Ionel

Nu ştiu cu ce să încep. Nu sunt sigur şi nici nu prea am mare încredere că aş putea primi ajutorul dumneavoastră în ceea ce priveşte înclinaţia mea sexuală pentru persoane de acelaşi sex. Ştiu însă doar că am nevoie să mă confesez unei persoane, să spun ce am pe suflet şi să ştiu că cineva mă sprijină şi mă ajută.

Mă lupt de ceva vreme cu mine însumi, însă rezultate prea mari nu sunt. Am de ceva timp în minte gândul să merg la un psiholog, însă nu am susţinere financiară. Am reuşit o bună perioadă de timp să mă „deconectez” de această lume, de posibile relaţii homosexuale, însă ispita este mare şi mi-e teamă ca într-o zi să nu ajung iar la acele obiceiuri sau atracţii.

Deşi nu mai interacţionez cu astfel de persoane şi nu mai pierd vremea pe site-uri de gen, în mintea mea şi în corpul meu însă persistă, şi nu ştiu cum să scap de aceste gânduri.

Vă rog din suflet să mă ajutaţi să scap de „boala” aceasta. Aştept un răspuns de la dumneavoastră cât mai curând…

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Un creștin says:

    E bine că ne-ai scris şi că te-ai confesat. Aşa începe drumul spre vindecare, prin a scoate din sufletul tău ce e murdar şi prin a mărturisi că ai făcut un lucru greşit. Recunoaşterea problemei precedă rezolvarea ei întotdeauna.

    E firesc să nu ai rezultate prea mari când te lupţi cu un lucru extrem de serios, cum este o patimă sexuală. Însă ele vor apărea în timp.

    Din proprie experienţă îţi pot spune că nu te joci şi nu manipulezi cu una cu două latura sexuală a organismului. Eu am luptat ani de zile să scap de autosatisfacere, care nu e foarte diferită de homosexualitate, deoarece nu îţi satisfaci pornirile cu o persoană (fie ea şi de acelaşi sex), ci o faci singur (cu propria ta persoană). Lupta e la fel de grea, căci tensiunea sexuală e aceeaşi. Doar ţinta e alta.

    În primele luni de când m-am angajat în lupta aceasta, am avut recăderi. La fel gândeam şi eu: „Ce rost are? Nu am prea multe rezultate. Tot o fac din nou…” Însă am continuat să mă rog la Dumnezeu şi să continui să mă lupt şi să spun un NU hotărât de fiecare dată când eram ispitit şi, după un an de zile am început să capăt un oarecare control asupra gândurilor, acţiunilor mele şi asupra corpului meu.

    Ca să ajung la a fi eliberat din robia sexuală, a trebuit să mă rog zilnic la Dumnezeu să mă ajute El Însuşi să scap, să citesc Biblia, să elimin ABSOLUT TOT ce mi-ar putea murdări mintea şi ar constitui sursă de ispită (reviste, site-uri, videoclipuri, poze etc.) şi să-mi setez atenţia către lucrurile mari ale vieţii: ajutorarea aproapelui. Am învăţat să mă gândesc la cei din jurul meu şi la nevoile lor. Astfel, nu am mai fost eu în centrul atenţiei, deci nu mai contau problemele mele.

    Cheia spre orice vindecare este, în mod paradoxal, renunţarea la tine (la a te privi ca „cel mai…” în toate). Te vindeci cel mai bine când îi vindeci pe alţii. Când ajuţi pe cineva în orice problemă ar avea, îl vindeci (eliberezi) pe acel cineva de acea povară. Dumnezeu vede şi lucrează şi El la vindecarea (eliberarea) ta.

    Cu cât continui mai mult, cu atât vindecarea ta va înflori mai repede. Totul e să vrei şi să te rogi zilnic, să menţii legătura cu Dumnezeu, căci El singur te poate vindeca de orice boală, de orice dependenţă, de orice problemă pe care ai putea-o avea.

    Ispitele sunt şi ele nu vor dispărea. Dacă ai crezut asta, te-ai înşelat. Ele întotdeauna vor fi, căci aşa este lumea în care trăim şi în care domneşte Diavolul. El nu doarme şi nu are odihnă, ci caută să facă rău non-stop şi să doboare pe oricine. Şi eu mă mai confrunt cu ispite, dar rezist. Ca să nu îţi mai creeze probleme, trebuie să te adânceşti puternic în Cuvântul lui Dumnezeu – în Biblie. Acolo vei găsi puterea să dobori orice fel de mizerie aruncată în mintea ta de Cel Rău, pentru a te face să te întorci la greşelile trecutului.

    Cu multă rugăciune şi cu multe fapte bune, nu doar că vei spori în credinţă şi vei fi plăcut lui Dumnezeu, dar te vei vindeca şi vei fi un om nou. Trebuie doar să crezi şi să duci lupta cea bună, zilnic. Domnul să fie cu tine!

  2. droplife says:

    De unde știi că ceea ce simți este un păcat? Ce este păcatul? Ce este Dumnezeu? Cine este Dumnezeu? For more curiosity, please watch these links [cenzurat].

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *