de Gabriela
Fraţi scumpi,
Pe la începutul acestui an, am găsit pe site-ul unei librării creştine cartea Contra Curentului. Un titlu incitant, noi creştinii fiind chemaţi să ducem o astfel de viaţă dificilă, întotdeauna contra curentului lumii acesteia. Am citit cuprinsul şi, deşi nu era ce m-am aşteptat, mi s-a părut de actualitate; am găsit site-ul dumneavoastră şi am descărcat câteva mărturii.
Apoi, acum câteva luni, am descoperit întâmplător pe You Tube secvenţe dintr-un film cu un actor evreu: Brokeback Mountain. Am fost intrigată şi scârbită, pur şi simplu, m-a întors pe dos grotescul lui sărut cu un alt actor australian. Acesta din urmă, după ce s-a căsătorit cu partenera lui din film, având şi un copil împreună, într-o criză de identitate, după separarea de soţie, s-a sinucis. Avusese doar roluri deprimante în ultima perioadă, departe de familie, la nici treizeci de ani.
M-a tulburat faptul că acel evreu a acceptat apoi un premiu de la comunitatea homosexualilor şi a transsexualilor, în discursul de mulţumire numindu-i „naivi” pe „homofobi”. Apoi am aflat că în SUA există chiar şi rabini homosexuali.
Poate n-aş fi mers mai departe, după ce i-am transmis un mesaj de confruntare cu Biblia – pe care sunt aproape sigură că nu l-a primit – acestui actor. Dar într-o altă ocazie, după ce am postat nişte comentarii pe You Tube pe tema violenţei fără noimă dintr-un alt video al lui, cineva mi-a cerut părerea despre acel film. Avea postate mai multe comentarii privitoare la homosexualitate pe canalul lui. I-am spus-o (părerea), apoi am văzut şi alte clipuri din ce avea el şi din oferta ulterioară de opţiuni, căutând să înţeleg ce anume îi atrage pe oameni spre păcatul acesta. Şi am tot postat răspunsuri la comentariile lor absolut oribile, la care am primit şi răspunsuri.
La unul dintre comentarii mi-a răspuns chiar un om de ştiinţă (avea drept ţară de origine Japonia, în specificaţia de pe canalul lui). Cunoştea destule despre creştinism, dar se pare că nu a înţeles mare lucru. A zis că ştie de toată „sagaua” lui David Wilkerson (argumentul meu că eliberarea este posibilă), ba chiar spunea că a citit şi alte cărţi ale unor foşti drogaţi, dar că i se pare absurd ca eu să compar homosexualitatea cu dependenţa de droguri. Apoi, după mai bine de o săptămână de postări (odată am stat o zi întreagă „de vorbă”), m-a numit retardată când i-am spus că sunt împotriva adopţiilor în „familii” de homosexuali, care ar mai ruina o viaţă.
De vreo câteva săptămâni postez pe un alt canal, unde am obţinut respectul comentatorilor, pentru că am o abordare echilibrată şi caut să fiu precisă şi cu argumente ştiinţifice şi de orice alt tip: logice, psihologice, exemple reale documentate, toate raportate la Biblie şi la ceea ce omul poate înţelege din voia lui Dumnezeu. (După absolvirea facultăţii am urmat şi alte cursuri, practic nu am încetat să învăţ – şi cred că aşa sunt mulţi; deşi niciodată nu am ştiut cât aş fi vrut, mă străduiesc să fiu cât mai la zi cu noile descoperiri şi să descopăr eu însămi adâncimile lucrurilor, prin harul Domnului.)
Cred că îi pot ajuta pe aceşti oameni, pentru că ştiu ce le lipseşte. Toţi sau aproape toţi sunt atei – cel puţin aşa se declară.
Acum m-am împrietenit cu un tânăr neozeelandez de douăzeci şi şase de ani, care locuieşte cu prietena lui şi zice că e doar 5% homosexual – doar interesat (neînţelegând de ce e rău, dacă e protejat). E un om deosebit şi mi-ar părea rău să îl pierd. E confuz în privinţa iadului, nu înţelege de ce un Dumnezeu iubitor a pregătit un loc de chin veşnic pentru copiii Lui. I-am spus că nimeni nu merită mai mult.
În urma unei postări despre iubirea de vrăjmaşi, am primit un răspuns de la un alt tânăr, austriac, de douăzeci şi cinci de ani, care s-a declarat tot str8 (hetero), răspuns în care afirma că iubirea de vrăjmaşi e autodistructivă. La care prietenul meu i-a răspuns incredibil de frumos şi au vorbit o zi întreagă pe tema asta. Austriacul a pierdut o noapte, deşi avea examen peste puţine zile. A stat de la miezul nopţii până a doua zi la ora două după-amiaza. Prietenul meu a mers la culcare pe la ora unu dimineaţa, doar după ce mi-a scris o lungă scrisoare despre ce a înţeles.
Mai înainte „vorbiserăm” despre postările celuilalt, că pur şi simplu nu-i înţeleg pe bărbaţi şi mă simt hărţuită de răspunsurile lui răuvoitoare. Omul era certat cu părinţii, care-l alungaseră de acasă, creştini fiind. Simpaticul meu prieten mi-a explicat că bietul om are nevoie să fie acceptat aşa, citându-mi din ce i-a „servit” şi lui. Cu toate că el nu sugerase vreodată că celălalt ar fi deficitar în inteligenţă, acela a făcut de mai multe ori astfel de aluzii la adresa lui, iar felul în care i-a răspuns el a fost ca al unui creştin matur.
După ce m-am îmbolnăvit şi nu i-am mai putut răspunde la scrisori, el a încercat să schimbe abordarea creştină a lucrurilor cu vechile lui achiziţii gen New Age, dar Domnul nu i-a îngăduit să-L părăsească şi a fost total ignorat pe acelaşi canal, pe care postase zilnic până atunci comentarii foarte apreciate de mulţi (mai ales cele în care mă provoca pe mine). Când am putut să-i scriu din nou şi să mă ocup de orgoliul lui rănit, mi-a răspuns cu entuziasm. Domnul fie lăudat!
Majoritatea celor prin care îmi vorbeşte Domnul adesea m-au sfătuit să nu mă adâncesc în lucrurile acestea, dar eu simt că pot face ceva de preţ pentru Domnul aici. Găsesc o mare bucurie în a aduce puţină lumină în întunericul în care se afundă aceste suflete, sprijinindu-se pe interpretări greşite ale unor „descoperiri ştiinţifice”. E ca un val care mă împinge înainte, iar eu cred că Domnul îl va opri numai când va considera El şi dacă va avea altceva mai bun pentru mine.
Au fost şi eşecuri (precum „japonezul” care, de fapt, cred că era american, pentru că vorbea şi spaniola). Am postit ca să primesc călăuzire de la Domnul, iar când am fost încercată cu boală, Domnul a spus că truda noastră va avea o răsplătire. Cu siguranţă, boala e de la nopţile în care am dormit pe apucate, cu calculatorul deschis zi şi noapte.
Ieri am primit un mesaj de la un băiat de douăzeci şi trei de ani din Cologne (Köln), care mi-a spus că aceea e „capitala homosexualilor” şi nu Berlinul, cum ştiam eu. Mi-a spus că are doi prieteni foşti homosexuali, dar care sunt tot homosexuali. De fapt, a avut trei, dar unul s-a sinucis pe când cei ca mine încercau să-l „corecteze”. Nu prea ştiu ce să-i răspund… Am înţeles că sunt optsprezece milioane de homosexuali în Europa. E teribil! Cât toată populaţia României!
Sunt convinsă că nu mă rog suficient, la biserică nu mai ajung de vreo două săptămâni la ora de rugăciune de dimineaţă la ora şapte, fiindcă mă simt prea obosită, ori fiindcă am nevoie să răspund urgent celor care au un alt fus orar. Dar cred că înseşi cuvintele de laudă la adresa Lui şi de înălţare a Numelui Lui pe care le scriu sunt deja o rugăciune. Corectaţi-mă, dacă vi se pare că greşesc!
Cu studiul Bibliei sunt tot în urmă, nu mai studiez decât ceea ce mă ajută în comentariile mele, dar iarăşi cred că nu e o distanţare de Domnul meu în aceasta. Citesc şi multe alte cărţi, pentru a avea argumente cât mai multe şi mai valabile, fiindcă unii nu acceptă toate argumentele mele. Totuşi, sunt mulţumită de ceea ce am putut face până acum.
