Tatăl meu mă conduce acasă!

de Kelvin Chung

Kelvin & Tammy Chung

Kelvin & Tammy Chung

La începutul anilor 1980, sexul era încă un tabu pentru mulţi oameni din societatea chineză. Nu ştiu de ce, dar s-a întâmplat să am sentimente sexuale puternice faţă de bărbaţi. La frageda vârstă de 10 ani, aveam vise sexuale ciudate. Am visat că am contact sexual oral cu organele genitale ale unor bărbaţi. Nu ştiam nimic despre ce înseamnă să fii „homosexual”. M-am silit din greu să îngrop secretul, dar continua să iasă la iveală. M-am împotrivit acelei părţi ascunse din mine şi am negat-o, dar era atât de reală pentru mine!

După aceea mi-am făcut obiceiul de a hoinări pe la toalete, uitându-mă la bărbaţi. După-amiaza târziu, în 1987, am fost sedus sexual şi am făcut sex oral unui bărbat adult. Am fost confuz. Nu puteam procesa invitaţia pe care mi-a făcut-o. Pe lângă aceasta, am simţit un „imbold” interior, curiozitatea de a experimenta dorinţele sexuale. Mă gândeam: „Am visat la asta de atâta timp. El a fost drăguţ şi bun cu mine şi am vrut această dragoste şi grijă.” Am descoperit după aceea că mă simţeam foarte murdar, ruşinat şi înspăimântat. Nu am spus nimănui despre acea primă întâlnire. Au trecut mulţi ani, dar tot credeam că eram responsabil pentru întâmplarea respectivă. Am păstrat secretul zece ani, iar în cele din urmă, am fost în stare să vorbesc despre el cu un fost homosexual care era misionar, care locuia atunci în Hong Kong, în 1997. Am aflat că am fost abuzat sexual, deşi am găsit împlinire în timpul experienţei.

Într-o clipă mă simţeam bine şi satisfăcut sexual, în clipa următoare mă simţeam îngrozitor de rău cu privire la mine însumi. Astfel, sufeream de stări depresive. Vina nerezolvată mă tortura şi mă uram permanent pentru că aveam sentimente homosexuale. Cu acea luptă secretă, stima de sine era distrusă. Frustrările din cauza stilului de viaţă, a dependenţelor sexuale şi a problemelor emoţionale, au fost motivele principale care m-au făcut să vreau să ies din stilul de viaţă homosexual? Pe jumătate corect. Mai presus de toate motivele, Dumnezeu a fost cauza principală. Cred că Dumnezeu avea ceva mai bun pentru restul vieţii mele.

I-am mulţumit lui Dumnezeu că nu m-a părăsit, chiar dacă m-am răzvrătit împotriva Lui şi am făcut multe lucruri rele. Pe vremea când mă satisfăceam pe mine însumi, am dezamăgit mulţi prieteni. O prietenă, Sylvia, m-a mustrat cu sinceritate, spunând: „Am postit şi am citit cartea lui Osea.” Când am citit Osea, capitolul 2, versetele 5-13, am văzut propria mea imagine în oglindă.

A zis: „Voi alerga după ibovnicii mei, care îmi dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!” De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge: îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: „Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!” (v. 5-7)

Am fost convins că L-am rănit pe Dumnezeu, Tatăl meu, atât de mult! Inima mea era nedisciplinată, iar viaţa mea aşa de frântă! Şi era timpul să mă duc acasă, să primesc dragostea neschimbătoare a Tatălui meu. Mai mult decât atât, vorbindu‑mi prin Biblie, Dumnezeu mi S-a descoperit în vise. Odată am văzut un bărbat gol stând în dreapta şi m-a surprins că Isus stătea la stânga, întinzându-mi mâna. Mă chema cu un sunet dulce. M-am trezit simţind că nu mă mai puteam împotrivi dragostei Lui.

Pe 30 octombrie 1995 i-am spus lui Tammy despre homosexualitatea mea. Cu acceptarea ei deplină, mi-am rededicat viaţa lui Isus. Pe 3 noiembrie, pe la ora 4 dimineaţa, după ce am vorbit cu Tammy cinci ore, ne-am rugat cu seriozitate. Paisprezece ore mai târziu, am început să ieşim împreună, plini de bucurie.

