de Donald Johnson

M-am născut în Mount Vernon din Westchester, New York. Am crescut în partea de sud a oraşului, iar în cea mai mare parte a copilăriei mele am trăit în locuinţe sociale. Nu au fost prea multe lucruri extraordinare cu privire la modul în care am fost educat, dar îmi amintesc frecvent de acei ani cu un amestec de tristeţe şi încântare.

Am fost al patrulea copil al mamei mele, pe atunci în vârstă de douăzeci şi unu de ani, şi m-am născut în afara căsătoriei. Mama mea, care migrase dintr-un orăşel minier din Virginia de Vest, venise la New York cu speranţa de a găsi un serviciu, o viaţă mai bună şi împlinirea viselor sale. Totuşi, în căutarea ei a întâlnit câteva obstacole, care au condus-o la unele alegeri greşite. Conceperea şi naşterea mea au fost rezultatul uneia dintre ele.

Am fost conceput după ce a ales să cedeze unei relaţii adulterine de o noapte. Cea mai mare parte a vieţii mele, de-abia dacă am ştiut câte ceva despre tatăl meu biologic. Totuşi, pe la zece ani, am aflat cine era. În mod surprinzător, îl vedeam adesea în comunitate. Locuise în aceeaşi comunitate cu mine în tot timpul acela şi, în cele din urmă, când eram în vârstă de aproximativ douăzeci şi cinci de ani, mi-am făcut destul curaj să mă apropii de el şi să mă prezint. Mama nu i-a spus niciodată tatălui meu despre paternitatea lui. La începutul sarcinii, a decis să mă dea spre adopţie.

Adopţia a fost aranjată dinainte şi, drept rezultat, mama nu s-a ataşat niciodată de mine, nici nu m-a ţinut în braţe. Procesul a fost legalist, prohibitiv şi restrictiv. După ce m-am născut, părinţii mei adoptivi m-au luat acasă de la spital.

Nu-mi amintesc când mi-au spus prima dată că eram adoptat. Părinţii mei adoptivi discutau întotdeauna cu mine despre aceasta, totuşi era un subiect despre care îmi era interzis să vorbesc cu cei din afara familiei. Faptul că eram adoptat era „un secret”. Totuşi, era ceva despre care tânjeam să discut cu oricine ar fi fost dispus să mă asculte. În mare parte datorită inhibiţiilor părinţilor mei, tăinuirea a devenit pentru mine un izvor al nesiguranţei. În final, ea a contribuit la crearea unei crize de identitate. Discreţia mi-a produs multă confuzie emoţională. Cred că a contribuit şi la crearea confuziei mele de gen, precum şi la alte atracţii şi sentimente.

De timpuriu în viaţă, am început să mă port în mare parte ca o fetiţă. Am devenit un copil foarte efeminat şi cumva credeam sau gândeam că era „în ordine”. La urma urmei, nu ştiam cine eram cu adevărat. Mă gândeam că puteam la fel de bine să mă port după cum simţeam. Tulburarea mintală de care am suferit în copilărie era uneori copleşitoare.

Pe lângă faptul că eram confuz cu privire la dinamica familiei, eram şi deprimat şi aveam sentimente de abandonare şi respingere. Deşi mama mea adoptivă era în culmea fericirii fiindcă mă adoptase, tatăl meu adoptiv nu era la fel de entuziasmat. Un lucru a condus la celălalt.

Când eram în vârstă de nouă sau zece ani, am început să experimentez sexual cu un fin care ne vizita familia. Nu ştiam pe atunci, dar astfel am deschis uşa pentru ca duhul cel rău al homosexualităţii să pătrundă în viaţa mea. Ştiu că Biblia învaţă că „Hoţul (Satan) nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească…” (Ioan 10:10) Aici merită să menţionez că acel fin se află în prezent în penitenciar pentru o omucidere legată de droguri. Nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost viaţa mea, dacă Dumnezeu nu ar fi găsit cu cale să mă mântuiască de păcatele mele.

În cele din urmă, duhul homosexualităţii a început să-mi controleze şi să-mi domine viaţa. Confuzia de gen de care sufeream a devenit mai evidentă când aveam doisprezece ani. Pe atunci eram foarte efeminat şi „ca o fată”. Cei mai mulţi prieteni ai mei erau de fapt fete şi mă simţeam întru totul confortabil în preajma lor. Nu mă identificam prea mult cu activităţile sau sporturile masculine, iar adesea simţeam că nu puteam concura, din punct de vedere atletic, cu băieţii de vârsta mea. Din cauza severităţii simptomelor, am fost trimis pentru consiliere psihologică la şcoală.

Personalul şcolii a ajuns la concluzia că ar fi fost în interesul meu să merg la şcoala din partea opusă a oraşului. Aveau dreptate. Noua experienţă s-a dovedit benefică pentru mine şi m-a ajutat să reuşesc din punct de vedere academic. Totuşi, acolo am intrat în legătură cu un coleg foarte negativist din comunitate, care a avut o influenţă puternică asupra mea. Era şi el implicat în homosexualitate, ca şi în consumul de droguri.

La sfârşitul clasei a opta, viaţa mea a luat o întorsătură dramatică. Aveam paisprezece ani şi, într-un mod destul de natural, am intrat în preadolescenţă. Totuşi, am descoperit că „tiparul mintal” şi interesele mi se schimbaseră. Am renunţat la multe dintre valorile şi ţelurile pe care le preţuisem şi în care fusesem educat. Pentru prima dată, m-am răzvrătit împotriva părinţilor, rămânând treaz până noaptea târziu, bând alcool şi fumând marijuana. Acea perioadă a fost ceva nou pentru mine. Eram condus de răzvrătire. Iar cauzele problemelor mele nu s-au schimbat.

În vara aceea m-am trezit asociindu-mă cu un grup de homosexuali. Toţi mai mari decât mine, având între cincisprezece şi douăzeci de ani. Erau un fel de bandă şi m-au primit imediat în mijlocul lor. La început nu m-am simţit confortabil cu ei, dar apoi m-am convins că se presupunea că şi eu eram „homosexual” şi că trebuia să am acel stil de viaţă. Am început să cred că îmi găsisem locul în viaţă. Apoi le-am spus altora că eram homosexual (când aveam paisprezece ani), iar viaţa mi s-a schimbat cu adevărat.

Nu după mult timp, frecventam barurile şi cluburile de noapte pentru homosexuali. M-am implicat în activităţi promiscue, în special cu bărbaţi mai în vârstă, iar apoi viaţa mea de tânăr a luat o altă întorsătură. Cineva m-a atras la consumul de heroină.

Prima dată drogul m-a făcut să mă simt rău, dar am continuat să-l încerc. În cele din urmă, am ajuns să-l folosesc în mod regulat. Curând după aceea, am devenit dependent şi mi-am pierdut controlul. Devenind „intoxicat de droguri”, am fost arestat de două ori. O dată am executat o scurtă sentinţă în închisoare, fiind apoi eliberat condiţionat.

De-abia absolvisem liceul, dar am încercat să fac şi colegiul. În colegiu lucrurile s-au înrăutăţit. Locuind la cămin, mă complăceam în consumul de marijuana, LSD, mescalină şi haşiş, apoi foloseam heroină, atunci când veneam acasă în perioadele când nu era şcoală. Activitatea mea homosexuală a continuat, de asemenea, şi am sfârşit prin a contracta o boală gravă cu transmitere sexuală, pe când eram încă la colegiu. În cele din urmă, m-am întors la New York.

Pe vremea aceea, fiind de-abia trecut de treizeci de ani, eram în continuare dependent de droguri şi implicat în promiscuitate. Am încercat să rup dependenţa de heroină înscriindu-mă într-un program cu metadonă, dar apoi am început să folosesc medicamente cu prescripţie: valium, barbiturice şi amfetamine, pentru a simţi, împreună cu metadona, euforia drogurilor. Spirala descendentă pe care coboram a continuat cam cincisprezece ani.

În sfârşit, după ce devenisem alcoolic, consumator de substanţe multiple şi homosexual foarte activ, am pierdut efectiv totul. Am avut câteva relaţii homosexuale (cele mai multe, abuzive într-un fel sau altul), iar în procesul respectiv, imaginea de sine şi încrederea mi-au fost puternic zguduite. Lucrurile de care mă temeam au venit peste mine. (Iov 3:25)

Am avut trei prăbuşiri emoţionale/nervoase între anii 1987-1988 şi, de fiecare dată, am fost spitalizat. Totuşi, ceea ce Diavolul intenţiona să fie spre rău, Dumnezeu, în îndurarea şi harul Său nemărginit, a întors spre bine. Am fost pierdut până ce am început să-L caut pe Dumnezeu citind Scripturile pe cont propriu. La ultima spitalizare, care a avut loc în septembrie 1988, I-am spus Domnului că, dacă îmi restaura mintea şi sănătatea mintală, aveam să Îl slujesc în toate zilele vieţii mele. Domnul mi-a auzit strigătul!

Într-o zi a anului 1987, mama mea biologică, Johnnie Lee Watson (care pe atunci era deja mântuită şi plină de Duhul Sfânt) mi-a zis: „Donald, problema ta nu este psihiatrică sau psihologică, este spirituală.” O spusese de multe ori, dar de data aceea a fost ca şi cum o auzeam pentru prima dată. M-am simţit plin de speranţă.

I-am spus: „Vrei să zici că există o soluţie spirituală la tot ceea ce am experimentat în ultimii douăzeci şi unu de ani?” Ea mi-a răspuns cu emfază: „Da, şi ai nevoie să fii mântuit!” Dintr-odată, totul a căpătat sens pentru mine.

Am decis cu hotărâre că dacă dilemele mele psihologice, dependenţa de alcool şi droguri, eliberarea de homosexualitate şi abuzul împotriva propriei mele fiinţe puteau fi rezolvate fiind „mântuit”, probabil că mântuirea era răspunsul. Am decis să vizitez biserica pe care o frecventa mama mea, biserica The Bible Church of Christ din Mount Vernon, New York. Era luna aprilie a anului 1987.

În timp ce slujba continua să se desfăşoare, devenea evident că puterea lui Dumnezeu era prezentă pentru a vindeca, a elibera şi a-i face liberi pe oamenii Săi. Plin de anxietate, am decis să mă duc în faţă pentru a se face rugăciune pentru mine. Mai mulţi oameni erau înaintea mea, dar în cele din urmă episcopul a ajuns la mine. Şi-a întins mâna, mi-a pus-o pe frunte şi a avut loc un miracol. Mi-am simţit picioarele ridicându-se de la pământ şi m-am auzit vorbind într-o limbă audibilă, dar necunoscută. Aceea a fost ziua când Dumnezeu a făcut o minune dintr-un haos. Aşa păcătos cum eram, Dumnezeu, prin botezul cu Duhul Sfânt, m-a introdus în Trupul mistic al lui Cristos şi m-a transformat. Eliberarea venise cu adevărat!

Transformarea mea într-o fiinţă nouă în Cristos a devenit un proces. Am început ca un copil nou-născut. Astăzi, aproape şaptesprezece ani mai târziu, pot spune într-adevăr că sunt liber. Sunt eliberat de homosexualitate, de dependenţa de droguri, de confuzia de identitate, de insecuritate şi teamă… „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20)

[Donald Johnson, All Things Became New. Copyright © 2004 Donald Johnson. Tradus şi publicat cu permisiune. Donald este pastor ordinat, fondatorul şi Directorul misiunii Faith, Hope, Charity Ministries şi realizează o emisiune săptămânală la televiziune. El face o misiune evanghelistică extensivă, neconvenţională, în închisori corecţionale şi în diferite alte zone ale comunităţii. Deţine un masterat de la Marist College şi este doctorand în Studii Religioase.]