Președintele Institutului pentru Cercetarea Familiei

Da, după câte se pare, afirmaţia este adevărată. Terenul cercetării abuzului sexual este dominat de academicieni liberali foarte înţelegători faţă de drepturile homosexualilor. Mai mult, când este vorba de susţinerea homosexualităţii există o mare presiune internă şi externă asupra academicienilor pentru a se conforma, chiar dacă ei personal nu sunt de acord cu mişcarea pentru drepturile homosexualilor. Ca atare, vasta majoritate a studiilor despre abuzul sexual al copilului – în special cele din ultimii douăzeci sau treizeci de ani – fie concluzionează că homosexualitatea nu reprezintă un factor de risc pentru abuzul sexual al copilului, fie argumentează de ce alţi factori, în afară de homosexualitate, trebuie învinuiţi pentru proporţia disproporţionată de abuz sexual al copilului la bărbaţii care fac sex cu bărbaţi.

De o importanţă crucială este că opiniile – chiar şi ale unor aşa-numiţi „experţi” – nu sunt acelaşi lucru cu dovezile empirice. Iată greşeala: în aceleaşi studii în care cei mai mulţi cercetători opinează că homosexualitatea şi abuzul sexual al copilului nu sunt legate între ele, aproape invariabil datele efective spun o poveste diferită. Mai mult, alte studii şi alte surse pentru dovezi contrare acestor afirmaţii sunt frecvent ignorate de experţi sau clasificate ca „discreditate” sau „cu o proastă reputaţie” şi, prin urmare, considerate nedemne de a fi citate când se evaluează „consensul” ştiinţific.

[Do nearly all sexual abuse experts agree that homosexual interests and/or experience are NOT a risk factor in child sexual abuse? Extras din Response to BSA Membership Standards Study Findings. Copyright © 2013 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]