de Alan Medinger

Alan Medinger

Societatea are două imagini despre homosexualitate. Imaginea tradiţională susţine că homosexualitatea este o aberaţie, orientarea este o boală, iar comportamentul este patologic. Imaginea opusă este că homosexualitatea este o variantă normală în condiţia umană, este determinată înainte de naştere, iar comportamentul homosexual este normal pentru cei cu orientarea respectivă. Totuşi, acest mod de a vedea lucrurile se bazează pe un număr de premise discutabile, care dacă sunt false ne conduc înapoi la părerile tradiţionale.

Parte din imaginea homosexualităţii, promovată pe cale largă, este că ea e doar un alt stil de viaţă, nu atât de comun ca heterosexualitatea, dar nici mai rău, nici mai bun. Termenul „stil de viaţă alternativ” vrea să însemne „diferit, dar egal”.

Chiar numai a sugera că există diferenţe de calitate a vieţii între homosexualitate şi heterosexualitate implică riscul de a fi etichetat ca bigot, de o mare parte a societăţii noastre. În şcolile noastre, în mass-media sau în arena politică nu se îndrăzneşte să se menţioneze că ceva ar putea fi inerent greşit cu homosexualitatea.

Când anumite aspecte negative ale homosexualităţii sunt aduse în discuţie, ele sunt frecvent puse pe seama lipsei de dorinţă a societăţii de a susţine relaţiile homosexuale stabile. Aceasta prezintă o provocare dificilă, fiindcă după regulile stricte ale dovezii ştiinţifice, rareori putem dovedi cauza şi efectul în comportamentul uman. De ce a devenit John hoţ, iar fratele lui, Joseph, preot?

Behavioriştii şi experţii medicali dezbat aceasta la nesfârşit – sau până ce se identifică elemente biologice în trupurile noastre, care îl predestinează pe unul să devină hoţ, iar pe celălalt preot. Dar dacă un stil de viaţă sau o formă de comportament este sau nu dăunătoare, este o problemă cu totul diferită de ceea ce o face să fie dăunătoare.

Întâi hotărâm dacă ceva este dăunător şi apoi ne întrebăm ce anume cauzează răul. Există ceva inerent în condiţia sau în comportamentul respectiv sau există ceva care afectează indirect persoana care se angajează în acel comportament? Dacă oamenii care fumează ţigări sunt mai expuşi să moară de cancer, este din cauză că există ceva în ţigară care tinde să cauzeze cancer sau din cauza a ceva periferic, de exemplu, fiindcă doctorii ezită să trateze oamenii care fumează, pentru că respiraţia lor este urât mirositoare?

Este o prostie să trecem la a doua întrebare fără să o examinăm amănunţit pe prima, dar aceasta este ceea ce se întâmplă în cultura noastră cu privire la homosexualitate. Noi nu vom face acest lucru aici.

Se pune atunci întrebarea: „Este homosexualitatea dăunătoare?” Pe baza a trei criterii prin care se poate judeca clar orice formă de comportament: emoţional, psihologic şi fizic, există dovezi puternice care arată că nu este bine să fii homosexual. Haideţi să privim aceasta pe cât de obiectiv posibil!

Din punct de vedere emoţional

Este cel mai dificil de măsurat obiectiv, dar putem examina anumite fapte care ne stau la dispoziţie:

1. Homosexualii nu pot avea copii.

Puţini ar contesta: copiii oferă oportunitatea de a da şi de a primi dragoste, într-un mod care împlineşte o nevoie omenească de bază.

2. Relaţiilor homosexuale le lipseşte complementaritatea.

În ciuda feminiştilor, există diferenţe între bărbat şi femeie care merg dincolo de capacităţile reproductive – diferenţe ale creierului, diferenţe în structura corpului etc. Ele tind să se completeze una pe cealaltă în omenire, precum şi la alte fiinţe – creând o complementaritate care este bună pentru indivizi, pentru copii şi pentru societate.

3. În medie, relaţiile homosexuale ţin mult mai puţin decât relaţiile heterosexuale.

Un studiu major făcut de Institutul Kinsey a descoperit că 78% dintre relaţiile homosexuale masculine (relaţii în care se intră cu intenţia dedicării) durau mai puţin de trei ani. Numai 12% durau cinci ani sau mai mult.^[1] Desigur, aceasta arată un tipar de relaţii distruse care probabil că este dureros pentru mulţi.

4. Într-un studiu din 1977 pe membrii Asociaţiei Americane de Psihiatrie, 73% dintre psihiatrii care au răspuns au afirmat că erau de părere că bărbaţii homosexuali sunt mai puţin fericiţi decât ceilalţi.

70% au spus că ei credeau că problemele homosexualilor se datorau mai mult conflictelor personale, decât stigmatizării sociale.^[2]

Din punct de vedere psihologic

Comunitatea homosexuală a pretins o mare victorie când a impus Asociaţiei Americane de Psihiatrie să scoată homosexualitatea de pe DSM-II – lista sa de tulburări psihologice. Această acţiune foarte controversată pare să nu ţină seama de dovada oricărei definiţii de bun simţ a sănătăţii psihologice. Luaţi în considerare următoarele:

1. Este de 6 ori mai probabil ca bărbaţii homosexuali să fi încercat să se sinucidă, faţă de bărbaţii heterosexuali.^[3]
2. Studiile indică faptul că între 25 şi 33% dintre bărbaţii şi femeile homosexuale sunt alcoolici.^[4]
3. Statisticile dovedesc o dorinţă sexuală compulsivă la bărbaţii homosexuali.

Studiul Kinsey citat mai sus a descoperit că 43% dintre bărbaţii homosexuali care au luat parte la studiu au estimat că au făcut sex cu 500 sau mai mulţi parteneri; 28% cu 1000 sau mai mulţi parteneri.^[5] Ori Asociaţia Americană de Psihiatrie nu cunoaşte ce efecte are homosexualitatea asupra unui mare număr de bărbaţi, ori imaginea sa despre sexualitatea sănătoasă indică o tulburare serioasă printre membrii APA.

4. Acelaşi studiu Kinsey a descoperit că bărbaţii homosexuali au separat în mare măsură sexualitatea de relaţie.

Studiul a arătat că 79% dintre respondenţi au spus că peste jumătate dintre partenerii lor sexuali erau necunoscuţi. 70% au spus că peste jumătate dintre partenerii lor au fost oameni cu care au făcut sex doar o dată.^[6] Cu siguranţă acestea sunt indicii ori ale unei nemulţumiri profunde, ori ale unui hedonism teribil de distructiv.

Din punct de vedere fizic

Chiar dacă cineva ar considera SIDA ca o problemă fără nicio legătură, puţine comportamente au rezultate mai dăunătoare decât homosexualitatea.

1. Anumite practici homosexuale obişnuite sunt distructive din punct de vedere fizic, separat de transmiterea bolii.

Contactul sexual anal, o practică extrem de comună printre bărbaţii homosexuali, poate afecta în mod serios ţesuturile interne şi poate slăbi în mod ireversibil sfincterul anal, cauzând incontinenţă şi alte probleme medicale serioase.

2. Organizaţiile naţionale pentru drepturile homosexualilor au pus un mare accent în ultima vreme pe nivelul înalt de delicte comise împotriva homosexualilor.

Aceasta s-a folosit ca justificare pentru includerea homosexualităţii în legile de drepturi civile. Ceea ce nu se menţionează este că mare parte dintre aceste delicte au loc când un homosexual disperat, singur, duce un prostituat tânăr sau un alt străin în casa sau apartamentul său, pentru o seară de sex. Deşi cei mai mulţi homosexuali ştiu că în acest fel riscă să întâlnească psihopaţi, mulţi tot nu se pot abţine să o facă.

3. Într-un studiu raportat în publicaţia oficială a Asociaţiei de Sănătate Publică Americană, 78% dintre homosexualii respondenţi au afirmat că au fost afectaţi cel puţin o dată de o boală cu transmitere sexuală.^[7]
4. Cu câţiva ani în urmă s-a raportat că San Francisco avea o rată a bolilor venerice de 22 de ori mai mare decât media naţională.^[8]
5. Peste 70% dintre cei care au contractat SIDA sunt homosexuali sau bisexuali.

Trebuie să răspundem afirmaţiei că dificultăţile suferite de homosexuali sunt toate rezultatul prejudecăţii şi lipsei de dorinţă a societăţii de a susţine relaţiile homosexuale stabile. Putem răspunde acesteia astfel:

1. Nu există nicio dovadă pentru această afirmaţie.
2. În zonele unde există cea mai mare acceptare a homosexualităţii (San Francisco, West Hollywood, New York City), efectele dăunătoare nu se micşorează, ci cresc.
3. În ultimii douăzeci de ani acceptarea homosexualităţii a crescut mult, dar tot în aceeaşi perioadă a existat o creştere uriaşă a suferinţei homosexuale, din cauza bolii şi a altor factori.
4. Mulţi ani societatea nu a scuzat implicarea heterosexuală în afara căsătoriei.

După cum ştim, asta nu i-a obligat pe cei înclinaţi spre aceasta la o promiscuitate sexuală mai mare, la rate mai ridicate de alcoolism, sinucidere şi boală.

În sfârşit, putem întreba: „Dar dacă mare parte din suferinţa care însoţeşte homosexualitatea se datorează parţial sau, în primul rând, atitudinii dure şi acuzatoare a societăţii?” Înseamnă că suntem îndreptăţiţi să sprijinim şi să susţinem un stil de viaţă care aduce atâta suferinţă? Putem spune că societatea trebuie să se schimbe, nu homosexualii. Dar dacă societatea nu se va schimba sau dacă va dura mult timp până se va schimba, atunci ce facem? Unii membri ai minorităţilor rasiale au acceptat punctul de vedere că problemele lor se datorau toate prejudecăţii rasiale şi au refuzat să se ajute singuri. Mulţi alţii totuşi au luat hotărârea să învingă obstacolele, aşa reale cum erau. Cui i-a mers mai bine?

Faptul că homosexualitatea aduce cu sine o mare suferinţă nu poate fi negat. Normal, în lupta cu o stare sau cu un comportament care poate aduce o asemenea suferinţă umană, se fac toate eforturile pentru prevenire şi corectare. Cu homosexualitatea, desigur, presiunea publică de a nega răul sau aruncarea vinei pe societate nu a făcut decât să interzică societăţii să facă vreun pas pentru prevenire sau schimbare. Şi astfel, suferinţa continuă.

Note

^[1] Alan P. Bell şi Martin S. Weinberg, Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women, (New York, Simon and Shuster, 1978), p. 314.

^[2] Harold I. Lief, Sexual Survey Number 4: Current Thinking on Homosexuality, Medical Aspects of Human Sexuality 2 (1977), p. 110-111 (Citat în Growing Up Straight de George A. Rekers). [George Rekers, pastor baptist, profesor emerit de neuropsihiatrie a Universitatea din Carolina de Sud şi unul dintre cei mai proeminenţi activişti antihomosexualitate ai dreptei creştine, a fost în bordul Asociaţiei Naţionale pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH) şi a depus mărturie ca martor al statului în favoarea procesului de interzicere a adopţiei de către homosexuali. În anul 2010 şi-a dat demisia de la NARTH, după afirmaţiile unui prostituat homosexual, pe care l-a angajat ca asistent personal într-o călătorie de zece zile. Tânărul a negat că el şi Rekers au făcut sex, dar a spus că Rekers l-a plătit pentru a-i oferi zilnic masaje nud. N. trad.]

^[3] Bell and Weinberg, Homosexualities, Tabelul 21.12.

^[4] Robert J. Kus, Alcoholics Anonymous and Gay American Men, Journal of Homosexuality, Volumul 14, Nr. 2 (1987), p. 254.

^[5] Bell şi Weinberg, Homosexualities, p. 308.

^[6] Ibid., p. 308-309.

^[7] Enrique T. Rueda, The Homosexual Network, (Old Greenwich, Conn., The Devin Adair Company, 1982), p. 53.

^[8] Ibid.

[Alan Medinger, Homosexuality and the Truth: Is it Just Another Lifestyle? Copyright © 1998 Alan Medinger & Regeneration, Inc.. Tradus şi publicat cu permisiune.]