de Ron Rapp
Chiar m-a durut să recunosc că era adevărat, când am văzut filmul Pleasantville. În film, doi adolescenţi din zilele noastre sunt transportaţi într-un sitcom alb-negru din anii 1950. Viaţa este perfectă, dar nu există liberă voinţă, exprimare de sine sau gândire inovativă. Când ies din tipar şi renunţă la scenariile de viaţă pe care le-au învăţat, personajele încep să prindă culoare.
Din nefericire, filmul zugrăveşte libertatea nou găsită, în principal, prin exprimarea sexuală. Dar factorul compensator al filmului, privind mai în profunzime, este că realmente libera voinţă şi exprimarea gândirii constituie factorul eliberator în viaţa noastră.
A fost normal pentru mine să cresc într-o familie cu un singur părinte. Până să împlinesc eu trei ani, părinţii mei divorţaseră. Mamei i-a fost încredinţată custodia mea, iar tata avea drept de vizitare. De la o vârstă fragedă, sentimentul familial mi-a fost distrus. Ca rezultat al divorţului, m-am maturizat foarte repede, deoarece mama se raporta întotdeauna la mine ca la un adult şi mă trata ca atare. Când am început şcoala, nu am reuşit niciodată să-i văd pe copii în afara şcolii şi nu am dezvoltat legături cu adevărat puternice cu prietenii mei. Aceasta a dat naştere năzuinţei mele de a fi legat de cineva.
Prima dată când îmi amintesc că am petrecut timp cu tatăl meu, a fost când mama a plecat de acasă pentru înmormântarea tatălui ei, iar tata a avut grijă de mine câteva zile. Am petrecut mai mult timp cu el după aceea, dar nu a profitat de prilej pentru a clădi o relaţie cu mine. Rareori petreceam timp împreună numai noi doi. Am încercat să îi câştig aprobarea, petrecându-mi verile lucrând el, dar întotdeauna am simţit că nu corespundeam aşteptărilor lui.
Crescând, experienţa mea cu biserica a constat în a merge la slujbele de Crăciun şi de Paşte. Când petreceam timp cu tata în weekenduri, mă scula duminica dimineaţa şi mă trimitea la biserică. Când l-am întrebat de ce nu venea şi el, mi-a răspuns că Dumnezeu îl văzuse destul.
Am crescut fiindu-mi teamă de Dumnezeu, crezând că voi fi aruncat în iad dacă voi face ceva rău. Tata şi mama lui mi-au întărit sentimentul, făcând să-mi fie clar că m-ar fi dezmoştenit.
Trecea zi după zi, fără să împărtăşesc cuiva ceva care conta. Am devenit mai mult un adept al izolării şi singurătăţii, decât al intimităţii cu prietenii. Cu greu realizam cât de detaşat devenisem.
Prima schimbare majoră în viaţa mea s-a produs în vara ultimului meu an la liceu. Am discutat cu un membru vitreg al familiei mele, a cărui viaţă văzusem că se schimbase în mod dramatic. Mi-a împărtăşit Evanghelia şi mi-a răspuns cu răbdare la întrebări. Astfel am auzit pentru prima oară despre un Dumnezeu care mă iubea şi vroia o relaţie cu mine. Am simţit un impact puternic şi L-am primit pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu.
Am crezut că Dumnezeu mă iubea şi eram încurajat în credinţa mea, dar tot nu eram sigur că eram acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Mă luptam cu atracţiile faţă de cei de acelaşi sex din clasele gimnaziale. Cea mai mare parte din ceea ce auzisem şi văzusem despre cei care trăiesc un stil de viaţă homosexual era negativ. Mecanismul meu de a face faţă era să merg înainte, cufundat în izolare şi singurătate, mascându-mi sentimentele. Tot ceea ce vroiam era să mă descurc şi să nu fiu observat, să păstrez aparenţele plăcute.
M-am implicat în biserică pentru a învăţa despre Dumnezeu şi am fost sprijinit în credinţa mea. Am descoperit oameni care înainte erau pierduţi în droguri şi alcool, am aflat cum Dumnezeu îi găsise şi îi adusese pe calea cea bună. Am dorit mult să mi se întâmple şi mie; ca Dumnezeu să se atingă de viaţa mea, astfel încât să nu mai fiu nevoit să mă lupt cu atracţii faţă de cei de acelaşi sex. Dar din cauza luptei mele, îmi era teamă că nu aveam să fiu niciodată răscumpărat cu adevărat. Am început să neg faptul că am avut vreodată probleme şi am sperat că Dumnezeu va apăsa pe întrerupător pentru a mă repara.
În anul 1993, am devenit absorbit de pornografia homosexuală, disponibilă atât de uşor pe internet. Tânjeam să fiu parte a ceea ce vedeam, iar dorinţele mele nu dispăreau. Aproape că am ajuns să renunţ la convingerile creştine, dar, cu un ultim efort, am căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu. Am recunoscut faţă de El că nu ieşeam din faza respectivă şi că nu puteam reconcilia creştinismul cu stilul de viaţă homosexual. Am strigat la El după ajutor.
Mi-am făcut curaj să îl întreb pe pastorul bisericii pe care o frecventam şi în care slujeam, dacă avea cunoştinţă despre misiuni care ofereau speranţă şi ajutor celor care nu doreau să trăiască un stil de viaţă homosexual, bineînţeles, sub pretextul că „este pentru un prieten”. El m-a ajutat să găsesc un consilier local. Dar fusesem influenţat negativ cu privire la consilierea creştină şi am ezitat să o apelez la ea.
Ulterior, luam cina cu colegă creştină. În conversaţia noastră despre slujirea la un cămin pentru bolnavii de SIDA, am comentat că nu existau misiuni care să îi ajute pe oameni să iasă din stilul de viaţă homosexual, înainte de a ajunge în stadiul SIDA. După aceea, ea mi-a dat un anunţ dintr-un newsletter, despre Exodus International.
Emoţionat, am telefonat la biroul Exodus şi am cerut un pachet cu resurse informative. Pe lista celor care slujeau se afla şi consilierul pe care mi-l dăduse pastorul meu. Acelaşi consilier avea în catalogul de resurse cartea Desires in Conflict [Dorinţe în conflict]. Raze de speranţă au început să strălucească pentru mine, când am văzut că Dumnezeu răspundea la rugăciunile mele.
Am comandat cărţi şi am început să citesc. Am ajuns la un punct de cotitură citind Coming Out of Homosexuality [Ieşind din homosexualitate] de Bob Davies. Am citit partea care trata despre versetele din 1 Corinteni 6:6-9 şi îmi amintesc clar că am închis cartea, am luat Biblia şi am citit versetele pentru mine însumi, neîncrezător. Trecusem întotdeauna peste cuvântul „sodomiţii” şi peste fraza „aşa eraţi unii dintre voi”. Nu îmi aminteam să fi auzit înainte că există speranţă pentru schimbare. Solzii au început să-mi cadă de pe ochi, iar simţământul speranţei adevărate a pătruns în viaţa mea.
Mai târziu, am primit o broşură pentru conferinţa Exodus. Aveam reţineri, dar ceva m-a atras. Când am scris cecul, am admis că aveam o problemă.
Au fost peste şase sute de delegaţi la conferinţă şi astfel am realizat că nu eram singur în lupta mea şi că alţii treceau, de asemenea, prin ea.
Eram ca un burete care absoarbe totul. Fusesem la conferinţe creştine înainte, dar nu simţisem nimic de acel gen. Închinarea a fost unul dintre cele mai nemaipomenite momente, de care îmi voi aminti întotdeauna. Liderul închinării nu era cineva de care să fi auzit vreodată şi nu cunoşteam nimic din muzica, stilul sau povestea sa. Dar întreaga săptămână, am simţit aşa o familiaritate cu muzica lui! El m-a ajutat să mă închin în mod deschis lui Dumnezeu. Când cânta, am înţeles că era ceea ce vroiam şi tânjeam să exprim pentru Domnul meu, ca şi abilitatea de a primi adevărul despre Dumnezeu prin acele cântece. Atmosfera era plină de har.
Un prilej de cădere pentru mine a apărut când am plecat într-o lungă călătorie de afaceri, la câteva luni după prima conferinţă Exodus la care fusesem. Când a apărut ispita, s-a întâmplat un lucru uimitor! Tot ce citisem, tot ce ascultasem la Exodus sau vorbisem la consiliere, mi-a năvălit în minte. Dumnezeu a deschis o uşă largă prin care să intru. Alegerea a fost dificilă, dar am ales să plec.
Dacă viaţa este statică şi neschimbătoare, tot ceea ce primeşti este negru şi alb. Numai când oamenii îşi îngăduie să crească şi să se maturizeze ca oameni şi ca fiinţe omeneşti, văd lumea în culori. Oamenii din Pleasantville se schimbă când fac ceva în mod liber şi din propria lor voinţă. Numai atunci li se deschid drumurile, iar viaţa în afara oraşului lor există.
Sunt o lucrare în progres şi aşa voi fi tot restul vieţii. Aleg să renunţ la voia mea în fiecare zi (deşi nu perfect), ducând până la capăt mântuirea mea cu frică şi cutremur. Cresc zi de zi în dragostea nemărginită şi în harul Domului nostru Isus Cristos. Mă grăbesc să împlinesc voia Domnului pentru viaţa mea (de fapt, pentru a noastră, a tuturor), sfinţirea şi sfinţenia. (1 Tesaloniceni 4:3)
[Ron Rapp, Finding Vibrant Color. Copyright © Ron Rapp. Ron este un important asistent de avocat la procese în zona Los Angeles, pentru o companie globală de energie. A studiat la Fuller Theological Seminary pentru a obţine un masterat în Teologie şi slujeşte ca lider al unui grup de ucenicizare şi ca pastor responsabil cu rugăciunea în biserica lui din California. Ron a fost reprezentat Exodus pentru regiunea din sudul Californiei, iar începând din anul 1995 a slujit în echipa de rugăciune la conferinţele anuale Exodus Freedom. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]