12.08.2007
Pentru mine e foarte important cui mă destăinui, înţelegi? Sunt creştin, sunt din familie de creştini şi am problemele astea grave, despre care nu pot discuta cu nimeni. Deci, să-ţi spun sincer, de aceea te-am întrebat de unde eşti şi câţi ani ai. Ai mei nu ştiu chiar deloc ce sunt şi de aceea mi-ar fi plăcut să ştiu cu cine am onoarea să discut problemele astea aşa grave, dacă tot creştin eşti şi tu şi aşa mai departe. Sincer, îmi pare rău că nu vrei să vorbim pe mess; e OK, alegerea ta, chiar nu vreau să te forţezi.
19.02.2008
Nu mai am încredere în pocăiţi, nici prieteni nu vreau să mai am, de fapt, nici până acum nu am avut. Ştiu că mulţi mă consideră un om rău. Totdeauna voi suferi, eu niciodată nu o să am prieteni adevăraţi. Am ieşit cu homosexuali la suc şi în oraş deoarece simţeam să ies undeva, să ies şi eu în oraş, dar din păcate numai cu homosexuali ieşeam, să am şi eu pe cineva apropiat cu care să ies. Dar asta e, duc lipsă de prieteni şi asta mă face să ies cu homosexuali. Oricum, am o viaţă foarte nefericită. Până şi şefa mi-a spus să nu mai vorbesc ca o fată şi am crezut că acolo pic jos. Vai, prin câte trec eu, numai eu ştiu şi Dumnezeu!
22.07.2008
Mersi pentru mail, mă bucur că te gândeşti la mine, aşa de tare mă bucur! Numai tu te gândeşti la mine, nimeni altcineva, şi mă bucur tare mult pentru asta. Eu muncesc destul de mult, vacanţă nu o să am. Ce să fac, bine că am loc de muncă, oricum nu puteam să merg în vacanţă nicăieri, că nu aveam cu cine. Am zis că poate o să mă duc singur două zile undeva, să mă recreez, şi aşa sunt obişnuit să fiu tot singur. Să ai grijă de tine! Bye!
01.09.2008
Îţi scriu aceste rânduri cu ochii plini de lacrimi, nici să vorbesc la telefon nu mai am nicio putere. Pentru că eu aşa sunt destinat, să trăiesc o viaţă de chin. Nu am pe nimeni şi te rog să nu mă mai acuzi că eu sunt vinovat pentru ceea ce sunt, pentru că tuturor le este ruşine de mine, colegii îşi bat joc într-una de mine, mă fac să sufăr enorm. Simt o foarte mare singurătate, nu mai rezist. Noapte de noapte plâng într‑una şi nu ştiu de ce vrea Dumnezeu asta. Toţi îmi zic că sunt ca o femeie mare, că sunt în toate felurile. Sunt cum sunt. Cu ce sunt eu de vină? Nu ştiu dacă mai are rost să trăiesc, nu are niciun sens, o viaţă fără un rost, fără un ţel, fără nimic în perspectivă, doar dezamăgiri, de bucurii nu am parte deloc. Nu sunt în stare să vorbesc cu nimeni la telefon.
Ştiu că Dumnezeu mă poate ajuta, dar eu simt că nu mai pot, că mă sfârşesc. Am o faţă atâta de tristă, chiar mi-a zis o colegă. D-apoi să ştii că de la atâta suferinţă şi faţa mi s-a format aşa, tristă, deja îmi apar fire albe. Ştiu că nu mai pot trăi mult. Te rog din suflet să nu mă mai acuzi, chiar nu sunt vinovat cu nimic!
Oare voi avea clipe de bucurii în viaţă, măcar cât mai trăiesc? Nu prea cred. Oare o să mă mai simt singur? După ce mor va fi mult mai bine, pentru că am să scap de suferinţă. Sufletul meu nu mai poate suporta atâta durere, e prea încărcat, e prea plin de suferinţă şi de lacrimi. Plâng foarte des când văd că toţi mă resping, atâta sufăr şi pe chestia asta! E foarte rău să te respingă cineva.
Mă duc în pat să mă liniştesc, o să comunicăm prin mess sau mail, că nu pot vorbi la telefon. Nu mai am mult şi o să mă sfârşesc. Numai bine îţi doresc!
06.03.2009
Am nevoie de cineva, mă simt foarte, foarte, foarte singur. Nimeni nu mă vrea, toţi îmi zic că nu sunt genu’. Îmi vine să mor! Oare când voi putea şi eu iubi?
08.03.2009
Scuze că nu am răspuns. Iarăşi am tot felul de gânduri, iarăşi mă simt rău. Nu mai vrea nimeni să vorbească cu mine. Iarăşi plâng. Unii colegi mă fac „gay”. Acum le este ruşine să iasă cu mine, la toţi le e ruşine că mă comport ca un homosexual. Am nevoie şi eu să mai ies în oraş. Tot singur am fost şi tot singur voi rămâne. Nu ştiu ce să mai fac! Mă comport ca o fetiţă, merg ca o fetiţă, toată lumea se uită cum merg. Nu mă accept şi nici alţii nu mă acceptă.