Când homosexualitatea îţi loveşte familia…

Barbara Johnson

Barbara Johnson

Încetează să te condamni! Nu poţi să-ţi asumi răspunderea pentru alegerea pe care a făcut-o copilul tău. Renunţă la autocompătimire, realizează că nu există doar un factor care să constituie cauza de bază a homosexualităţii.

Nu încerca să dai sfaturi! Decât să joci rolul consilierului/psihologului, mai bine iubeşte-ţi şi acceptă-ţi necondiţionat copilul care se luptă cu identitatea sa.

Fă o „cutie a bucuriei”, o colecţie de versete şi poezii care te inspiră, care să te ajute să faci mai uşoare zilele când simţi instalându-se ceaţa depresiei.

Menţine deschise canalele de comunicare cu copilul tău – chiar şi atunci când a plecat de acasă. Dacă ai dat greş în confruntarea iniţială, întinde-i mâna cu dragoste, recunoscând că ai făcut o greşeală reacţionând exagerat. Concentrează-te ca să faci din căminul tău un loc plin de căldură şi de iubire pentru restul familiei tale.

Implică-te într-o biserică centrată pe laudă, într-un grup de rugăciune, în hobby-uri, în misiuni care folosesc înregistrările, în ajutorarea altor oameni în suferinţa lor. Aceasta îţi va muta atenţia în afara ta şi a suferinţei tale.

Laudă-L pe Domnul neîncetat, în ciuda circumstanţelor tale. Crede că El cunoaşte rezultatul final – şi va aduce binele din el.

Găseşte un prieten căruia să-i poţi împărtăşi gândurile tale, cu care să poţi râde sau plânge. Puterea pe care o primeşti în mod obişnuit de la prieteni este de nepreţuit.

Poartă-ţi mereu copilul în rugăciune! Aminteşte-ţi că Dumnezeu deţine controlul.

Agaţă o spatulă mare într-un loc vizibil, ca să-ţi aminteşti că mâna ta şi mâna lui Dumnezeu sunt singurele care te pot scoate din blocajul emoţional al autocompătimirii.

[Barbara Johnson, When Homosexuality Hits Your Home… Copyright © Barbara Johnson. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Revoluția LGBT

Dan Bercian – Revoluția LGBT (Radio Unison Zalău)

Pentru a downloada, clic aici.

Abuzul sexual ca factor al declanșării atracției față de același sex

Abuzul sexual ca factor al declanșării atracției față de același sex

Homosexualitatea, din perspectiva creștină

Homosexualitatea, din perspectiva creștină

Cea mai mare barieră din calea vindecării homosexualității

Cea mai mare barieră din calea vindecării homosexualității

Modalități prin care homosexualii și lesbienele pot fi ajutați să se schimbe

Modalități prin care homosexualii și lesbienele pot fi ajutați să se schimbe

1 116 117 118 119 120 281