Este travestismul compatibil cu creștinismul?

de Keith Tiller

Keith Tiller

Keith Tiller

Ceea ce constituie îmbrăcăminte potrivită de gen variază în funcție de cultură. Travestismul este acceptabil în culturi precum societatea samoană [din sudul Pacificului, n. trad.] și în anumite secte din India. Indienii nativi din America care se travesteau erau priviți ca oameni sfinți.

Trecerea timpului și schimbarea modei, de asemenea, decid îmbrăcămintea potrivită. În societatea occidentală, ceea ce este posibil să nu fi fost îmbrăcăminte de gen potrivită cu treizeci sau patruzeci de ani în urmă a devenit acceptabil în zilele noastre. Purtarea de pantaloni de către femei într-o zonă cu climă rece poate fi ceva obișnuit, dar poate fi inconfortabil și nepotrivit într-o zonă cu climă foarte caldă. Un scoțian care poartă fustă scoțiană nu este un travestit.

Purtarea de îmbrăcăminte care aparține sexului opus este interzisă în Vechiul Testament: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti, căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22:5) Prin urmare, se aplică Deuteronom 22:5 și creștinului nou testamentar din secolul 21?

Interzicerea travestismului se află într-o listă de numeroase instrucțiuni amestecate, date lui Moise de către Dumnezeu. Aflându-se printre instrucțiuni precum: construiește un parapet pe casele cu acoperiș drept, fă-ți ciucuri la mantie și nu ara cu un bou și un măgar înjugați împreună – multe din ele, în mod clar, nemaiaplicându-se în societatea de astăzi. Prin urmare, unii conchid că nici Deuteronom 22:5 nu se mai aplică unui creștin din zilele noastre. Într-adevăr, unii raționează că, prin harul pe care îl avem prin moartea lui Isus pe cruce, travestismul este o activitate permisă creștinilor.

Nici cuvântul „travestism”, nici travestirea (sau în fond transsexualitatea) nu apar în Noul Testament. Cuvântul „travestism” a fost inițial un termen psihologic inventat abia la începutul secolului 20, pentru a-i descrie pe bărbații care aveau obiceiul de a se travesti. Faptul că interdicția apare în una din primele cărți ale Vechiului Testament evidențiază că travestirea, atât la bărbați, cât și la femei, nu este un fenomen exclusiv al secolului 20.

Cuvântul ebraic toebah este tradus ca „urâciune” sau „detestabil” în Deuteronom 22:5. El apare și în alte pasaje ale Scripturii Vechiului Testament, în mod notabil în Levitic 18:22 și Levitic 20:13. Folosit în context, cuvântul înseamnă „a schimba ce este bun”. De asemenea, înțelesul său conține un puternic element de idolatrie.

Cartea Geneza prezintă planul intenției lui Dumnezeu pentru creație, declarând că această creație a Sa, de bărbat și femeie, este foarte bună. Este clară din pasaj intenția lui Dumnezeu ca bărbatul și femeia să fie complementari.

Folosirea cuvântului ebraic toebah în Deuteronom 22:5 ar indica faptul că orice comportament uman care schimbă intenția lui Dumnezeu pentru creație, fie din neglijență, fie intenționat, este anatema pentru Dumnezeu. Implicația este că la evrei, a căror viață era decisă de Vechiul Testament, travestirea trebuia văzută ca un problemă de moralitate. (Se relatează că Însuși Isus S-a referit, în mod paradigmatic, la pasajul despre creație din Geneza 1:27.)

Cartea Romani începe cu o relatare despre starea de răzvrătire a omenirii împotriva lui Dumnezeu. Pentru a accentua gravitatea răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, Pavel repetă de trei ori că „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:28)

Pavel clarifică faptul că, drept consecință a răzvrătirii omului și neascultării lui, va urma comportamentul imoral (păcatul). Imoralitatea sau comportamentul nedrept sunt rezultatul răzvrătirii omenirii împotriva lui Dumnezeu.

Vechiul Testament cuprindea legea civilă, legea ceremonială și legea morală. Noul Testament, prin autoritatea lui Isus, arată că legea civilă și cea ceremonială sunt înlăturate, în timp ce legea morală este menținută.

Prin urmare, omenirea ca întreg este văzută ca răzvrătită în Noul Testament, la fel ca în Vechiul Testament. (Când Pavel arăta în Epistola sa către Romani adevărata stare a omenirii, Noul Testament nu fusese încă scris.)

Afirmația lui Pavel despre natura răzvrătită a omenirii ca întreg este un nivelator. Adică nimeni nu este exclus din incriminarea lui. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) Numai prin moartea lui Isus pe cruce poate fi omul răscumpărat. Numai astfel, ca o consecință a îndurării lui Dumnezeu, este considerat omul drept.

Creștinii care răspund prin nașterea din nou, sunt implicit de acord să onoreze îndurarea lui Dumnezeu, rămânând ascultători de cererile Sale cu privire la puritate și ascultare de codul sfințeniei Sale.

În prima sa epistolă către biserica din Corint, este clar că Pavel se așteptă ca ei să renunțe la stilurile de viață păcătoase din trecut precum idolatria, adulterul și efeminarea. Comentariile contemporane făcute la această epistolă arată că respectivele cuvinte grecești, traduse în prezent ca „homosexualitate”, se extind și la comportamente de identificare cu sexul opus, adică la travestism și transsexualitate.

Pavel continuă subliniind că dacă nu se pocăiesc, astfel de oameni nu vor moșteni Împărăția cerurilor.

Pavel afirmă în Epistola sa către Galateni că „noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită” (Galateni 3:23), după ce mai înainte declarase că înțelegerea lui venise prin revelație directă de la Isus Hristos.

Autorul Epistolei către Evrei, în capitolul 6, ne încurajează să trecem de la adevărurile începătoare ale lui Hristos la înțelegerea luminată și la maturitate. Epistola afirmă că este imposibil pentru cei care au primit adevărurile începătoare ale lui Hristos și care au căzut, neajungând la maturitate, să fie aduși înapoi la pocăință. Prin cădere, autorul afirmă că asemenea oameni Îl supun din nou pe Fiul lui Dumnezeu la ocara publică a crucii.

Prin urmare, suntem nevoiți să concluzionăm că un creștin care continuă să poarte îmbrăcăminte specifică sexului opus, pentru a crea iluzia că este un membru al sexului opus, rămâne de fapt într-o stare de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și atrage asupra sa pedeapsa pe care o merită. Nu contează dacă o face în ascuns sau cu participarea activă a altora – creștini sau necreștini.

Un răspuns pastoral

Participarea activă la travestire, fie de unul singur, fie în compania altora, va avea ca rezultat o dorință crescută de a da curs travestismului. Travestirea va ajunge să domine stilul de viață al celui în cauză. Pentru un creștin, orice comportament care îi domină stilul de viață sau care este probabil să conducă la dominarea stilului său de viață este idolatrie.

Experiența a arătat că acolo unde pocăința este sinceră, componentul adictiv al travestirii va fi recunoscut de cel interesat.

Pentru ca cel în cauză să ajungă la plinătate în Hristos și să învingă orice comportament adictiv, ca prim pas este necesară recunoașterea dependenței sale de Hristos. Astfel de comportamente pot să aibă o putere atât de mare, încât stabilirea unui regim strict de monitorizare este esențială.

Biserica ar trebui să ofere un mediu suportiv, adresându-se oricăror probleme nerezolvate care au condus, de la bun început, la dezvoltarea unui astfel de comportament.

Rugăciunea singură, fără suport activ din partea altora, probabil că nu va avea succes și va avea ca rezultat dezamăgirea. Învingerea acestui gen de comportamente poate fi dureroasă și lentă. Dedicarea personală puternică a celui implicat în travestism este esențială.

[Keith Tiller, Is transvestism compatible with Christianity? Copyright © Keith Tiller. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.parakaleo.co.uk.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

%d bloggers like this: