Ca lideri, vrem să fim primitori, dar cum să ne adresăm diferitelor reacţii pe care membrii bisericii noastre le au faţă de unii oameni? Uneori, cei care frecventează biserica reacţionează sau aşteaptă de la noi, ca biserică, să condamnăm oamenii, în special dacă sunt homosexuali sau transsexuali declaraţi.

Aici poate fi de mare ajutor să cereţi cuiva din exterior să vină pentru a clarifica subiectul homosexualităţii şi a-i ajuta pe membrii bisericii să îl înţeleagă mai bine. Dacă vor înţelege că, în vasta majoritate a cazurilor, oamenii nu au „ales” să fie homosexuali şi că homosexualitatea este ceva ce necesită mai degrabă compasiunea, decât judecata noastră, membrii bisericii ar putea să răspundă cu căldură.

Unii simt teamă faţă de homosexuali. Este o teamă naturală faţă de necunoscut. Deci este de ajutor, într-adevăr, ca subiectul homosexualităţii să fie înţeles mai bine. Cu siguranţă, a-i învăţa pe membrii bisericii să îi iubească pe oameni aşa cum sunt ei şi să le arate tipul de dragoste descrisă în 1 Corinteni 13, răbdătoare şi care îndură totul, este de cel mai mare ajutor. Când învăţăm să ascultăm oamenii dezvăluindu-şi povestea, descoperim că nu suntem chiar atât de diferiţi. Mulţi frecventează biserica având secrete pe care le-ar fi teamă să le reveleze, dar transparenţa este o cale minunată pentru a ajunge la vindecare.

Deseori, reacţia faţă de cei care sunt în mod vizibil homosexuali sau transsexuali, include alte două mentalităţi. Mai întâi, o mentalitate de autoîndreptăţire, care apare văzând un păcat evident care eclipsează propriile noastre neajunsuri, care astfel nu mai par atât de evidente. 1 Timotei 5:24 vorbeşte despre cum unii oameni au păcate evidente, pe când alţii au lucruri care „vin pe urmă”. Fiind pastori şi lideri, este adesea şocant pentru noi să descoperim ce se găseşte câteodată în cel considerat a fi cel mai sfânt membru al bisericii, privit din exterior. Este nevoie să-L luăm pe Isus în serios şi să-i învăţăm pe oameni să nu practice judecata pe baza „buştenilor” altora.

În al doilea rând, există teama că cel care vine în biserică va infecta sau va influenţa cumva pe cei vulnerabili, precum tinerii din biserică. Din nou, cea mai bună rezolvare este să-i învăţăm pe tineri aceleaşi lecţii despre înţelegere şi primire iubitoare, dar să ne şi asigurăm că sunt bine instruiţi în modul în care înţeleg Biblia.

[Question: As leaders, we want to be welcoming, but how do we manage the many reactions our congregants may have to people? Sometimes, our church attenders can be reactive or may expect us as a church to censure people, especially if they are overtly gay or transsexual. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Dacă două femei care vin la biserica noastră sunt „lipite” una de cealaltă într-o prietenie codependentă, este o situație de care ar trebui să ne ocupăm

Uneori femeile formează prietenii nesănătoase. Prieteniile pot fi unilaterale, o femeie simţindu-se aproape „persecutată” de cealaltă. Aceasta se poate întâmpla când o consilieră petrece timp cu o femeie care are mare nevoie de ajutor sau când o lideră de grup se împrieteneşte cu o altă femeie. Astfel de prietenii se pot forma între femei căsătorite sau între tinere care împart aceeaşi locuinţă. Relaţiile pot arăta aproape ca lesbianismul.

O astfel de relaţie este apropiată de lesbianism, deoarece, în cazul lesbienelor, este vorba mai adesea de conectare emoţională, decât de sexualitate fizică. În esenţă, ea este idolatră. Uneori este subtilă, atunci când numeroase fete devin în adolescenţă nişte „clone”; cele mai multe vor depăşi faza, dar pentru unele este singurul mod în care ştiu să relaţioneze.

Să încerci să desparţi două femei care au format o relaţie de dependenţă emoţională poate fi dificil şi uneori de prea puţin folos. Ele îşi găsesc speranţa, bucuria şi siguranţa una în cealaltă, deci dacă li se va spune să se despartă şi să formeze relaţii mai sănătoase vor simţi mânie, autoîndreptăţire sau teamă. Este o situaţie care necesită o intervenţie plină de răbdare şi înţelepciune.

A le învăţa pe femei ce înseamnă dragostea este, cu siguranţă, parte a Tit 2:3-5. Multe femei au avut parte de experienţe rele, poate de abuz, modele disfuncţionale în familie sau au avut la dispoziţie puţine informaţii despre relaţiile cu alte femei. Ele cresc cu modele din filme şi cu sfaturi seculare din reviste şi de la tovarăşele de aceeaşi vârstă.

Ce mare oportunitate pentru slujirea femeilor să le înveţi adevărata valoare a prieteniilor sănătoase între femei! Faptul de a prezenta, fără grabă, alte femei perechii strâns legate, poate fi de ajutor şi să câştige destulă încredere din partea lor, pentru a le arăta apoi ce se întâmplă în relaţia lor. Femeile mai în vârstă din biserică pot să joace un rol preţios şi valoros aici.

Consilierea este importantă, dar biserica şi ajutorul de a fi un părinte surogat pentru copilul zdrobit din femeia care se află într-o astfel gen de relaţie, din cauză că i-a lipsit o dezvoltare sănătoasă în viaţă, sunt şi ele importante.

[Question: If we have two women who come to our church who are “glued” to each other in a codependent friendship, is this something we should address? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Întrebări frecvent puse despre travestism sau transsexualitate/transsexualism

de Keith Tiller

Keith Tiller

Keith Tiller

Travestismul
Ce este travestismul sau travestirea?

Purtarea compulsivă de îmbrăcăminte aparținând sexului opus. În principal este o activitate specifică bărbaților. Adesea are ca rezultat excitarea sexuală. Travestiții rămân conștienți de sexul lor biologic și de obicei sunt mulțumiți de el.

Cum diferă travestismul de transsexualitate?

Travestismul și transsexualitatea masculină diferă prin gradul lor. Ambele comportamente sunt parte a unui continuum. Transsexualitatea reprezintă punctul final al continuumului. Transsexualii nu sunt mulțumiți cu sexul lor biologic. Toți transsexualii trec inevitabil printr-o perioadă de travestire.

Identitatea

Travestismul și transsexualitatea sunt amândouă chestiuni de identitate personală. Din punct de vedere clinic, astfel de comportamente sunt considerate tulburări de identitate de gen.

Sunt homosexualitatea și travestismul același lucru?

Nu. Travestismul nu este homosexualitate. (În mod frecvent, transsexualii se disociază puternic de homosexualitate.)

Ce este o drag queen?

Unora dintre homosexuali le place parodierea teatrală a femeilor și sunt cunoscuți ca drag queen. Se crede că termenul își are originea în teatrul elisabetan. Pe vremea aceea, femeilor nu li se permitea să joace pe scenă, deci rolurile lor erau jucate de băieți sau de bărbați mici de statură. Costumele pentru femei erau grele și erau târâte [dragged, în limba engleză, n. trad.] pe scenă.

