de rebeliune şi autovătămare. Mulţi au raportat că au început aceste activităţi dăunătoare înainte de adolescenţă.

Pentru a aprecia importanţa studiului CDC, este util să îl comparăm cu un studiu longitudinal din perioada anilor 1990 din oraşul Christchurch, Noua Zeelandă,^[3] care a inclus verificări a ceea ce au spus respondenţii. Unii oameni într-adevăr mint, exagerează şi/sau „se distrează” la chestionare. Datorită acestei probleme potenţiale, investigatorii din Noua Zeelandă au studiat aceiaşi 1007 copii din Christchurch de la naştere până la vârsta de 21 de ani, cu interviuri luate părinţilor, autoraportare, precum şi observare şi testare din partea investigatorilor. Punctul nevralgic major al studiului a fost eşantionul său mic – numai 28 de participanţi „se implicaseră sau doreau să se implice în homosexualitate” la vârsta de 21 de ani. Cu toate acestea, studiul din Noua Zeelandă este de sine stătător şi constituie „standardul de aur” al metodologiei curente. Nu s-a făcut un alt studiu longitudinal mult mai mare al problemelor în cauză. Dar studiul din Noua Zeelandă existând, alte studii pot fi comparate cu constatările sale.

2% dintre tinerii adulţi din Christchurch au spus că „erau” homosexuali sau bisexuali şi un număr suplimentar de 8 au raportat sex cu un membru al sexului lor de la vârsta de 16 ani (4 dintre cei care au spus că „erau” homosexuali au spus că nu se implicaseră în sex homosexual). Cei 11 tineri şi cele 17 tinere care au fost înregistraţi ca homosexuali au condus la o rată de 2,8% a homosexualităţii în grupul studiat.

Aceşti 2,8% dintre tinerii adulţi au fost mai predispuşi să fie înregistraţi ca având „probleme”. În fiecare dintre cei şapte ani ai perioadei studiului, aproximativ 1% dintre heterosexuali şi 5% dintre homosexuali au spus că au încercat să se sinucidă. Niciunul de fapt nu s-a sinucis, dar 32% dintre homosexualii şi 7% dintre heterosexualii în vârstă de 21 de ani au raportat că au încercat cel puţin o dată. Per ansamblu, 57% dintre homosexualii versus 41% dintre heterosexualii cu vârsta de 21 de ani au recunoscut cel puţin un delict (36% versus 26%, unul violent; 50% versus 33%, un delict legat de proprietate). Tinerii bărbaţi homosexuali au arătat, de asemenea, mai multă tulburare comportamentală (de opoziţie, de răzvrătire) şi abuz de substanţe mai frecvent (fumat, consum de droguri).

Constatările CDC replicate în Noua Zeelandă

În studiul recent al CDC „s-au dat chestionare despre risc la ~ 35000 de elevi din clasele 9-12, din şapte state şi din şase oraşe mari, între anii 2001-2009 (aproximativ 80% dintre copii au dat răspunsuri utilizabile). Indiferent că a existat o definire comportamentală (sexul partenerului) sau o autoetichetare (homosexual, bisexual sau heterosexual), esenţialmente nu o existat deosebire între rezultate: homosexualitatea a fost asociată cu mai multe probleme personale şi sociale. Deşi nu s-a găsit fiecare rezultat în fiecare locaţie sau în fiecare an (au fost eşantioane independente), tiparul general a fost mai presus de orice îndoială.

Aproximativ 93% dintre copii au spus că erau heterosexuali, 5% că erau bisexuali sau homosexuali, iar 2% nu se hotărâseră. 57% dintre copii au raportat sex cu sexul opus şi 6% au clamat contact homosexual. În timp ce 96% dintre copiii care au raportat sex numai cu sexul opus au spus că erau heterosexuali – oferind o potrivire puternică între comportament şi identitatea clamată – 62% dintre cei care au raportat numai sex homosexual au spus, de asemenea, că erau heterosexuali (au încercat şi nu le-a plăcut?). 22% dintre cei din ultimul grup au spus că erau homosexuali.

La fel ca în studiul din Noua Zeelandă, diferenţele găsite între grupurile de orientare sexuală nu reprezintă un echivalent al conceptului „asemenea celorlalţi copii, dar interesaţi de homosexualitate, în loc de sexul opus”. Luaţi în considerare periculozitatea faţă de alţii din următorul tabel:

Toate studiile raportează că adulţii homosexuali îi pun în pericol pe alţii în mod disproporţionat. Evident, aceasta începe devreme. Şi cu toate că şcolile susţin tot mai mult că sunt „zone sigure” pentru tineretul homosexual şi lesbian, homosexualii s-au răzvrătit mai frecvent împotriva regulilor şcolii (a se vedea tabelul care urmează).

Homosexualii nu au fost singurii care s-au răzvrătit, dar categoric au făcut-o mai des. Iar dacă, din cauza discriminării, „trebuie” să facă lucruri care îi rănesc pe ei înşişi şi pe alţii – de ce trebuie să le facă la şcoală? Lucrurile nu au mers mult mai bine când homosexualii au fost „cu cei ca ei”. 14% dintre heterosexuali versus 20% dintre cei care aveau numai parteneri homosexuali au afirmat că au fost loviţi sau răniţi fizic la o întâlnire. 11% versus 17% dintre cei din aceleaşi grupuri au raportat că au fost forţaţi să facă sex (adică au fost violaţi). Dacă homosexualii se află „departe de opresorii lor” când sunt unul cu celălalt, atunci de ce mai sunt violenţi?

Natura „murdară” a homosexualităţii, de asemenea, începe devreme: 11% dintre heterosexuali versus 29% dintre homosexuali au raportat de cel puţin 4 ori mai mulţi parteneri sexuali în timpul vieţii; 66% dintre heterosexuali versus 45% dintre homosexuali au raportat folosirea prezervativului la ultimul contact sexual; iar 19% dintre heterosexuali versus 32% dintre homosexuali au afirmat că au folosit alcool sau droguri înainte de ultimul contact sexual.

Privind retrospectiv, elevii au fost întrebaţi dacă înainte de vârsta de 13 ani fumaseră o ţigară întreagă (10% dintre heterosexuali versus 25% dintre homosexuali); băuseră alcool (21% versus 35%); fumaseră marijuana (8% versus 21%); făcuseră sex (sexul obişnuit bărbat-femeie, 5% dintre heterosexuali versus 14% dintre homosexuali). Cei care au început devreme au fost, în mod consecvent, disproporţionat homosexuali. Chiar şi înainte de adolescenţă, o minoritate semnificativă de copii care se vor declara, în cele din urmă, „homosexuali”, fac probleme şi se autovatămă. „Copiii buni” care nu intră în „lucruri de adulţi” devin, în mod disproporţionat, heterosexuali; copiii care fac „lucruri de adulţi” sunt mai predispuşi să devină homosexuali.

Autovătămarea şi delincvenţa, de asemenea, „au mers împreună” cu homosexualitatea, la fel ca în studiul din Noua Zeelandă, precum arată tabelul următor. Cei înclinaţi către homosexualitate au fost, de asemenea, mai predispuşi să fie supraponderali, să folosească şi să abuzeze de alcool, să aibă probleme de alimentaţie, să petreacă mai mult timp online (dar mai puţin la televizor) şi să nu „mănânce corect”.

Concluzii

În mod clar, o minoritate semnificativă de „copii obişnuiţi” fac lucruri rele (de exemplu, 22% folosesc marijuana, 2% folosesc heroină) şi suferă de depresie din diferite motive (25% s-au simţi trişti sau lipsiţi de speranţă timp de 2+ săptămâni). Mulţi copii obişnuiţi pot „cauza probleme” când ajung la vârsta adultă. Dar faptul că se vor afla în preajma heterosexualilor îi va „calma pe unii dintre ei” şi, dacă vor deveni părinţi, copiii lor îi vor ajuta să se maturizeze şi mai mult. Pe de altă parte, cei înclinaţi către homosexualitate vor gravita în jurul altor homosexuali şi vor fi încurajaţi la şi mai multă răzvrătire şi autovătămare. Violul şi violenţa asociate cu „iubiţii” lor îi vor face, fără îndoială, şi mai frecvent deprimaţi.

Din nefericire, indiferent cât de minunat este mediul familial sau şcolar, o mică fracţiune dintre copii vor ajunge rău. Dacă mediul familial sau şcolar este deficient, o largă fracţiune vor ajunge rău. Dar în studiile care „privesc retrospectiv” (adică longitudinale), parcursul vieţii delincvenţilor, al utilizatorilor de droguri sau al homosexualilor este similar. Ei intră în „lucruri rele” la o rată mai ridicată şi de la vârste mai mici.

Observaţi că aproximativ 2% dintre adolescenţi erau „nesiguri” dacă aveau să se alăture taberei homosexuale sau heterosexuale. Ar putea acordarea de protecţii speciale pentru un anumit tip de răzvrătire – în acest caz homosexualitatea – să-i încurajeze pe acei copii să o încerce? Deşi constatările studiilor mai vechi nu s-au bazat pe eşantioanele excelente ale investigaţiilor recente, se deduce că rata „încercării” homosexualităţii este în creştere. Cei „nesiguri” se află acolo ca să fie agăţaţi. Dacă şcolile protejează homosexualitatea şi acordă atenţie în plus elevilor homosexuali, creează stimulente pentru cei nesiguri ca să fugă de heterosexualitate. Dacă utilizatorilor de droguri li s-ar acorda aceleaşi protecţii şi aceeaşi simpatie ca homosexualilor, credeţi că am avea mai puţini dependenţi de droguri?

Îi poate domoli educaţia pe copiii rebeli şi îi poate ea împiedica să se autovatăme? Poate că da, dar dovezile de până acum nu sunt prea încurajatoare. De exemplu, un studiu amplu, bine condus, făcut timp de mai mulţi ani, care a studiat educaţia bazată pe şcoală, a găsit că în esenţă nu a avut niciun efect asupra ratelor fumatului la vârsta adultă.^[4] Aparent, acest gen de dovezi nu sunt în acord cu CDC. Autorii studiului curent al CDC avertizează că datele lor arată că copiii homosexuali ar trebui să fie special „educaţi” şi protejaţi. Dar unde sunt avertizările similare pentru adolescenţii care fumează, sunt utilizatori de droguri sau sunt promiscui? De ce ar trebui ei să fie „ignoraţi intenţionat” de agenţii federali? La urma urmei, ce este corect este corect… nu-i aşa?

Note

^[1] Cameron P. ş.a. (2005) Homosexual sex as harmful as drug abuse, prostitution, or smoking. Psychological Reports, 96; 915-961.

^[2] Kann L. ş.a. (2011) Sexual Identity, Sex of Sexual Contacts, and Health-Risk Behaviors Among Students in Grades 9-12 – Youth Risk Behavior Surveillance, site-uri selectate, Statele Unite, 2001-2009 (6/10/11).

^[3] Fergusson D. L. ş.a. (1999) Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people? Archives of General Psychiatry, 56; 876-880.

^[4] Peterson A. V. ş.a. (2000) Hutchinson smoking prevention project: long-term randomized trail in school-based tobacco use prevention – results on smoking. Journal of the National Cancer Institute, 92; 1979-91.

[FRR September 2011, Homosexuals Disruptive From the Get-Go. Copyright © 2011 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]