de Alan Medinger

Alan Medinger

Societatea are două perspective despre homosexualitate. Perspectiva tradiţională susţine că homosexualitatea este o aberaţie, orientarea este o boală, iar comportamentul este patologic. Perspectiva opusă susţine că homosexualitatea este o variantă normală în condiţia umană, este determinată înainte de naştere, iar comportamentul homosexual este normal pentru cei cu această orientare. Totuşi, acest mod de a vedea lucrurile se bazează pe un număr de premise discutabile, care dacă sunt false, ne conduc înapoi la părerile tradiţionale. În articolul care urmează vom continua să examinăm premisele folosite de cei care acceptă homosexualitatea ca „normală”.

„Homosexualitatea este doar o variaţie normală în condiţia umană. Apare în orice cultură, în orice epocă, şi deşi majoritatea sunt heterosexuali, exact aşa cum unii oameni sunt stângaci, o minoritate sunt homosexuali în orientare.”

Este adevărat sau este homosexualitatea o tulburare, un semn că ceva a mers rău în dezvoltarea unui individ? Este homosexualitatea ceva inevitabil pentru un anumit procent din populaţia lumii şi trebuie, prin urmare, să fie pur şi simplu acceptată, sau este o distorsiune sau o disfuncţionalitate căreia ar trebui să i se opună rezistenţă şi, dacă este posibil, să fie vindecată?

Ca şi în cazul întrebării dacă homosexualitatea este determinată prenatal, dovada ar trebui să fie de partea celor care susţin că este normală şi naturală. Spun aceasta fiindcă singura dovadă pe care o avem – dovada biologică – arată clar că este o tulburare, deoarece homosexualitatea prezintă tendinţa de a folosi părţi ale corpului pentru un alt scop decât cel pentru care au fost destinate. Penisul şi vaginul sunt cu siguranţă create pentru actul sexual dintre bărbat şi femeie. Formele lor complementare, localizarea terminaţiilor de nervi foarte sensibili arată, fără îndoială, scopul divin.

Oriunde vă situaţi cu privire la aspectele sexualităţii legate de plăcere, sexualitatea bărbatului şi femeii este asociată inextricabil cu reproducerea, iar doi bărbaţi sau două femei nu se pot reproduce. Prin urmare, homosexualitatea este o stare care, în mod fundamental, este contrară naturii. Din punct de vedere biologic, pur şi simplu nu este naturală sau normală.

Cu toate acestea, susţinătorii acceptării homosexualităţii au depus un mare efort pentru a convinge lumea că homosexualitatea este, de fapt, atât naturală cât şi normală, că este doar diferită şi că numai din cauză că este orientarea unei minorităţi, o clasificăm drept tulburare sau perversiune. Au avut destul de mult succes în acest efort.

Când vorbim despre ce este normal, vorbim despre ce este în acord cu norma, despre ce este comun; când vorbim despre ce este natural, vorbim despre ce este în acord cu natura. Prin urmare, cele mai multe argumente care susţin că homosexualitatea este normală şi naturală au ca scop crearea impresiei că homosexualitatea este extrem de răspândită, că apare peste tot în natură. Mai mult, sexualitatea umană este văzută ca un lucru extrem de fluid, în care tot felul de variaţii sunt pur şi simplu pe cale să se întâmple.

Dacă asculţi grupurile care susţin activ homosexualitatea, vei auzi iar şi iar folosite aceste argumente. Nu este spaţiu aici pentru a respinge pe deplin întreaga lor abordare, ci numai pentru cele mai comune cinci afirmaţii care caută să stabilească normalitatea homosexualităţii. Vă cer să luaţi în considerare ceea ce se spune în realitate şi dovada care se aduce efectiv. Vom examina două dintre afirmaţii în continuare.

1. 10% dintre oameni sunt homosexuali. Am auzit acest lucru exprimat cu o siguranţă uimitoare. Precum spunea un activist homosexual: „Nu uita, un copil din zece care se naşte în lume, în toate ţările, în toate timpurile, este homosexual.” Statistica de 10% a fost folosită atât de mult, încât de multe ori se presupune pur şi simplu că este adevărată, în articolele de ziar şi în reviste şi de către o mare parte a publicului.

De unde vine cifra de 10%? Atât cât putem spune este o interpretare greşită a primului Raport Kinsey (Comportamentul sexual la bărbat),^[1] în care se afirma că „10% dintre bărbaţi sunt mai mult sau mai puţin exclusiv homosexuali, pentru cel puţin trei ani, între 16 şi 55 de ani.” Există câteva probleme aici. Dincolo de multele preocupări legitime cu privire la metodele statistice ale lui Kinsey şi la faptul că studiul a acoperit numai bărbaţii din SUA, Kinsey, pe aceeaşi pagină, afirmă că „4% dintre bărbaţii albi sunt exclusiv homosexuali de-a lungul vieţii, după adolescenţă.”

Cei care au citat prima dată cifra de 10% de la Kinsey, evident, au încercat să inducă în eroare. Mai târziu, alţii au folosit cifra în mod nevinovat. De fapt, nu ştim ce procent din cultura noastră sau din orice altă cultură este orientată homosexual. Înainte de Kinsey, estimările – venind în primul rând din Anglia, Germania şi SUA – erau între 2 şi 5%. Mai târziu, estimări mai obiective în Statele Unite lansează un maximum de incidenţă de 5% printre bărbaţi şi mai puţin printre femei.

Dar punctul decisiv nu este dacă este 5% sau 10%. Cifrele tind să fie exagerate de mulţi homofili, deoarece ei cred că în cifre se află caracterul legitim. Dar nu este aşa. Un număr semnificativ de oameni sunt înclinaţi spre criminalitate, dar aceasta nu înseamnă că aceştia sunt oarecum deformaţi în orientarea lor?

2. Homosexualitatea apare în toate culturile şi a fost acceptată în multe dintre ele. Afirmaţia este însoţită, în general, de declaraţia sau de aluzia că a noastră cultură iudeo-creştină se întâmplă să fie dură cu homosexualii. Evident, nu putem trece în revistă cultura aici, dar îngăduiţi-mi să vă sugerez să priviţi cu atenţie câteva exemple despre homosexualitate din alte culturi. Invariabil, ele implică fie pederastia (sex între bărbaţi şi băieţi) sau, în cazuri rare, o perioadă limitată de comportament homosexual aprobat, în timpul adolescenţei. Desigur, comportamentul homosexual ar fi putut să apară în toate culturile în diferite grade, dar aceasta nu spune nimic despre faptul că ar fi normală sau naturală. De fapt, cele mai multe culturi, inclusiv cea greacă, până în ultimii săi ani, au clasificat homosexualitatea ca pe o crimă care merita cele mai severe pedepse.

Există dovezi că un comportament homosexual apare mult mai rar în unele culturi decât în Occident. Evident, culturi diferite vor arăta grade diferite de discreţie cu privire la comportamentul sexual şi nu au existat studii ale homosexualităţii acceptate pe cale largă în ţările neoccidentale, astfel încât este aproape imposibil de obţinut o dovadă clară. Totuşi, avem la dispoziţie dovezi anecdotice. Teologul şi psihiatrul Ruth Tiffany Branhouse citează un incident în care un american a menţionat homosexualitatea faţă de un grup de medici de la Spitalul Canton din Republica Populară Chineză şi numai un membru al personalului medical a înţeles ce este homosexualitatea.^[2] Am întrebat doi misionari în Africa despre homosexualitatea pe acel continent şi amândoi au relatat că li se spusese că era necunoscută până la sosirea occidentalilor. Anecdotele nu oferă siguranţă, dar în absenţa unor cifre clare, întrebaţi-i voi înşivă pe oamenii din Asia şi Africa.

Note de final

^[1] Alfred C. Kinsey, Wardell B. Pormeroy şi Clyde E. Martin, Sexual Behavior in the Human Male (Philadelphia, W. B. Saunders Company, 1948), p. 651.

^[2] Ruth Tiffany Branhouse, Homosexuality: a Symbolic Confusion (New York, The Seabury Press, 1979), p. 157.

[Alan Medinger, Homosexuality and the Truth: Is It Natural and Normal? Copyright © 2003 Alan Medinger. Tradus şi publicat cu permisiune.]