Mă numesc Vlad, am douăzeci şi doi de ani, iar viaţa mea este cu totul alta decât ceea ce trebuie. Sunt homosexual şi nu sunt mulţumit de ceea ce sunt. De la vârsta de cincisprezece ani până în prezent am avut nenumărate contacte cu persoane de acelaşi sex. Nu am vrut să fac aceasta, dar ce simt mă îndeamnă mereu şi tot acolo îmi stă gândul. Mă simt bine cu bărbaţii şi, deşi ştiu că nu este calea pe care trebuie să merg şi că nu este bine, de fiecare dată m‑am implicat foarte profund şi fără nicio reţinere.

Am avut însă eşecuri în urma relaţiilor în care m-am implicat sentimental. Sunt nefericit, dar nu pot să mă las. Cum să fac şi ce să fac, ca să fiu schimbat de ceea ce simt şi de ceea ce sunt? Oare va exista vreodată posibilitatea de a mă schimba? Nu pot să cred, nu pot să văd cum poate fi schimbarea. Cele de pe site sunt scrise, dar până la fapte, nu ştiu dacă e real. Eu unul ştiu ceea ce sunt şi nu cred că voi scăpa vreodată. Îmi pun tot felul de întrebări şi nu găsesc răspunsul. Aş merge oricând la consiliere. Curiozitatea mă îndeamnă şi chiar aş încerca dacă e posibilă schimbarea, după cum se spune.

Îmi amintesc de unele jocuri copilăreşti la lacuri, cu prietenii. Jucam prinsa prin apă, dezbrăcaţi, atingându-ne unii de ceilalţi, ne cuprindeam în braţe unul pe celălalt şi, în anumite momente, mă cuprindeau senzaţii de plăcere. Oare de acolo să fie dereglarea?

Am avut şi relaţii de lungă durată cu bărbaţii. M-am îndrăgostit nebuneşte de cei cu care am avut o relaţie stabilă, ultima fiind de cinci ani. Stăteam împreună seară de seară şi locuiam împreună ca persoanele hetero, în cuplu normal. Aşa ne-am considerat şi noi, doar atât, diferea orientarea sexuală, restul lucrurilor le-am făcut la fel ca într-un cuplu de hetero.

Aţi auzit să se schimbe cineva la psiholog? Vreun homosexual? Tocmai am ascultat emisiunea cu Contra Curentului şi acolo consilierul respectiv spunea că la psiholog şanse mari nu prea sunt, că acolo nu au dotări şi prea multă experienţă pentru cazuri de genul. Până şi la Contra Curentului e foarte complicat, fiindcă mulţi renunţă, merg la şedinţe o dată, de două ori şi a treia oară nu mai merg.

Nu sunt evanghelic, dar îmi place să merg la biserică la evanghelici, mai rar acum, pentru că serviciul nu îmi permite vara. Şi acasă ascult muzică de genul de pe net, Efraim – Spre cer privim, Ierusalim – Când mă aflu-n prezenţa Ta, Emanuel Canada – Doamne, sunt al Tău elev, Raze de lumină – A trecut o zi, Harul popular – Vino!, melodii care îmi plac şi mă fac să mă simt bine când le ascult.

Mă cunosc foarte bine şi cu păstorul şi cu mulţi alţii de acolo. Au încercat să mă ducă pe drumul acesta cu ei, dar neştiind ceea ce sunt. Am evitat, tocmai pentru situaţia în care mă găsesc. Mă gândesc că ar fi un păcat să fac asta. Nu vreau să par în faţa lumii cinstit ca pocăit, dacă eu, în interiorul meu, nu sunt cum trebuie să fiu. Nu pot să fiu doar de faţadă, în faţa lumii, cum fac mulţi alţii din bisericile de evanghelici, fiecare din anumite motive sau din interese materiale sau financiare, pentru a fi ajutaţi. Mai mult, aş muri de ruşine dacă ar afla păstorul despre mine, ştiind că am mers atâta timp aşa acolo şi mă cunosc toţi cei mai importanţi din biserică. Nu pot discuta despre problema mea cu cei care mă cunosc.

Aş dori să mai povestesc încă multe lucruri, dar nu îmi permite acum timpul să scriu, deşi nu cred că o să-mi ajungă vreodată. Ar fi un roman întreg de povestit. Aş dori să destăinui pe parcurs tot ce am pe suflet, tot ce s-a întâmplat până acum în viaţa mea.

Deşi nu cred că se va putea, încerc şi vreau, de aceea apelez la dumneavoastră, pentru a mă îndrepta într-un fel sau altul să merg pe calea cea bună, într-o zi, când va fi posibil. Cine mă poate ajuta, aştept să mă contacteze.