de Howard

Confuzia şi lipsa de direcţie constructivă din viaţa fiului meu, ca să nu mai menţionez bunăstarea spirituală şi destinul lui, nu sunt ceea ce am sperat. Poate că par deconectat, lipsit de emoţie şi aparent neafectat de teribila întorsătură din viaţa fiului meu. Oricare ar fi aparenţele, nu acestea sunt adevăratele mele sentimente.

Indiferent de eşecurile mele din trecut, reale sau imaginare, sunt preocupat de bunăstarea fiului meu. Eu am fost cel care am încercat să fiu o punte de legătură între ceea ce noi, ca părinţi am sperat şi realitatea prezentă de astăzi. Ţinerea sărbătorilor, contactarea lui şi menținerea unei forme de comunicare a fost o sarcină pentru care m-am simţit de multe ori inapt şi necalificat. Simt, ca soţ şi tată, că ar trebui să am nişte răspunsuri.

De multe ori am călătorit pentru a-l vedea pe fiul meu şi pentru a menţine contactul cu el, neştiind cum să o fac. Sentimentele inconfortabile vin odată cu cercetarea acestui teritoriu necunoscut. Corect sau greşit, disconfortul pe care îl simt este real, fără răspunsuri reale. Caut să fac ce este corect. Dorinţa mea de a fi bun, puternic şi curajos este ceea ce caut să împlinesc.

„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:12-14)

[Howard, A Father Shares. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi publicat cu permisiune.]