de Bob Davies & Lori Rentzel

Bob Davies

Pentru un creştin care iese din homosexualitate sau lesbianism, problema homosexuală poate să pară ca un arbore sequoia: enormă, evidentă, de neschimbat, de nezdruncinat. Dar, la fel ca sistemul de rădăcini de sub pădurea de sequoia şi homosexualitatea are rădăcini. Sunt multe lucruri „subterane” care alimentează identitatea homosexuală şi o menţin cu tărie. Acest articol trece în revistă câteva dintre problemele de bază.

Nu credem că homosexualitatea este înnăscută la origine. Ne bazăm convingerile pe învăţătura Bibliei despre homosexualitate, susţinută de lipsa de dovezi ştiinţifice concludente pentru o astfel de teorie.

Chiar dacă tendinţele homosexuale ar fi o trăsătură moştenită, nu am interpreta-o ca pe o aprobare a implicării homosexuale sau lesbiene. Multe studii au indicat că tendinţele spre alcoolism sau depresie sunt moştenite. Dar nu adoptăm alcoolismul sau depresia ca „stiluri de viaţă alternative acceptabile”. Încercăm mai degrabă să-i ajutăm pe cei care suferă din cauza tendinţelor respective să găsească vindecare şi recuperare.

În timp ce respingem perspectiva că homosexualitatea este determinată genetic, recunoaştem că circumstanţele şi presiunile care modelează un bărbat sau o femeie pentru a ajunge, în cele din urmă, la concluzia: „Sunt homosexual” sau „Sunt lesbiană”, pot fi prezente în fiecare stadiu al creşterii şi dezvoltării unui individ. Să ne uităm la ce se întâmplă în fiecare dintre aceste stadii: pruncie şi copilărie timpurie, anii de şcoală, anii pubertăţii şi ai adolescenţei şi începutul anilor de maturitate.

Sesame Street [emisiune educativă pentru preşcolari, n. trad.] şi identitatea sexuală

De îndată ce vedem, auzim şi simţim – la naştere sau chiar în pântecele mamei – începem să absorbim informaţii despre cine suntem. Cu mult înainte de a ne articula sentimentele sau chiar înainte de a avea o gândire organizată, simţim pacea, căldura, confortul, dragostea. Putem, de asemenea, detecta tulburarea, tensiunea, mânia şi teama. În timp ce evenimentele din anii de început nu ne „determină” să devenim lesbiene sau homosexuali, ele pot să pregătească terenul pentru ca mai târziu în viaţă să apară probleme.

Ideal, în primul an sau în primii doi ani din viaţa unui copil, se dezvoltă o legătură profundă, sigură, de dragoste cu mama, care conduce la un sens sănătos al identităţii personale. Psihologul Erik Eriksen numeşte aceasta dezvoltarea „încrederii de bază”. Cu un sens solid al identităţii şi cu încrederea că nevoile sale de dragoste şi de îngrijire vor fi împlinite, un copil are o bază bună pentru creşterea şi dezvoltarea viitoare.

Când această bază este distrusă, copilul este vulnerabil la tot felul de probleme. În funcţie de temperamentul copilului, aceasta se poate exprima prin retragere, apatie şi pasivitate sau prin agresivitate intensă şi emoţie necontrolată. Copiii care nu ajung la un „sens al existenţei” cresc simţind o goliciune sau o prăpastie interioară, o „anxietate a separării”. Ea se poate manifesta mai târziu în viaţă, printr-un impuls copleşitor de a se conecta şi de a-şi găsi identitatea în altă persoană.

În timp ce un colaps în legătura cu mama afectează profund atât băieţeii cât şi fetiţele, identitatea sexuală pare să fie modelată mai evident de întreruperea legăturii cu părintele de acelaşi sex, fetiţelor lipsindu-le un ataşament intim faţă de mamă, băieţii simţindu-se detaşaţi şi înstrăinaţi de tată.

Mulţi oameni experimentează o anumită măsură de respingere în primii ani. Dar când un băieţel eşuează în a se conecta cu tatăl lui sau când o fetiţă nu ajunge la o relaţie apropiată cu mama ei, se pune baza pentru viitoarele probleme ale identităţii sexuale.

