de Nancy & Tye Gamey

Tye Gamey

Ea ştia înainte de a se căsători cu el că el se lupta cu homosexualitatea. Credea că-l putea ajuta să treacă peste aceasta. El credea că o căsătorie era biletul lui pentru o vindecare rapidă.

Nancy: Tye şi cu mine ne-am întâlnit prin biserică. Totul a început când mi-am rupt piciorul la o ieşire pentru tinerii adulţi din Central Manitoba. Tye cunoştea zona, astfel încât a făcut parte din anturajul care m-a escortat la spital pentru a mi se pune gips. Era diferit de alţi bărbaţi. Tye era interesat de mine ca persoană, nu de trupul meu, şi mă simţeam respectată. Am început să-l iubesc pe acest bărbat care era atât de vorbăreţ, interesat, impulsiv şi nervos.

Tye: Prima oară când am observat-o pe Nancy a fost când a venit la o întâlnire a studenţilor de la colegiu interesaţi de carieră, care a avut loc în apartamentul meu într-o seară târziu, îmbrăcată fiind într-o haină mare de blană pe care o cumpărase de la un magazin second hand. M-am gândit: „Este o persoană pe care mi-ar plăcea să o cunosc.” Aveam o relaţie la distanţă pe cale de a se destrăma cu o fată din Alberta. Eram frustrat de colegul meu de cameră. Nancy a devenit confidenta mea şi o inimă ascultătoare pentru durerea mea relaţională.

Nancy: Când am petrecut mai mult timp împreună şi am început să mă îndrăgostesc, a devenit evident că Tye nu simţea aceiaşi fiori. Vorbea despre plecarea în India într-o altă lucrare misionară şi eram foarte conştientă că nu făceam parte din planurile lui. În cele din urmă, am hotărât că trebuia să fiu directă ca să înţeleagă mesajul. Între timp ajunsesem foarte apropiaţi. „Mi-ar plăcea să merg în India cu tine, dar nu voi merge ca fată necăsătorită.” Dintr-odată, a înţeles.

Tye: Descoperirea că Nancy vroia să ne căsătorim a fost un şoc total. Am luat-o mai uşor cu planurile pentru India. Am fost emoţionat de perspectiva căsătoriei, ceva ce-mi dorisem întotdeauna. Cu toate acestea, trebuia depăşit un obstacol. Eram hotărât ca cea cu care aveam să mă căsătoresc să ştie despre lupta mea cu homosexualitatea. Trebuia să găsesc o cale să-i spun lui Nancy, înainte ca relaţia să meargă prea departe. Am avut nevoie de câteva săptămâni pentru a-mi face curaj să vorbesc cu ea.

Nancy: Mă întrebam de ce îi lua atâta timp lui Tye să ducă până la capăt discuţia noastră despre căsătorie. Când, în cele din urmă, mi-a spus despre lupta lui, am fost surprinsă, dar nu şocată. Informaţia nu a schimbat ce simţeam pentru el. Am fost onorată că mi-a încredinţat secretul lui. Am fost plină de speranţă pentru relaţia noastră. Conform valorilor mele personale şi credinţei mele, credeam că trăirea sentimentelor homosexuale nu se afla în intenţia lui Dumnezeu. Prin urmare, am tras corect concluzia că trebuia să existe o cale de scăpare, deşi am fost foarte naivă cu privire la modalitatea în care avea să se întâmple şi cu privire la impactul pe care urma să îl aibă asupra relaţiei noastre. Am presupus, în mod incorect, că o căsătorie îi va da soluţia sexuală de care avea nevoie pentru a deveni heterosexual şi că eu puteam fi cea care să-l ajute să depăşească problema.

Tye: Nu ştiam de câte informaţii despre homosexualitate avea nevoie Nancy. Ce nu ştia ea era că aveam încă întâlniri sexuale ocazionale. De fiecare dată, îmi spuneam că va fi pentru ultima oară. Credeam că o căsătorie va reprezenta vindecarea rapidă pentru luptele mele sexuale. Chiar înainte de nunta noastră, care a avut loc pe 28 decembrie 1981, pentru o clipă am fost copleşit de temeri. „Sper că pot face asta”, m-am gândit, deloc încrezător. Apoi mi-am scos gândul din minte şi am mers înainte.

Nancy: Pe când mă îndreptam spre altar, îmi tremurau genunchii. Credeam că voi leşina. „Sper că iau hotărârea corectă căsătorindu-mă cu Tye. Este prea târziu să mă răzgândesc acum.” Stomacul îmi era încordat. „Dacă oamenii ar şti ce fac, ar crede că sunt nebună.” Dar eram îndrăgostită.

Tye: La trei luni după ce ne-am căsătorit am avut o cădere sexuală şi am ştiut că trebuia să îi spun lui Nancy. Când i-am spus, a fost devastată. „Este prea mult pentru mine să rezolv această problemă. Nu pot vorbi despre asta”, a fost răspunsul ei. Eram rănit. Ea era femeia cu care trebuia să împărtăşesc totul şi nu îmi era alături când aveam nevoie de sprijin. Lucrurile s-au schimbat între noi şi am devenit tăcuţi cu privire la subiectul homosexualităţii.

Nancy: Am simţit că stomacul îmi era sfâşiat în bucăţi şi că eram pe cale de a-mi pierde minţile. De-abia mă puteam concentra asupra muncii mele. Toată viaţa fusesem învăţată că, dacă trăiam o viaţă creştină biruitoare, nu trebuia să am probleme. Din cauză că el a fost necredincios, m-am gândit că ceva nu era în regulă cu mine. Nu eram o soţie destul de bună ca să-l ţin credincios din punct de vedere sexual. Aveam nevoie de Tye ca să depăşesc problema. Aveam nevoie ca Tye să-mi fie credincios, pentru a mă simţi o persoană completă. Durerea a fost atât de copleşitoare, încât am ajuns să o neg, spunându-mi că, dacă încercam mai mult, mă rugam mai mult şi mă încredeam mai mult în Dumnezeu, totul va fi în ordine. În următorii cinci ani, care au inclus o perioadă de trei ani de misiune peste hotare, m-am convins că lucrurile mergeau mai bine şi am căutat semne în Tye care să-mi arate că se vindeca. Din exterior păream cuplul perfect. Din interior, situaţia mă consuma. Eram încordată şi uneori credeam că voi înnebuni. Mă enervam brusc şi, în adâncul meu, deşi nu eram conştientă de asta, nu aveam încredere în Tye.

Tye: Nu aveam încotro să fug cu lupta mea. Acum eram cu adevărat singur. Nici măcar Nancy nu vroia să mă asculte. Pe câmpul de misiune continuam să am întâlniri ocazionale. De fiecare dată, juram că nu se va mai întâmpla niciodată. Nancy avea motive să nu aibă încredere în mine, dar nu ştiam unde să merg pentru ajutor. Mă simţeam prins în capcană. Când ne-am întors în Canada, am făcut pregătiri să plecăm peste hotare pentru o slujbă mai stabilă. Aceasta ne-a dus în campusul Colegiului Biblic pentru antrenament suplimentar, unde consilierea era disponibilă. Pe vremea aceea, Nancy era foarte afectată emoţional şi a insistat să mergem la consiliere. În perioada de consiliere, în toamna anului 1986, adevărul despre cei cinci ani anteriori a ieşit la iveală.

Nancy: Am început să mă confrunt cu adevărul despre activităţile lui sexuale din ultimii cinci ani ai căsătoriei noastre. Am început, de asemenea, să-mi separ identitatea de lupta lui. Am înţeles că, indiferent cât de bună soţie aş fi fost, nu-l puteam opri pe Tye să se ducă la o întâlnire sexuală. A fost dificil pentru mine, fiindcă o mare parte din identitatea şi respectul meu de sine venise din ideea că puteam să-l iubesc destul pe Tye pentru a-l ajuta. În decursul următorilor trei ani, m-am maturizat destul din punct de vedere personal pentru a înfrunta posibilitatea infidelităţii continue şi repercursiunile acesteia şi am înţeles că puteam trăi cu lucruri precum respingerea, ruşinea, stigmatul păcatului sexual, eşecul unei căsătorii destrămate.

Tye: Am învăţat că rădăcinile comportamentului meu sexual incontrolabil se aflau în abuzul sexual şi în influenţa tovarăşilor de aceeaşi vârstă, ele având ca rezultat limite personale nedefinite şi o stimă de sine scăzută. Nu am ştiut niciodată cum să umplu goliciunea relaţională cu bărbaţii, altfel decât prin sex. Trebuia să învăţ să depăşesc barierele intimităţii cu bărbaţii şi să-mi împlinesc nevoile emoţionale cu persoane de acelaşi sex în mod sănătos. A trebuit să învăţ să clădesc prietenii cu bărbaţi heterosexuali, ceva foarte înspăimântător pentru mine. Căderile sexuale au devenit mai puţin frecvente, mai controlate. Cu trecerea timpului, am ajuns să cred că şase luni de sobrietate sexuală erau chiar o realizare, cea mai bună la care puteam spera. Prin consiliere, Nancy a devenit mai cinstită cu privire la căderile mele sexuale. Într-o zi, după ce i-am împărtăşit lui Nancy că mai avusesem o cădere sexuală, răspunsul ei a fost diferit. Nu a plâns ca de obicei. I-am spus că părea să nu îi pese. A răspuns: „Dacă nu mi-ar păsa, nu m-ar durea atât de tare. Doar că nu ştiu cât mai pot îndura.” Am fost uimit. Deodată, am înţeles că îmi puteam pierde soţia şi copiii. Negarea a luat sfârşit. Am realizat că de mine depindea. Trebuia să-mi fac partea. Şase luni nu era destul de bine. A fost începutul unei lungi perioade de abţinere.

Nancy: Era în iunie 1990. Şedeam pe pajiştea campusului universităţii în frumosul San Antonio, Texas. Lângă noi dormea în cărucior copilaşul nostru de cinci săptămâni. Eram la prima noastră conferinţă Exodus, copleşiţi şi încântaţi. Am simţit că Dumnezeu ne chema să începem o misiune pentru cei care se luptă cu homosexualitatea în Winnipeg şi Manitoba. Conferinţa, visam eu, ne va da ultimul impuls de care aveam nevoie. Eram mişcaţi de onestitatea şi transparenţa cu care atât de mulţi îşi împărtăşeau viaţa personală şi luptele. O atmosferă de mulţumire şi veneraţie pentru harul lui Dumnezeu plutea peste oameni atât de zdrobiţi sexual.

Tye: Cu două săptămâni înainte de conferinţă am avut o cădere sexuală. Am simţit imediat o remuşcare intensă şi ştiam că trebuia să le spun celor doi bărbaţi din biserică înaintea cărora eram răspunzător. Nancy, de asemenea, trebuia să ştie, dar am aşteptat până ce aveam să fim la conferinţă. În ziua a doua, cu multă teamă de respingere, m-am aşezat lângă ea şi i-am spus ce s-a întâmplat. În acea clipă ştiam că o puteam pierde, dar ştiam, de asemenea, că trebuia să înfrunt adevărul răspunsului ei, oricare ar fi fost el. Să o privesc drept în faţă era parte a consecinţei relaţionale a acţiunilor mele. Era un loc unde Nancy putea găsi ajutor ca să facă faţă informaţiei. Să nu-i spun însemna că nu aveam să ştiu niciodată dacă ar alege să fie cu mine dacă ar şti totul despre mine.

Nancy: Când mi-a spus, am amorţit. Mintea mi se învârtea în cap. Chiar mi se întâmpla cu adevărat asta? Unde era Dumnezeu? Mă înşelasem crezând că El ne condusese la această misiune? Mă înşelasem gândind că Dumnezeu vroia să rămân în căsnicia mea şi să fac ca lucrurile să meargă? În zilele următoare am atins punctul cel mai de jos în care m-am aflat vreodată în căsnicie. Cu toate acestea, în viaţa personală ajunsesem în punctul în care nu mai eram atât de disperată emoţional încât să am nevoie să funcţioneze căsătoria noastră pentru a mă simţi bine cu privire la mine însămi ca şi creştină. Crescusem în propria-mi identitate, astfel încât nu mai eram atât de absorbită de Tye şi de căsătoria mea cu el. I-am spus lui Dumnezeu: „Nu ştiu ce mai vrei de la mine. Sunt confuză, mă simt ca o proastă fiindcă am rămas, am visat la misiune, mă simt ca şi cum totul a fost planul meu. Dacă vrei să-l părăsesc, o voi face. Nu ştiu cum mă voi descurca cu trei copii mici, dar dacă asta vrei să fac, ştiu că Tu îmi vei fi de ajuns. Dacă vrei să rămân, va trebui să mă ajuţi, fiindcă nu mai am nimic de dat. Arată-mi clar ce vrei să fac, pentru că nu mai am încredere în mine însămi că înţeleg îndrumarea Ta.”

Tye: Restul săptămânii a fost un haos. Prin călăuzirea mai multor oameni, care ne-au ajutat să facem faţă durerii în acea săptămână, Nancy a hotărât să rămână cu mine. Cu toate acestea, amândoi ştiam că, dacă era să mergem mai departe, era nevoie ca lucrurile să se schimbe.

Nancy: Anul următor a fost un alt an de reconstruire; o lungă perioadă de celibat, în care au ieşit la suprafaţă mai multe probleme legate de abuzul sexual, au ieşit la lumină noi tipare în relaţia noastră sexuală, a avut loc o aprofundare mai mare a comunicării şi am învăţat o nouă definiţie a intimităţii. Ştiu că numai relaţia mea cu Dumnezeu mi-a dat voinţa să continui căsnicia mea şi să-l iert pe Tye. Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aş da cele prin care am trecut pentru nimic în lume. Am învăţat lucruri despre mine însămi şi despre Dumnezeu pe care nu le-aş fi putut învăţa altfel. Relaţia mea cu Tye este mai profundă şi mai cinstită decât mi-aş fi putut imagina vreodată că poate fi o căsătorie. Sunt convinsă că Dumnezeu ne-a adus împreună şi că are pentru noi ceva ce nu ar fi putut face niciodată dacă am fi fost separaţi.

Tye: Nu sunt mândru de istoria mea, dar ea este o dovadă a bunătăţii, harului şi abilităţii copleşitoare a lui Dumnezeu de a vindeca şi schimba o viaţă. Nancy şi cu mine ne luptăm cu slăbiciunile inerente din personalităţile noastre individuale şi din relaţia noastră. Cu toate acestea, săptămâna conferinţei Exodus din San Antonio a fost hotărâtoare pentru noi. Deşi mă mai lupt cu pofta uneori, atunci când sunt obosit sau stresat, trec săptămâni când nici măcar nu am gânduri homosexuale şi nu trec prin ispite. Sunt îndrăgostit de Nancy şi sunt atras sexual de ea. Aceasta mă vindecă.

Dumnezeu foloseşte speranţa şi vindecarea pe care le-am găsit, pentru a le da altora prin povestea noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru consilierul nostru creştin, care a crezut că schimbarea este posibilă, pentru biserica noastră şi pentru prietenii care ne sprijină, şi pentru Exodus şi misiunea lor specializată.

[Nancy & Tye Gamey, Rewriting the Fantasy of an Ideal Marriage. Copyright © Nancy & Tye Gamey. Tradus şi publicat cu permisiune. În iunie 1993, Nancy & Tye au fondat misiunea New Direction for Life Ministries din Winnipeg, pentru a echipa biserica şi a sluji celor zdrobiţi sexual. În 2008, misiunea a devenit Living Waters Canada Central, avându-l pe Tye ca Director. Pentru o înregistrare video cu Tye, clic aici.]