Probleme umane, soluţii divine (4)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • Un cititor ni se confesează: „Pace! Sunt un bărbat de treizeci de ani, cred în Dumnezeu şi merg într-o biserică creştină evanghelică, dar nu sunt botezat încă. Simt că nu pot face acest lucru atâta timp cât viaţa mea e în păcat. Sunt atras de bărbaţi, am avut şi relaţii cu bărbaţi. Nu m-am mai întâlnit cu un bărbat de aproximativ un an, însă gândurile mele uneori nu sunt tocmai curate şi aş vrea să scap de ele, dar simt că nu pot. Aş putea primi ajutor din partea voastră? Domnul să vă răsplătească!”
UN CREŞTIN

Se pare că ai fost prins într-unul din laţurile Diavolului. Nu te descuraja, căci nu eşti nici primul şi, din păcate, nici ultimul. Ai treizeci de ani, „vârsta perfectă”, cum o numeşte lumea. Îmi doresc să fie şi în cazul tău la fel, perfectă, dar perfectă pentru a pune început bun în viaţa ta. Un nou început, în care să laşi tot ce a fost greşit în urmă şi să devii un om nou în Cristos.

După cum probabil ştii, Dumnezeu nu e contabil şi nu stă cu lista în mână să bifeze ce păcate ai mai făcut în ultimele două zile, patru ore şi douăzeci şi nouă de minute. Diavolul face aceasta şi se pricepe de minune când vine vorba să ţi le arunce în faţă. Domnul nostru ne-a oferit iertarea pentru toate păcatele noastre, dacă Îl acceptăm pe Fiul Lui ca Mântuitor.

Atracţia faţă de persoane de acelaşi sex este o patimă mizeră care cuprinde, se pare, din ce în ce mai mulţi tineri, însă trebuie ştiut că şi pentru ea există iertare şi vindecare. Totul este să îţi doreşti cu toată fiinţa ta să ieşi din capcana „mişelului”.

Faptul că nu te-ai mai întâlnit cu nimeni de un an este un lucru excelent. Deci se poate şi fără. Mergi înainte cu încredere! Renunţă la orice te leagă de fostele greşeli şi păşeşte pe calea sfinţeniei! Deschide Biblia zilnic, stăruie în rugăciune către Cristos şi roagă-L să îţi ia povara de pe umeri şi să îţi dea o inimă nouă. Nu am auzit pe nimeni care să fi fost refuzat de El.

Gândurile murdare îţi vor mai crea bătăi de cap, dar nu te lăsa pradă lor. Evită-le! Atacă-le cu versete din Cuvântul Domnului! Vrăjmaşul nu suportă adevărul, deci trăieşte, gândeşte şi acţionează numai în adevăr! Ocupă-ţi mintea şi timpul cu lucruri frumoase, curate şi înălţătoare spiritual.

Rupe orice are iz de homosexualitate din viaţa ta şi focalizează-ţi atenţia spre Dumnezeu, iar El te va scoate din groapa în care ai căzut. Crede în El şi nu vei fi dezamăgit!

  • Un evanghelic ne dezvăluie gândurile sale: „Pace! Trec printr-o perioadă foarte grea. Mă împovărează ideea că simt atracţie pentru cei de acelaşi sex cu mine. Mă autosatisfac de pe la zece ani şi de atunci încontinuu aproape. Cu pornografia am început de mai multă vreme, iar cu cea homosexuală de vreo şapte sau opt ani. Sunt căsătorit, am patru copiii şi tot sunt dependent de pornografie homosexuală şi autosatisfacere. Am discutat cu soţia mea, ea ştie de la început, dar nu mă prea ajută. Nu simte ce simt eu. Şi nu am găsit niciun bărbat capabil cu care să vorbesc şi care să mă ajute. Când m-am întors la Dumnezeu, a fost o perioadă în care nu am mai făcut aceste lucruri, dar apoi au revenit. Iar perioade de biruinţă, şi apoi iar robie. Nu ştiu ce să mai fac, m-am săturat de toate. Aş vrea să fiu liber cu adevărat! Mă puteţi ajuta cu ceva? Mulţumesc pentru sprijinul acordat!”
UN CREŞTIN

Înţeleg cât de greu îţi este să scapi de autosatisfacere şi de pornografie, căci şi eu m-am confruntat cu ele o lungă perioadă de timp.

În primul rând, trebuie să ştii că nu eşti singurul care s-a autosatisfăcut de la o vârstă mică. Şi eu, şi alţii am fost în aceeaşi situaţie. Fără a încerca să găsim o scuză, trebuie să fim conştienţi de lumea în care trăim (una cât se poate de murdară, în privinţa sexualităţii) şi să admitem că avem nevoie să luăm măsuri, astfel încât să nu ne facem părtaşi la mizeria în care ne-am scăldat şi noi, la un moment dat. Aşadar, nu eşti singurul, dar poţi scăpa de problemă dacă îţi doreşti cu adevărat.