Doi ani mai târziu, Dumnezeu m-a condus la un fost homosexual misionar, care avea o înţelegere corectă a homosexualităţii. El însuşi mi-a arătat cu dovezi solide că prin puterea lui Isus Cristos, oricine poate părăsi homosexualitatea nedorită.

Am ales pocăinţa în 1995, iar Dumnezeu a adus vindecare şi o putere în viaţa mea, care mi-a schimbat viaţa. Dumnezeu nu a privit niciodată de sus o rugăciune mică. El Îşi face lucrarea la timpul Său. Am părăsit stilul de viaţă homosexual de peste şapte ani. Am evitat materialele pornografice şi am câştigat bătălia importantă cu fanteziile sexuale. Acum lucrez cu oameni care duc şi ei lupte sexuale. Tammy, soţia mea, mă sprijină întotdeauna. Lucrăm împreună la Misiunea New Creation.

Aş vrea să vorbesc puţin despre dezvoltarea orientării mele homosexuale.

Băiatul mamei

Am crescut într-o familie normală de ţărani chinezi. Tatăl şi mama mea munceau amândoi din greu ca să-şi câştige existenţa. Aveam mâncare suficientă, dar nu aveam multe bucurii materiale. Sunt cel mai mic dintre cei trei copii. Nu aveam multe jucării: câţiva soldaţi de jucărie, câteva animale şi jocuri de şah. Îmi amintesc că mă duceam la vecini, să mă joc cu jucăriile lor. Două dintre preferatele mele erau jocurile video şi jucăriile de gătit. Unele dintre visele mele din copilărie erau să primesc un Snooby bobo mare, să dorm cu el în pat şi să mă duc la picnic cu toată familia. Interesant, totuşi nu-mi plăceau armele. Nu-mi plăcea grosolănia celorlalţi băieţi, aşa că am respins felul lor de a se întrece şi de a se lupta. Nu-mi amintesc când mi-am respins prima dată masculinitatea. Din când în când, furam rochia şi rujul de buze al surorii mele şi mă jucam cu ele. În copilărie, viaţa mea a fost destul de singuratică şi plictisitoare, pentru că nu aveam prieteni.

Caracterul meu

A fost un rezultat al regulilor de familie precum: „N-o supăra sau întrista pe mama!” Mai mult decât atât, a-i mulţumi pe alţii a devenit unul din imboldurile vieţii mele. Mama se aştepta să învăţ din greu. De aceea am petrecut o mulţime de timp stând acasă. Interpersonal, eram foarte dependent. Aveam nevoie de prietenie şi eram disperat după dragostea prietenilor. La şcoala secundară am simţit că eram „diferit” de băieţi, deci preferam să mă joc cu fetele. Nu am realizat că exista o problemă în viaţa mea, până nu am început să exprim prin comportament atracţiile sexuale pe care le avusesem de la vârsta de 9 ani. M-am dus la toalete publice pentru câteva clipe de plăcere sexuală. Acesta a devenit treptat un obicei care a creat dependenţă.

Deficit în relaţia cu tatăl

În retrospectivă, cauza de bază a atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex poate fi lipsa dragostei tatălui meu. Tatăl meu pământesc era un tată distant. Rareori îmi vorbea. Nu-i plăcea de mine şi dezaproba întotdeauna lucrurile pe care vroiam să le fac. De el mă temeam cel mai mult, dar aşteptam dragostea lui.

Am trăit o experienţă ciudată. Când eram mic, obişnuiam să dorm pe podea. După ce tata sosea acasă şi îşi schimba hainele, îi plăcea să poarte boxeri. În felul acesta, organele lui genitale au fost văzute de mine din întâmplare, la vârsta de 4 ani. Atracţia sexuală faţă de tatăl meu s-a fixat şi s-a generalizat în alte dorinţe homosexuale, la vederea şi atingerea trupurilor masculine.

O pasăre a zburat în cursă

Când aveam 9 ani, familia mea s-a mutat din zona de recolonizare a locuinţelor. Dar prostul meu obicei de a hoinări în jurul băilor publice a continuat. (O toaletă deschisă, fără uşi, era un model comun în unele zone de recolonizare a locuinţelor datând din anii 1970.) Nu ştiam că acele locuri erau periculoase. Nu aveam idee că bărbaţii homosexuali se duceau de obicei acolo, ca să seducă alţi bărbaţi sau băieţi tineri, pentru plăcerea lor sexuală. În cele din urmă, am fost abuzat sexual de un adult străin, când aveam 15 ani. El m-a învăţat şi m-a introdus în acea lume sexuală. În acele zile, nici HIV, nici sexul protejat nu erau arătate la televizor. Mulţi ani mai târziu, am început să mă îngrijorez cu privire la infectarea cu boli transmise pe cale sexuală. După prima experienţă sexuală şi în anii adolescenţei, am fost dependent de fanteziile sexuale şi de masturbare.

Ciclul dependenţei

La vârsta de 13 ani credeam că Îl cunosc pe Dumnezeu, adevăratul meu Tată, şi am sperat că problemele vor dispărea. Nu s-a întâmplat cum îmi doream. Am păcătuit şi m-am simţit ruşinat şi foarte trist. M-am tot rugat şi am făcut tot ce puteam face, până ce m-am simţit din nou bine cu privire la mine. Roata s-a întors şi am ajuns înapoi la stările sufleteşti cele mai de jos. Era descurajator şi obositor. Dorinţa mea cea mai sinceră atunci era să mă dezlipesc de homosexualitate. În anii în care am mers la biserică, am experimentat toate faţetele răului. Mergeam la altarul bisericii pentru ritualurile de purificare şi pentru un sentiment de confort. Dar continuam să cad în aceleaşi capcane sexuale, iar şi iar. Totuşi, trebuie să-I mulţumesc lui Dumnezeu – El vindecă rănile din viaţa mea. Fără ajutorul lui Dumnezeu, nu credeam că voi putea să trec prin procesul de creştere.

Un prieten bun

La vârsta de 18 ani am înaintat şi mai mult în stilul de viaţă homosexual, pornografie şi racolare şi în sexul cu necunoscuţi. Cu cât aveam mai multe fantezii, cu atât apetitul meu sexual creştea. Duceam o viaţă dublă şi purtam o mască de tânăr „sincer şi credincios”. Nimeni nu a observat că mai exista un alt „eu”. Mulţi ani am încercat să mă descurc cu viaţa dublă pe care o duceam. Nu am avut parteneri stabili. Am avut o singură relaţie emoţională în sens unic, cu un prieten apropiat la universitate. Am devenit foarte dependent de el. Mai târziu nu mi-am mai putut stăpâni senzaţiile. În timpul unei tabere, i-am spus totul. Acel bărbat a fost binevoitor faţă de mine şi m-a sprijinit, dar a stabilit o limită clară în relaţia cu mine şi m-a susţinut ca mai înainte. Acceptarea lui de neprofesionist a întregii mele persoane mi-a fost de ajutor. În noaptea aceea s-a rugat pentru mine.

O criză spirituală

După absolvire m-am dus să predau într-o şcoală elementară creştină. Copleşit de stările sufleteşti prin care treceam, am pierdut direcţia pentru o carieră de prima mână. Salariul bun şi perspectivele carierei nu însemnau nimic pentru mine. Tot ce mă preocupa era dacă să mă alătur sau nu comunităţii homosexuale. Vroiam cu adevărat să caut propria versiune de fericire în viaţă, cu orice preţ, chiar cu preţul de a renunţa la anii îndelungaţi de credinţă creştină. Aveam un sentiment profund de dezintegrare.

Punctul de cotitură – Dumnezeu a folosit nişte prieteni buni pentru a mă conduce acasă

Când am început să dezvălui trecutul meu, prietenii au fost profund îngrijoraţi cu privire la drumul pe care aveam să-l aleg. Niciunul dintre ei nu m-a criticat deschis, pe mine sau căile mele. De fapt, Dumnezeu a pus mulţi creştini iubitori în jurul meu. Unii dintre ei chiar au postit şi au mijlocit pentru criza mea spirituală. Unii m-au avertizat cu lacrimi şi cuvinte de dragoste. La sfârşitul lui 1995 m-am pocăit şi mi-am mărturisit greşelile înaintea a două surori. Ele m-au acceptat şi s-au rugat cu mine. În aceeaşi zi am luat o decizie crucială: m-am supus Tatălui meu din nou, ca să mă conducă El pe viitor. Mi-am spus mie însumi că vroiam dragostea Lui statornică şi am renunţat la felul în care căutam, prin relaţii erotice, dragostea falsă şi acceptarea goală.

O providenţă specială – Cum am făcut prima dată curte unei femei care a devenit soţia mea

Când nu sunt drumuri în deşert, Dumnezeu poate face o cale. Dumnezeu mi-a trimis dragostea Lui pentru mine prin mulţi prieteni buni. Tammy a fost unul dintre îngerii speciali. După unele ajustări, în primul an când am ieşit împreună, comunicarea şi împlinirea mea emoţională au început să înflorească. Mai târziu am primit un dar de la Dumnezeu. Într-o noapte, când eram în staţia de autobuz, aşteptând autobuzul, am avut în sfârşit sentimentele senzuale de a fi îndrăgostit. I-am spus lui Tammy: „Dumnezeu a răspuns la rugăciunile mele. Am sentimentul romantic de a fi îndrăgostit când privesc în ochii tăi.” Deşi nu s-a întâmplat când am început să ne întâlnim, a fost memorabil şi de neuitat.

Ea este generoasă, iubitoare, veselă şi spirituală. M-a însoţit pe drumul vindecării de-a lungul anilor. Fără ajutorul ei şi fără harul lui Dumnezeu, nu aş fi reuşit astăzi.

O comunitate vindecătoare şi căreia îi pasă

În 1997 Dumnezeu m-a condus la un grup de sprijin pentru foştii homosexuali. Acolo am înfruntat cu succes dependenţele sexuale şi masturbarea, care devenise un viciu. Am învăţat despre cauzele de bază ale homosexualităţii. Am experimentat vindecarea şi acceptarea profundă din partea altor bărbaţi din grup. Am primit putere să-mi rededic viaţa lui Isus şi să mă lupt să fiu unul dintre ucenicii Lui zi de zi. Cred că fiecare biserică locală poate deveni un instrument al harului şi al iertării, în acest aspect special al slujbei de vindecare.

Ca fost homosexual şi martor principal, de multe ori sunt întrebat: „Cât de completă este vindecarea ta… cu adevărat?” Ca răspuns, pot spune că a trecut testul timpului şi a adus rodul unei căsătorii binecuvântate. De când m-am căsătorit, am fost ispitit homosexual o dată, aproape cu cinci ani în urmă. Chiar atunci am fost luminat prin adevăr şi am părăsit acel loc în care homosexualii căutau sex cu necunoscuţi. În retrospectivă, Dumnezeu mi-a îngăduit să înfrunt încercarea, ca să deschidă calea pentru o mai mare dezvoltare a caracterului meu şi a credinţei în El.

După vindecarea iniţială am avut unele sentimente de inferioritate şi dorinţa ca un bărbat mai în vârstă, mai puternic, să „aibă grijă de mine”. Şi aceasta a trecut şi îi văd pe bărbaţi ca pe nişte fraţi, nu ca pe imagini ale tatălui sau ca imagini protectoare. În ultimii ani, Dumnezeu a clădit sinele meu interior şi am depăşit anii de respingere. Acum pot să-mi fac cunoscută cu îndrăzneală mărturia în public.

Ca lider creştin matur, menţin o relaţie bună cu Dumnezeu. Bineînţeles că am evitat literatura, filmele şi alte situaţii care ar stârni pofte homosexuale. Când le întâlnesc, aşa cum se întâmplă, sau când cineva pe care îl consiliez descrie circumstanţele unei căderi sexuale, ele dau naştere unor sentimente sexuale. Totuşi, acestea sunt minore şi se diminuează cu trecerea timpului.

Kelvin & Tammy Chung
New Creation Association Ltd.
E-mail: info@newcreationhk.org
Telefon: 852-81038010
www.newcreationhk.org

[Kelvin Chung, My Father Leads Me Home! Copyright © Kelvin Chung. Tradus şi publicat cu permisiune. New Creation Association este o misiune care oferă ajutor în lupta cu homosexualitatea, fiind condusă de Kelvin şi Tammy Chung. Kelvin şi Tammy locuiesc în Hong Kong.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *