O mărturie: Andrew

de Andrew V.

Scriu ca răspuns pentru cel care v-a scris că i-ar plăcea să audă veşti de la foştii delincvenţi sexuali care au ieşit din închisoare şi care a fost curios ce mai fac ei. Sunt doi ani de când am ieşit din închisoare. Zicala: „O zi rea în afara închisorii tot este mai bună decât o zi bună în închisoare”, chiar este adevărată! Am avut parte de momente dure, ca găsirea unui serviciu şi a unei locuinţe, dar în cele din urmă totul s-a rezolvat.

Mai mult, faptul că în fiecare zi mă trezesc în apartamentul meu propriu, fără un coleg de celulă, şi că am libertatea de a merge la congelator şi de a mânca orice vreau, oricând, este o binecuvântare care nu se poate compara cu nimic. Fiecare zi pe care o petrec aici şi nu în închisoare este o bucurie. Şi mai bine, am fost binecuvântat cu comunitatea unei noi biserici, care m-a acceptat în ciuda faptelor mele în trecut. Cred că ceea ce lucrează în favoarea mea este onestitatea mea. Și merită.

Când ieşi din închisoare şi găseşti o comunitate a bisericii din care ţi-ar plăcea să faci parte, cel mai bun sfat pe care ţi-l pot oferi este să ai o discuţie cu pastorul despre trecutul tău. Din două motive. Primul, dacă cineva descoperă cine eşti, conform înregistrărilor oficiale, s-ar putea îngrijora cu privire la motivele tale de a te afla în biserică, dacă nu eşti sincer de la început. Al doilea, cum poate să te ajute pastorul în problemele tale dacă nu ştie care sunt? Dacă după ce îi spui despre trecutul tău, nu simţi că te vei potrivi în biserică, găseşte una nouă. Nu vrei să fii într-o biserică unde nu te simţi acceptat.

Îţi ofer speranţă. Vreau să-ţi spun că există viaţă după închisoare şi că este o viaţă bună. Nu va fi întotdeauna uşor. Există dezavantaje, ca discriminarea la angajare, în special la slujbele cu salarii mari. Cât despre locuinţă, am fost binecuvântat să găsesc un proprietar care totuşi mi-a închiriat, chiar şi când i-am spus că am fost eliberat condiţionat şi pentru ce anume. Am făcut asta fiindcă a vrut să verifice istoria creditelor mele şi ştiam că nu voi trece la examen, deci pur şi simplu am riscat, am fost sincer cu el şi a meritat!

Decizia mea de a avea o relaţie cu Dumnezeu are un mare rol în a-mi asigura fericire şi pace într-un noian de legi ilogice, de restricţii pentru eliberarea condiţionată şi într-o comunitate în general greşit informată. Nu am avut parte de atacuri personale, verbale sau fizice, sau asupra proprietăţii mele din cauză că sunt delincvent înregistrat. Nici nu cunosc pe nimeni care să fi trecut prin aşa ceva.

Tot ce facem se amplifică în viaţă. Dacă eşti interesat să duci un stil de viaţă lipsit de delincvenţă sexuală, vei fi răsplătit pentru asta. Pentru a rămâne liber de delincvenţa sexuală, este nevoie să rămâi vigilent la ciclurile delincvenţei tale sexuale şi la intervenţiile asupra lor. Dacă rămânem vigilenţi şi, de asemenea, nu dorim să comitem din nou delicte sexuale, există o posibilitate excelentă de a nu le mai comite.

[Andrew V., A Testimony. Into the Light, May-June 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *