de Pam şi Judy

Pam şi Judy sunt amândouă membre ale grupului de părinţi Healing Hearts şi prietene ale Reconciliation Ministries. Pam ne face cunoscut ce are pe inimă, din perspectiva unui părinte care a aflat recent că fiul şi fiica ei se identifică drept homosexuali. Judy ne face cunoscut ce are pe inimă, ca o mamă care face această călătorie de mulţi ani – prin lacrimi şi prin bucurii. Înţelepciunea şi dragostea acestor două doamne sunt de nepreţuit.

Pam – Inima unui părinte aflat de curând pe acest drum

Eşti un părinte care tocmai ai aflat că fiul sau fiica ta sunt homosexuali? Ei bine, dacă ochii tăi umflaţi de plâns se pot concentra pentru a citi aceste rânduri – atunci există speranţă pentru inima ta rănită. În primul rând, vreau să afirm clar că nu sunt o expertă în această chestiune, ci doar un părinte care se află în situaţia ta. Mă simt îndemnată să scriu acest articol, în speranţa că vă va fi de ajutor acelora dintre voi care tocmai aţi aflat despre copilul vostru.

Înainte ca fiul meu să-mi spună vestea, nu mă gândisem prea mult la subiectul homosexualităţii. Exista acolo, undeva şi acolo rămânea. Apoi, în acea zi fatidică din luna ianuarie a anului 2006, fiul meu în vârstă de şaisprezece ani mi-a spus că este homosexual. Dintr-odată, viaţa s-a oprit în loc, homosexualitatea nu mai era „acolo, undeva”. Intrase în casa noastră, iar viaţa nu avea să mai fie niciodată la fel. Îngăduiţi-mi să o spun din nou: „Viaţa nu avea să mai fie niciodată la fel.” Aţi citit aceste cuvinte având o reacţie negativă? Totul a fost negativ la început. Lacrimile, durerea, nopţile fără somn, zilele mistuite de gânduri, gânduri, gânduri. Aveam nevoie de toată puterea pentru a face o listă de cumpărături, ce să mai zic de folosirea unei cutii de paste cu sos pentru prepararea cinei. Nu uitaţi, procesul natural şi necesar de jelire trebuie să aibă loc înainte ca să putem înainta şi, odată ce ne revenim, nu există nicio garanţie că nu vom fi din nou copleşiţi, ceea ce este, de asemenea, în ordine. Să treci prin aşa ceva este un proces.

Prima mea sugestie pentru un părinte care a aflat de curând despre homosexualitatea copilului său este să se informeze despre subiectul homosexualităţii. Site-ul Restored Hope Neywork constituie o resursă grozavă cu care poţi începe. Un fapt care m-a mângâiat este că am înţeles devreme că homosexualitatea nu se referă numai la sex. Este o problemă relaţională. Homosexualul are o dorinţă fierbinte de susţinere din partea celor de acelaşi sex. Acolo vei găsi, de asemenea, mărturiile personale ale unor bărbaţi şi femei care au ieşit cu succes din homosexualitate. Nimic nu este imposibil cu Dumnezeu.

În al doilea rând, iubeşte-ţi copilul din toată inima. Are nevoie să îl iubeşti necondiţionat… Îţi poţi imagina prin ce a trecut el? Dumnezeu a pus cu adevărat într-o perspectivă corectă durerea mea egoistă, când fiul meu a împlinit şaptesprezece ani. A suflat în lumânările de pe tort, s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Acum ghiceşte ce mi-am dorit în toţi aceşti ani.” O, Dumnezeule, iartă-mă pentru toate plângerile şi murmurele, şi întrebările, şi pentru că am derulat în cap iar şi iar banda „ce-ar fi fost dacă”! Evident că nu pot repara asta, fiul meu nu poate repara asta. Ding-ding-ding… Este timpul să mă întorc la Dumnezeu!

Cunoaşteţi acel mic cuvânt numit „încredere”? Ei bine, este în toată Biblia. Şi ştiţi, când am spus: „Viaţa nu va mai fi niciodată la fel ca înainte”, ei bine, glorie, aleluia, viaţa poate fi mult mai plină de sens când te afli într-o relaţie profundă cu Creatorul tău. Când ni se întâmplă evenimente care ne schimbă viaţa, le putem lăsa să ne modeleze sau să ne zdrobească. Cea dintâi şi cea mai puternică linie de apărare este rugăciunea. În mod firesc, prima noastră rugăciune este ca Dumnezeu să ne schimbe circumstanţele, dar dacă lucrurile nu se schimbă, trebuie să ne schimbăm atitudinea. Începe prin a schimba lucrurile pe care le rosteşti. Cuvintele care ies din gura ta au putere! Încetează să-ţi reafirmi suferinţa şi alege să lauzi. Celebrează măreţia Dumnezeului nostru, chiar dacă durerea pe care o simţi este copleşitoare. Încearcă să rosteşti ceva pozitiv. Aminteşte-ţi că tot ce ni se întâmplă nu este o surpriză pentru Dumnezeu. A fost cernut prin mâinile Lui înainte de a ne lovi. Ştiţi ceva? Dumnezeu ne-a încredinţat această circumstanţă. Acum este decizia noastră cum ne raportăm la ea.

În al treilea rând, împărtăşeşte sentimentele tale cuiva de încredere. Există un grup minunat de părinţi numit Healing Hearts, care se întâlneşte în diferite locaţii din zonă. Există numere de telefon disponibile pentru nevoi imediate, iar un grup online prin e-mail este deschis douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, şapte zile pe săptămână, pentru a pune întrebări, a primi sfaturi şi a oferi înţelegere. Ne aflăm toţi împreună în această călătorie, unii de mai mult timp decât alţii, dar Dumnezeu ne ţine pe toţi în palma mâinii Sale. Nu există răspunsuri pentru o reparaţie rapidă, dar faptul de a vorbi cu alţi părinţi care păşesc pe aceeaşi cărare este o mare mângâiere. Faptul de a ne ridica unul pe celălalt şi pe copiii noştri în rugăciune este cel mai puternic aliat al nostru.

Prin urmare, am învăţat să-i iubesc pe homosexuali aşa cum o face Isus, fără a scuza păcatul. L-am lăsat pe Dumnezeu să-mi modeleze inima, să-mi schimbe atitudinea şi sper să fiu folosită de El spre gloria Lui.

Călătoria noastră ca părinţi a doi copii homosexuali şi începutul grupului Healing Hearts

Când al doilea copil al nostru ne-a spus că este homosexual, soţul meu şi cu mine am petrecut mai mult de un an mergând la consiliere creştină, încercând să aflăm ce am făcut greşit ca să avem doi copii homosexuali din patru. Ne dusesem la pastorul nostru şi îl întrebasem dacă ştia grupuri de suport sau alţi părinţi în situaţia noastră, dar el a spus: „Îmi pare rău, nu ştiu.”

O prietenă îmi povestise despre cărţile Barbarei Johnson, deci am făcut rost de una şi am început să citesc, după mai multe săptămâni în care plânsesem şi mă simţisem atât de ruşinată şi singură. Am sunat-o înnebunită pe Barbara Johnson şi, spre marea mea surpriză, a răspuns la telefon, i-am povestit despre situaţia mea şi am întrebat-o dacă avea cunoştinţă despre vreun grup de suport în zona noastră. Mi-a răspuns: „Nu, dar am vorbit cu o doamnă la ultima mea conferinţă şi mi-a făcut impresia că s-ar putea să încerce să înceapă unul.” A continuat: „Îţi voi da numele şi numărul ei şi vei vedea dacă a început unul, iar dacă nu a făcut-o, de ce nu v-aţi gândi la asta?” Am sunat-o pe acea doamnă numită Fran, care se afla încă în căutarea unui grup de suport, şi am întrebat-o: „Dacă te-am chema la noi acasă, ai veni?” A profitat imediat de oportunitate, iar după câteva zile m-a sunat la rândul ei şi m-a anunţat că mai avem două cupluri care ar vrea să vină.