Ca să renunţi la autosatisfacere, ai nevoie urgentă să eviţi tot ceea ce înseamnă pornografie (imagine, videoclip, film) şi chiar texte cu substrat sexual. E greu, dar se poate. Ţine cont că tot ceea ce îţi trimite mintea la sex ilicit (ieşit din sfera normalului, adică din afara căsniciei) este o capcană care, mai devreme sau mai târziu, te prinde.

Începutul e greu. Va trebui să tai de pe listă: reviste (chiar şi ziare gen Libertatea, Click!, Cancan şi alte tabloide), videoclipuri şi filme pornografice de pe calculator, poze şi să îţi restricţionezi accesul la site-urile XXX. Repet, dacă vrei cu adevărat să renunţi, o vei face.

Apoi va trebui să îţi deprinzi obiceiul de a nu căuta astfel de lucruri. Practic, va trebui să renunţi la tot ceea ce ai urmărit şi făcut greşit până acum. Va fi o luptă, căci Diavolul e diavol şi nu se lasă cu una, cu două. Însă, dacă ai încredere în Dumnezeu, vei reuşi. Eu am reuşit. Am câţiva ani de când nu m-am mai autosatisfăcut şi nici nu am mai vizionat nimic pornografic. Deci sunt dovada vie că se poate.

Poate te întrebi ce am făcut exact. M-am rugat zilnic la Dumnezeu să mă ajute să termin cu aceste probleme, care mă distrugeau lent, dar sigur (fapt pe care aproape niciodată nu ţi-l spune nimeni, ci te lasă să crezi că autosatisfacerea şi pornografia sunt normale pentru un bărbat – nimic mai fals!). Apoi, de fiecare dată când mă tenta să mă uit la ceva, plecam afară şi îmi găseam diverse activităţi care să mă obosească şi să-mi taie „cheful”. Mi-am setat Google pe filtrul „Căutare sigură strictă”, mi-am creat filtre în mail cu toate cuvintele obscene, pentru a evita să primesc mesaje indecente, am aruncat toate materialele pornografice şi am şters tot ce aveam pe calculator şi, cel mai important, am început să studiez Biblia. De acolo am primit toată puterea şi determinarea necesară pentru a lăsa în urmă tot ce era greşit şi a începe o viaţă nouă, curată.

După un an de zile, mi-am dat seama cât pierdusem din cauza autosatisfacerii şi pornografiei şi cât aveam de câştigat după renunţarea la ele. Le-am schimbat pe cunoaşterea lui Dumnezeu, iar târgul acesta mi-a adus liniştea interioară de care aveam nevoie, obrazul curat în faţa oricui (autosatisfacerea şi pornografia te umilesc şi te izolează, chiar dacă nu îţi dai seama) şi, mai presus de toate, un viitor promiţător.

Crezi că totul s-a petrecut peste noapte? Nu! Au fost luni de zile în care o perioadă mă puteam abţine, apoi mai cedam. Dar nu m-am lăsat până nu am luat o decizie fermă. După fiecare rateu, încercam mai mult să mă opresc şi mai mult, şi mai mult şi tot aşa, până când dintr-o lună de abstinenţă s-au făcut două, şi apoi trei, şi apoi patru şi, la un moment dat, am putut spune cu fericire maximă: „Am reuşit! Slavă Domnului!”

Ispite şi pofte vei avea probabil toată viaţa. Şi eu (încă mai) am. După cum ţi-am scris mai sus, trăim într-o lume puternic schimonosită din punct de vedere sexual. Peste tot sunt imagini cu femei dezbrăcate şi chiar bărbaţi dezbrăcaţi, însă este alegerea ta dacă te uiţi la ele sau nu. Eu ştiu doar atât, din proprie experienţă: ce bagi în tine, aceea vei scoate (într-o formă sau alta). Dacă îţi vei hrăni sufletul cu Sfânta Scriptură şi vei face o pasiune din a privi la lucrurile măreţe create de Dumnezeu pentru noi, atunci vei cunoaşte şi vei oferi la rândul tău toate bunătăţile Lui. Dacă te vei hrăni cu pornografie şi îţi vei învăţa corpul la desfrâu, atunci vei culege roadele stricate şi le vei răspândi în jurul tău.