Fetișismul

Excitare sexuală asociată cu un obiect neînsuflețit, precum mănușile sau pantofii.

Cauza travestismului

Nu se poate demonstra că există o cauză biochimică (biologică). Invariabil, travestiții raportează că practica travestirii s-a dezvoltat în frageda copilărie, cu siguranță, înainte de debutul pubertății. Autoritățile din domeniu tind să fie de acord că există o cauză multifactorială – în principal de origine psihologică.

Transsexualitatea/transsexualismul
Ce este un transsexual?

Termenul este folosit pentru a descrie un individ aparent normal din punct de vedere biologic, care are o dorință copleșitoare de a fi identificat ca membru al sexului opus. Tot mai des, astfel de indivizi solicită terapie chimică (hormonală) și să fie operați, pentru a-și modifica corpul în conformitate cu cel aparținând sexului biologic opus. În realitate, este imposibil să se transforme, chimic sau chirurgical, sexul biologic al unei persoane. În mod consecvent, autoritățile medicale afirmă că sexul este determinat de cromozomi.

Ce cauzează transsexualismul?

Nu există cauze genetice sau organice dovedite științific pentru transsexualism. Există numeroase speculații nedemonstrabile și multe mituri nedovedite. Cele mai serioase cercetări medicale disponibile sugerează că este o condiție psihologică.

Ce înseamnă intersex?

Un număr de cazuri medicale rare (1:2000 de nașteri), unde există o anumită ambiguitate sexuală fizică. Aceste cazuri bine cunoscute includ hermafrodismul, sindromul Turner și hiperplazia adrenală congenitală. Unele situații intersex este posibil să nu se manifeste până în adolescență. Situațiile intersex au la bază cauze biochimice demonstrabile, confirmate, în mod normal, prin teste de sânge. Stările intersex nu trebuie confundate cu transsexualismul. Diagnosticarea corectă a transsexualismului ar trebui să includă un test cromozomial, pentru a elimina posibilitatea unei stări intersex preexistente.

Ce este tulburarea de identitate de gen?

Termenul clinic (sau medical) folosit pentru a-i descrie pe cei care se descriu pe ei înșiși (sau se autoidentifică) drept transsexuali. Termenul „transsexualism” este impropriu. Termenul clinic este mai precis, deoarece pune accentul pe identitatea autopercepută a persoanei.

Este o afirmație falsă, deși populară, că s-a dovedit că transsexualismul (tulburarea de identitate de gen) există ca o consecință a unei anormalități în creier sau poate ca o consecință a unui dezechilibru hormonal anterior nașterii. Cu toate că s-au făcut câteva studii pe creiere de transsexuali decedați, astfel de studii sunt limitate ca scop și departe de a fi concluzive. Teoriile despre dezechilibrul hormonal prenatal sunt speculative.

Numărul studiilor științifice despre transsexualism este limitat. Cercetările făcute indică, în mod covârșitor, o cauzare multifactorială și, în principal, psihologică în origine. Dovezile din psihiatrie indică faptul că ambiguitatea de gen răspunde pozitiv la terapii, fără a se recurge la chirurgie. Prin urmare, transsexualismul continuă să fie privit de autoritățile medicale în primul rând ca o problemă de identitate personală, deși nu există un consens cu privire la tratamentul potrivit pentru starea respectivă.

Transsexualismul este homosexualitate?

Nu. Homosexualismul este atracția fizică și/sau emoțională față de persoane de același sex, inclusiv dorința de a da curs atracției respective. Homosexualii sunt, în mod normal, mulțumiți de sexul lor biologic. Rareori au o dorință puternică de a-și schimba sexul.

Bisexualismul este același lucru cu transsexualismul?

Nu.

Copiii se află într-o situație de risc?

Nu, transgenderii nu sunt pedofili.

Ce este operația de schimbare de sex?

Un număr de operații chirurgicale care au ca scop modificarea corpului unei persoane în conformitate cu cel aparținând sexului biologic opus. De obicei, operația are loc în mod obișnuit simultan cu terapiile chimice (hormonale), care redistribuie grăsimea în corp, modifică textura pielii sau părul de pe corp. Cantitatea de operații sau terapii chimice asumate variază în funcție de individ. Se estimează că 50% dintre transsexuali nu recurg efectiv la operația de schimbare de sex.

Cât costă operația?

Prețul variază în funcție de cantitatea de intervenții chirurgicale. Cel puțin 7000 de lire sterline.

Ce se întâmplă dacă persoana se răzgândește după operație?

Într-adevăr, transsexualii postoperativi recunosc din când în când că operația a fost o greșeală sau că a fost prost efectuată. Este imposibil să se înlocuiască satisfăcător organele genitale îndepărtate. Cu anumite limite, operația reparativă este disponibilă, la un cost considerabil.

Consilierea înainte de operație este disponibilă?

Este, dar candidații sunt tot mai mult trimiși rapid la operație efectiv imediat ce fac cerere, cu o consiliere minimală sau fără consiliere. Liniile directoare existente recomandă cel puțin doi ani de trai în rolul de gen dorit. Ele sunt frecvent ignorate. Diagnosticarea și aprovizionarea cu hormoni sunt acum disponibile pretutindeni pe internet.

Transsexualii se căsătoresc și au familii?

Mulți transsexuali sunt sau au fost căsătoriți. Mulți sunt tați sau mame. Puține căsătorii supraviețuiesc transsexualismului. De obicei părinții transsexuali rămân înstrăinați de copiii lor.

Dar travestismul (travestirea)?

Travestismul se referă la purtarea de îmbrăcăminte aparținând sexului opus, în principal de către bărbați, adesea având ca rezultat excitarea sexuală. Travestiții rămân conștienți și mulțumiți de sexul lor biologic. Totuși, toți transsexualii trec inevitabil printr-o fază (adesea prelungită) de travestire.

Câți transsexuali există în comunitate?

Se estimează că există mai mult de 5000 de transsexuali postoperativi în Marea Britanie. Aceste estimări nu sunt demne de încredere.

Transsexualii postoperativi trăiesc o viață împlinită?

Unii, aparent da. Mulți totuși nu, rămânând dependenți de diferite forme de suport.

Transsexualilor ar trebui să li se permită să se căsătorescă?

Un transsexual bărbat-către-femeie se poate căsători legal cu un transsexual femeie-către-bărbat. Deoarece nici operația, nici hormonii nu schimbă sexul biologic al persoanei, un transsexual rămâne în sexul său dat (de la naștere). În esență, o „căsătorie” care ar implica un transsexual bărbat-către-femeie și un bărbat biologic ar o fi relație între persoane de același sex. În prezent este ilegală, dar s-a propus o schimbare a legii.

Cum ar trebui să răspundă creștinii la transsexualism?

Transsexualismul este o stare complexă, care nu este ușor de înțeles, în special de către cei care sunt mulțumiți cu identitatea lor de gen. Creștinii ar trebui să răspundă, pe cât posibil, cu compasiune și înțelegere. Totuși, transsexualismul este o stare autodeterminată. Este ceva unic faptul că pacientul își pune propriul diagnostic – medicul doar îl confirmă. Determinarea genetică este improbabil să fie vreodată demonstrată științific. Dovezile sugerează că ambiguitatea de gen aflată la baza transsexualismului și conflictul interior pot fi lente și dureroase. Există probabilitatea ca ele să fie rezolvate cu o dedicare și o hotărâre puternice. Creștinii ar trebui să fie dornici să îi sprijine, în orice mod posibil, pe cei care se luptă cu transsexualitatea, pentru a-și accepta adevăratul sex pe care îl au din naștere.

Nu ar trebui creștinii doar să îi accepte pe oameni așa cum aleg ei să fie?

Toți trăim într-o lume căzută și adesea nu reușim să împlinim standardele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, intenția lui Dumnezeu în creație pentru umanitate este clarificată din primele capitole ale cărții Geneza. Intenția Sa este confirmată în întreg Vechiul și Noul Testament. Însuși Isus S-a referit, în mod paradigmatic, la relatarea creației din Geneza. Creștinii care au parte de o naștere din nou scripturală ar trebui să se aștepte ca plinătatea personală să rezulte din dedicarea lor de a fi pe deplin ascultători de Hristos, inclusiv în ceea ce privește orice ambiguitate în identitate. Creștinii ar trebui să se aștepte ca transformarea prin lucrarea Duhului Sfânt să aibă loc în viața oricui, aceasta având ca rezultat o viață ca a lui Hristos.

[Keith Tiller, Frequently asked questions about: Transvestism, or Transsexuality/Transsexualism. Copyright © Keith Tiller & Parakaleo Ministry. Tradus şi publicat cu permisiune. Acest ghid a fost pregătit de Parakaleo Ministry în cooperare cu Alianța Evanghelică.]

Povestea lui Sam

Ce o să vă spun este unic. De ce? Fiindcă suntem diferiți unul de celălalt. Suntem diferiți în modul în care trăim, în ceea ce îi privește pe cei dragi ai noștri, în obiceiurile și dorințele noastre. Povestea mea nu va fi ca povestea ta. Poate că vei găsi aspecte fascinante în ceea ce voi spune; poate vor exista părți la care te vei putea raporta. Sau poate că unele elemente din povestea mea te vor plictisi și vei vrea să sari peste ele. Oricare ar fi alegerea ta, sper că te vei putea identifica oarecum cu mine, că vei înțelege ce mă face să vibrez și cum am învins ceea ce a fost cea mai profundă depresie, cel mai întins abis din viața mea. Ești interesat să auzi povestea mea?

Am aproape cincizeci și patru de ani. Cu cincizeci de ani în urmă, îmi amintesc cum intram în șifonierul mare de sub scări, din căsuța noastră veche din piatră din Wandsworth, și cum mă uitam prin cutia cu zdrențe. Unele erau pentru curățarea pensulelor tatălui meu, iar altele pentru curățarea motocicletei mici și a motocicletei cu ataș. Ciorapii mamei erau întotdeauna folosiți pentru filtrarea vopselei, deoarece în vremurile acelea vopseaua era zgrunțuroasă și trebuia cernută înainte de a fi folosită. Îmi plăcea cutia cu zdrențe. Erau atâtea lucruri acolo, iar la începutul anilor ’50, cum nu erau multe jucării, obișnuiam să mă costumez și să joc jocuri. Eram copil unic, iar viața îmi era singuratică. Mama lucra întotdeauna în oraș, iar tata era mereu plecat. Eram nevoit să găsesc lucruri ca să mă amuz.

Ceva m-a făcut să fiu atras mai mult de hainele vechi ale mamei decât de hainele tatei. Tata era un electrician dur. Era mare, vânjos, iar hainele lui erau aspre, potrivite pentru munca lui. Ale mamei erau mai fine, mai moi și îmi dădeau sentimentul potrivit. Era acolo un combinezon lung, negru, pe care obișnuiam să-l port prin casă, și îmi amintesc că mama îmi spunea să îl scot, fiindcă băieții nu poartă așa ceva. Am ascultat-o, dar ceva m-a făcut să mă întorc iar și iar și să-l îmbrac. M-am trezit că mă costumam în hainele ei ori de câte ori aveam ocazia. Mi-au spus să nu mă mai costumez, deci am fost nevoit să o fac în secret. Când părinții mei erau plecați (erau plecați destul de mult), mă duceam la cutia cu zdrențe și îmbrăcam tot ce puteam din hainele mamei. Îmi plăcea să fac paradă cu ele prin casă și, pur și simplu, efectiv savuram fiecare clipă. Nu aveam idee de ce vroiam să o fac; înțelegeam doar plăcerea minunată de a mă costuma.

Cu trecerea anilor, am ajuns să mă duc în dormitorul mamei și să-i îmbrac hainele ori de câte ori aveam oportunitatea. Mă asiguram că părinții erau plecați și verificam dacă plecaseră cu adevărat (privind pe fereastra de sus), simțeam un freamăt minunat în tot trupul și eram atras de șifonierul mamei și de sertarele ei. Totul era prea mare pentru mine (cu toate că era înaltă, avea doar mărimea 12) și mă răsfățam purtând tot ce puteam. Era micul meu secret și mă asiguram că totul era împăturit bine și pus la locul său înainte să vină ei acasă.

Iubeam acea emoție. Uram gândul de a fi prins, dar mă asiguram că rămâneam îmbrăcat până în ultimul moment. De multe ori aproape că am fost prins, iar inima aproape că mi s-a oprit în piept, în special dacă auzeam cheia în ușa de la parter și eram costumat. Odată a trebuit să sar în pat complet îmbrăcat, deoarece urcau repede pe scări. Panica și teama erau de nesuportat. Ce avea să spună tata dacă își vedea fiul îmbrăcat ca o fată? El era uriaș, cu mușchi pe măsură și nu ar fi înțeles. Nici eu nu mă înțelegeam, deci nu aveam o explicație pe care să i-o ofer. O escapadă asemănătoare a avut loc când părinții mei s-au întors acasă devreme într-o seară, iar mama a venit în camera mea și s-a așezat pe patul meu. M-a întrebat dacă m-am uitat prin sertarele ei din dormitor, iar eu, bineînțeles, am negat. A spus că era nesănătos și că trebuia să mă opresc. Știa că fusesem acolo, fiindcă era cea mai pretențioasă dintre femei, iar toată lenjeria de corp și toate hainele ei erau așezate perfect, deci sigur greșisem când pusesem ceva la loc. În lunile care au urmat m-am asigurat că eram mai atent.

În anii adolescenței, impulsul nu m-a părăsit niciodată. Am fost chiar suficient de curajos pentru a-i spune unui prieten, care a vrut apoi să mă vadă costumat. Am plănuit un moment anume și a venit la mine acasă. Necazul cu băieții care ajung la pubertate este că devin păroși, vocea li se îngroașă, iar bărbieritul devine o necesitate. Uram toate acestea. Nu vroiam să-mi rad părul de pe trupul păros, așa că l-am lăsat păros; încântarea de a purta îmbrăcăminte pentru femei era destul de plină de satisfacții. Prietenul meu a venit la mine acasă și am pretins că suntem un băiat cu prietena lui, fără să ne sărutăm sau ceva de genul, doar vorbind și stând așezați. I-am cerut să se întindă peste mine și a făcut-o, iar asta a fost tot ce am făcut. Atât a fost suficient ca să mă satisfacă.

Știam că nu eram homosexual fiindcă îmi plăceau băieții numai când eram îmbrăcat ca fată. La școală eram ca ceilalți băieți și am intrat deseori în necaz. În cele din urmă, câțiva ani mai târziu, în clasa a douăsprezecea, am fost exmatriculat și, privind înapoi, cred că s-a întâmplat din cauză că eram adesea „în fruntea topului”, pentru a dovedi tuturor cât de băiat eram. În interior știam că nu era așa.

Unul din colegii de afaceri ai tatălui meu murise de cancer, iar înainte de a muri îi ceruse tatei să aibă grijă de magazinul său. Era un loc mare, în dezordine, plin de obiecte electronice care îi aparțineau și de o groază de lămpi pentru radio (amintiți-vă, era în anii ’60), și mă duceam des acolo de unul singur, pentru a mă asigura că locul era în siguranță. Am cumpărat niște haine, mai ales lenjerie de corp, pantofi cu tocuri cui și o rochie, și le-am ascuns în magazin. Tânjeam după momentele când puteam să mă duc cu bicicleta acolo pentru a verifica magazinul pentru tata. Mă costumam și mă plimbam prin magazin, făcând clic cu tocurile cui, plăcându-mi sunetul. Într-o zi, dând colțul înspre strada principală pentru a vizita magazinul, am văzut că cei de la demolări erau înăuntru și începuseră să dărâme pereții clădirii. M-am simțit complet descurajat, lumea mea secretă era demolată și mi-a venit să plâng. Iubeam hainele pentru care făcusem economii, ele erau întreaga mea lume, iar acum erau duse pentru totdeauna și trebuia să o iau de la început. Unde mă puteam duce pentru a simți libertatea și plăcerea?

În următorii ani, acea dorință profundă nu m-a părăsit niciodată. Subiectul homosexualității era tabu și nu era niciodată discutat. În vestiar, băieții îi ridiculizau și îi disprețuiau pe „homo”, iar eu mă alăturam lor. Ne organizam în bande de bătăuși de homosexuali și mulți dintre noi ne strecuram pe islazul comunal căutându-i, gata să le facem rău la modul serios. Așa am dobândit acces în grupul băieților. M-am alăturat chiar unei clase de karate și m-am apucat să ridic greutăți, cred că pentru a-i convinge pe alții și, de asemenea, pentru a mă convinge oarecum pe mine însumi, deoarece credeam că eram cam ciudat și neobișnuit. Nu era ușor pentru mine să ies în oraș cu colegii, iar dacă treceam pe lângă un magazin de îmbrăcăminte universală sau pe lângă un magazin de îmbrăcăminte de damă, îmi doream să zăbovesc și să visez. Să-mi păstrez secretul în siguranță era o luptă constantă pentru mine.

Îmi plăceau fetele și vroiam să fiu cu ele, dar fiind băiat și neavând surori, nu eram sigur ce să spun și ce să fac. Primele mele întâlniri cu fetele au fost cam dezastruoase. Am încercat să fiu macho, dar bănuiesc că latura mea feminină a ieșit prea mult la iveală și nu am fost nici destul de aspru, nici destul de dur pentru primele mele prietene. Am preferat să ies în oraș cu colegii de care eram apropiat, deoarece mă simțeam confortabil cu ei și nu eram nevoit să mă prefac prea mult.

Un anumit prieten al meu căuta mereu să facă probleme și am intrat în multe necazuri. La amândoi ne plăceau glumele practice, ceea ce a dus la exmatricularea mea. Eram printre cei mai buni din an la școală și aveam perspective bune. Vroiam să merg la universitate și să lucrez la Muzeul Britanic ca paleontolog (ocupându-mă de studierea fosilelor). Totuși, într-o zi i-am trimis pe toți elevii din clasele a zecea la director (o sută douăzeci de băieți); el se săturase de șotiile mele și mi s-a cerut să plec. M-am alăturat unei afaceri financiare în partea centrală a Londrei și am realizat că eram deja adult. Nu mă mai puteam costuma în fată, dar vroiam să devin femeie.

Locuiam acasă și nu puteam păstra îmbrăcăminte pentru femei acolo, deoarece părinții ar fi înnebunit și nu ar fi înțeles. Obișnuiam să cumpăr articole de îmbrăcăminte și să le păstrez în mașină sau să le ascund în locuri cunoscute numai de mine. Nu era nimic sexual în travestirea mea. Ea era doar un rezultat natural, credeam eu, al adevăratei mele ființe. Mama mea dorise o fată, dar i s-a născut un băiat. Vroia să mă numească Samantha, deci am devenit Sam. Medicul îi spusese că voi fi fată, deci l-a crezut și a tricotat haine roz pentru mine, iar camera mea era roz. Cred că am fost o dezamăgire pentru ea, dar nu ar recunoaște asta niciodată. Deseori mă întreb dacă a vrut să fiu fată. Ar face o diferență?

Timpul a trecut. Întâlnisem o fată minunată, căreia îi plăcea umorul meu și înfățișarea mea arătoasă (din vremea aceea!) și, deși i-am dezvăluit câte ceva despre ființa mea secretă, a crezut că era o fază și că o voi depăși. Asia exercitase dintotdeauna o fascinație asupra mea și am decis să mă duc în Coreea de Sud. Asta a tulburat-o, dar decizia mea era luată.

Am plecat în ianuarie 1970 și am zburat cu avionul până la Seul. Nu pusesem la socoteală apăsarea uriașă a singurătății, deși libertatea era minunată. Am primit o slujbă la o bancă din oraș și un apartament frumos. Nu mă mai oprea nimeni să dau curs vieții mele secrete. Puteam să cumpăr ce doream și să mă costumez oricând aveam ocazia. Am devenit mai îndrăzneț și m-am aventurat, cutreierând prin oraș cât de departe cutezam, cel mai adesea noaptea și cu o eșarfă pe cap, deoarece nu aveam perucă. Mi-am făcut o mulțime de prieteni la lucru, dar am păstrat secretul pentru mine și nu l-am dezvăluit nimănui.

Am petrecut optsprezece luni în Coreea, după care am decis că vroiam să văd din nou Regatul Unit, așa că m-am întors cu o barcă, ceea ce mi-a luat mult timp, și am împărțit cabina cu trei australieni duri, deci nu am avut nicio șansă să îmbrac hainele mele preferate! Erau bărbați duri, iar eu trebuia să fiu la fel ca ei!

Întorcându-mă în Regatul Unit, am primit o slujbă și am devenit stabil. M-am căsătorit cu fata pe care o lăsasem în urmă, iar dorințele mi s-au domolit un timp, deși mintea îmi era mereu activă și aproape că mă gândeam la mine însumi numai ca la o femeie, iar când visam la asta, eram întotdeauna femeie.

Erau atât de multe întrebări pe care mi le tot puneam. Am realizat că nu eram „normal”, dar pe atunci știam deja că probabil și alți oameni, bărbați sau femei, își aveau secretele lor și că cei mai mulți aveau propria lor lume în fantezie. La mine era diferit, vroiam să dau viață fanteziei. În fiecare zi mă confruntam cu emoțiile interioare, cu influența dorințelor feminine, încercând să duc o viață stabilă acasă și la lucru. Lupta constantă din interior mă secătuia de puteri, totuși de-a lungul anilor, pur și simplu, i-am făcut față. Un alt lucru dificil pentru mine era faptul că femeile erau prezente în jurul meu, în metrou, pe stradă, în magazine, pretutindeni. Mă uitam la ele și eram critic sau apreciativ cu privire la modul în care erau îmbrăcate.

