de Jimmy

Unii îi spun „radar homosexual”, dar de fapt este vorba despre capacitatea noastră de a recunoaşte la alţii zdrobirea din noi, datorită a ceea ce avem în comun. Sunt momente în care este suficient să mă uit la cineva şi, din cauza celor prin care am trecut eu însumi, pot să spun imediat că are atracţii faţă de cei de acelaşi sex, chiar înainte de a vorbi cu el. După ce stăm de vorbă, am confirmarea că într-adevăr s-a luptat sau se luptă cu homosexualitatea.

Nu sunt genul de bărbat cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex decis să ducă un stil de viaţă „alternativ”. Îmi doresc cu disperare să mă schimb.

Întotdeauna am fost distant, în special faţă de tatăl meu. Când eram mai mic, tatăl meu avea încă mare nevoie să se maturizeze. Acum el este minunat, dar pe vremuri era iute la mânie. Uneori o lovea pe mama de faţă cu mine. Fiind unicul copil până la vârsta de şase ani, am fost destul de apropiat de mama.

Să o văd suferind din cauza cuiva mă făcea să urăsc omul respectiv, indiferent cine era el în raport cu mine. Dincolo de lacrimi, ţipete şi telefoane la poliţie, mi-am spus iar şi iar că nu vroiam să fiu în niciun fel ca tata. Perioada de abuz nu a durat prea mult. Tatăl meu a primit ajutor, iar de când aveam eu şase sau şapte ani abia dacă mai ridică tonul la mama. (Precum am spus, astăzi este un om minunat). Totuşi, promisiunea pe care am făcut-o atunci în sinea mea a rămas neclintită.

Nu mi-am dorit niciodată să-mi placă sporturile, fiindcă tatălui meu îi plăceau sporturile, nu vroiam niciodată să fac ceva ce-i plăcea tatălui meu, fiindcă nu vroiam să am vreo legătură cu el. A durat mult timp până să ajung aici, dar acum sunt foarte apropiat de tatăl meu. Chiar dacă acum suntem apropiaţi, ceea ce s-a întâmplat în trecut a lăsat urmări care încă cer să fie rezolvate, dar o să ajungem noi şi acolo.

Părinţii mei au aflat despre mine cu totul întâmplător. Nu sunt genul care să ies în evidenţă, nici nu sunt efeminat, deci nici măcar nu bănuiau. Când am împlinit optsprezece ani, am cunoscut un tip de care credeam că m-am îndrăgostit. Părea să mă înţeleagă în toate privinţele. Când l-am cunoscut, mi-am zis că îl vroiam în viaţa mea pentru totdeauna. Vedeţi, la optsprezece ani deja îmi acceptasem „noul stil de viaţă”.

Am fost influenţat de alţi homosexuali, care m-au convins că m-am născut aşa, că nu era vina mea, că nu trebuia să mă învinovăţesc, că aşa mă făcuse Dumnezeu, deci nu trebuia să cred că Dumnezeu avea să Se supere dacă trăiam astfel, şi că nu trebuia decât să-mi găsesc un bărbat şi să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi. M-am înşelat atât de mult! Numele lui era Roger.

Mi-a scris o scrisoare de dragoste, pe care am pus-o în compartimentul pentru acte din camioneta mea. Într-o zi i-am împrumutat camioneta tatălui meu ca să transporte nişte mobilă, iar el a fost oprit de poliţie.

Fireşte, a deschis compartimentul şi a scos tot ce era acolo, căutând actul de înregistrare al maşinii şi asigurarea. A observat scrisoarea. Când a ajuns acasă, aşa cum cred că ar fi făcut orice părinte dornic să ştie ce se întâmplă în viaţa fiului său, a citit scrisoarea. Îngrozit, i-a spus mamei.

Mama m-a confruntat cu lacrimi în ochi. I-am mărturisit că eram bisexual şi am plâns împreună în camera ei timp de câteva ore. I-am spus că acesta eram eu şi că trebuia să mă accepte aşa cum eram. A făcut propriile ei cercetări şi a găsit o mulţime de informaţii privind opiniile unui bărbat pe nume Dr. Nicolosi. Pentru a scurta povestea, m-a convins că nu mă născusem aşa şi că mă puteam schimba. De fapt, mi-a spus că nu va accepta niciodată că o să fiu mereu homosexual.

La început mi-a fost greu, dar după o vreme am înţeles ce vroia să spună. După un timp, am studiat eu însumi problema şi am citit nişte cărţi, una dintre ele fiind preferata mea: You Don’t Have to Be Gay [Nu eşti obligat să fii homosexual] de Jeff Konrad. Această carte mi-a înlăturat practic toate îndoielile cu privire la posibilitatea de a mă schimba.

Ştiu că acum aş putea merge să discut orice pe acest subiect cu mama, iar ea m-ar susţine întru totul. Ceea ce mă ajută foarte mult. Deşi tatăl meu cunoaşte situaţia, nu s-a îndepărtat niciodată de mine şi nici nu m-a tratat altfel. Ceea ce înseamnă, de asemenea, foarte mult pentru mine.

Nu m-a abordat niciodată direct cu privire la problema mea, însă când stă de vorbă cu mine sau când îmi dă un sfat, pomeneşte de ea pe ocolite. De pildă, îmi spune că mă pot schimba în orice fel sau că pot fi oricine doresc eu să fiu. Iar aceasta este bine, dar ceea ce vreau de fapt să spun este că nu e bine să-ţi laşi fiul să se descurce singur. Întotdeauna asigură-te că-i dai de înţeles, într-un fel sau altul, că tu, ca părinte, crezi în continuare în el, deoarece credeţi-mă, ajută.

Credeam cândva că există doar homosexuali, heterosexuali şi bisexuali, că oricine spune că se poate schimba sau că s-ar putea schimba, se minte şi încearcă să reprime cine este cu adevărat ca să facă pe placul lumii. Această părere este ceea ce consider eu a fi cel mai dificil obstacol.

Ea este, de asemenea, şi cel mai controversat argument pe care cei care sunt împotriva foştilor homosexuali îl folosesc pentru a-i ataca pe cei care vor să se schimbe sau pe cei care vor să îi ajute pe cei care vor să se schimbe. Vedeţi, cei care sunt convinşi că s-au născut homosexuali şi că vor fi mereu homosexuali au adoptat ideea că nu se pot schimba; deja s-au acceptat aşa cum sunt şi, pur şi simplu, în mod constant, depun eforturi să se simtă confortabil. Oricine spune că schimbarea este posibilă atacă terenul pe care se simt ei confortabil, deoarece, în esenţă, afirmă că ei se înşeală.

Sunt de acord că dacă îţi reprimi sentimentele, o faci doar de dragul lumii, nu şi de dragul tău. Este atât de adevărat, dar se pierde din vedere imaginea de ansamblu. Iar imaginea de ansamblu nu este să-ţi reprimi sentimentele homosexuale, ci să scapi de ele. Ştiu că sună ridicol pentru cineva care este un homosexual activ, dar este posibil.

Toţi cei care doar îşi reprimă sentimentele nu s-au schimbat pe deplin. Ştii că te-ai schimbat pe deplin atunci când, cu adevărat, nu mai ai asemenea sentimente.

Acest lucru cere mult timp, dar se va întâmpla dacă perseverezi. Ştiu asta pentru că sunt aproape de ţintă. A trecut un an şi jumătate de când am pornit pe acest drum, dar ca să fiu sincer, am făcut sex cu un tip acum câteva luni.

În timp ce făceam sex, am constatat că toată „magia” dispăruse. Îmi tot spuneam că de îndată ce tipul termină, totul va lua sfârşit. Vroiam doar să se termine odată, pentru că nu mai simţeam nimic.

Prietenii care îmi cunosc situaţia mi-au zis că au observat o mare schimbare în modul meu de a privi viaţa. Acum pot să ies în oraş cu prietenii şi să vorbim despre fete fără să mă simt aiurea. Totuşi, un bărbat bine făcut încă mă atrage când dau prima oară cu ochii de el, dar numai atunci.

Nici nu mă mai gândesc cum ar fi în pat cu el, aşa cum făceam cândva. Mai am de lucru în direcţia asta, dar ştiu că am făcut progrese, iar dacă veţi lua taurul de coarne cum am făcut eu, şi voi veţi face progrese. Este nevoie de timp, dar este posibil. Sper că ce am scris vă va ajuta cât de cât şi îmi pare rău dacă m-am lungit prea mult.

[Jimmy, Gaydar. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]