Pe 11 septembrie 1994, patru cupluri rănite şedeau în camera noastră, unde pusesem pacheţele de şerveţele umede pe fiecare masă, crezând că toţi vom plânge. În loc de aceasta, am realizat că, fiindcă nu mai eram singuri şi ne aveam unul pe celălalt, ne simţeam deja mai bine. Am decis că era bine să planificăm următoarea întâlnire, dar mai întâi aveam să dăm un nume grupului. Am pus mai multe nume pe hârtie, dar nu ne-am putut decide în acea noapte. Într-o dimineaţă, soţul meu s-a trezit şi a zis: „Ce zici de Healing Hearts?” Le-am spus celorlalţi şi le-a plăcut.

Lucrul cu care am fost toţi de acord la prima întâlnire a fost că ne iubeam copiii, dar, fiind creştini, nu ştiam cum să ne purtăm cu ei fiindcă nu le acceptam comportamentul homosexual. Ceea ce am învăţat mai mult decât orice altceva în drumul pe care l-am străbătut este că doar când inimile noastre de părinţi sunt pe cale de a se vindeca, putem să vorbim cu copiii noştri şi să înaintăm cu calm în relaţia cu ei. Faptul de a rămâne fermi, inflexibili, doar ridică ziduri şi îi îndepărtează şi mai mult. Numai când am hotărât, după o lungă călătorie, că decizia pe care au luat-o pentru viaţa lor este între ei şi Dumnezeu, am fost în stare „să le dăm drumul şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze”. Grupul nostru nu şi-a lovit şi nu-şi va lovi niciodată fizic copiii homosexuali. În schimb, încercăm să învăţăm cum să lucrăm cu ei ca să menţinem familia împreună.

Cam cu trei ani în urmă, fiica noastră homosexuală a murit pe neaşteptate, iar lucrul care ne-a ajutat cel mai mult, în acele momente îngrozitoare, în afară de credinţa noastră în Dumnezeu, a fost că ea ştia că o iubeam şi că şi ea, la rândul ei, ne iubea. După moartea ei, pe când mă uitam prin lucrurile ei personale, am găsit o bandă în portmoneul ei: „Familia ta este o capodoperă a naturii.” Dacă aş vrea-o înapoi, chiar dacă ar fi tot homosexuală? Fiţi siguri că da!

Fiul nostru, care avea o relaţie dedicată de mai mult de opt ani, şi-a părăsit partenerul cu aproximativ doi ani în urmă şi locuieşte singur. Când soţul meu a murit anul trecut, fiul meu a mers la consiliere cu un capelan, din cauza durerii pe care o simţea. După consiliere a făcut câteva progrese majore şi spune că nu a fost niciodată mai fericit cu viaţa lui şi că-şi găseşte propria identitate. Mă rog zilnic să continue să se vindece şi să se maturizeze în identitatea lui. În ciuda a toate, îl voi iubi în continuare.

I-am spus fiului meu că mi s-a cerut să scriu această poveste, iar el mi-a zis: „Mami, pot să sugerez câteva lucruri, fiindcă ştiu oameni care nu au vorbit cu părinţii lor de ani de zile? Părinţii unora dintre ei au murit, iar ei nu s-au dus nici la înmormântare, din cauza anilor de respingere de care au avut parte în viaţă.”

Iată sugestiile fiului meu pentru părinţi:

1. Nu te învinovăţi.
2. Nu ridica ziduri. Menţine liniile de comunicare deschise, pentru ca tu şi copiii tăi să puteţi fi o familie.
3. Când îi vezi, spune-le întotdeauna copiilor tăi că îi iubeşti. Poţi să iubeşti păcătosul şi să urăşti păcatul.
4. Cu cât le vei impune mai mult ceva, cu atât mai departe vor fugi.

După ce i-am pierdut atât pe fiica mea, cât şi pe scumpul meu soţ, am ajuns să realizez că viaţa este un dar de la Dumnezeu şi că uneori este prea scurtă – deci începe să dărâmi zidurile acum. Poate că nu vei mai avea ziua de mâine!

În sfârşit, nu-I putem mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu pentru Tom Cole şi Dan Hitz, care ne-au dat speranţă, informaţii valoroase şi suport continuu.

[Healing the Hearts of Parents – Pam and Judy. Copyright © 2007 Reconciliation Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]