Dragi prieteni,
Chiar am nevoie de ajutorul vostru! Mă lupt cu homosexualitatea şi vreau să scap. Problema este că îmi place să fiu cu bărbaţi. Am fost căsătorit, dar am divorţat din cauza relaţiei cu un tip. Viaţa mea a mers pe un drum greşit. Acum am hotărât să mă opresc şi să mă întorc la Dumnezeu, dar îmi este teamă. Nu am niciun fel de credinţă.
Aici, pe acest site, parcă ne mai alinăm suferinţa şi ne dăm seama că nu suntem singuri. Ce este trist şi pe mine mă doare, este că nu găsim înţelegere, ajutor, sprijin, consiliere în biserică. Eu am suferit mult şi nu cumva să zică cineva că nu am vrut sprijin, că vă dau lista cu numerele de telefon ale celor de la care am cerut ajutor.
Ce viaţă am avut! Urma să conduc biserica, visasem ani de zile acest lucru, mă rugasem şi a trebuit să renunţ. Am fost nebun, am simţit că îmi pierd minţile, nu puteam face nimic. Nici acum nu pot.
Nici eu nu ştiu cum se va sfârşi povestea mea. Îmi doresc aceleaşi lucruri, dar… sper, îmi doresc, plâng, mă urăsc, am vrut să-mi iau viaţa. Ştiu ce este suferinţa, ştiu ce înseamnă să vrei să mori, totuşi cumva, fără vreo explicaţie logică, sunt în viaţă. Lupt şi visez pentru mine, pentru viaţa mea, pentru Biserica lui Dumnezeu. Sunt nebun?
Probabil că în România sunt mulţi care se luptă cu homosexualitatea, aşteptând să scape de ea, dar nu găsesc ajutor. Visez să lucrez cu program întreg într-o misiune pentru foştii homosexuali. Nu ştiu ce să cer, dar vă rog, ajutaţi-mă!
Cu sinceritate,
Mihai
POVESTEA MEA
Numele meu este Mihai. De ani de zile mă lupt cu homosexualitatea, deşi pentru moment a învins. Cu ani de zile în urmă, am descoperit site-ul celor de la Exodus şi am visat ca, într-o zi, să traduc acest site şi pentru români. Mi-aţi luat-o înainte. Am plâns când am văzut site-ul vostru.
Am treizeci şi trei de ani, lucrez într-un domeniu bun, am un salariu decent, dar am şi o viaţă mizerabilă. De mult îmi tot zic că o să-mi fac timp să-mi scriu povestea. Ceva m-a oprit până acum. Nici nu ştiu de unde să încep, însă ştiu sigur că multe răni se vor redeschide, dar tot ce contează este ca povestea mea să ajute pe cineva sau măcar să tragă un semnal de alarmă.
Una din primele mele amintiri este cea când mergeam cu mama şi cu tata la ţară, undeva în Dâmboviţa. Îmi amintesc şi acum pantofii pe care îi aveam, ce frumoşi erau şi ce mândru eram de ei. Mama stătea faţă în faţă cu tata. Ani de zile am crezut că se iubeau, dar, privind în urmă, ceva îmi spune că de fapt nu se iubeau. Mama a avut o căsnicie grea.
O altă amintire este când, fiind în casă, într-o iarnă, mama gătea varză călită şi, pentru că lumina se tot aprindea şi stingea, încercând să coboare din pat, a început să râdă. Tata s-a enervat, a luat ceasul şi a vrut să îi dea cu el în cap. Am început să ţip şi să plâng, iar fratele meu tăcea, doar tăcea. Aveam şase ani.
Restul amintirilor sunt cu mama luând bătaie de la tata. O dată a prins-o în colţul de la bucătărie şi a bătut-o cu pumnii în burtă, iar eu ţipam. Între timp au divorţat şi s-au recăsătorit.
Tata a fost jucător de fotbal. Urăsc fotbalul! Niciodată nu a jucat cu mine fotbal, nici măcar o dată. Atât de multe ori am visat că joc fotbal cu el, dar a rămas un vis. Niciodată nu l-am simţit aproape pe tata şi mi-am dorit atât de mult să merg cu el la film, la pescuit, în parc, la fotbal. Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Când creşteam, îmi doream cât mai mult să îl copiez pe tata, să fiu ca tata, dar tata nu era.
Pe la şapte ani a venit în parcul din faţa curţii mele un nene mai în vârstă. A început să-mi spună că are bomboane pentru mine şi că, dacă îl las să mă atingă, îmi mai aduce. Îmi amintesc ce frică am tras prima dată când m-a atins, ce speriat eram. A mai continuat şi altădată. Am mers cu el şi cu alţi copii la gârlă, acolo m-a luat în apă şi a început să mă pipăie. Doamne, ce îmi bătea inima! Nu ştiam ce să fac, nu mai rezistam. Am mers la o prietenă de familie mai în vârstă şi l-am spus. Cineva s-a luat de el.