Temperamentul înnăscut joacă şi el un rol important. Băieţii care se nasc cu o natură sensibilă, intuitivă, artistică, sunt mai vulnerabili la distorsiunile din relaţia cu tatăl. De fapt, dacă un băieţel ca acesta va avea parte de respingere şi ridiculizare din partea tatălui, este aproape sigur că mai târziu va avea probleme cu identitatea sexuală. Totuşi, dacă „deficitul de dragoste” este împlinit de un bunic, de un tată vitreg sau de un frate semnificativ mai mare, efectele negative pot fi minimizate.

Temperamentul înnăscut şi constituţia trupului afectează şi dezvoltarea timpurie a fetelor. Deseori, oamenii se aşteaptă ca fetiţa lor să fie maleabilă, dulce şi supusă. Dar unele fetiţe ies din pântecele mamei ţipând, lovind şi arătând ca şi cum ar fi gata să se antreneze pentru heptatlon. Dacă bebeluşul Olympia are o mamă şi un tată care sunt şi ei agresivi şi atletici sau cărora cel puţin le plac aceste caracteristici, ea va deveni probabil o femeie heterosexuală puternică, încrezătoare în sine.

Dar uneori mama se va lupta să accepte o fată agresivă, activă, iar fetiţa va simţi ambivalenţa mamei. Simţindu-se rănită şi respinsă, fata se poate ulterior detaşa de mama ei, rupându-se chiar de sursa dragostei de care are nevoie pentru a-şi dezvolta identitatea feminină. În schimb, rămâne cu un deficit de dragoste faţă de persoanele de acelaşi sex, care o face să fie vulnerabilă faţă de o viitoare implicare lesbiană.

Anii de şcoală elementară

În anii de şcoală, căminul şi familia joacă încă un rol puternic în modelarea identităţii, dar acesta este timpul când forţele puternice ale presiunii băieţilor de vârsta lor încep să intre în acţiune. Dacă „tiparul” identităţii sexuale este turnat în anii de grădiniţă, anii de şcoală sunt perioada când tiparul începe să fie umplut cu ciment ud.

Un băieţel deja înstrăinat de tatăl lui, probabil că primeşte acum acelaşi tratament din partea colegilor, odată cu o etichetare răutăcioasă şi jigniri: „Ralph este _____” („fetiţă”, „poponar”, „muiere” etc.).

Decât să înfrunte umilinţa de care va avea sigur parte în echipele sportive, Ralph şi alţii ca el de multe ori dezvoltă mai degrabă interese solitare: cititul, desenatul, muzica, computerele, televiziunea. Ei pot să cultive prietenii cu fetele, învăţând să sară coarda, oferindu-se să se joace cu păpuşile. Sau fac echipă cu alţi băieţi timizi şi retraşi ca ei înşişi şi chiar încep o anumită experimentare sexuală.

Pentru fete, anii de şcoală aduc adesea evenimente puternice, care contribuie la implicarea lesbiană de mai târziu. În primele clase, o fată „băieţoi” nu este probabil să aibă parte de ironie şi respingere din partea altor fete. Dar cultura noastră orientată sexual îi împinge pe copii la pubertatea prematură. Până în clasa a doua sau a treia, fetele sunt deja preocupate să fie drăguţe, populare, să aibă hainele potrivite şi să chicotească despre prieteni. (De fapt, multe dintre acestea sunt deja pe drum la grădiniţă.) Fata care nu împărtăşeşte aceste interese, care preferă cu adevărat sporturile, luptele zgomotoase şi camaraderia cu băieţii, probabil că va începe să se simtă deconectată de alte fete.

Abuzul sexual

În timp ce dinamica familiei, temperamentul şi presiunea băieţilor de vârsta lor modelează puternic identitatea sexuală a unei persoane, singurul factor care o împinge cel mai puternic pe o fată înspre identitatea lesbiană este molestarea sexuală, incestul sau violul. Incestul (pe care îl definim ca pe contactul sexual cu un membru de familie, cu o rudă sau cu un îngrijitor) este cea mai obişnuită şi mai dăunătoare formă a abuzului sexual. De obicei, autorul este bărbat – un tată, un tată vitreg, un unchi sau un frate mai mare – deşi şi femeile pot să abuzeze. Incestul cauzează o devastare incredibilă, deoarece copila este trădată şi violată chiar de oamenii în care ar trebui să aibă încredere că vor avea grijă de ea şi o vor proteja. Adesea, copila molestată va gândi: trebuie că sunt o persoană oribilă dacă mi se întâmplă aşa ceva! Abuzatorul poate ameninţa să rănească sau chiar să omoare copilul, dacă divulgă „secretul nostru”.

Incapabil să se confrunte cu trauma unor astfel de evenimente, copilul poate să minimizeze abuzul sau chiar să-l reprime complet. Volumul extraordinar de furie, rănire şi indignare se retrage în subteran, apărând mai târziu într-o varietate de alegeri, una dintre ele putând fi, pentru femeie, o respingere totală a bărbaţilor şi o întoarcere exclusivă către femei, pentru a primi dragoste şi afirmare.

Şcoala generală şi liceul

Cei mai mulţi oameni cu un trecut lesbian sau homosexual se simt „diferiţi” sau sunt chiar etichetaţi „homo” de la o vârstă timpurie. Dar întreaga semnificaţie a etichetelor loveşte, de obicei, în timpul anilor de şcoală generală, când încep să se ridice primele valuri puternice de atracţie sexuală – şi se dovedesc a se ridica în direcţia greşită.

Deşi cultura noastră este în mod superficial mai tolerantă cu homosexualitatea decât a fost odată, cei mai mulţi copii de liceu nu vor să fie homosexuali. Cei mai mulţi adolescenţi care descoperă atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex le reprimă, le ignoră şi speră că vor dispărea. Chiar şi cei care au relaţii homosexuale se împotrivesc acceptării etichetei de „homosexual”. Unii au întâlniri cu sexul opus, în speranţa de a‑şi înăbuşi sentimentele homosexuale.

(Mulţi băieţi şi fete experimentează homosexualitatea în şcoala generală şi în liceu. Nu înseamnă, în niciun caz, că vor fi homosexuali şi, de obicei, sentimentele lor de atracţie sexuală au orientare heterosexuală.)

Colegiul şi după colegiu

Ultimul pas în dezvoltarea identităţii lesbiene sau homosexuale vine de obicei în deceniul de după liceu, când avem înainte tot felul de opţiuni. Departe de influenţele restrictive ale părinţilor şi oamenilor cu care am crescut, mulţi dintre noi folosesc anii de după liceu pentru a „încerca orice”, în căutarea direcţiei şi identităţii în viaţă.

Pentru tinerii adulţi, mersul la colegiu sau implicarea în piaţa muncii deschid o varietate de drumuri pentru autoexprimare. Dacă o femeie are înclinaţie spre sentimentele lesbiene, acum este timpul când probabil „o va face”. Alte femei se opresc chiar înainte de implicarea fizică, dar formează relaţii apropiate şi exclusive, nepotrivite, cu alte femei, care sunt numite „dependenţe emoţionale”.

Camerele de cămin la colegiu, grupurile feministe, locurile sportive pentru femei, departamentul de teatru, misiunile creştine din campusurile studenţeşti şi altele – femeile cu care am vorbit şi-au găsit prima iubită în toate aceste locuri. Şi, în ciuda regulilor militare, serviciile armatei par să ofere un cadru natural pentru „a ieşi la iveală” în stilul de viaţă lesbian.

Pentru cei mai mulţi bărbaţi, cea mai mare decizie, după ce au absolvit liceul, este dacă „să se descopere” şi să se identifice deschis ca homosexuali sau să menţină o imagine heterosexuală, în timp ce „acţionează” în secret (fiind implicaţi în comportamentul homosexual), sau încearcă să suprime complet sentimentele homosexuale.

Sunt multe moduri în care bărbaţii şi femeile iau decizia: „Sunt homosexual” sau „Sunt lesbiană.” Presiunile din partea culturii noastre, din partea oamenilor pe care îi întâlnim şi a vulnerabilităţilor noastre interioare, converg spre a ne îndrepta către această declaraţie.

[Roots of Homosexuality. Extras din Coming Out of Homosexuality de Bob Davies & Lori Rentzel. Copyright © 1993 Bob Davies & Lori Rentzel. Tradus şi publicat cu permisiunea InterVarsity Press, P.O. Box 1400, Downers Grove, IL 60515, SUA, www.ivpress.com.]