Lucrurile mici constituiau declanșatori pentru mine. Unghii cu formă frumoasă, pantofi fără vârf cu dresuri/colanți bine asortați, păr frumos. Testosteronul meu era la lucru și încet, încet, începeam să-mi pierd părul. Când vedeam femei cu un păr frumos, mă simțeam rănit și, în același timp, gelos. Părea atât de nedrept. Femeile arătau atât de frumos, atât de încântător și realmente mi-ar fi plăcut să fiu femeie și nu puteam.

Nu era o surpriză pentru mine că atunci când întrebam o femeie dacă ar fi vrut să „revină” ca femeie sau ca bărbat, aproape întotdeauna spunea ca femeie. Unele au spus că le-ar fi plăcut să fie un tip o zi sau două, dar preferau să fie femei. În ceea ce îi privea pe bărbați, deseori 25% dintre ei spuneau că le-ar fi plăcut să încerce să fie femeie. Suspectez că ar fi putut fi mai mulți, dar că stigmatizarea bărbaților pentru orice ar fi feminin în viața și mintea lor îi împiedica să recunoască. Era atât de greu să fiu înconjurat de lucruri feminine zi de zi, iar toate acele semnale își găsiseră sălaș în mine.

Aveam trei copii frumoși, doi băieți și o fată. Doi băieți cărora le puteam face față, învățându-i fotbal în grădină, să joace jocuri și să facă lucruri de care se bucură băieții, jocuri de tip aventură, și să se murdărească ori de câte ori era posibil. Lucruri pe care le înțelesesem în copilărie. Când s-a născut fiica noastră, m-am simțit panicat, fiindcă nu prea aveam idee cum să cresc o fată și ce să fac cu ea. Soția mea, fiind asistentă medicală, a fost uimitoare și m-a învățat multe. Fiica noastră era o bucurie pentru noi și îmi plăcea să-i cumpăr păpuși și să-i fac gusturile, deși am încercat să nu o răsfățăm, fiindcă era prima fată care se născuse în neamul meu după o lungă perioadă! Îmi era teamă că, atunci când va crește și va deveni femeie, nu voi face față să o văd devenind frumoasă (cum și este acum!), având înăuntrul meu propriile mele dorințe de a fi femeie. Nu am vrut să rănesc pe nimeni și speram, în taină, tăcut, că într-o zi, odată cu înaintarea în vârstă, dorințele se vor estompa și speram eu, voi deveni mai înțelept.

Îmi începusem propria afacere cu câtva timp în urmă. Era internațională și aveam oportunitatea de a călători mai mult. La început m-am bucurat doar să călătoresc, să văd locuri noi și să am parte de priveliști noi și sunete noi. Pe atunci aveam cincizeci și unu de ani, iar călătoriile mele peste ocean înmulțindu-se, aveam o dorință puternică de a mă costuma. Rezistasem un timp îndelungat, iar lupta pe care o duceam era dură și singuratică. Apoi, într-o zi când mă aflam de cealaltă parte a oceanului, plimbându-mă singur în drum spre piață, am văzut o rochie verde frumoasă, fabricată pe plan local. Înainte de a realiza ce făceam, am cumpărat-o. M-am întors rapid în cameră și am încercat-o. A fost ca și cum m-ar fi lovit o avalanșă și m-am simțit presat să-mi cumpăr și alte articole pentru femei. Am ieșit în oraș și am cumpărat alte câteva lucruri, în principal îmbrăcăminte și accesorii. Am rămas în cameră un timp îndelungat, m-am costumat și m-am privit în oglindă. A fost ca și cum adevărata mea ființă ieșise în sfârșit la suprafață. Acesta eram eu; vroiam să fiu așa tot timpul.

În următorul an, fiindcă am călătorit tot mai mult, mi-am luat o cantitate impresionantă de haine și accesorii noi cu mine. Mă costumam în camerele de hotel. Am cumpărat machiaj special, care să-mi ascundă urmele de la barbă, de la un magazin de travestiți din Londra și aveam o perucă frumoasă și scumpă. Îmi plăcea să aleg machiajul și să petrec timp hotărând ce să port și cum să fac ca totul să se asorteze sau să se potrivească. Mă plimbam costumat în preajma hotelurilor și credeam că mă potriveam în decor. Nu am avut parte de priviri întrebătoare, ceea ce m-a încurajat.

Odată întors acasă, am început să merg la un salon de înfrumusețare și am fost epilat cu ceară din cap până în picioare. Terapeuții de la salon au acceptat, deoarece societatea devenise foarte liberală în modul său de gândire, iar homosexualii și travestiții erau acceptați deschis în societate și aveau dintr-odată drepturi. M-am dus chiar la un centru pentru travestiți din Londra pentru lecții de machiaj, unde purtam haine frumoase de zi cu zi pentru femei. M-am urcat în metrou și îmi amintesc că îmi etalam cu mândrie brățara de aur de la gleznă. Chiar ajunsesem atât de departe. Atât de departe încât nu puteam da înapoi, eram ca fermecat și m-am convins cu ușurință pe mine însumi că eram cu adevărat femeie și că arătam ca atare. Acceptabilitatea în locurile publice însemna totul pentru mine. Eram prins în capcană în trupul meu îngrozitor, iar femeia dinăuntru țipa ca să iasă de acolo. Iar asta mă durea.

Familia mea a văzut schimbarea. Soția mea ura ce devenisem și ce făceam. Mi-am asumat și mai multe riscuri. Eram în propria mea lume, iar femeia dinăuntru îmi controla viața și gândirea. Vroiam să merg la cluburi de travestiți/homosexuali pentru a mă asocia cu alții ca mine, ca să vorbim și să ne înțelegem unul pe celălalt. Aveam nevoie de companie. Familia nu mă înțelegea; nu puteau să realizeze că persoana dinăuntru era cea reală. De ce nu puteau vedea asta? De ce nu înțelegeau? Era atât de simplu! Adevăratul meu sine era pe cale să apară într-un nou rol. Plănuiam să mă mut într-un apartament închiriat, unde să-mi trăiesc noua viață. Ei mă rețineau. Chiar am contactat pe cineva pe internet care era travestit. Aveam nevoie de acest nou gen de companie. Aveam nevoie de simpatie și înțelegere. Să scap de stilul de viață masculin era la îndemâna mea. Planurile mele erau făcute, iar în curând, speram eu, adevărata ființă care eram înăuntru, avea să fie și în exterior. De-abia așteptam.

Înainte de a vă povesti ce s-a întâmplat după aceea, este nevoie să vă duc înapoi în anul 1975. Ne-am căsătorit în 1974, iar eu locuisem de cealaltă parte a oceanului optsprezece luni, începând din 1970. Anglia trecea printr-o perioadă dificilă, ziua de lucru era de trei zile, minerii și alții erau în grevă, sindicatele cereau țării o mulțime de bani, iar lucrurile păreau sumbre. Am convins-o pe tânăra mea mireasă să emigreze cu mine. I-am povestit despre stilul de viață minunat de acolo, despre răsăritul de soare și oportunitățile utopice. Am părăsit Regatul Unit în 1975.