Pe la paisprezece ani m-am apropiat mai mult de vărul meu, iar din apropierea aceasta am început să avem o relaţie sexuală care a durat până pe la douăzeci şi unu de ani. Prima dată am fost speriat, am plâns, nu ştiam ce să fac, apoi am crezut că aşa este normal, pentru ca, într-un final, să realizez că îmi place.
La douăzeci şi doi de ani am cunoscut o fată, ne-am logodit, relaţia a ţinut câteva luni, iar apoi nimic.
Pe la douăzeci şi unu de ani, veneam de la liceu pe jos, eram la seral, iar în Piaţa Universităţii am fost oprit de un băiat. Iniţial am crezut că vrea să-mi ceară bani, dar de fapt el îmi vorbea despre Isus şi m-a invitat la biserică. Nu ştiu de ce, dar i-am dat numărul meu de telefon. Era septembrie 1997. A tot continuat să mă sune, să mă invite la biserica lui. Nu m-am dus. Mergeam la o biserică tradiţională, pentru că acolo fusesem botezat ca bebeluş, şi nu credeam că mai există vreo altă biserică adevărată. Îl căutam pe Dumnezeu, dar nu aveam alternativă. În biserica în care eram nu Îl găseam, simţeam că îmi lipseşte ceva.
Apoi, pe 3 mai 1998 am vrut să merg la biserica prietenului meu Laurenţiu, dar a intervenit ceva şi nu am mai putut. Mi-a părut aşa de rău! Totuşi, pe 10 mai am ajuns la biserică. Am rămas fără cuvinte. Erau oameni care aveau un scop în viaţă, ştiau pentru ce trăiesc, erau fericiţi că Îl au pe Isus, că umblă cu Dumnezeu. Vorbeau aşa frumos despre Isus, trăiau aşa cu multă bucurie mântuirea ce le fusese dată! Am început să studiez Biblia cu ei, eram conştient că ceva trebuia să se schimbe în mine. În prima săptămână am primit o scrisoare de la un bărbat homosexual. Eu îl căutasem. Când am citit scrisoarea, mi s-a făcut frică, totuşi i-am răspuns, vroiam să merg să îl văd şi să am relaţii sexuale cu el.
Într-unul din studiile despre păcate am avut ca temă de casă să mă gândesc la păcatele mele, iar apoi să vorbim despre ele. Am venit, am vorbit, dar am ascuns ceva în mod special. Nu am vorbit despre homosexualitate, despre relaţia cu vărul meu, despre dorinţele mele sexuale. Am realizat că nu pot să intru în apa botezului ascunzând ceva cu bună ştiinţă. L-am sunat pe Laurenţiu şi i-am zis tot. Ce frică mi-a fost! Totuşi, am făcut acest lucru. Am ştiut că doar cu Dumnezeu voi scăpa de homosexualitate.
Opt ani de zile nu s-a întâmplat nimic, apoi m-am căsătorit. Nu ca să scap de gândurile pe care le aveam, ci pentru că o iubeam şi am crezut că voi avea o căsnicie frumoasă, alături de Dumnezeu. După trei ani am divorţat.
Între timp, devenisem pastor de tineret şi eram şi administratorul bisericii. Ulterior plecării mele din biserică, am aflat că se pregăteau să-mi ceară să conduc biserica. Am preferat să divorţez, să renunţ la tot, la Dumnezeu, la biserică, la grupul meu de tineret. Nu mai suportam.
Este un lucru pe care îl reproşez soţiei mele, cu care am rămas în bune relaţii: faptul că trei ani de zile m-a suspectat de relaţii cu alţi bărbaţi, când nu era adevărat. Am suferit mult că nu a avut încredere în mine. Până într-o zi, era în decembrie 2005, când am cunoscut un băiat care venea şi pe la biserică. Am simţit nevoia să fiu iubit şi acceptat, să fie cineva lângă mine fără să-mi ceară ceva sau să vrea să mă schimbe. Relaţia mea cu Gabi a durat vreo patru, cinci luni. Pe 1 mai 2006 i-am zis soţiei mele că nu are rost să mergem mai departe, iar trei zile mai târziu m-am mutat de acasă.
Am avut momente în care am vrut să mă omor, am plâns, am căzut în genunchi şi I-am cerut lui Dumnezeu să‑mi ia viaţa. De ce eu, de ce să mi se întâmple mie? Nu eu am ales asta! Vreau să fiu normal, vreau să fiu un soţ bun! De multe ori am vrut să mă arunc de la etaj, să termin o dată pentru totdeauna cu viaţa asta de iad. Nu vreau să fiu homosexual, nu vreau să îmbătrânesc lângă un bărbat, nu de asta m-a creat Dumnezeu!
În toţi cei opt ani cât am fost în biserică, am căutat ajutor. De multe ori oamenii au râs de mine, m-au bârfit la alţii. Am suferit atât de mult! Nu mi-a venit să cred că şi în Biserica lui Dumnezeu se întâmplă asta. Mă întrebam dacă există oare vreun loc, vreo biserică unde să pot găsi sprijin şi ajutor, un grup de sprijin. Într-o zi voi deveni psihoterapeut şi voi încerca să fac un astfel de grup.
În 2006 am divorţat, iar viaţa mea a decăzut. Am cunoscut un băiat în 2007, tot Laurenţiu îl cheamă. Suntem împreună de aproape trei ani; relaţia merge greu, cu multe probleme, nici nu ar avea cum altfel. Eu am fost implicat în multe relaţii, aşa am ajuns să am şi sifilis. Şi eu, şi Laurenţiu am făcut injecţii, am luat medicamente. Din şase în şase luni îmi fac analizele, să nu cumva să am HIV. La un moment dat am fost aşa speriat, am crezut că am HIV, am plâns, mi-am blestemat zilele, am vrut să mor. Uneori este greu şi să mori.
Nu am HIV, nici sifilis nu mai am. Încă Îl caut pe Dumnezeu, îmi doresc să fiu cu El, dar nu am puterea să mă opresc. Am ajuns să dau bani pentru sex. Eu sunt cel folosit şi tot eu plătesc. Uneori plâng după ce dau bani pentru sex.
Nici nu ştiţi ce greu este să treci prin viaţă fiind homosexual şi totuşi luptând să fii cu Dumnezeu; să nu te înţelegi, să nu ştii încotro să o iei, să simţi că-ţi pierzi minţile, să-ţi doreşti să mori şi totuşi să-ţi dai seama că nici măcar asta nu o poţi face! Nu pot muri când vreau eu. Încotro va merge viaţa mea, nici eu nu ştiu. Oare eu sunt cel care îi atrage pe bărbaţi sexual, eu caut nenorocirea? Dacă nu mă voi schimba niciodată, dacă nu voi fi normal niciodată? Oare ce va fi cu viaţa mea? Îmi doresc să mor.
[Între timp Mihai a absolvit Facultatea de Psihologie.]
Impresionantă poveste! Îmi pare rău pentru suferinţele tale. Mi-au dat lacrimile. Dumnezeu este atât de bun şi puternic, Mihai! Eu am avut o viaţă asemănătoare cu a ta. Încep să mă schimb datorită proiectului Contra Curentului. Greu, dar sigur. Părerea mea este că ai o singură viaţă şi trebuie să încerci să gândeşti pozitiv, chiar dacă e dificil. Roagă-te cu tărie! Totul, în cele din urmă, se va îndrepta în viaţa ta.
Omul care nu are pietre de aruncat, ci de zidit un pod
Oamenii sunt slabi, aruncă pietre în tine, nu empatizează. Oamenii nu ştiu să empatizeze, să se pună în situaţia ta, dar caută un om de încredere! Găseşte-ţi un amic căruia să îi spui suişurile şi coborâşurile din această săptămână şi, de ce nu, pentru toată viaţa. Eu am unul, ne confesăm reciproc şi facem paşi mici de renunţare la ceea ce mintea vrea (căci acolo e sexul, în mintea ta).
Tu ştii unde este perla de mare preţ, deci vinde tot ce ai, dacă vrei să intri în posesia ei: senzualitatea, imaginaţiile super-frumoase, care te fac să trăieşti într-o lume de vis. „De ce, Doamne, să le las, dacă fac parte din mine, sunt lipiciul meu, ceea ce am mai frumos?” Se rupe ceva din tine când renunţi la a fi homosexual. „Doamne, dar de ce ai creat o putere aşa de mare a ispitei şi eu nu mă pot stăpâni? De ce ai făcut băieţii aşa frumoşi? Ca să ajung în iad eu?” „Nu, ci ca să înveţi lecţia stăpânirii, ca să te împotriveşti până la sânge în lupta împotriva păcatului. În cer cu Mine am nevoie de oameni care nu şi-au iubit viaţa sexuală nici chiar până la moarte.” Nu-ţi alimenta viaţa sexuală! Mintea ta e că o moară. Ce pui în ea, aceea macină. Fugi de net, de filme super-XXX, de senzualitatea hrănită cu imaginaţii!
Câţi nu am îmbrăcat şi dezbrăcat în imaginaţia ta şi a mea? Şi eu am fost rău, păcătos, dar mi-am cultivat, mi-am direcţionat gândirea treptat spre lucruri care nu îmi plăceau momentan, am învăţat să-mi placă ceea ce trebuia să fac. Să lupt, să dau zilnic un examen, să mă disciplinez este cel mai greu lucru, dar încerc cu pasiune.
Vinde tot ce ai ca să cumperi perla aceea super, vinde fleacurile care nu valorează decât un leu, dar bănuţul, puţin cu puţin, se adună acolo şi cumperi perla cea mare. Investeşte în perlă! Nu se va învechi.
Moartea nu rezolvă problema ta. Ia-ţi viaţa în propriile-ţi mâini! Eşti responsabil de fiecare decizie luată, căci Dumnezeu te duce spre noi culmi. Experimentează-L, urcă pe munte, spre crestele făgăduinţei minunate. Ai să cazi, te vei juli la genunchi, vei avea vânătăi, dar urcă! Poate ne vom încuraja reciproc, urcând împreună spre culmi nemaivăzute. Ce vrea Dumnezeu de la tine? Caracter. Cu caracterul te vei duce la El.
Renunţă o zi să faci sex, când ai ocazia. Uite, amice, azi am ocazia să fac sex cu tine, nu fac deoarece vreau să urc, să păcătuiesc mai puţin. La mine a dat rezultate. Succes şi vreau să te aud că îmi spui cum ai dat următorul examen! Un tinerel ca tine nu are pietre de aruncat, ci perle de mare preţ, zidind podul relaţiilor sfinte.
Chiar dacă ţi-e greu, încearcă să te debarasezi de acest stil de viaţă. Dacă vezi că mediul în care trăieşti te face să suferi, atunci schimbă-l. Eu unul aş prefera să nu am niciun fel de relaţie cu un bărbat atât timp cât ştiu că în felul acesta mă îndepărtez de Dumnezeu. Este drept, El iubeşte şi iartă pe toţi, dar nu pot să Îi cer ajutorul şi eu să continui să umblu cu bărbaţi. Dacă nu pot să o iau pe calea normală a vieţii, măcar să încerc să Îi arăt că El există pentru mine şi că Îl prefer pe El în locul unui bărbat. Măcar cu gândul acesta să fiu împăcat. Îţi sugerez să faci la fel. Nimeni nu se naşte fără rost pe lume.
Spui că de ce ţi-a dat ţie Dumnezeu „pedeapsa” aceasta. Păi ca să arăţi tuturor că te poţi schimba şi ca să îi ajuţi şi pe ei. Nu oare acesta e scopul? Ia gândeşte-te! Şi eşti tânăr, nu are rost să te gândeşti că nu mai ai ce face. Victoriile au fost mereu ale celor luptători, ale celor cu visuri măreţe şi care au făcut sacrificii pentru binele altora.
Eu am 21 de ani şi până acum singurul lucru pe care l-am făcut cu un bărbat a fost să îl las pe să îmi facă sex oral. Mi-a propus şi el să îi fac, dar ştii de ce nu am putut? Pentru că nu aş fi putut pe urmă să mai merg la biserică şi să sărut icoanele ştiind ce am făcut. El mi-a dat atât de multe şi m-a ajutat enorm. Oare nu ar trebui şi eu să fac? Pentru ceea ce El a făcut, eu vreau mă schimb. Te rog încearcă să fi optimist. Viaţa ne rezervă multe, şi bune şi rele, dar aşa cum un lucru rău atrage după el un altul rău, aşa se întâmplă şi cu cele bune.
Te înţeleg în ceea ce priveşte tatăl tău. La mine în familie a fost asemănător şi pe deasupra şi multă băutură, dar cei mai puternici oameni sunt cei care au înfruntat greutăţile vieţii, aşa că ţine capul sus şi gândeşte pozitiv. Viaţa ne-a oferit-o Dumnezeu să ne bucurăm de ea, nu să o plângem. Şi ce dacă lumea vorbeşte? Întocmai, dacă vezi că te critică fii critic cu tine şi ambiţionează-te. Lasă în urmă viaţa de homosexual şi încearcă să o iei de la capăt. Găseşte o altă fată cu care să te iubeşti şi o să fie totul bine. Iar atunci când gândurile necurate revin, adu-ţi aminte ce înseamnă Dumnezeu pentru tine şi ce doreşti tu de la viaţă. Capul sus! Nu eşti mai prejos ca nimeni, ba chiar eşti un luptător, că doar ai demonstrat lucrul aceasta. De ce să te dai bătut acum, când poţi fi mereu un exemplu de luat în considerare? Fii bărbat! Te salut!