După ce am citit câteva mărturii, am decis să scriu şi eu un mesaj, lucru amânat de multe luni încoace.

Ani de zile m-am întrebat aceleaşi lucruri cu privire la răspunsul la rugăciunile mele – de ce nu mă ajută El să-mi schimb orientarea sexuală. Dar, vedeţi voi, mi-a luat enorm de mult timp să văd ceva foarte clar: că Dumnezeu nu a îngăduit să fiu aşa fără a avea un scop în asta şi fără să vrea ca eu să învăţ ceva şi să fiu mai puternic, pentru ca, în final, să devin o piatră de o formă extrem de ciudată, care se potriveşte perfect într-un ungher ascuns.

Pentru mine, homosexualitatea nu este altceva decât o cruce. E crucea mea, a ta şi a altora. Şi, ca fiecare cruce ce trebuie purtată, apasă greu pe umeri. E normal, acesta e scopul ei. Are scopul de a ne face mai puternici. Când am realizat asta, încă îmi spuneam că nu e corect, că e prea mult. Dar cine sunt eu să spun aşa ceva sau chiar să ştiu asta mai bine decât El?! Ştiu eu mai bine ce formă îmi este dat să am, care îmi este locul pe pământ? Ce rol au lucrurile prin care am trecut şi unde trebuie să ajung?

Privind aşa lucrurile, nu cred că încape în discuţie niciun fel de sentiment de vinovăţie pe care îl simţim la începuturi pentru orientarea noastră sexuală. Problema păcatului vine când e vorba de a face alegerea de a sări înspre ceva ce, credem noi, ne va da ceea ce are nevoie sufletul nostru – dragoste – în schimbul carnalităţii. Iar apoi, douăzeci şi cinci de bărbaţi mai târziu, mi-am dat seama că, deşi iubesc şi sunt iubit, aceasta nu a umplut sufletul meu şi că, de fapt, el este departe de a fi împlinit şi sătul.

Nu că sunt homosexual mi s-a părut nedrept, ci faptul că mi s-a interzis dreptul la dragoste, la eros (un mic amănunt de care oamenii care consiliază homosexuali nu sunt conştienţi). Tragedia nu este atracţia sexuală faţă de cei de acelaşi sex. Tragedia este că ai dragoste faţă de cei de acelaşi sex.

Ani de-a rândul, am continuat să cred ceva foarte confortabil, că dacă îmi este interzis să iubesc, aş avea motive foarte bune în faţa lui Dumnezeu să mă răzbun culcându-mă cu diferiţi bărbaţi. Aşa îmi scuzam carnalitatea pe vremuri. Apoi m-am întrebat dacă faptul că eu o fac cu un băiat nu este la fel de carnal ca adulterul? Şi că, în final, aşa cum mulţi au o înclinaţie spre adulter, aşa am şi eu una spre homosexualitate. Şi nu, pentru cei care comit adulter lucrurile nu sunt complicate. E simplu: nu mai fă asta. De ce credem că pentru noi este mult mai complicat?

Atracţia homosexuală este similară în intensitate cu cea heterosexuală, iar datoria noastră este să-L iubim şi să spunem „nu” păcatului. Dar apoi realizezi că ceea ce e distructiv la un homosexual credincios este imposibilitatea de a privi spre un viitor senin, de a se gândi că într-o zi va iubi, va fi iubit, iar Dumnezeu va aproba fericirea lui. Este lucrul cel mai greu de acceptat, fiindcă oamenii se hrănesc cu speranţe şi vise, iar imposibilitatea acestora creează panică.

Schimbarea este posibilă. Pentru unii. A lupta pentru o schimbare a orientării sexuale este ca şi cum ai lupta cu dârzenie pentru a fi vindecat de cancer. Da, Dumnezeu vindecă cancerul, chiar mult mai mult. Dar nu toţi oamenii cu cancer sunt meniţi a fi vindecaţi. Altfel cancerul nu ar mai fi letal şi înfricoşător.

În imaginea că nu atracţia homosexuală constituie un păcat în sine, ci carnalitatea ce o urmează, a cere lui Dumnezeu să-ţi schimbe orientarea sexuală înseamnă a-I cere să-ţi ia crucea de pe umeri.

Eu am încetat să mai cer asta. Nu pentru că nu aş crede că Dumnezeu m-ar putea schimba, ci pentru că personal cred că am un plan mai mare aici aşa. La fel cum în lumea heterosexuală oamenii se luptă cu diferite atracţii, mă lupt şi eu, în lumea mea, cu atracţiile mele. Şi, în final, a rezista carnalităţii interzise de Dumnezeu este o datorie şi un efort pentru toţi oamenii, indiferent de orientarea sexuală.

Aş vrea să merg chiar mai departe în subiectul „schimbare”, spunând că „a fi schimbat” nu înseamnă că nu vei mai fi atras de cei de acelaşi sex (asta, probabil, vei simţi mereu), ci mai degrabă că ai „primit trecere în faţa lui Dumnezeu” şi că El va îngădui să te îndrăgosteşti de o persoană de sex opus.

Scriu mesajul acesta pentru cei care caută răspunsuri şi aşteaptă schimbări în viaţa lor, în speranţa că fie am răspuns unor întrebări, fie am încurajat pe cineva să aibă o perspectivă de ansamblu asupra lucrurilor. Sau poate chiar ca să încurajez pe unii să caute alte răspunsuri, să aibă alte întrebări şi să nu-şi fărâmiţeze sau piardă credinţa, supunându-L pe Dumnezeu şi pe ei înşişi la teste mărunte, care poate tind spre o direcţie care nu a fost în plan de la bun început. Şi, nu în ultimul rând, da, acest mesaj este o încurajare, nu o descurajare.

Vreau să felicit echipa Contra Curentului pentru iniţiativa sa. Este un proiect în care mă gândeam de multă vreme că aş vrea să fiu implicat şi să pun la dispoziţia celor care au nevoie de ajutor resursele şi lucrurile ce mi-a fost dat să cunosc. Ştiu că perspectiva mea este poate puţin neconvenţională, dar sunt convins că mesajul este relevant pentru mulţi dintre cititori.