Un vechi prieten de școală și soția lui ne-au întâlnit și ne-au luat prin surprindere. Îl cunoșteam din anii de școală, dar nu eram apropiați. Ne înțelegeam de minune acum, iar toți patru ne bucuram unul de compania celuilalt. Apoi lucrurile au mers prost pentru mine și soția mea. Ne-am pierdut economiile, încercând să cumpărăm o casă. Slujbele noastre nu erau cum ne așteptasem. Soția mea era gravidă cu un copil neplanificat. Ne lovise dezastru după dezastru. Nu știam ce să facem sau cum să facem față. Prietenul meu vorbise cu mine despre creștinism, dar eu îl ridiculizasem. A încercat să ne ducă la biserica lui, dar i-am spus că vroiam să ne îmbunătățim viața, nu să ne-o înrăutățim. În timp ce viața noastră mergea în jos, iar noi ajunsesem foarte jos, el ne-a cerut din nou să mergem la biserica lui și, cu foarte mare reticență, am fost de acord să mergem.

Biserica lui era printre primele din Africa unde negrii, mulatrii și albii se puteau întâlni și asocia. De obicei erau segregați. Predicatorul a vorbit despre un Mântuitor iubitor, Cineva care putea să ajute în cele mai îngrozitoare circumstanțe, un prieten pentru totdeauna. Cineva care putea să ierte tot ce făcusem greșit și să ne schimbe. A fost ca și cum îmi vorbea numai mie. M-am întrebat dacă se afla acolo doar ca să-mi vorbească mie. Dar odată cu trecerea săptămânilor, am devenit fascinat și am dorit să aud mai multe. Da, aveam nevoie de o oarecare alinare din circumstanțele din prezent, dar omul vorbea despre prezent și eternitate. Și era o ofertă din Biblie, iar Omul Isus Hristos era incredibil și mă întrebam de ce nu mai auzisem despre asta înainte. La urma urmei, fusesem la biserică înainte și frecventasem școala duminicală (până am fost dat afară de acolo!), deci de ce acum, de ce în momentul acela, de ce, de ce?

Într-o sâmbătă seara avea loc o slujbă specială în oraș. Era o slujbă de evanghelizare și închiriaseră o sală de teatru, deoarece biserica ajunsese atât de populară și devenise prea mare pentru clădirea pe care o avea. Ne-am dus soția mea, doi prieteni și eu. În seara aceea, mesajul a fost plin de putere și a avut un impact puternic asupra mea. Am auzit despre nevoia de a mă îndepărta de tot ce era greșit în viața mea, că Isus Hristos mă aștepta – pe mine! – să mă predau Lui, că trebuia să mă pocăiesc de toate fărădelegile și să am o relație de dragoste permanentă cu adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Era fără plată și era pentru mine.

Predicatorul a făcut o chemare, iar oamenii au fost invitați să vină pe intervalul dintre scaune și să îngenuncheze în față pentru rugăciune și o schimbare a vieții. Locul era aglomerat, atmosfera intensă, era ceva acolo ce nu puteam înțelege, dar dacă Dumnezeu era la lucru, cine eram eu ca să-L refuz? Trupul îmi tremura, mă cutremuram și îmi amintesc că i-am murmurat soției mele: „Trebuie să cobor, vii?” A spus că nu și, înainte de a realiza ce se întâmpla, m-am întors și am mers pe intervalul în pantă dintre scaune până în față. Un bărbat mi-a zâmbit și m-a invitat să îngenunchez. S-a rugat peste mine și pentru mine. Am spus „amin” ca și cum niciodată înainte nu aș fi spus-o din convingere. Am știut că mi se întâmplase ceva. Am simțit o schimbare, nu era doar emoția, nu erau doar lacrimile, era o libertate, un sentiment și un avânt al noutății. Încă tremurând, m-am întors pe interval și m-am alăturat soției și prietenilor mei.

Ei m-au îmbrățișat, iar acela a fost unul din cele mai mărețe momente ale vieții mele. În trei săptămâni, soția mea văzuse deja o asemenea schimbare în mine, încât a dorit să-și predea și ea viața lui Hristos, ceea ce a și făcut în noua clădire a bisericii. A fost unul din cele mai minunate momente din viața noastră împreună. După o lună, ne-am îmbarcat pe o navă cu destinația Anglia. Pierdusem tot ce luasem cu noi, dar dobândisem mântuirea.

Îmi dau seama că vă gândiți, ei bine, dacă a devenit creștin și a fost o experiență care i-a schimbat viața, de ce au continuat acele sentimente? Tot ce vă pot spune este că, dacă nu aș fi devenit creștin, dorințele m-ar fi luat în stăpânire mai devreme și mi-aș fi distrus viața și căsnicia. Nu există îndoială în mintea mea că aș fi fost deja divorțat, aș fi pierdut tot ce îmi era drag în termeni de familie și aș fi fost o persoană singuratică, disperată. Hristos m-a ținut strâns de ai mei.

Dar, chiar fiind creștin, diacon în biserică, lider de tineret și un membru dedicat, implicat în multe evenimente din biserică, Diavolul nu era departe de mine. Cunoștea care era pentru mine călcâiul lui Ahile. Știa când să atace. De ce am cedat atunci și am cumpărat acea rochie de cealaltă parte a oceanului? Ce m-a constrâns? A fost un moment de slăbiciune. Diavolul a profitat de oportunitate, iar eu am cedat. Vroia să mă vadă împlinindu-mi dorințele reprimate în ultimii cincizeci de ani. Totul a venit atât de repede, ca un val de maree, într-un moment nu era nimic, în următorul, o maree uriașă, cât un munte, de emoții și dorințe înăbușite, de emoții incontrolabile; fata dinăuntru, reprimată în toți acei ani, se năștea. Chinul dinăuntru s-a revărsat în afară, iar viața a devenit un montagne russe.

Familia mea era evident preocupată. Vedeau schimbările. Pierdusem în greutate, sprâncenele îmi erau pensate, tabletele pe care le luam făcuseră să-mi crească sâni mici, iar unghiile îmi erau frumos tăiate și cu manechiura făcută, și mai erau și altele. Soția mea ura asta. Fiul meu macho, lucrător dur la un sit arheologic, mi-a vorbit cu lacrimi în ochi, urând ceea ce devenisem și disperat să mă ajute. Fiica mea îl iubea pe cel care fusesem în trecut, nu noua creatură care devenisem. În câteva zile, situația devenise deja critică.

Soția mea vorbise cu pastorul nostru (un bun prieten, care îmi cunoștea povestea), care a trecut pe la noi. Mi-a spus lucruri de bun simț; în livingul nostru, mi-a spus fără echivoc ce îi făceam familiei mele, iar eu am râs. Nu a fost un râset normal. A fost un râset sinistru. Am simțit cum o răceală cobora peste mine, știam ce era, iar după aceea ei mi-au spus că l-au auzit pe Diavol în acel râset. Mă luase în stăpânire, eram dependent de obsesia mea, eram orb la adevăr și consecințe, totul se reducea la mine, la mine, la mine. Știam că trebuia să iau o decizie uriașă, fie să cedez fetei dinăuntru, fie să pierd lucrurile la care lucrasem atât de mult în toți acei ani. Bătălia s-a dezlănțuit. Eram epuizat, nu eram în stare să controlez lupta, iar lucruri mai puternice decât mine erau la lucru. Forțe mai adânci și mai întunecate și mai inflamatoare urlau încoace și încolo pe câmpul de luptă care devenise întreaga mea ființă, trupul, mintea și sufletul meu.

În următoarele zile am fost nevoit să înfrunt realitatea. Soția mea iubitoare, cu care eram căsătorit de aproape treizeci de ani, era pregătită să mă scoată din căminul familiei; trebuia să aleg între ea, familie și dorințele mele atât de profunde. Iureșul năvalnic al emoțiilor mă împingea înainte și înapoi. Ceva trebuia făcut, dar ce? Eram destul de curajos pentru a mă schimba? Merita? Cum rămânea cu femeia ascunsă dinăuntru? Îmi iubeam soția și copiii și le dăruisem tot ce putusem. Eram foarte apropiați și însemnau totul pentru mine, dar și ea însemna totul pentru mine. Durerea pe care o simțeam în trup și minte creștea. Afacerea mea suferea, îi făcusem nefericiți pe cei pe care îi iubeam, iar singura fericire pe care o aveam era să știu că femeia dinăuntru vroia să fie liberă.

Trebuia să fac ceva și încă repede. Aveam numai o zi sau cam așa ceva înainte de a fi nevoit să mă mut, deoarece familia nu mai putea suporta enorma încordare. Le afecta viețile în moduri pe care eu nu le puteam vedea, nici înțelege. Eram atât de obsedat de mine însumi, încât nimic altceva nu conta.

L-am sunat pe pastor și am cerut să-i fac o vizită la birou. Soția și fiica mea au venit și ele. Le-am spus că luasem o decizie. Eram gata să mă tăgăduiesc pe mine însumi, să mă lepăd de dorințele mele și să mă pocăiesc, să-I dau înapoi unui Dumnezeu generos și iubitor toate păcatele și gândurile mele și să părăsesc tot ce exercita o strânsoare atât de puternică asupra mea. Pastorul mi-a dat mult de furcă. Vroia asigurări că nu mă jucam doar, că eram sincer și doritor să o fac. A spus că nu avea să se roage pentru mine până nu mă decideam cu adevărat să mă schimb.

M-am gândit îndelung. O luptă se dezlănțuise înăuntrul meu, o luptă se ducea în mintea mea, lucruri neînțelese urlau în mine, vroiam să îndrept lucrurile cu Dumnezeu, vroiam un nou început, dar cum puteam să îi dau ei drumul? Eram complet distrus și am spus cu glas tare: „Da, vreau să mă schimb, trebuie să o fac acum. Te rog, roagă-te pentru mine, pune-ți mâinile peste mine, ajută-mă acum! Acum ori niciodată.” A văzut că mă gândisem bine la problema mea, care numai acum realizez că era de natură demonică. Cu ochii în lacrimi, am îngenuncheat pe podeaua biroului, mă înecam, forțele îmi spuneau să nu o fac, să plec de acolo; libertatea de a fi femeie mă aștepta, la urma urmei, progresasem atât de mult. Am ripostat, am strigat, m-am pocăit, am mustrat ce se întâmplase în viața mea. Încăperea se clătina, lupta se dezlănțuia cu furie, apoi, când el și-a pus mâinile peste mine, am simțit o eliberare, o schimbare. Tremuram, soția mea și fiica mea erau în lacrimi și le-am cerut forțelor care mă conduceau să plece, astfel încât Hristos să domnească din nou pe deplin și pentru totdeauna.

Nu-mi amintesc tot ce s-a întâmplat. Cine o face când se află în luptă? Îmi amintesc că pastorul m-a uns cu ulei și că uleiul se scurgea în jos pe capul și hainele mele. Rugăciunile s-au domolit. Eram o epavă.

Povestea mea se apropie de sfârșit. Toate acestea s-au întâmplat cu optsprezece luni în urmă. Am părăsit biroul și, cu toate că soția și fiica mea erau sceptice (deoarece mă mai văzuseră înșelându-le așteptările), știam că eram schimbat. Nu mă mai puteam aștepta vreodată să mă bucur de încredere din partea lor, precum mă bucurasem înainte, și trebuia să trăiesc cu asta. Le-am dat geamantanele cu rochii, îmbrăcăminte, machiaj etc. S-au simțit dezgustate și să o fac a fost important pentru mine. Trebuia să scap de tot ce mă ținuse captiv. S-au debarasat de lucrurile acelea.

Am încetat să-mi fac manichiura și mi-am tăiat unghiile scurt, mi-am lăsat o barbă scurtă. Mi-am aruncat tabletele și am renunțat la orice avea de-a face cu dorințele mele. I-am cerut pastorului un verset la care să mă uit în fiecare zi, bucurându-mă de noua mea libertate ca bărbat, tată și soț. Am pus o bucată de hârtie cu versetele încurajatoare lângă pat, versete pe care le citeam în fiecare dimineață când mă sculam din pat. Știam că femeia dinăuntru era moartă. Puterea lui Hristos o distrusese și distrusese și tot ce simboliza ea.

Optsprezece luni mai târziu, Diavolul încă încearcă să mă convingă, dar știe că nu voi mai păși pe calea din trecut, deoarece consecințele asupra familiei mele ar fi imense. Dau socoteală față de câțiva oameni și mă bucur de masculinitatea mea. Consecințele păcatului sunt îngrozitoare. Păcatul aproape că a distrus familia mea și viața individuală a membrilor familiei mele, afacerea mea, pe unii din familia bisericii mele, pe prietenii mei și pe mine. Țelurile mele personale ar fi distrus un număr incalculabil de vieți. Am fost orb la asta. Cum Îl laud și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru bunătatea și răbdarea Lui față de mine! El m-a adus înapoi și Îi sunt atât de recunoscător! Viața are sens și este din nou plină de culoare. Familia mea înflorește, iar lucrurile care mă înconjoară sunt desăvârșite. Sunt foarte norocos.

Ai avut o experiență similară? Povestea ta a fost diferită de a mea? Am izbândit fiindcă cei care m-au iubit au rămas lângă mine. Celor care m-au consiliat le-a păsat de mine și mi-au arătat o soluție. Dumnezeu, Tatăl meu, a vrut să îndrept lucrurile cu El. Dar una peste alta, a trebuit să fiu dornic să mă schimb, iar aceasta a reprezentat partea cea mai dificilă. Dar odată ce m-am decis, iar lupta a fost dusă și câștigată, nimic nu s-a putut compara cu libertatea și eliberarea din strânsoarea Diavolului și cu minunata realitate de a mă bucura din nou de viață și familie.

Îți mulțumesc că ai citit această poveste foarte lungă. Este povestea mea și este foarte specială pentru mine. Sper să te ajute și pe tine. Întotdeauna există speranță. Dacă ești creștin și te-ai poticnit, Dumnezeu te vrea înapoi; relațiile pot fi reparate, ceasul nu poate fi dat înapoi, dar tu te poți întoarce înapoi. Tu ești cheia.

„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.” (Romani 8:12-13)

Alegerea este a ta. Te încurajez să te întorci și să lupți din greu și vei trăi.

[Sam’s Story. Copyright © 2011 Parakaleo Ministry. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.parakaleo.co.uk.]

Găsind alinare: O mărturie despre travestire

de Richard

Toți ne aflăm în călătoria descoperii de sine. Pentru mine, călătoria a implicat o perioadă de travestire și de găsire a alinării în dragostea profundă a lui Dumnezeu.

Când a început totul? Îmi amintesc cum mi-am pictat fața cu acuarele și i-am deschis ușa din spate celui mai bun prieten al meu, probabil că aveam cam opt ani pe atunci. El nu a zis nimic – probabil nu a observat. Îmi amintesc de un carnaval al cercetașilor, cu cavaleri din vechime, iar ceea ce purtam noi arăta ca o rochie – am purtat-o iar și iar acasă și îmi dădea sentimentul că era o rochie adevărată. Apoi au venit anii în care am purtat îmbrăcămintea din dulapul mamei mele, pe care o purtase când era tânără și pe care nu o mai purta, și îmbrăcăminte pe care o primise de la alții.

Îmi amintesc anii în care încercam să creez silueta unei fete cu ajutorul a numeroase perechi de pantaloni și cum mă acopeream cu ciorapi și colanți pe sub lenjeria de corp. În anii ’60 erau creați pentru a face să pari, destul de credibil, că ai curbele potrivite. Să petrec timp creându-mă, inventându-mă, machiindu-mă și transformându-mă în fată un timp oricât de scurt a devenit o adicție pentru mine. Numai pentru mine. O singură dată m-am aventurat afară în grădină, dar nu am fost niciodată văzut de alții. Evitam cu seriozitate rugămintea de a mă costuma ca fată în piese de teatru, dar în secret gândeam că m-aș fi descurcat mai bine decât cei care interpretau rolurile.

Simțeam întotdeauna o emoție puternică datorită riscului de a fi descoperit, ascunzându-mă frenetic în toaletă dacă mama venea acasă devreme și strecurând pe rând hainele la locul lor. Pentru mine, plăcerea pe care o simțeam când mă travesteam a ajuns să fie însoțită de sentimente sexuale odată cu trecerea anilor adolescenței, întărindu-mi dorința și satisfacția. Cum ar fi fost să fiu fată? Relația mea cu fetele reale nu erau deloc de succes. Eram băiat – dar confuz și căutând alinare în interiorul meu?

Cum a început? „Dacă ai fi fost fată, ți-am fi pus numele Helen”, mi-a spus mama. Pierduse o fiică la vârsta de patru ani, sora mea vitregă – cumva, am încercat să înlocuiesc acea fiică, în efortul de a o face pe mama să mă iubească și să nu mă pedepsească fizic, așa cum făcea. Tata era tăcut și spunea puține, în special când era prost dispus, după o ceartă cu mama.

Mama m-a întrebat odată: „Pot să te întreb ceva personal?” Am spus „nu”. Poate că știa? Speram că nimeni nu știa! Era secretul meu interior, rușinea mea interioară. Îmi amintesc cum mă îngrijoram în anii adolescenței că, dacă aș fi băut un pahar, mi-aș fi dezvăluit secretul – nu s-a întâmplat. Când am plecat la colegiu la vârsta de optsprezece ani, hainele au dispărut – nu mi-am luat niciuna la mine. Obișnuiam să împrumut articole de îmbrăcăminte din casele unde am stat, returnându-le întotdeauna fără a fi descoperit. Travestindu-mă întotdeauna în ascuns. Visam să mă costumez și să călătoresc cu mașina, să-mi schimb hainele pe drum. Nu am avut niciodată curajul de a fi văzut și, cu siguranță, nu am ieșit din „dulap” în niciun mod.

Dorințele de a mă costuma în femeie s-au diminuat pe la vârsta de douăzeci și cinci de ani și au părut să ia sfârșit odată ce am format o relație stabilă cu actuala mea soție, înainte de a împlini treizeci de ani. I-am mărturisit despre obiceiul meu din trecut, iar când am început să studiez serios cum să am o credință creștină activă, mi s-a făcut cunoștință cu Misiunea Creștină de Vindecare. I-am mărturisit unui slujitor creștin și, pentru un timp, am simțit că mă confruntam cu teama de Dumnezeu. Părea să fie o eliberare importantă – nu vreau să spun că dorința era cu totul moartă în gândurile mele. Uneori aveam un interes avid pentru departamentele de lenjerie de corp din magazine sau pentru cataloage și pentru îmbrăcămintea veche, pusă deoparte pentru vânzare în scopuri caritabile. Dar m-am împotrivit impulsului de a purta îmbrăcăminte feminină, adaptându-mi numai ocazional, într-un oarecare fel, ținutele masculine.

De-a lungul multor ani, și am acum aproape șaizeci de ani, rușinea mi-a întunecat personalitatea adânc, înăuntrul meu. După ce mi s-a slujit de numeroase ori prin rugăciune creștină, am ajuns să fiu de acord că Dumnezeu mă acceptă și nu mă condamnă. Când am devenit conștient de dragostea profundă a lui Isus pentru mine, am putut să dau drumul durerii dinăuntru. Durerea dragostei neîmplinite din partea mamei și încercarea de a dobândi dragoste printr-un sine fals creat. Am realizat cât de mult vroia Tatăl ceresc să-mi arate „dragostea tatălui” pe care, în mod clar, nu o primisem de la tatăl meu. Acum știu că sunt un fiu adoptat – inima mea de orfan este pe cale să fie vindecată.

Există momente când uit de dragostea și acceptarea de care am parte, când mintea mea încearcă să deruleze vechea înregistrare. Dușmanul vrea să mă simt lipsit de valoare, în afara speranței, rușinat, iar când ești implicat în slujirea creștină așa cum sunt eu, aceasta nu reprezintă o cale de urmat. Deci încerc să-mi îndrept gândurile către ce este bun și onorabil, și adevărat. La un moment dat, Dumnezeul Cel viu apare pe neașteptate din nou – când Îl găsesc sau, mai degrabă, când mă găsește El pe mine. Mă simt restaurat, știind că numai în Isus sunt pe deplin liber, după cum spune imnul: „Harul Lui m-a adus în siguranță până acum și harul mă va conduce acasă.”

Dacă ai credința creștină, poți să ai parte dragostea Tatălui. Dacă nu o ai, mă rog realmente să fii ajutat pentru a o găsi. Mă aflu încă în călătoria de găsirea a sinelui propriu – anii mei de început chiar au încurcat lucrurile. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă victoria. Faptul de a ști că ești iubit te poate aduce într-un loc al libertății și speranței vii și îndepărtează anii bântuiți de rușine. Dumnezeu să te binecuvânteze în călătoria ta!

Richard

[Richard, Finding Comfort – A Testimony About Crossdressing. Copyright © 2011 Keith Tiller. Tradus şi publicat cu permisiune. Richard este slujitor creștin în Regatul Unit. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.parakaleo.co.uk.]

Cum ar trebui să abordeze Biserica problema homosexualității

Toni Berbece – Cum ar trebui să abordeze Biserica problema homosexualității

La Biserica Profides din București (18.06.2017)

1 122 123 124 125 126 281