de Michael Babb

Michael Babb

Era primăvara anului 1984. Stăteam la fereastra biroului meu, privind în gol la dimineaţa mohorâtă, lipsită de soare. Un nor familiar de depresie coborâse peste mine, sentiment pe care îl avusesem de multe ori în ultimele luni.

„De atâta timp vreau să fiu liber”, mă gândeam eu, în timp ce ochii mi se umpleau de lacrimi. „Dar sunt la fel de pustiu ca întotdeauna. Este moartea singura cale de ieşire?”

M-am gândit la copilăria mea. Părinţii mei se despărţiseră când eu aveam patru ani, din cauza consumului de alcool excesiv al tatălui meu. Divorţul lor a survenit patru ani mai târziu. Drept rezultat, mă simţeam inferior între copiii de aceeaşi vârstă. Toţi aveau doi părinţi şi familii „normale”, în timp ce eu locuiam cu mama şi cu două surori mai mari.

Fără tată, mi-a lipsit modelul masculin necesar unei bune dezvoltări masculine. Mă simţeam extrem de inadecvat când mă raportam la alţi băieţi. Cam de pe la vârsta de cinci ani, îmi amintesc că eram interesat de trupul masculin. Când am ajuns la pubertate, atracţiile s-au intensificat.

În timpul liceului şi colegiului nu am cunoscut pe nimeni care să ducă astfel de lupte şi nu am dat curs niciodată atracţiilor faţă de cei de acelaşi sex. M-aş fi omorât dacă ar fi bănuit cineva latura ascunsă a vieţii mele.

Simţeam o anumită atracţie faţă de femei şi m-am îndrăgostit de o colegă de clasă, cu care m-am şi căsătorit. După nouă luni totuşi, soţia mea a fost omorâtă într-un accident de maşină. A murit fără ca măcar să ştie despre lupta mea secretă. Două alte rude apropiate ale mele au murit în următorii trei ani. Îmi doream să mor şi eu. „Poate că eu voi fi următorul”, mi-am zis. „Atunci nu voi mai fi nevoit să trăiesc cu această luptă îngrozitoare.”

Cea mai fericită perioadă din viaţa mea a fost când L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor al meu în anul 1974. Crescând într-o confesiune legalistă, crezusem că dacă trăieşti corect, eşti automat creştin. Apoi mai mulţi prieteni de-ai mei s-au alăturat mişcării Jesus People şi au început să vorbească tot timpul despre Isus Cristos. Într-o noapte, fiind singur în apartament, am făcut o rugăciune simplă: „Doamne, dacă încă nu Te cunosc, vreau să Te cunosc cu adevărat. Vreau o viaţă mai bună. Vreau ajutor.”

Viaţa mea a început să se schimbe după acea rugăciune. Am renunţat la înjurături şi la fumatul marijuanei. Când citeam Biblia, simţeam o bucurie adâncă. Pentru prima dată în viaţă, ştiam că Dumnezeu mă iubea. Luptele homosexuale s-au diminuat şi, în cele din urmă, am simţit parţial libertatea după care tânjeam cu disperare. Procesul vindecării mele a continuat timp de mai mulţi ani.

În acea perioadă urmam cursuri serale la un colegiu biblic din apropiere. Într-o seară, o studentă pe nume Beth şi-a făcut cunoscută mărturia, iar Domnul a vorbit inimii mele: „Te vei căsători cu ea.” Beth şi cu mine ne-am cunoscut întâmplător, dar după acea seară, relaţia noastră a devenit repede mai profundă. Ne-am căsătorit patru luni mai târziu. Eram din nou soţ, iar sentimentele homosexuale se diminuaseră mult. Dar rădăcinile luptei mele erau încă nerezolvate. Apoi au venit sentimentele tipice ale vârstei de mijloc, îndeosebi după ce mi-am schimbat serviciul de două ori. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, îmi vedeam trupul îmbătrânind şi aveam fantezii în care făceam sex cu bărbaţi mai tineri.

Am devenit puternic atras de un asociat de afaceri şi am început să petrecem timp împreună aproape în fiecare seară. Relaţia noastră s-a transformat în dependenţă emoţională, apoi a devenit sexuală. Nu după mult timp am fost gata să-mi părăsesc soţia, serviciul şi pe Dumnezeul meu pentru acel bărbat. Ştiam în inima mea că ce făceam era greşit, dar nu aveam putere să mă opresc.

Vina mea s-a transformat în depresie. Eram conştient că urma dezintegrarea căsătoriei mele. Cu cât petreceam mai mult timp cu prietenul meu, cu atât mai puţin vroiam să fiu cu Beth. Într-o noapte, a primit un telefon anonim. „Soţul tău se întâlneşte cu altcineva”, a spus persoana, apoi a închis. După aceea, Beth m-a confruntat, dar eu am negat totul. „Lucrez doar până târziu”, am minţit, simţind că-mi venea rău de la stomac. Eram chinuit de frustrare. Căsnicia mea cândva fericită era acum un obstacol în calea dorinţelor mele dezlănţuite pentru lumea homosexuală.

Privind pe fereastră în acea zi mohorâtă de primăvară, am înţeles că tocmai lucrul după care tânjisem în toţi acei ani, mă dezamăgise. „În sfârşit, m-am îndrăgostit de un bărbat”, mi-am spus mie însumi, „dar aş prefera să mor!”

Apoi a venit un telefon care mi-a schimbat viaţa. Julie, soţia unui fost pastor, mi-a telefonat din Boston. Ştiind că eram deprimat, se rugase cu râvnă pentru mine. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu i-a descoperit detalii specifice despre luptele mele.

„Am două cuvinte pentru tine”, mi-a zis ea. „Homosexualitate şi sinucidere.”

„Ai dreptate”, am recunoscut, simţind o eliberare uriaşă pentru că păcatele mele ascunse erau în sfârşit ştiute. Julie mi-a făcut cunoscut că, indiferent ce s-a întâmplat, mă iubea în continuare. „Voi fi întotdeauna alături de tine”, a adăugat.

După ce am închis telefonul, Beth a intrat în cameră. „Vrei să-mi spui şi mie despre ce a fost vorba?” m-a întrebat ea. „Ei bine, ştii că avem doar simulacrul unei căsnicii”, am început eu. „Este o relaţie slabă, nici măcar o prietenie…” Apoi am rostit cuvintele pe care le ţinusem închise în mine de ani de zile: „Sunt homosexual.”

I-am povestit lui Beth prin ce trecusem până atunci, iar în seara următoare am avut o discuţie lungă. „Mă iubeşti?” m-a întrebat ea. „Îl iubeşti pe el mai mult decât pe mine? Dacă îl vrei, atunci du-te. Dacă nu, sunt aici ca să rezolvăm problemele.” În timp ce vorbea, am înţeles că marea mea teamă de respingere era nefondată. Cel mai tainic secret al meu ieşea la iveală, iar oamenii care îmi erau cei mai apropiaţi răspundeau cu dragoste.

Imediat, Dumnezeu a început să intervină în viaţa mea. Eram nevoit să îl văd pe prietenul meu în fiecare zi la serviciu, dar apoi am primit o ofertă de angajare în oraşul Oklahoma, la două sute patruzeci de kilometri spre sud. Atât soţia mea, cât şi eu am simţit că separarea şi noul mediu ar fi ideale. Ne-am pus casa în vânzare şi ne-am mutat în Oklahoma.

După ce am lucrat şase luni la noul serviciu, m-am dus în concediu cu familia. În casa unui prieten, am găsit mărturia unui fost homosexual, Sy Rogers. M-am închis în baie şi am citit broşura de trei ori! După concediu, i-am scris lui Sy. Mi-a răspuns cu o scrisoare frumoasă, dându-mi versete din Scriptură şi încurajându-mă. Am început să corespondăm şi mi-a povestit despre The First Stone, o misiune locală a foştilor homosexuali din Oklahoma City.

Câteva luni mai târziu, m-am dus acolo la o întâlnire faţă în faţă cu un consilier şi am ştiut imediat că misiunea respectivă era potrivită pentru mine. Am simţit aşa o dragoste, acceptare şi înţelegere, de care aveam nevoie cu disperare.

Am învăţat despre importanţa vitală a unei relaţii de fiecare clipă cu Isus, care avea să-mi aducă pace şi bucurie în viaţă. Dumnezeu mi-a arătat că era nevoie să Îl cunosc în mod intim, nu doar intelectual. Am înţeles că de când devenisem creştin învăţasem multe despre Dumnezeu, dar nu Îl cunoscusem cu adevărat. Ştiam despre abstinenţa homosexuală, dar nu şi despre vindecarea de homosexualitate.

Dumnezeu mi-a arătat că nu avea să vină nimic peste mine fără să pot face faţă şi că îmi oferea o cale de scăpare. (1 Corinteni 10:13) Cu siguranţă, urmau să vină ispite homosexuale. Dar când au venit ispitele, am învăţat din ele; Dumnezeu a folosit chiar şi ispita spre binele meu.

Am învăţat, de asemenea, cum să-mi controlez gândurile de poftă, supunându-le lui Isus în rugăciune. Când privirile îmi hoinăreau, mă opream şi făceam alegeri corecte, neîngăduind emoţiilor să se dezlănţuie din cauza poftei. Încet, încet am învăţat ce înseamnă „să-ţi iei crucea” şi să-L urmezi pe Isus (Matei 16:24), neîngăduind vechile dorinţe ale naturii mele umane păcătoase. Uneori nu am vrut să Îl ascult pe Cristos. Am căzut în vechile obiceiuri, dar m-am ridicat şi am continuat să merg înainte.

După un an şi jumătate, casa noastră din Kansas era încă nevândută. Am primit o altă ofertă de angajare în Wichita, iar apartamentul în care locuiam în Oklahoma nu a mai fost disponibil.

Dumnezeu mi-a dat un impuls puternic: „Du-te înapoi în Wichita şi începe o misiune pentru homosexuali.” La sfârşitul anului 1986 eram deja înapoi în Kansas. Patru luni mai târziu, a avut loc prima noastră întâlnire de grup, iar de atunci am mers înainte cu toată puterea.

Vindecarea mea continuă. Dumnezeu m-a adus în punctul în care nu mă mai văd ca „homosexual”. Deşi am ocazional dorinţe homosexuale, ele nu mă controlează. Acum privesc înainte la fiecare zi cu o anticipare plină de bucurie, nu cu o strângere emoţională puternică în interior. După ani de lupte, în sfârşit umblu în libertatea Lui!

[Michael Babb, Free At Last! Copyright © 1992, 2000 Michael Babb. Tradus şi publicat cu permisiune. Michael şi soţia sa Beth au trei copii. El este Director la misiunea Freedom At Last. Poate fi contactat la adresa: Freedom At Last, P.O. Box 13314, Wichita, Kansas 67213, USA, telefon: (01)316.263.2350, e-mail: freemickey@juno.com.]