de Craig Beickelman
Crescând în familia mea de origine am avut parte de neglijare, de incest emoţional cu mama mea şi de ani de zile de molestare sexuală din partea fratelui meu. Fiind nevoit să mă lupt cu aceste probleme şi să le înving, vă fac cunoscut ceea ce am învăţat.
Ca în multe alte probleme, un prim pas pe care trebuie să îl fac este să admit că acestea s-au întâmplat în viaţa mea şi să accept să primesc ajutor. Deşi mi-am amintit întotdeauna, în interiorul meu, că s-au întâmplat lucruri între mine şi fratele meu, am depus mari eforturi ca să uit. Era singurul mod în care ştiam să fac faţă confuziei şi interacţiunii mele permanente cu el. După ce i-am respins avansurile şi am pus capăt relaţiei noastre sexuale, m-a urât cu intensitate; iar adânc, în interiorul meu, am ştiut întotdeauna de ce. Nu am înţeles măsura incestului emoţional cu mama mea până nu am început drumul spre vindecare.
Eram în colegiu când realizarea a ceea ce s-a petrecut cu fratele meu a ieşit cu adevărat la suprafaţă şi m-a lovit cu o realitate dezolantă. Eram student în anul întâi şi ni se citeau statistici despre diferite combinaţii de incest, şi am gândit doar: „Sunt o statistică.” Cred că nu am avut niciodată cuvinte pentru a exprima ce se întâmplase în trecut. Din nefericire, aveau să treacă câţiva ani înainte să încep să caut ajutor. Cele mai multe victime nu realizează că abuzul este atât de vătămător şi că le afectează fiecare domeniu al vieţii. Eram un supravieţuitor şi a trebuit să clădesc o întreagă lume în care îi ajutam pe alţii, pentru a mă izola de posibilitatea de a mă afla în nevoie sau de a fi din nou slab. Supravieţuitorii abuzului tind adesea să minimalizeze ce li s-a întâmplat, pentru a face faţă şi a-şi continua viaţa. Eram ca un copac care fusese vătămat şi dezvoltasem propriul meu mod de a supravieţui în vătămare, dar întreaga mea viaţă era schimbată de vătămare şi de tacticile mele de supravieţuire.
Nu numai că îmi concentram viaţa pe ajutorarea altora, dar sufeream de atât de multă durere generalizată, încât am devenit dependent de orice amorţea durerea, ca aplauzele, munca, mâncarea, pornografia şi fantezia. A trebuit ca adicţiile să mă împingă să caut ajutor. Îmi petrecusem viaţa supravieţuind şi încercând să evit durerea. Ultimul lucru pe care eram dispus să îl fac era să mă confrunt cu durerea şi să recunosc toată confuzia din viaţa mea. Când lucrurile au devenit, în cele din urmă, de neschimbat, am decis să păşesc pe drumul căutării ajutorului.
A fost un lucru foarte înspăimântător pentru mine şi nu prea există opţiuni bune pentru aşa ceva. Am început prin a citi cărţi despre abuzul sexual, dar cele mai multe erau scrise pentru femei şi nu abordau multe dinamici specifice bărbaţilor. Printre cele mai importante lucruri cu care m-am confruntat au fost sentimentele. Puteam să vorbesc fără niciun efort despre fapte şi să explic ce mi se întâmplase, dar nu simţeam nimic. Amorţeala era un mecanism de a face faţă. Îmi era atât de teamă de durere şi de toată confuzia legată de ea, încât credeam că, dacă îmi îngăduiam să o simt şi să trec prin ea, zăgazul se va rupe şi voi trece neîncetat prin supărătoarea mea adicţie. În realitate, confruntarea cu sentimentele a fost cheia către vindecare. A trebuit să învăţ să accept durerea atunci când Domnul i-a îngăduit să iasă încet la suprafaţă, iar apoi să aduc durerea la Isus pentru vindecare. Mi-a fost de folos să văd durerea şi suferinţa Lui pe cruce şi să ştiu că El mă înţelegea. Am învăţat că durerea nu mă va ucide şi că Isus mă va ajuta să trec prin ea, îmi va aduce vindecare şi îmi va uşura durerea. A fost un proces lent, dar El m-a ajutat să dau drumul mijloacelor nesănătoase de apărare şi mi-a adus vindecare.
Toată viaţa am fost nevoit să ridic ziduri uriaşe în jurul meu pentru a mă proteja. Când am trecut prin anii de abuz, a trebuit să înţeleg ce se întâmpla în lumea mea. Graniţele normale şi componentele interne cu care suntem creaţi pentru protecţie erau toate făcute bucăţi. În interiorul meu totul îmi spunea că mama mă distrugea şi că ceva era greşit cu ceea ce îmi făcea fratele meu – dar pentru a înţelege situaţia în sine am decis că eu eram cel greşit, pentru că ei erau familia mea şi se presupune că trebuia să fiu în siguranţă cu ei. Am renunţat la toate graniţele naturale şi la indicatorii incluşi şi am rămas simţindu-mă gol şi vulnerabil. Am încercat să mă simt în siguranţă, construind graniţe artificiale, pentru a compensa ce am pierdut. Zidurile erau uriaşe şi groase şi a trebuit să-L las pe Isus să le dea jos cărămidă cu cărămidă.
De-a lungul procesului, amintirile au continuat să revină. Pentru mine a fost important să aşez amintirile în ordine cronologică şi să obţin indicii despre ce s-a petrecut şi despre cum au evoluat lucrurile. Am fost în stare să leg amintirile abuzului de amintiri ale altor evenimente care aveau loc în acelaşi timp, ca să pricep ce s-a întâmplat şi când. Abuzul aduce atâta confuzie, încât dacă reuşeşti să-l aşezi într-o anumită categorie, poate fi de ajutor. Amintirile vin în straturi şi uneori nu se clarifică până nu ai procesat unele straturi. Încă am amintiri şi sentimente care revin când şi când, dar am învăţat să nu fug de ele şi să nu le ascund sub preş. Confruntarea corectă cu amintirile şi cu sentimentele corespunzătoare lor îmi dă posibilitatea să nu fiu controlat de ele. Nu poţi schimba trecutul, dar trecutul nu trebuie să te controleze.
În timp ce procesul de vindecare continua, am început să percep relaţiile nesănătoase pe care le aveam cu alţii. Fiindcă eram obişnuit cu abuzul, am ajuns să am relaţii cu oameni abuzivi. Deşi astfel de relaţii nu-mi plăceau, erau confortabile într-un mod nesănătos. A trebuit să văd modul distructiv şi nesănătos de a mă raporta la alţii şi m-am pocăit de multe lucruri. A trebuit să-mi asum responsabilitatea pentru răspunsurile şi acţiunile mele. Falsa identitate pe care o construisem, pentru a ascunde ceea ce credeam eu că a fost distrus, a trebuit să-I fie încredinţată lui Isus. A existat o perioadă în procesul de vindecare când nu mai ştiam cine eram, dar în timp Isus şi suportul altora m-au ajutat să recunosc adevărata mea identitate. Să renunţi la relaţiile nesănătoase şi să îngădui oameni sănătoşi în viaţa ta poate fi foarte înspăimântător, fiindcă este ceva nou şi nefamiliar, dar este crucial pentru a progresa în vindecare.
Iertarea este şi ea un element cheie al vindecării. Neiertarea continuă să ne lege de oamenii care ne-au rănit şi menţine uşile deschise pentru tiparele distructive din viaţa noastră. Unele domenii ale vindecării nu au apărut până nu i-am iertat şi nu le-am dat drumul celor care mă abuzaseră şi mă răniseră. Ceea ce nu înseamnă că spunem că ce au făcut ei este în ordine, dar îi lăsăm în grija Tatălui ceresc, singurul Judecător adevărat.
În perioada cât am fost abuzat sexual am vrut să mor şi am învăţat să accept moartea. Acum trebuia să învăţ să accept viaţa. Să învăţ să trăiesc însemna şi că trebuia să învăţ să mă distrez şi să mă bucur de anumite lucruri. Să mă bucur de lucruri era ceva ce mă făcuse să intru în necaz înainte. Nevoia mă băgase, de asemenea, în necaz. Nimic nu părea sigur. Să realizez că era o nouă zi şi că nu mai eram copilaşul vulnerabil care avea să fie distrus, a fost nevoie de timp. Am fost victimizat pe când eram copil şi nu putusem face prea mult cu privire la asta, dar acum lucrurile se schimbaseră. Acum sunt adult şi nu mai sunt o victimă.
Mentalitatea victimei şi neajutorarea învăţată intră adânc în inima supravieţuitorilor şi pot să iasă la suprafaţă în anumite momente; este ceva obişnuit, fiindcă mulţi ani a fost un mod de viaţă. Cheia este să-I permitem lui Isus să ne arate asta, să continuăm să-I predăm modul nostru zdrobit de a face lucrurile şi să primim suport şi încurajare pentru a merge înainte. Este important să ai în viaţa ta oameni care să nu minimalizeze cele prin care treci, dar care să îţi ofere, de asemenea, o perspectivă sinceră şi să te provoace să mergi înainte. Temerile iraţionale şi anxietatea sunt laturi obişnuite ale vieţii pentru supravieţuitorii abuzului. Am învăţat că nu suntem în siguranţă şi că nu putem avea încredere în oameni. Am fost nevoit să mă confrunt cu convingerile mele, să primesc ajutor ca să văd zdrobite temerile şi anxietatea şi să merg mai departe.
Aceia dintre noi care am fost victime ale abuzului sexual în trecut trebuie să învăţăm că sexul nu este egal cu intimitatea. În timpul abuzului, singura intimitate din viaţa mea era de natură sexuală, aşa că în minte le-am legat cele două împreună. Pentru mine, dorinţa de a fi atins şi aproape de alţii însemna dorinţa de sex. Este o concepţie greşită obişnuită, care trebuie identificată ca falsă şi vindecată. De multe ori, atingerea şi apropierea normală vor părea murdare şi sexuale, dar învăţarea adevărului despre ce este bun şi sănătos va pava drumul către plinătate.
Multe efecte ale abuzului sunt comportamente învăţate în încercarea de a înţelege o lume nebună, confuză. Comportamentul învăţat poate fi dezvăţat. Este nevoie de timp, de răbdare şi de suportul altora. Amintiţi-vă că vindecarea este un proces. Cheia este să nu te panichezi când apare provocarea, ci să-I îngădui Domnului să continue vindecarea în relaţiile tale suportive.
Am avut un drum lung şi dificil de parcurs, dar Domnul m-a ajutat să dau drumul zidurilor pe care le ridicasem datorită zdrobirii mele şi să-L văd pe El ca zidul protecţiei mele. Învăţ să mă conectez cu oamenii şi să mă maturizez în relaţii. Sunt membru al unei biserici mari şi învăţ să funcţionez ca o parte valoroasă a Trupului. Viaţa nu mai este o cursă de rezistenţă. Învăţ să trăiesc momentul şi să trăiesc viaţa deplin în fiecare zi. Nu mai trăiesc cu norul negru al abuzului deasupra capului. Nu pot schimba trecutul şi ce s-a întâmplat, dar cu ajutorul Domnului, el nu mai trebuie să-mi controleze viitorul. Acum pot să privesc înainte cu speranţă la ceea ce are pregătit Domnul pentru mine.
[Craig Beickelman, Recovery from Sexual Abuse – A Life Transformed. Copyright © 2011 Craig Beickelman. Tradus şi publicat cu permisiune. Craig a absolvit sesiunea Living Waters din anul 2003 la Reconciliation Ministries. Este slujitor creştin licenţiat şi a slujit ca pastor în campusul Universităţii Western Michigan şi ca profesor şi consilier pastoral la Teen Challenge în Arizona. Pe lângă coordonarea programului Living Waters la Reconciliation Ministries, Craig a condus şi grupul de suport pentru bărbaţi Walking Free.]
Clic aici pentru o altă mărturie a lui Craig Beickelman!