Doresc ca toate cele ce vă sunt necesare să vă fie acordate cu multă generozitate de Domnul şi să vă fie înmulţite roadele. Vă preţuiesc mult pentru ceea ce faceţi. E un domeniu dificil, în care Domnul va obţine biruinţa până la urmă în viaţa multora, prin eforturile dumneavoastră şi sper şi ale mele. A Domnului să fie toată lauda! Pace şi binecuvântare!
[Copyright © ContraCurentului.com]
Dragă Gabriela,
De unde ştim care este voia Domnului şi dacă este voia Lui ceea ce facem sau vrem să facem? Dumnezeu Şi-a descoperit şi încă Îşi descoperă voia Lui prin Scripturi şi prin lucrarea Duhului Sfânt pe care Şi-o desfăşoară încă şi astăzi în Biserică şi în inimile credincioşilor care Îl urmează. Ceea ce avem noi de făcut este să punem faţă în faţă faptele noastre şi Cuvântul Său, care este Biblia, şi să vedem dacă se suprapun.
Aşa ne putem da seama dacă facem sau nu voia lui Dumnezeu. De fapt, dorinţa lui Dumnezeu este să Îl cunoaştem personal, iar în final chiar să Îl vedem faţă în faţă. Aşa cum este! Până acum doar Domnul Isus L-a văzut faţă în faţă pe Dumnezeu Tatăl şi ni L-a descoperit şi nouă, vorbindu-ne despre El.
În Biserica lui Isus Cristos fiecare credincios are un dar primit de la Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, un dar cu care lucrează în Biserică, slujind pe alţii. Isus Cristos este Cel care dă daruri prin Duhul Său Cel Sfânt, după voia Sa. Aşa că fiecare credincios trebuie să-şi descopere chemarea, descoperind darul pe care ni l-a dat Isus prin Duhul Său, şi să şi-l perfecţioneze lucrând pentru Împărăţia Lui.
În Biserica lui Cristos nimeni nu stă degeaba, ci fiecare are o lucrare de făcut sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ca şi omul, Biserica are membre pe care le foloseşte în scopul existenţei sale. Noi suntem ,,mădularele” Bisericii. Un membru mort nu foloseşte nimănui, deci un membru al Bisericii care nu lucrează nimic nu-I este folositor Domnului Isus şi chiar se ridică o întrebare de cercetare, dacă acel membru aparţine de fapt Bisericii.
Isus este Capul Bisericii, noi suntem membrele sau mădularele Lui. El comandă prin Duhul Său, iar membrele acţionează, lucrează după cum voieşte El! Ceea ce avem noi de făcut ca mădulare în trupul Lui, dar cu voinţă proprie, este să ne lăsăm conduşi, călăuziţi de Duhul Său, care vrea să lucreze după voia Lui, pentru împlinirea planului lui Dumnezeu în această lume.
Orice om care a cunoscut mântuirea, cunoscându-L şi urmându-L pe Isus, doreşte să o facă cunoscută şi altui pierdut, care merge repede şi cu siguranţă spre pierzare veşnică. Orice om salvat care ştie de unde a fost salvat, doreşte să participe la salvarea altora. Aceasta este şi o datorie, dar şi o obligaţie. Sunt obligat să duc şi eu mai departe steagul Evangheliei, pentru că sunt conştient că doar aşa a ajuns Evanghelia şi până la mine, făcându-mi parte de cunoştinţa mântuirii prin cunoaşterea Evangheliei credinţei în Domnul Isus. Şi apoi, în al doilea rând, Însuşi Domnul Isus a dat o poruncă în ce priveşte vestirea Evangheliei şi facerea de ucenici, adică multiplicarea Bisericii.
Cine crede acest lucru, cine conştientizează marele plan de mântuire pe care l-a făcut şi realizat Dumnezeu Tatăl împreună cu Fiul Său Isus Cristos, nu va sta nepăsător, ci va lucra împreună la zidirea şi edificarea Bisericii. Din această cauză trebuie să ne cunoaştem darurile după ce ne-am pocăit şi să căutăm să creştem spiritual ca, ajungând la maturitate spirituală, să putem câştiga, naşte suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său şi Duhul Său.
Fiecare are nişte daruri şi abilităţi naturale pe care le poate descoperi şi pune în slujba lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, primim şi alte daruri atunci când devenim copii ai Lui.
Tu îţi cunoşti darul? L-ai dezvoltat? Ai lucrat ceva pentru Dumnezeu până acum cu talantul primit? Ai simţit călăuzirea lui Dumnezeu în lucrarea pe care ai făcut-o? Ce zici tu despre tine însăţi? În lucrarea făcută până acum ai simţit, ai avut călăuzirea lui Dumnezeu prin Duhul Său? Ce motivare a avut slujirea ta? Ia gândeşte-te, dacă vrei să îţi răspunzi tot tu singură la întrebarea ta. Pentru că fără ajutorul lui Dumnezeu suntem zero. În primul rând, fiecare trebuie să facă ce ştie şi ce poate şi cât poate pentru Domnul.
Domnul Isus ne dă exemple de slujire în care o sămânţă a dat rod treizeci, alta şaizeci, iar alta o sută. Noi NU suntem chemaţi să fim TOŢI la fel, dar fiecare primeşte un dar, o capacitate de a produce roade pentru cer. Aşa că aceste daruri, capacităţi ne diferenţiază ca funcţii în trupul lui Isus: unul vede, altul lucrează precum piciorul pentru deplasare, înaintare, altul aude, altul vorbeşte bine, altul are darul deosebirii duhurilor etc.
Dar fiecare trebuie să dea ceva roadă, să facă o lucrare la care este chemat, pentru că autenticitatea roadei arată autenticitatea credinciosului, apartenenţa la familia cerească. Omul poate spune multe despre el, dar cea care vorbeşte mai bine despre el este de fapt roada, care vine după el şi rămâne. Ne spune Biblia că este important şi ca roada să rămână. Adică să avem grijă ca ea să ajungă la coacere, la maturitate, doar aşa este bună şi folositoare. Cu toţii aşteptăm ca roadele să rămână, să fie coapte şi să ne folosim de ele. Tot la fel este şi în viaţa de credinţă, de aceea trebuie să veghem bine în sensul acesta, ca lucrările noastre să aibă finalitatea dorită de Domnul Isus. Desigur, nu avem toţi aceeaşi slujbă şi nu suntem egali în lucrări. Dar fiecăruia i se cere să facă cât poate, după puterea sa şi după investiţia făcută de Domnul în el, prin Duhul.
Pentru aflarea voii lui Dumnezeu există mai multe posibilităţi. Pot să îţi dau o carte bună să citeşti şi sunt şi multe predici bune pe internet, dacă vrei să te edifici mai bine. Făcând aceasta vei putea căpăta o putere nouă de a sluji pe Domnul şi o nouă viziune. Astfel, vei putea vedea privind acum, în urma lucrării tale, dacă ai fost călăuzită de Domnul. Tu ce simţi în duhul tău? Simţi că eşti chemată, atrasă de Dumnezeu şi călăuzită pentru lucrarea pe care o faci? Duhul Sfânt îţi aprobă şi îţi da OK-ul la ce faci? Tu singură ştii asta. Dacă faci lucrarea lui Dumnezeu, este OK.
Ce ai făcut tu până acum a fost să-i conduci pe oameni la Isus. Doreşte Dumnezeu acest lucru? Evident că răspunsul este DA. Şi cine îl poate conduce pe un om la Isus? Doar unul care L-a găsit pe Isus şi care Îl cunoaşte bine pe Isus.
Eu cred că lucrarea ta este de la Dumnezeu dacă conduci oamenii la Isus şi le faci parte de cunoştinţa intrării în Împărăţia lui Dumnezeu. Ai şi tu o mică contribuţie la împlinirea planului lui Dumnezeu. Eşti şi tu un indicator spre Dumnezeu, poate nebăgat de mulţi în seamă, dar foarte important pentru viaţa celor interesaţi. Pentru că Dumnezeu va lucra, cu siguranţă, mai departe prin diferite mijloace şi oameni şi metode în viaţa lor. Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi, iar scopul Lui este ca toţi să Îl cunoaştem şi să fim mântuiţi. Avem promisiunea Lui că orice sămânţă căzută în pământ va răsări, deci treaba noastră este doar să punem sămânţă în inimile oamenilor, iar treaba lui Dumnezeu este să o facă să crească. Iar Dumnezeu o va face exact la timpul potrivit pentru fiecare.
Văd că ai făcut această lucrare până ai obosit. Şi sunt sigur că nici Diavolul nu doarme, aşa că vine şi el cu descurajarea, cu depresia şi oboseala. Acum ai nevoie de o confirmare de la Dumnezeu pentru tine. Obţinând-o, vei primi un impuls de putere pentru a merge mai departe. Dacă ai obosit, ia o pauză! Dacă eşti atacată de Diavolul, înfruntă-l prin credinţa şi puterea Duhului Sfânt, care este mai tare decât Diavolul, iar el va fugi de la tine cel puţin pentru o perioadă. Pentru că nu se va lasă intimidat aşa de uşor. Aşteaptă-te la atacurile Diavolului şi nu îl aştepta cu mâna în sân, ci pregătită să îl înfrunţi!
Răspunsurile primite de la cei cu care ai vorbit sunt o bună mărturie de confirmare a lucrării tale. Apoi, ai nevoie să îţi aminteşti mai bine şi mai des cine eşti tu în Cristos, identitatea ta reală, şi anume aceea de copil al lui Dumnezeu, adică o fiică în Împărăţia regală, o soră înfiată de Dumnezeu în familia Lui prin Isus Cristos Domnul. Cunoscându-ţi mai bine identitatea, vei şti exact cine eşti şi ce autoritate ai în familia cerească: cine te-a chemat, cine te-a trimis şi ce lucrare ai de făcut, conform pregătirii şi echipării tale, pentru că tot ce avem bun avem de la Tatăl luminilor.
Îmi amintesc că şi eu, cu câţiva ani în urmă, am primit o confirmare directă de la Dumnezeu printr-un proroc al Său, care mi-a zis că Domnului Îi place lucrarea pe care o fac şi să o fac în continuare, că voi primi o răsplată. Nu am cerut eu confirmare, nu îl cunoşteam pe acel proroc, era un străin din State şi atunci ne-am văzut pentru prima dată la o conferinţă. Dar cred că Dumnezeu a vrut să-mi confirme lucrarea, ca să mă încurajeze şi întărească în ceea ce fac. Apoi am primit şi eu multe cuvinte de apreciere şi mulţumiri de la cei pe care i-am sfătuit în diferite probleme cu care se confruntau, de exemplu, sinucidere, divorţ, consiliere premaritală, depresie.
Când te simţi obosită, ia o pauză ca să îţi încarci bateriile spirituale, pentru că nu este o ruşine şi nici o noutate: avem nevoie de odihnă, atât fizică cât şi psihică. Duhul este plin de râvnă şi de lucru este mult, dar suntem limitaţi şi nu putem face tot ce ne dorim. Chiar Domnul Isus a spus aceasta. Aşa că ia o pauză, relaxează-te fizic şi psihic şi caută în acest timp să citeşti cărţi bune şi să asculţi predici bune despre realitatea luptei spirituale în care suntem implicaţi şi creşterea puterii spirituale de care avem nevoie. Apoi, nu neglija rugăciunea, pentru că exact acum ai nevoie de ea cel mai mult.
Ţin chiar să îţi aduc aminte că singuri nu putem face nimic. Facem ce putem şi cât putem până ne consumăm energia, apoi avem nevoie doar de Domnul, ca să ne refacă puterea la loc, iar aceasta se poate doar prin umplerea zilnică cu Duhul Său, care este sursa puterii creştinului. Stând în prezenţa lui Dumnezeu vom fi protejaţi şi vom face mari lucrări cu El. Important este să fim pe aceeaşi lungime de undă cu El, ca să auzim glasul Lui.
Îţi voi trimite ceva cărţi bune şi predici audio bune pe care le-am găsit şi care m-au ajutat la vreme de nevoie. Am trecut şi eu de mai multe ori prin perioade de epuizare fizică şi psihică. Pentru că lucrând, te consumi. Şi, ca să continui, ai nevoie să îţi regenerezi puterea. Atunci, ca Ilie Tişbitul, am mâncat, am dormit, m-am rugat şi am stat liniştit până când Domnul m-a întărit iarăşi. Slăvit să fie Dumnezeul nostru în Numele Domnului Isus Cristos, singurul Său Fiu, pentru că El ne-a mântuit şi ne-a dat tot ce avem nevoie pentru zidirea Împărăţiei Sale!