de Ethan Martin

Ethan Martin

Ca în cazul celor mai mulţi bărbaţi care se luptă cu homosexualitatea, lupta mea a început de la o vârstă fragedă. Când eram copil, o vedeam pe mama ca fiind perfectă. Îmi amintesc cum mă îmbrăcam cu hainele ei, îmi puneam pantofii ei şi mă machiam ca să o imit. Cu tatăl meu era o poveste diferită. El era foarte strict şi sever, pedepsindu-mă adesea pentru cea mai mică greşeală. Se ţinea cu tărie de mottoul „Cine cruţă nuiaua alintă copilul” şi adesea mergea prea departe. Izbucnirile lui agresive ne-au abuzat emoţional şi fizic pe fratele meu mai mare şi pe mine. Ca reacţie la atacurile verbale ale tatălui nostru, fratele meu şi cu mine am crescut rănindu-ne unul pe celălalt, emoţional şi fizic.

Deşi am avut parte de aceleaşi abuzuri când eram copii, fratele meu şi cu mine aveam temperamente foarte diferite. Eu eram un copil sensibil, plin de compasiune, care plângea adesea la durerea altora, empatizând cu ei. Fratele meu era văzut ca fiind mai puternic, avea o toleranţă ridicată la durere şi rareori arăta vreo emoţie. Tatăl meu vroia să fim atletici şi ne-a împins să facem sport. Am crescut temându-mă, văzând cum îl tortura verbal pe fratele meu când făcea sport, şi nu vroiam să primesc atacuri similare. M-am trezit respingând sporturile şi făcând lucruri la care eram bun în mod natural, precum cântatul, dansul şi teatrul. Am respins, de asemenea, ideii masculinităţii, aşa cum era ea portretizată de singurul model masculin pe care îl aveam, tatăl meu.

Când am crescut, tot mai mulţi oameni îmi spuneau cuvinte urâte: surioară, poponar, homo şi „gay”. Durerea mi s-a intensificat când părinţii mei au divorţat. Când aveam doisprezece ani, ne-am mutat de cealaltă parte a statului, deci contactul cu tatăl meu era limitat, ceea ce era în ordine pentru mine.

Când a debutat pubertatea, din cauza experienţei rele pe care o avusesem cu tatăl meu şi a relaţiei abuzive cu fratele meu, am găsit mângâiere petrecând timp cu fetele. Cu ele eram în siguranţă şi lor le plăceau lucrurile care îmi plăceau mie. Simţeam teamă şi agitaţie în grupurile mari de băieţi şi am căutat scăpare la fete.

În acelaşi timp, aveam o dorinţă puternică de a fi cu un bărbat şi de a mă simţi iubit şi dorit de un bărbat. În adolescenţă, am devenit foarte implicat în grupul de tineret de la biserică. Fiind un creştin foarte implicat în biserică, atracţiile mele îmi păreau şi mai detestabile şi ruşinoase.

La colegiu am auzit mesajul că este în ordine să fii homosexual şi creştin; era răspunsul potrivit pentru mine! Am crezut înşelătoriile teologiei homosexuală şi nu după mult timp le-am făcut cunoscut tuturor că eram homosexual. Mama a aflat şi mi-a cerut să nu spun la prea mulţi oameni, până nu avea şansa să discute cu mine faţă în faţă. Din respect pentru mama mea, am acceptat. În vacanţa de primăvară, în primul meu an la colegiu, m-am dus acasă şi am discutat. Mi-a spus cele mai multe dintre lucrurile pe care le auzisem crescând în biserică. Dar mi-a spus şi nişte lucruri pe care nu le ştiam. Mi-a spus că fiecare se luptă cu un păcat sau altul. Şi că orice hotăram pentru viaţa mea, ea nu mă va iubi mai puţin.

În ziua următoare, m-am dus la grupul de tineret şi am stat acolo, cântând cântări de laudă şi închinare. Când grupul a început să cânte E vorba numai despre Tine, Isuse, am stat şi am ascultat cuvintele. Atunci mi S-a revelat Adevărul. Dumnezeu îmi spunea că viaţa mea nu se referea la mine. Fiind creştin, sunt chemat să-mi trăiesc viaţa pentru Cristos, să mă sacrific zilnic şi să urmez voinţa Lui pentru viaţa mea. Chiar atunci şi acolo, mi-am rededicat viaţa lui Cristos, reluând lupta, în loc să renunţ la ea. De atunci, nu mi-a fost întotdeauna uşor. Dar este o luptă care are sens.

Dumnezeu ne dă o „armură” deoarece suntem permanent în luptă împotriva duşmanului. În toate am putut să mă încred că ceea ce vrea Dumnezeu pentru viaţa mea este infinit mai bun decât ceea ce vreau eu pentru viaţa mea. Acum mă pot odihni, ştiind că Dumnezeu nu-mi va da niciodată mai mult decât pot duce. Mă pot odihni, ştiind că nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus.

Astăzi lucrez pentru a obţine masteratul în consiliere profesională, fiindcă Dumnezeu m-a chemat să fiu un instrument al vindecării pentru cei care se luptă ca fel ca mine. Privesc înapoi la băiatul sensibil, plin de compasiune care am fost cândva şi văd că Dumnezeu m-a făcut astfel dintr-un anumit motiv, iar acum îmi pot folosi însuşirile spre gloria Lui şi pentru a-i ajuta pe alţii.

A fost o binecuvântare pentru mine să-L văd pe Dumnezeu lucrând direct într-o misiune atunci când am fost stagiar şi este un privilegiu pentru mine să lucrez cu reţeaua Professional Counselor Network. Cea mai bună experienţă a mea a fost conferinţa International Freedom Conference. Ea a reprezentat un timp de restaurare şi de încurajare, deoarece acolo am întâlnit nenumăraţi oameni dedicaţi procesului de vindecare. Deoarece îmi iau rămas bun de la Exodus pentru a urma chemarea de a deveni consilier, sunt fericit să ştiu că urmez voia lui Dumnezeu în viaţa mea, în timp ce continui călătoria mea spre vindecare.

[Ethan Martin, Out of Pain, God Restores. Copyright © Ethan Martin. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o înregistrare video cu Ethan, clic aici.]