E o luptă aprigă pe care trebuie să o duci şi nu o va face nimeni pentru tine. Aş fi vrut să existe o soluţie simplă, o schemă minune care să ne scape în doi timpi şi trei mişcări. Din păcate, e doar o iluzie. Dar realitatea este că se poate ieşi din treaba asta, dar trebuie să fii cu adevărat motivat.

Şi atunci se pune întrebarea: vrei să fii vindecat? Căci, crezi sau nu, autosatisfacerea şi pornografia sunt nişte deviaţii de la normalitate (nişte boli), iar pe termen lung provoacă probleme majore, atât la nivel mental, cât şi fizic. Ori cred că nu ne dorim aşa ceva, nu? (Ascultă-l cu atenţie pe Virgiliu Gheorghe şi dă-ţi seama la ce ne expunem când cedăm tentaţiei: Fața nevăzută a homosexualității.

Dacă vrei să te vindeci şi să ieşi din acest cerc închis, trebuie să fii motivat. Fără motivaţie, în viaţă nu facem nimic. Iar tu ai motivaţii serioase: eşti căsătorit şi ai patru copii. Sunt sigur că eşti mândru şi Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ce ai. În cazul acesta, ce mai cauţi în afara binecuvântărilor pe care El ţi le-a dat cu mână largă? Nu îţi sunt suficiente pentru a fi împlinit?

Dacă ai o căsnicie fericită cu soţia ta şi ea îşi îndeplineşte datoria faţă de tine ca bărbat, de ce ai căuta altceva? (Oricum ireal, căci ce vezi în pornografie este un fals. Totul este umflat şi dus la un nivel nefiresc, anormal, lucruri care nu se întâmplă în realitate.) Dacă relaţia ta sexuală cu soţia nu este una care să te împlinească, atunci vorbeşte cu ea, spune-i ce îţi doreşti, ce te mulţumeşte, învaţ-o să te bucure şi bucur-o şi tu pe ea! (Desigur, vorbim de bucuria firească şi binecuvântată de Dumnezeu a sexualităţii.) Nu încerca să suplineşti o lipsă de acasă cu o umplutură ieftină şi ruginită din exterior! Nu uita că atât pornografia, cât şi autosatisfacerea sunt lucruri care schimonosesc frumuseţea, normalitatea, bucuria reală pe care Dumnezeu ne-a oferit-o pentru trup. E timpul să reconsideri valoarea reală a ceea ce ai deja, faţă de minciuna crasă pe care o vezi dincolo.

Eşti un om foarte binecuvântat. Ai o soţie şi patru copii. Trăieşte pentru ei, fii motivat pentru ei. Împreună cu ei, tu eşti o biserică, eşti imaginea lui Cristos în lume. Cum crezi că poţi fi fericit dacă aduci în interiorul familiei tale ceva murdar, ceva care roade, care strică, ceva care e străin de împlinire? Trebuie să renunţi la tot ce nu se încadrează în imaginea lui Dumnezeu din voi.

Drept urmare, trebuie să decizi cu fermitate maximă: de astăzi, lupt până la durere (frustrarea de a nu primi ce vrei poate duce la un tumult interior serios, dar nu te descuraja şi nu ceda. Orice moment în care spui „nu” va fi un moment în care Dumnezeu te va răsplăti cu un mare „da” când vei cere ceva măreţ de la El), pentru a mă debarasa de autosatisfacere şi pornografie. Voi arunca şi voi şterge tot ceea ce mă leagă de aceste practici şi mă voi dedica 100% vieţii de familie. Mă voi bucura deplin de sexualitatea mea cu soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu şi voi fi un tată-model pentru copiii mei.

Renunţarea la păcat (indiferent care ar fi el) ţine de voinţă, apoi de Dumnezeu, apoi de perseverenţă. Trebuie să vrei, să ceri ajutorul Lui şi să continui să lupţi. Întotdeauna să priveşti la ceea ce ai, nu la ceea ce îţi spune lumea că îţi lipseşte. Nu uita că, dincolo de Dumnezeu, totul este denaturat. Nu degeaba ne spune: „Nu vă asemănaţi fiilor veacului acestuia!” El ştie urmările asemănării cu lumea (minciuni şi suferinţe greu de îndurat) şi nu vrea să ne vadă în momentul „e prea târziu”.

Ţie nu îţi lipsesc bucuria sau împlinirea. Tu doar le cauţi unde nu sunt. Întoarce-te în familia ta cu adevărat şi aruncă‑te cu totul în bucuria familiei tale, căci Dumnezeu te va ajuta întotdeauna să biruieşti în orice luptă, atâta timp cât Îi ceri ajutorul şi trăieşti ascultându-L. Mesajul Lui pentru tine este: „Bucură-te de mărgăritarele pe care ţi le-am oferit şi nu le căuta în mocirla lumii!”

Mă rog Domnului Iisus Cristos să te ajute să faci alegerea corectă şi să te lupţi până vei spune şi tu ca mine: „Am reuşit, Slavă Domnului!”

ABEL

Drag prieten, am citit mărturia dumneavoastră. Nu sunt încă pregătit să fac o lucrare cu astfel de oameni, din rândul cărora am făcut şi eu parte, dar cred că Domnul vrea să scriu.

Slavă Domnului! Problema ta a fost rezolvată de Mielul Înjunghiat pe Dealul din Golgota! Mărire Lui! Sângele lui Isus are putere. În Numele lui Isus Cristos îţi scriu. Ridică-te în Numele lui Isus!

Da, ştiu prin ce treci, şi eu am trecut pe aici. Este dureros, da. Dar priveşte, Cineva e acolo sus. Plânge pentru tine. Îi pasă de tine. A murit pentru tine. Iar acum Cel Rău are în plan să te ducă în iad, dar poţi să scapi! Aşa cum Isus m-a eliberat pe mine, te poate elibera şi pe tine, pentru că e atotputernic.

Doar prin harul Domnului pot să dau aceste sfaturi. Sunt extrem de recunoscător Domnului că mă ţine lângă El! Dacă El nu ar fi cu mine, viaţa mea ar fi un haos, un chin, m-aş îndrepta spre iad 100%. Ce scop am să scriu aceste rânduri? Să vă asigur că există putere în Numele lui Isus! Prin rugăciune. Încercaţi! El va stă la dispoziţie.

  1. Pocăiţi-vă în fiecare zi, recunoscându-vă înaintea Domnului tendinţele păcătoase. Vedeţi-vă ticăloşia. Recunoaşteţi că nu aveţi merite înaintea Domnului. Trăiţi zilnic cu gândul: Doamne, ce mai e neregulă în viaţa mea?
  2. Rugaţi-vă cât de mult puteţi, folosind expresiile: „în Numele lui Isus”, „sângele lui Isus are putere” pe drum, la şcoală, la serviciu, cântaţi!
  3. Nu permiteţi cel mai mic gând murdar, nici cea mai mică privire neîngăduită. Aduceţi imediat greşeala înaintea Domnului, dacă se întâmplă.
  4. Priviţi persoanele doar în ochi, fără să vă uitaţi la restul corpului.
  5. Gândiţi-vă că tot ce vă atrage e doar ţărână care într‑o zi va putrezi, şi voi la fel.
  6. Frecventaţi cât de des puteţi serile de rugăciune ale unei biserici evanghelice.
  7. Ţineţi-vă ziua ocupată cu lucruri bune.
  8. Purtaţi-vă dur cu trupul vostru. Nu acordaţi atenţie fără motiv trupului, ci doar în scop de igienă, iar aceasta să se facă repede şi în rugăciune.
  9. Nu staţi fără scopuri întemeiate pe aparatele electronice, televizor, iar filmele evitaţi-le cu seriozitate. Cel Rău lucrează prin filme ca să cădeţi. O să vedeţi cât e de important şi acest punct.
  10. Citiţi Biblia zilnic şi acordaţi-i autoritate 100%, luaţi pe cuvânt şi nu interpretaţi.

Secrete:

  1. Dacă veţi birui lupta cu lenea în rugăciune, atunci veţi birui şi ispita când va veni.
  2. Învăţaţi-vă să vă încredeţi în Domnul! Cei ce se încred în Domnul nu vor fi daţi de ruşine.
  3. Dacă nu vă plecaţi genunchii dimineaţa, să nu vă miraţi dacă mai târziu îi veţi pleca înaintea păcatului.

Fiţi treaz! Diavolul pândeşte. Nu vă jucaţi cu focul! O singură dată te joci şi e capital, o singură privire şi e haos. Gândiţi-vă că Isus, Domnul nostru drag, chiar Se întristează. Urâţi păcatul cu toată ura, dar iubiţi păcătosul cu dragostea lui Dumnezeu.

„Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! … Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:15-16, 18)

Puneţi-vă acum în genunchi şi rugaţi-vă!! Strigaţi-L! Deşi vă aude, strigaţi-L! Declaraţi-I că viaţa dumneavoastră e a Lui, că nu sunteţi al dumneavoastră. Vă iubeşte, aşteaptă să vă redea libertatea. În Numele lui Isus, cereţi eliberarea! Nu vă grăbiţi la rugăciune, strigaţi către Domnul din toată inima. Cel Rău va fugi.

Apoi reînnoiţi-vă întreaga viaţă de credinţă, nu vă mulţumiţi cu o pocăinţă modernă de genul: merge şi aşa, şi aşa. Stăruiţi în rugăciune! Treziţi-vă noaptea şi imploraţi-L pe Domnul.

„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:1-2)

Mă rog pentru dumneavoastră! Un sărman păcătos, dar salvat şi iertat prin Domnul meu, care locuieşte în mine: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Glorie Lui în veci! Fiţi binecuvântat!

ADELIN

Răspunsul pe care l-ai primit de la Abel este exact ceea ce ai nevoie.

Şi eu am fost în situaţia ta şi Dumnezeu m-a ajutat, prin puterea Lui nemărginită, să fiu eliberat. Am patruzeci şi opt de ani, sunt căsătorit, am copii şi mi-am permis să cochetez cu lucrurile acestea. În prezent „mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire”, ca nu cumva să mă întorc de unde am plecat.

Ai un mare avantaj că ai scris pe Contra Curentului pentru ajutor. Deşi fac parte dintr-o biserică evanghelică şi ştiam de acest site, l-am ocolit fiindcă am crezut că sunt la fel ca cei din biserica mea, despre care credeam că sunt în stare să mă împuşte pentru ce eram.

După ce Dumnezeu m-a ajutat să nu mai gândesc aşa despre fraţii mei, m-am uitat pe Contra Curentului şi îmi pare rău că nu am folosit mai devreme materialele de aici pentru însănătoşirea mea.

Trebuie să ştii că pentru Diavolul poţi fi o victimă de lux şi el e în stare să îţi dea cele mai puternice lovituri, ca să te despartă de Dumnezeu pentru totdeauna şi să te compromită în faţa familiei tale, a bisericii şi a oamenilor.

Trebuie să te gândeşti la copiii tăi, să fii un exemplu bun pentru ei, să vadă ceea ce trebuie la tine deoarece, chiar dacă crezi că nu i-ai influenţat negativ până acum, ei au avut de suferit. Petrece mai mult timp cu copiii tăi, implică-te cât mai mult în familia ta, umple-ţi timpul cu lucruri folositoare, ca să nu dai prilej Celui Rău. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea dragoste pentru soţia ta şi împlineşte-ţi cât poţi de bine toate atribuţiile pe care le ai ca soţ şi tată.

Mă rog pentru tine ca să simţi bucuria eliberării şi, împreună cu ceilalţi păcătoşi salvaţi prin jertfa măreaţă a Domnului Isus, să avem şi noi parte cu El în cer!

Pentru redacţie: Vă datorez foarte, foarte, foarte mult! Vă mulţumesc!

  • Un alt cititor ne mărturiseşte: „Am o problemă mare prin care trec şi nu reuşesc să ies singur din ea. Cum să ies din lanţul vicios în care am intrat? De felul meu sunt o persoană foarte sensibilă, iar la vârsta de cincisprezece ani am simţit ceva ciudat faţă de cei de acelaşi sex. Iniţial am crezut să e ceva trecător şi aşa am zis până astăzi, când îmi este frică să nu fie prea târziu. Din fericire, nu am avut parte de experienţe homosexuale, îmi plac bărbaţii trupeşte, doar atât. Nu am prietenă, deşi printre prietenii mei, foarte puţini, nici pe o mână nu-i pot număra, sunt doar fete. Cred în Dumnezeu, sunt sigur că există în fiecare moment printre noi. Am încercat de nenumărate ori să mă rog Lui pentru problema mea, dar în zadar. Cu toate acestea, cred că doar El mă poate scoate din asta, împreună cu cineva care să mă ajute. Poate nu am destulă voinţă sau nu am ajutor. Vă mulţumesc şi vă rog să îmi daţi un sfat despre ce pot face să lupt cu acest păcat.”
UN CREŞTIN

E bine că ne-ai scris şi te-ai confesat. Aşa începe drumul spre vindecare, prin a scoate din sufletul tău ce e murdar şi prin a mărturisi că ai făcut un lucru greşit. Întotdeauna recunoaşterea problemei precedă rezolvarea ei.

E firesc să nu ai rezultate prea mari când te lupţi cu un lucru extrem de serios, cum este o patimă sexuală. Însă ele vor apărea în timp.

Din proprie experienţă îţi pot spune că nu te joci şi nu manipulezi cu una cu două latura sexuală a organismului. Eu am luptat ani de zile să scap de autosatisfacere, care nu e foarte diferită de homosexualitate, deoarece nu îţi satisfaci pornirile cu o persoană (fie ea şi de acelaşi sex), ci o faci singur (cu propria ta persoană). Lupta e la fel de grea, căci tensiunea sexuală e aceeaşi. Doar ţinta e alta.

În primele luni de când m-am angajat în lupta aceasta, am avut recăderi. La fel gândeam şi eu: „Ce rost are? Nu am prea multe rezultate. Tot o fac din nou…” Însă am continuat să mă rog la Dumnezeu şi să continui să mă lupt şi să spun un „nu” hotărât de fiecare dată când eram ispitit şi, după un an de zile am început să capăt un oarecare control asupra gândurilor mele, asupra acţiunilor mele şi asupra corpului meu.

Ca să ajung la a fi eliberat din robia sexuală, a trebuit să mă rog zilnic la Dumnezeu să mă ajute El Însuşi să scap, să citesc Biblia, să elimin absolut tot ce mi-ar fi putut murdări mintea şi ar fi constituit sursă de ispită (reviste, site-uri, videoclipuri, poze etc.) şi să-mi setez atenţia către lucrurile mari ale vieţii: ajutorarea aproapelui. Am învăţat să mă gândesc la cei din jurul meu şi la nevoile lor. Astfel, nu am mai fost eu în centrul atenţiei, deci nu mai contau problemele mele.

Cheia spre orice vindecare este, în mod paradoxal, renunţarea la tine (la a te privi ca „cel mai…” în toate). Te vindeci cel mai bine când îi vindeci pe alţii. Când ajuţi pe cineva în orice problemă ar avea, îl vindeci (eliberezi) pe acel cineva de acea povară. Dumnezeu vede şi lucrează şi El la vindecarea (eliberarea) ta.

Cu cât continui mai mult, cu atât vindecarea ta va înflori mai repede. Totul e să vrei şi să te rogi zilnic, să menţii legătura cu Dumnezeu, căci El singur te poate vindeca de orice boală, de orice dependenţă, de orice problemă pe care ai putea-o avea.

Ispitele sunt şi nu vor dispărea. Dacă ai crezut asta, te-ai înşelat. Ele întotdeauna vor fi, căci aşa este lumea în care trăim şi în care domneşte Diavolul. El nu doarme şi nu are odihnă, ci caută să facă rău non-stop şi să doboare pe oricine. Şi eu mă mai confrunt cu ispite, dar rezist. Ca să nu îţi mai creeze probleme, trebuie să te adânceşti puternic în Cuvântul lui Dumnezeu – în Biblie. Acolo vei găsi puterea să dobori orice fel de mizerie aruncată în mintea ta de Cel Rău, pentru a te face să te întorci la greşelile trecutului.

Cu multă rugăciune şi cu multe fapte bune, nu doar că vei spori în credinţă şi vei fi plăcut lui Dumnezeu, dar te vei vindeca şi vei fi un om nou. Trebuie doar să crezi şi să duci lupta cea bună zilnic. Domnul să fie cu tine!

  • O cititoare fidelă a site-ului nostru ne scrie că în urmă cu câţiva ani a cunoscut un bărbat care i-a atras atenţia şi cu care a vrut să se cunoască mai bine. Deşi a aflat că este homosexual, ea doreşte să aibă o relaţie cu el, dar nu ştie cum să îl abordeze, căci bărbatul pare a fi retras, probabil din cauza vieţii lui sexuale. El pare să-i lase cale liberă către inima lui, fapt ce o determină pe cititoarea noastră să îşi facă speranţe. Problema e că nu ştie cum să procedeze pentru a-l apropia sau dacă el este pregătit să renunţe la viaţa homosexuală pentru o relaţie normală. Ambii sunt evanghelici.
UN CREŞTIN

Părerea mea este să nu te avânţi prea tare în relaţia cu el. Trebuie să fii foarte precaută şi să nu îţi faci mari iluzii, în sensul în care o relaţie cu o femeie nu este întotdeauna calea spre ieşirea din homosexualitate pentru un bărbat.

Spun aceasta pentru că, de cele mai multe ori, bărbaţii homosexuali au o lipsă de masculinitate pe care caută să o împlinească. Nevoia este una normală, nu este ceva în neregulă, însă modul în care ei încearcă să umple acel gol este greşit.

O relaţie proastă sau inexistentă cu tatăl poate determina un băiat să se simtă inferior, feminin, lipsit de siguranţă, de încredere de sine, de masculinitate, de capacitatea de a domina, de a fi cap. Dacă omul nu are o relaţie reală cu Dumnezeu, este posibil să devieze. Şi de aici relaţiile homosexuale cu alţi bărbaţi.

Îţi spun să fii foarte atentă pentru că, deşi la prima vedere un bărbat (trecut prin homosexualitate) care iese cu o femeie e un lucru mirific, în realitate este posibil să fie doar o iluzie trecătoare. Ştii de ce spun asta? Am un prieten foarte bun care mi-a mărturisit, în urmă cu ceva timp, că a avut experienţe homosexuale. După ce am trecut de şocul iniţial, am reuşit să îl ascult povestind despre unele situaţii. După o îndelungă discuţie, în care i-am prezentat direcţia în care se îndreaptă şi ce îl va aştepta dacă nu renunţă la stilul său de viaţă şi la alegerile greşite, a ajuns la concluzia că e timpul să se schimbe. A promis că nu se va întoarce la homosexualitate.

După câţiva ani de zile în care am vorbit doar la telefon şi ne-am revăzut ocazional la o cafea sau un vin (ca între băieţi), am ajuns să lucrăm în acelaşi loc. Am observat schimbări: modul în care mergea era uşor schimbat, vocea lui era categoric mai masculină (îl invidiam!), la fel şi limbajul (poate prea masculin, dacă înţelegi unde vreau să ajung.). Însă ceva mi-a atras atenţia în mod neplăcut. Toate femeile tinere de acolo mă întrebau la ce oră vine, unde este etc. Ar fi trebuit să fiu invidios, nu? Ei bine, am fost puţin la început, dar ceva nu îmi mirosea a bine. Până am observat relaţia lui cu acele fete. Se îmbrăţişa foarte sensibil şi mămos cu ele şi ele cu el, un lucru pe care un bărbat nu îl face cu o femeie, nici cu cea iubită. Oricât de mult ai iubi-o pe femeia ta, nu te porţi cu ea – prin gesturi intime – aşa cum te porţi cu mama sau cu o prietenă foarte apropiată. Bărbaţii au o doză de masculinitate unică în ei, indiferent cât de tandri, sensibili şi feminini ar fi din naştere sau în urma copilăriei. Au acel ceva de „bărbat incontestabil” în ei. Nu vreau să îţi spun ce, că nu deconspir niciunei femei „armele şi forţele noastre” de cuceritori. Nu ar fi masculin să fac asta, nu de alta!

Din păcate, prietenul meu nu avea acel „masculin incontestabil” în el. Dimpotrivă, l-am privit ca pe o fetiţă îmbrăcată în haine bărbăteşti, dovedind afecţiune celei mai bune prietene, cu care iese la mall sau în oraş la o bârfă.

În plus, am făcut eu un comentariu la adresa unei colege, despre care spuneam unei fete că e foarte frumoasă, iar ea (una dintre fetele „moarte” după prietenul meu) a spus că şi ei îi plac femeile. Pe moment am luat-o ca pe o glumă. Ulterior, mi-am ridicat mari semne de întrebare. Oare nu era în tandreţuri cu omul acela doar pentru că amândoi erau homosexuali şi era firesc să se susţină reciproc? Temă de gândire…

Nu pot spune cu mâna pe suflet că s-a întors la homosexualitate, pentru că nu l-am întrebat. Am considerat că nu era cazul. Însă aceasta am văzut din limbajul trupului. Să mă ierte Dumnezeu, nu vreau să îl judec deoarece ţin la el, este un om foarte bun, însă ca bărbat mai are mult de lucrat.

Din acest motiv te rog să fii foarte atentă, căci nu tot ce zboară se mănâncă, iar patima homosexualităţii, la fel ca altele care te aduc la pământ din punct de vedere al dependenţei, nu e un lucru uşor de vindecat.

Dacă ai vedea ce poate face homosexualitatea din om, chiar şi doar din punct de vedere psihic, verbal, comportamental (fără să includem sexul ca act fizic), ai rămâne stupefiată, aşa cum am rămas eu când am citit nişte mesaje scrise pe internet de homosexuali.

Trei nopţi la rând m-am rugat lui Dumnezeu să-mi şteargă din memorie acele rânduri citite, care îmi veneau năvală în minte din cauza puterii de depravare a cuvintelor folosite. Diavolul nu doarme şi când prinde un suflet amărât, care nu ştie în ce intră, nu se lasă până nu-l aduce în cel mai josnic stadiu posibil. La fel face şi cu cei care observă fenomenul. Încearcă să-i ademenească prin curiozitate şi prin gânduri murdare şi întrebări ce nu trebuie puse.

Repet, dacă simţi ceva pentru acest bărbat şi crezi că ai putea avea o relaţie cu el, gândeşte-te foarte bine înainte şi urmăreşte-l îndelung. El trebuie să fie vindecat de homosexualitate înainte de a avea o relaţie cu o femeie. Altfel, cred că diferenţa dintre tine şi o unealtă sexuală pentru satisfăcut „alte pofte” va fi aproape nulă pentru el.

Pentru a fi vindecat, el trebuie să-şi acopere acel gol de masculinitate cu relaţii normale, prieteneşti, frăţeşti, creştine cu alţi bărbaţi. Trebuie să fie integrat în masculinitate, nu masculinitatea trebuie să-l completeze pe el, înţelegi ideea?

Un singur Prieten poate face aceasta pentru alt prieten: Iisus Cristos. El a luat toate bolile asupra Lui şi a promis vindecare pentru orice. Ştim că puterea rugăciunii este foarte mare, chiar dacă uneori răspunsul vine mult mai târziu decât ne aşteptăm. Trebuie să ai credinţă şi răbdare, şi tu şi el. Reabilitarea şi reintegrarea lui în masculinitate se vor produce cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fără aceasta, mă îndoiesc că va deveni heterosexual. Cel mult va poza în unul şi va încerca să ducă o viaţă aparent normală, dar în realitate duplicitară (aşa cum fac mulţi). Dumnezeu să vă ajute!

  • O tânără evanghelică ne scrie că s-a îndrăgostit de un bărbat homosexual, tot evanghelic, fără să ştie la început de viaţa lui sexuală ascunsă. Într-un final a aflat, iar bărbatul i-a mărturisit că îi place de ea, că îşi doreşte să se schimbe şi să se însoare cândva cu ea. Femeia a suferit deoarece, în ciuda faptului că mergeau împreună la biserică şi erau tandri unul cu celălalt, bărbatul ducea o viaţă paralelă. Odată cu căderile în homosexualitate din ce în ce mai dese, prietenul ei a început să o respingă. Şi uite aşa, prietena noastră s-a trezit în situaţia de a-şi vedea iluziile năruite. A rămas cu o povară pe suflet şi cu credinţa că poate, într-o zi, prietenul ei se va vindeca şi vor avea un viitor împreună.
UN CREŞTIN

Este trist că treci printr-o astfel de experienţă dureroasă. Îmi pare rău că lucrurile au evoluat aşa, însă nu dispera.

Prietenul tău trebuie să ia o decizie, una finală, în funcţie de care viaţa va evolua pentru voi sau va involua pentru el. Singurătatea nu cred că este o soluţie bună, cel puţin din punct de vedere social. Omul când este singur şi nu este nimeni în preajma lui, este o ţintă clară pentru Diavol, care abia aşteaptă să îi nutrească gânduri negre, murdare, minciuni perfide care să-l facă să creadă că este sau că vrea ceva greşit. Însă este drept, singurătatea are importanţa ei pentru un om care este singur cu Dumnezeu. Singur faţă de oameni, dar în prezenţa şi în trăirea cu Dumnezeu.

Prietenul tău are nevoie să pună mâna pe Biblie şi să citească, să se roage din ce în ce mai mult la Dumnezeu şi să creadă în puterea Lui de transformare. Nimeni care apelează la Dumnezeu pentru o transformare în bine nu va fi refuzat! Însă este nevoie de credinţă şi de dorinţă.

Homosexualitatea, după cum probabil că ştii, este un păcat grav. Este „o urâciune” înaintea lui Dumnezeu, unul dintre păcatele pentru care cei prinşi în el au fost exterminaţi şi încă într-un mod evident: prin foc.

Vestea bună este că, prin Iisus Cristos, Dumnezeu nu mai are mânia aprinsă, ci are harul disponibil pentru orice păcătos, indiferent cât de josnic ar fi. Drept urmare, prietenul tău se află sub harul lui Dumnezeu şi ar trebui să fie foarte conştient de aceasta. Iar Iisus Cristos a spus că tot ce vom cere în Numele Lui ni se va da. Iată, soluţia este la îndemână: să Îi ceară lui Dumnezeu să îl vindece, în Numele Fiului Său.

Dumnezeu este bun şi este şi drept. Bunătatea Lui aşteaptă doar o chemare, iar dreptatea Lui ne spune că El nu minte, deci promisiunile Lui sunt sfinte, nu sunt doar vorbe de duh.

Încă un lucru: există, de multe ori, credinţa că din homosexualitate nu ai cum să ieşi, că te marchează cumva, că aceasta devii. Este o minciună crasă, bine pusă la punct de Diavol. Nu există nimic care să înrobească definitiv pe om, decât cu acceptul lui! Iisus a spus clar: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:27) Iată adevărul: Dumnezeu poate să restaureze orice, poate să mântuiască pe oricine şi iubeşte pe toată lumea „atât de mult încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan 3:16) Prietenul tău trebuie doar să vrea să fie transformat şi să creadă în Dumnezeu!

Spune-i lucrurile acestea, trimite-i acest mesaj şi fii alături de el! Unde sunt doi, este şi Cristos alături. Harul Domnului Iisus să fie cu voi!

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *