de Mike Ensley

Mike Ensley

S-a făcut multă vâlvă despre preadolescenţi şi adolescenţi ai căror părinţi îi duc la Exodus sau la alte programe ale „foştilor homosexuali”. Ni se prezintă imaginea unor părinţi ignoranţi care, în fervoarea lor religioasă, îşi târăsc bieţii copii la un cult smintit, unde sunt torturaţi psihologic.

Unii au ieşit în faţă în mass-media, vorbind despre cum misiunile Exodus „i-au făcut să se ruşineze” de sexualitatea lor şi le-au spus că erau bolnavi. Suntem alimentaţi cu presupunerea că aceasta este povestea tuturor tinerilor care participă la Exodus.

Faptul că am văzut astfel de mărturii în mass-media m-a inspirat să dezvălui o parte din povestea mea. De obicei, nu vorbesc în detaliu despre cum m-au dus părinţii la un program Exodus, împotriva voinţei mele.

Mama mea a aflat despre atracţiile mele faţă de cei de acelaşi sex când aveam şaisprezece ani şi imediat a vrut să primesc ajutor. Pe vremea aceea, mă luptam deja în secret cu homosexualitatea de câţiva ani, dar în sfârşit, când nu mă aşteptam, apăruseră câţiva prieteni cu care mă simţeam „în siguranţă”. Ei m-au încurajat să-mi accept homosexualitatea şi, după toţi anii plini de confuzie şi singurătate, resimţeam aceasta ca pe o libertate. Deci evident, nu am fost prea încântat de ideea de a primi „ajutor”.

Eforturile ei nu au avut succes prea mare la început. Primul psiholog creştin la care m-a dus mama i-a spus realmente să accepte că eram homosexual. Dar când m-a dus la New Creation Ministries din Fresno (o misiune Exodus la o depărtare de două ore de noi), ca să vorbesc cu o „fostă lesbiană”, m-am supărat.

Dar Donna, „fosta lesbiană”, nu mi-a predicat, aşa cum mă aşteptasem eu. Opiniile noastre diferite despre homosexualitate şi adevărul despre sexualitatea mea personală au fost abordate, direct şi sincer, de la început. Cu toate acestea, ea a fost capabilă să pună toate acestea deoparte şi să petreacă scurta noastră oră în weekend, doar pentru a mă cunoaşte. Părinţii mei chiar au încercat să obţină de la ea detalii despre şedinţele noastre, dar ea a păstrat confidenţialitatea cu privire la timpul pe care îl petreceam împreună. Ceea ce i-a supărat pe ei, dar mi-a câştigat încrederea mie. Încet, încet am început să mă simt confortabil cu ea, deşi credeam că se înşela în privinţa homosexualităţii.

Mai târziu în acelaşi an, l-am întâlnit pe primul meu prieten şi am devenit total prins de relaţia noastră. Când părinţii mei au aflat, au hotărât să intervină mai drastic. Nu aflasem despre programe Exodus cu cazare, dar era un centru de consiliere creştin rezidenţial în Fresno. Am petrecut trei săptămâni acolo (cu părinţii mei), primind consiliere zilnică, pe lângă şedinţele de consiliere la New Creation Ministries.

Nu voi spune că experienţa mi-a făcut plăcere; chiar şi în cele mai bune momente a fost inconfortabilă. Dar consilierul de la programul cu cazare era, în mare măsură, ca Donna; deşi împărtăşea valorile părinţilor mei, era prietenos cu mine şi plin de compasiune. Mi-au plăcut şedinţele de consiliere între patru ochi cu el, deşi şedinţele cu părinţii mei au fost extrem de dificile.

Atitudinea mea, pe vremea aceea, era că toată acea neplăcere şi dificultate era doar o pedeapsă pentru că eram homosexual. Asta au presupus toţi prietenii mei că se întâmpla. I-am scris chiar o scrisoare unuia dintre ei, povestindu-i despre gândurile mele suicidare, deşi depresia mea se datora mai degrabă dezintegrării relaţiei mele homosexuale, decât consilierii. Totuşi, sunt sigur că mulţi credeau că misiunea „foştilor homosexuali” literalmente mă omora.

Ceea ce era atât de dificil nu era presiunea de a-mi schimba homosexualitatea; cei de la Exodus ne-au încurajat, de fapt, să privim dincolo de homosexualitate şi să ne ocupăm de problemele mai profunde. Ceea ce era într-adevăr atât de dureros, era faptul că trebuia să fac faţă şi să mă ocup de rănirile profunde din familia noastră. Dumnezeu Îşi punea degetul pe o mulţime de locuri dureroase, precum resentimentul pe care îl simţeam – dar pe care nu îl înţelegeam – faţă de părinţii mei, care ridicase un asemenea zid între noi. Nu eram condamnat sau făcut să mă ruşinez, dar mă ocupam de lucruri care nu aveau cum să nu fie dureroase.

În acest proces, numeroase probleme foarte reale au început să iasă la lumină. Consilierii i-au ajutat efectiv pe părinţii mei să vadă că nu atracţiile mele homosexuale erau de vină pentru întreaga durere din familia noastră, ci că durerea din familia noastră era de fapt un factor care contribuia la dezvoltarea atracţiilor mele faţă de cei acelaşi sex. Nu vroiam să întreţin ideea că problemele din familia noastră dăduseră cumva viaţă atracţiilor mele faţă de cei de acelaşi sex, dar eu şi familia mea am început să lucrăm în alte domenii, pentru a dezvolta modele mai sănătoase de relaţionare.

Mike Ensley

Experienţele respective nu mi-au schimbat imediat perspectiva sau calea. Dar prin misiunea Exodus am aflat adevăruri despre mine însumi şi despre homosexualitate în general, cu care, în cele din urmă, am descoperit că puteam fi de acord.

Cu ceea ce învăţasem de la New Creation Ministries m-am întâlnit din nou când am intrat în viaţa homosexuală şi am descoperit cum era ea cu adevărat. Spre uimirea mea, prietenul meu mi-a repetat de fapt ce mă învăţaseră ei! Ultima dată când l-am văzut, eram atât de rănit deoarece, deşi eu aveam inima zdrobită pentru că îl pierdeam, lui părea să nu îi pese. Mi-a spus că de îndată ce voi trăi ca homosexual mai mult timp, voi avea o mulţime de distracţii şi, în curând, ruperea unei relaţii nu mă va mai durea. Atât despre „a spune în mod public că eşti homosexual”, ca fiind cheia fericirii.

Mi-am amintit ce spuseră alţii aflaţi în „procesul de vindecare” despre viaţa homosexuală, ceea ce eu crezusem atunci că era strigător la cer, doar pentru a mi se confirma, prin ceea ce am trăit sau am văzut, atunci când am căutat eu însumi viaţa homosexuală. Cu cât vedeam mai mult cum ar fi fost viaţa mea ca bărbat homosexual, cu atât avea mai mult sens mesajul pe care mi-l transmisese Exodus. Fiindcă mi se prezentase adevărul, am avut speranţă atunci când s-a instalat dezamăgirea, speranţă pentru o altă opţiune şi am ştiut că nu trebuia să accept direcţia pe care mi-o indicau atracţiile mele.

O mulţime de oameni din oraşul meu natal i-au criticat pe părinţii mei fiindcă au făcut tot ce au putut pentru a mă opri de la adoptarea homosexualităţii în adolescenţă. Unii credeau că nu ar fi trebuit să aibă dreptul de a mă duce acolo unde nu vroiam de fapt să merg şi, mai ales, că nu ar fi trebuit să mă poată ţină acolo trei săptămâni.

Fie că sunteţi de acord sau nu cu părerile părinţilor mei despre homosexualitate, ei au avut dreptul să mă crească conform convingerilor şi principiilor morale proprii. Se pare că există concepţia că atunci când un tânăr are atracţii faţă de cei de acelaşi sex, drepturile şi convingerile părinţilor dispar complet.

Ca să fiu sincer, faptul că m-au dus la misiunea Exodus cu greu ar fi putut să lupte cu numeroasele influenţe care mă împingeau spre homosexualitate. Părinţii mei ştiau că toţi prietenii mei de la şcoală şi chiar unii dintre profesori mă încurajau să accept identitatea homosexuală. Nu sunt sigur că au realizat măcar în ce măsură acest lucru era adevărat; un prieten mi-a dat pornografie homosexuală şi o carte despre sexul homosexual. (Care spunea că eu, ca adolescent, puteam descoperi că să fac sex cu bărbaţi mai în vârstă este distractiv şi o bună sursă de venit suplimentar. Nu glumesc!) Dat fiind că tovarăşii de vârsta mea, educatorii şi mass-media promovau homosexualitatea, părinţii mei au considerat că era rezonabil ca o dată pe săptămână să mă duc să vorbesc cu cineva care susţinea punctul lor de vedere.

În plus, ar fi inexact şi necinstit să privim situaţia din perspectiva îngustă că tatăl meu şi mama mea făceau toate acestea din cauză că erau homofobi. Acţiunile lor erau un răspuns la lupta mea cu atracţiile faţă de cei de acelaşi sex.

De exemplu, nu au recurs la programul cu cazare până nu au aflat că eram implicat – relaţional şi sexual – cu un tânăr de nouăsprezece ani şi că toţi prietenii mei (şi, din nou, profesorii) încurajau relaţia noastră şi mă acopereau. Privind în urmă, ştiu că şi eu aş fi făcut măcar cât au făcut ei în calitate de părinţi.

Nu voi spune că nu există un mod greşit de a face lucrul corect; părinţii mei au spus lucruri care m-au rănit şi care nu au fost de ajutor, iar uneori au pus sentimentele lor înaintea sentimentelor mele. Ştiu că există părinţi care explodează, care spun şi fac lucruri incredibil de rele în situaţii similare. Există cu adevărat idei preconcepute şi chiar părinţii care fac lucrul corect trebuie să îşi verifice aşteptările, motivele şi să stăruie în rugăciune şi consiliere înţeleaptă.

Chiar şi aşa, nu mă pot opri să mă întreb dacă poveştile prezentate în mass-media sunt ca povestea mea, aranjate cu scopul de a se potrivi planului de a face homosexualitatea să pară dezirabile. După cum am spus mai înainte, se pare că există ideea că homosexualitatea are un atu faţă de autoritatea parentală (numai dacă, bineînţeles, părinţii nu susţin cu tărie homosexualitatea). După cum spunea actorul şi vorbitorul homosexual Harvey Fierstein (Mrs. Doubtfire, Ziua independenţei) într-un episod din programul PBS În viaţă: „Pe cine vom lăsa să îi crească pe copiii noştri, pe părinţii lor?”

Astăzi sunt recunoscător că părinţii mei mi-au întors lumea pe dos. Nu au făcut-o în mod perfect, dar au făcut lucrul care trebuia, iar viaţa mea este mai împlinită astăzi din această cauză.

Pe moment, disciplina nu este prea distractivă. Ea pare să meargă întotdeauna împotriva naturii noastre. Mai târziu, desigur, merită din plin, fiindcă cei care trec prin ea devin maturi în relaţia lor cu Dumnezeu. (Evrei 12:11)

[Mike Ensley, Against My Will. Copyright © Mike Ensley. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Clic aici pentru o altă mărturie a lui Mike Ensley!]