de Dr. Paul Cameron

Dr. Paul Cameron, Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Activiştii homosexuali pretind că s-au „născut aşa” şi deci nu-şi pot schimba dorinţele sau nu pot pune capăt activităţilor lor. Dar există numeroase cazuri documentate în care homosexualii s-au schimbat. Institutul Masters-Johnson a raportat că: „Un bărbat de 25 de ani a avut prima experienţă sexuală la vârsta de 13 ani. Aceasta a fost aranjată de mama lui lesbiană cu un bărbat homosexual mai în vârstă. După acel episod, imaginaţia şi experienţa lui sexuală interpersonală au fost exclusiv homosexuale… Bărbatul era motivat să ajungă la un stil de viaţă heterosexual fiindcă era sincer întristat de dezaprobarea publică a homosexualităţii şi datorită singurătăţii lui personale. [După tratament el] a fost urmărit timp de 3 ani şi jumătate. Interacţiunea lui sexuală era exclusiv heterosexuală. Ieşise din comunitatea homosexuală şi îşi schimbase… stilul de viaţă.”^[1]

• A fost orientarea acestui bărbat determinată biologic?
• Dacă da, cum a fost fixată iniţial – înspre heterosexualitate sau homosexualitate?
• Şi dacă a fost fixată iniţial, cum de a fost capabil să se schimbe?

Răspunsurile la aceste întrebări aparent „esoterice” au o mare importanţă. Un motiv este că miza politică este înaltă. Studiul New York Times/CBS News din 1993 a raportat că majoritatea celor care credeau că homosexualii „nu se pot schimba” erau în favoarea permiterii homosexualilor de a se înrola în armată. De exemplu, 57% dintre cei care cred că este de neschimbat, consideră homosexualitatea un stil de viaţă acceptabil, faţă de 18% dintre cei care o consideră o alegere. Dar dacă activitatea homosexuală nu este mai inevitabilă sau mai imuabilă decât beţia sau utilizarea drogurilor, cei mai mulţi oameni par dornici să insiste ca homosexualii să renunţe la comportamentul lor distructiv.

Doi psihiatri „homosexuali” proeminenţi, examinând dovezile din propria lor viaţă, ca şi pe cele din viaţa altora, au ajuns la concluzii diferite în această dezbatere pe termen lung. Primul dintre aceştia, Sigmund Freud, şi-a văzut impulsurile homosexuale ca patologice. Prin autoanaliză, le-a învins şi, în cele din urmă, s-a bucurat de „independenţa mai mare, care rezultă din a-mi fi învins homosexualitatea”.^[2] Al doilea dintre aceştia, Richard Isay, şi-a confruntat dorinţele, le-a declarat „naturale”, a divorţat de soţie şi s-a alăturat subculturii homosexuale.^[3]

În 1992 Isay a admis că „convingerea celor mai mulţi, dacă nu a tuturor psihiatrilor în general şi a psihanaliştilor în particular, de orientare dinamică, [este] că homosexualitatea poate şi ar trebui schimbată în heterosexualitate”.^[4] Totuşi, în timp ce a recunoscut acest consens printre colegii lui, Isay a numit încercările de a schimba dorinţa homosexuală „cel mai mare abuz al psihiatriei în America astăzi”. De ce? Fiindcă „încercarea de a schimba este extrem de dăunătoare”.^[3] În schimb, societatea ar trebui să încerce să se ajusteze la homosexualitate.

Dr. Isay, care prezidează Comitetul Asociaţiei de Psihiatrie Americane pentru Probleme Homosexuale, Lesbiene şi Bisexuale, pledează că homosexualitatea „este constituţională [adică este biologică la origine]”.^[4] Pentru a-şi susţine poziţia, a citat ca dovadă două studii din 1991 – cercetarea despre „creierele homosexuale” a lui Simon LaVey^[5] şi studiul pe „gemeni homosexuali” al lui Bailey & Pillard.^[6]

În 1993, Dr. William Byne şi Bruce Parsons, cercetători la Institutul Psihiatric al Statului New York, au revăzut în mod critic „dovezile în favoarea teoriei biologice” prezentate de LaVey şi Bailey & Pillard.^[7] Ei au concluzionat în Arhivele Psihiatriei Generale, că „nu există nicio dovadă în prezent, care să fundamenteze o teorie biologică” pentru orientarea sexuală!

Cum au putut aceşti cercetători să înlăture ca inadecvate tocmai studiile care au fost fundamentale pentru argumentul Dr. Isay – şi la care s-a referit în 1993 chiar şi ziaristul conservator William F. Buckley, ca dovedind că homosexualii „se nasc aşa”?

Byne & Parsons şi-au amintit că din anii 1940 până în anii 1970, s-a argumentat şi s-a crezut pe cale largă în comunitatea ştiinţifică faptul că bărbaţii homosexuali aveau o deficienţă de hormoni masculini. Totuşi, numai 3 „studii au indicat nivele mai scăzute de testosteron la bărbaţii homosexuali, în timp ce 20 de studii nu au găsit diferenţe bazate pe orientarea sexuală, iar 2 au raportat nivele ridicate de testosteron la bărbaţii homosexuali”. În ciuda acestor alte studii, manualele au amintit de presupusul „fapt” al diferenţelor hormonale timp de trei decenii. Dar această convingere „ştiinţifică” era falsă.

Creierele homosexuale: Byne & Parsons au observat că studiul lui LaVay se baza pe o presupusă corelaţie funcţională între centrul creierului SDN-POA la şobolanii masculi şi un centru al creierului numit INAH3 la oameni. LaVay a raţionat că deoarece SDN-POA avea efect asupra comportamentului şobolanului de a se lăsa penetrat/de a penetra, atunci o diferenţă corespunzătoare în aceeaşi parte a creierului i-ar face pe bărbaţi homosexuali. El a presupus că INAH3 la bărbaţi era esenţialmente la fel ca SDN-POA la şobolani. Dar, aşa cum s-a dovedit, „poziţia efectivă e leziunii în hipotalamusul anterior pentru comportament discontinuu de penetrare [la şobolanii masculi] se găseşte deasupra, nu în interiorul SDN-POA. Astfel, SDN-POA nu joacă un rol critic în comportamentul tipic al masculului la şobolani, iar corelaţia între mărimea sa şi frecvenţele penetrării, în mod clar, nu reflectă o relaţie cauzală.” LaVay a comparat creierele umane cu creierele şobolanilor, dar a eşuat în a localiza regiunea analogă. În locul „loviturii” pe care au celebrat-o Isay şi mass-media, a fost o ratare jenantă!

Studiul lui LaVay a avut, de asemenea, numeroase probleme tehnice. De exemplu, eşantioanele lui au inclus 19 creiere de homosexuali care au murit de SIDA şi 16 creiere de bărbaţi a căror orientare sexuală era necunoscută. El a presupus că cei 16 erau heterosexuali, chiar dacă 5 muriseră de SIDA. Mai important, deşi LaVay a argumentat că un INAH3 mic „a cauzat” homosexualitatea, unii dintre homosexuali au avut un INAH3 mai mare decât mărimea medie a INAH3 la „heterosexuali”, iar unii dintre „heterosexuali” au avut un INAH3 mai mic decât cel al homosexualilor. Deci unii dintre homosexualii lui ar fi „trebuit” să fie heterosexuali şi viceversa.

Gemenii homosexuali: Bailey & Pillard au raportat că 52% dintre gemenii identici ai homosexualilor erau, de asemenea, homosexuali. Dar după ce mass-media a terminat cu reclama exagerată a rezultatelor lui Bailey & Pillard, King & McDonald^[8] au publicat un nou studiu despre „orientarea sexuală a gemenilor”, care a găsit rate de concordanţă pentru homosexualitate de 25% la gemenii identici. Ceea ce este jumătate din 52%, cât au raportat Bailey & Pillard. Dr. Byne & Parsons au observat proporţiile mai mari de gemeni identici din ambele studii „care erau discordante pentru homosexualitate, în ciuda faptului că aveau în comun nu numai genele, ci şi mediul prenatal şi familial… ceea ce subliniază ignoranţa noastră cu privire la factorii care sunt implicaţi şi la modul în care interacţionează ei, în apariţia orientării sexuale”.

Dovezile care susţin pretenţia „născut aşa” a lui Isay şi a altor activişti homosexuali sunt reduse. Au fost acceptate în mod necritic şi li s-au făcut o publicitate exagerată de către mass-media şi de către alţi cercetători mai puţin atenţi. Dar nu au fost confirmate de alţii şi au o mulţime de probleme tehnice.

Pe de altă parte, există un grup de dovezi ştiinţifice care sugerează că homosexualitatea este adoptată de oamenii care sunt confuzi, aventuroşi sexuali şi/sau rebeli. Aceste dovezi sugerează că orientarea sexuală este flexibilă, nu fixă. Şi dovezile vin de la cele mai mari studii pe acest subiect, conduse de cercetători aflaţi de ambele părţi ale dezbaterii pentru drepturile homosexualilor.

Preferinţa sexuală se modifică

Că dorinţa şi comportamentul sexual sunt flexibile a fost demonstrat de Institutul Kinsey în 1970. El a raportat^[9] că 81% din 684 de homosexuali şi 93% din 293 de lesbiene îşi schimbaseră sau modificaseră sentimentele sau comportamentele sexuale după vârsta de 12 ani. 58% dintre homosexuali şi 77% dintre lesbiene au raportat o a doua modificare a orientării sexuale; 31% dintre homosexuali şi 49% dintre lesbiene au raportat o a treia modificare; iar 13% dintre homosexuali şi 30% dintre lesbiene au raportat chiar o a patra modificare a orientării sexuale, înaintea „stabilirii” în homosexualitatea adultă. Modificările raportate de subiecţi au variat în grad, dar unele au fost destul de dramatice – cam un sfert dintre homosexuali şi o treime dintre lesbiene au avut cândva dorinţe heterosexuale, iar 5% dintre bărbaţii heterosexuali şi 3% dintre femeile heterosexuale au avut cândva dorinţe homosexuale substanţiale. Heterosexualii din studiu au prezentat o probabilitate mult mai mică de a raporta modificări în orientarea lor. Chiar şi aşa, 29% dintre 337 de bărbaţi heterosexuali şi 14% dintre femeile heterosexuale au raportat cel puţin o modificare; în timp ce 4% dintre bărbaţi şi 1% dintre femei au raportat cel puţin trei modificări. Lucruri imuabile, precum culoarea ochilor sau culoarea pielii, nu se schimbă o dată, cu atât mai puţin de trei sau patru ori!

Spre deosebire de schimbările biologice, modificările în orientarea sexuală au început la vârsta de 18 ani sau mai târziu, pentru jumătate dintre homosexuali şi lesbiene. Schimbările sexuale, la cinci sau mai mulţi ani după pubertate sunt excepţional de târzii şi fără precedent biologic în dezvoltare. Dar schimbările în gusturi (de exemplu, mâncare sau distracţie) adesea au loc în jurul vârstei de 18 ani.

Alte dovezi

Acelaşi studiu Kinsey a produs, de asemenea, alte dovezi care nu pot fi explicate în termenii determinismului biologic, ci ar susţine mai degrabă ideea că alegerea este implicată în orientarea sexuală şi comportamentul sexual:

• 74% dintre homosexuali au recunoscut că au fost excitaţi sexual de o femeie, iar 80% dintre lesbiene au spus că au fost excitate sexual de un bărbat;
• 19% dintre homosexuali şi 38% dintre lesbiene fuseseră căsătoriţi heterosexual;
• 20% dintre homosexuali, 5% dintre bărbaţii heterosexuali, 7% dintre lesbiene şi niciuna dintre femeile heterosexuale, făcuseră sex cu animale.

În concordanţă cu aceste rezultate, Institutul pentru Cercetarea Familiei (FRI)^[10] a condus un studiu naţional aleatoriu pe 4340 de adulţi proveniţi din 5 oraşe mari din SUA în 1983 şi a găsit că:

• 82% dintre femeile în prezent lesbiene şi 66% dintre bărbaţii în prezent homosexuali au spus că fuseseră îndrăgostiţi de cineva de sex opus;
• 88% dintre lesbiene şi 73% dintre homosexuali fuseseră excitaţi sexual de cineva de sex opus;
• 67% dintre lesbiene şi 54% dintre homosexuali au raportat atracţie sexuală în prezent pentru sexul opus;
• 85% dintre lesbiene şi 54% dintre homosexuali, ca adulţi, au avut relaţii sexuale cu cineva de sex opus;
• 32% dintre homosexuali şi 47% dintre lesbiene fuseseră căsătoriţi heterosexual; şi
• 17% dintre homosexuali, 3% dintre bărbaţii heterosexuali, 10% dintre lesbiene şi 1% dintre femeile heterosexuale au raportat sex cu animale.

Aceste patru feluri de alegeri sexuale ar fi de aşteptat de la cei aventuroşi sau confuzi sexual. Doar dacă Dr. Isay şi susţinătorii săi nu sunt dornici să creadă că oamenii sunt „născuţi” să se îndrăgostească, să se căsătorească sau să facă sex cu animalele, o anumită măsură de alegere, mai degrabă decât inevitabilitatea biologică, trebuie să fi fost implicată.

Abilitatea de a se schimba explică descoperirile FRI că:

• Per total, 7,8% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi au afirmat că au fost excitaţi homosexual într-un anumit moment din viaţa lor. Dar 59% dintre femeile cândva excitate homosexual şi 51% dintre bărbaţii cândva excitaţi homosexual erau în prezent heterosexuali;
• 5,1% dintre femei şi 9,4% dintre bărbaţi au recunoscut că au avut cel puţin un partener homosexual. Dintre aceştia, 58% dintre femei şi 61% dintre bărbaţi erau în prezent homosexuali;
• 4,1% dintre femei şi 5,8% dintre bărbaţi au raportat că fuseseră, cel puţin o dată „îndrăgostiţi homosexual”. Dar numai 66% dintre cei care se îndrăgostiseră de un membru al aceluiaşi sex erau în prezent homosexuali; şi
• aproape o treime dintre cei care au recunoscut relaţii homosexuale la maturitate erau acum heterosexuali.

Oamenii se pot schimba

Unde este „inevitabilitatea biologică” sau „imuabilitatea” în aceste descoperiri? Dovezile sugerează că oamenii îşi pot modifica gusturile sexuale. Studiul FRI din Dallas,^[11] similar cu Studiul Kinsey din San Francisco, a găsit că 1% dintre femeile heterosexuale şi 3% dintre bărbaţii heterosexuali s-au considerat cândva homosexuali (adică erau foşti homosexuali, când au fost intervievaţi).

Iar un studiu pe 50 de soţii care nu au avut experienţe sau interese homosexuale până la vârsta de 30 de ani, dar care au participat la acte sexuale homosexuale ca parte a „schimbului de parteneri” (în care oamenii căsătoriţi fac schimb de parteneri) au raportat că toate acele femei s-au considerat în cele din urmă a fi bisexuale.^[12]

Acestea fac parte dintre descoperirile care aruncă o provocare pretenţiei că orientarea sexuală este predeterminată înainte sau după naştere sau chiar că este permanent fixată la maturitate.

Ce este în joc?

Dacă orientarea sexuală este de fapt o chestiune de alegere, precum consumul de droguri, ne putem aştepta ca şi mai mulţi dintre tinerii noştri să încerce homosexualitatea, cu cât este ea mai tolerată şi încurajată. În acest mod, analiza frecvenţei homosexualităţii în variate societăţi, făcută de Dr. Christopher Hewitt^[13] este rezumată în tabel: societăţile care acceptă homosexualitatea, o au mai mult, iar cele care o dezaprobă şi o pedepsesc, o au considerabil mai puţin.

Frecvenţa homosexualităţii în diferite societăţi

Cu cele de mai sus în minte, gândiţi-vă la viitorul societăţii noastre, în lumina editorialului lui D. Minkowitz din 29 decembrie 1992, din revista homosexuală naţională The Advocate: „Am tot mai puţină răbdare cu vechea glumă că mişcarea noastră pentru acceptare publică nu a mărit şi nu va mări numărul bărbaţilor homosexuali şi femeilor homosexuale care există. «Sunt mai mulţi dintre noi decât erau», a scris istoricul John D’Elmilio. Crezând cu fermitate aceasta, am vrut să… susţin moralitatea de a-i învăţa pe copii că homosexual este OK, chiar dacă aceasta înseamnă că unii dintre ei se vor alătura rândurilor noastre…”

Într-adevăr. Tinerii sunt adesea atraşi de surescitaţie şi rebeliune. Mişcarea homosexuală creşte.

Minkowitz a argumentat, de asemenea, că pretenţia „născut homosexual” nu este nimic mai mult decât o perdea de fum: „Cea mai mare parte din pretenţia nesinceră că homosexualitatea este natura cuiva, nu o alegere, a fost articulată ca un răspuns la represiunea brutală… «Nu noi am ales asta, deci nu ne pedepsiţi pentru asta!» O sută de ani mai târziu, este timpul să renunţăm la postura defensivă şi să să ne purtăm cu verticalitate. Poate că tu nu ai ales să fii homosexual – este în ordine. Dar eu am ales.”

Când Kinsey^[14] a întrebat 1700 de homosexuali, în anii 1940 cum „au ajuns aşa”, numai 9% au pretins că s-au „născut homosexuali”. În 1970, un procentaj similar a fost înregistrat pentru 979 de homosexuali din San Francisco.^[9] Dar în 1983, după ce mişcarea pentru drepturile homosexualilor a început să politizeze chestiunea originilor homosexualităţii, 35% dintr-un eşantion aleatoriu de 147 de homosexuali^[10] au spus că s-au „născut aşa”.

Poate că cei care comit adulter, molestează copii sau practică homosexualitatea se „nasc cu” influenţe biologice neobişnuite. Dar nu există nicio dovadă concludentă cu privire la aceasta. De fapt, se pare că participarea la aceste activităţi, precum abuzul de droguri sau orice alt comportament ales, este o combinaţie de voinţă şi oportunitate. Indiferent cum apar asemenea dorinţe, membrilor societăţii li se cere, pe bună dreptate, să-şi controleze comportamentul şi să nu-i pună în pericol pe alţii.

Referinţe

^[1] Schwartz M. F. & Masters W. H., The Masters and Johnson treatment program for dissatisfied homosexual men. American Journal of Psychiatry 1984: 141; 173-181.

^[2] Scrisoare din 1910 pentru Sandor Ferenczi.

^[3] Wall Street Journal 4/21/93 A6.

^[4] Homosexuality and psychiatry, Psychiatric News, 7 februarie 1992, p. 3.

^[5] LeVay S., A difference in hypothalamic structure between heterosexual and homosexual men. Science 1991; 253:1034-1037.

^[6] Bailey J. M. & Pillard R. C., A genetic study of mate sexual orientation. Arch Gen Psychiatry 1991; 48:1089-1996.

^[7] Human sexual orientation: the biologic theories reappraised. Arch Gen Psychiatry 1993: 50; 228-239.

^[8] King M. & McDonald E., Homosexuals who are twins: a study of 46 probands. Brit J Psychiatry 1992, 160:407-419.

^[9] Belt A. P. & Weinberg M. S., Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women. New York: Simon & Schuster, 1978./& Hammersmith S. K., Sexual Preference: Statistical Appendix. Bloomington: Indiana University Press, 1981.

^[10] Cameron P., Cameron K. & Proctor K., Effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports, 1989, 61, 1167-1179.

^[11] Cameron P., Cameron K. & Proctor K., Homosexuals in the Armed Forces, Psychol Repts, 1988, 62, 211-219.

^[12] Dixon, J. K. The commencement of bisexual activity in swinging married women overage thirty. J Sex Research, 1984, 20, 71-98.

^[13] 1993, conform Broude G. J. & Greene S. J., Cross cultural codes on twenty sexual attitudes and practices. Ethnology 1976; 15; 409‑430.

^[14] Gebhard P. & Johnson A. B., The Kinsey data Philadelphia: Saunders, 1979.

[Paul Cameron, Ph.D., Born WHAT Way? Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]