de Mike Haley

Mike Haley

Eram disperat după atenţie. Pentru mine, valoarea de sine era definită de faptul că bărbaţii mă găseau atrăgător din punct de vedere sexual. Dar unde puteam găsi dragostea de care aveam nevoie?

M-am detaşat de tatăl meu de la o vârstă fragedă. După aceea, nu am mai putut primi de la el dragostea şi educaţia de care aveam nevoie pentru a deveni un adult sănătos. Tata îmi vroia binele, dar pentru mine, timpul pe care îl petreceam împreună ducea deseori la experienţe dureroase.

Când ne jucam cu mingea, de exemplu, părea să fie întotdeauna la fel. Tata şi cu mine ne aflam în curtea din spate aruncând mingea, apoi el îmi spunea să o lovesc cu bâta. Îmi coordonam mişcările, dar uneori îmi lipsea entuziasmul pe care tata îl aştepta de la fiul lui. Îmi plăcea să joc puţin, apoi, ca un băiat tipic de şapte ani, îmi pierdeam entuziasmul.

În cele din urmă, tata mă alunga cu o remarcă dispreţuitoare: „Du-te în casă să fii cu fetele!” Nu i-am mărturisit niciodată adevărul: chiar preferam să fiu cu mama şi cu cele două surori mai mari ale mele. Mă simţeam mult mai în siguranţă cu ele. Comentariile tatei îmi striveau sufletul sensibil. Încerca să mă facă dur, dar cuvintele lui nu făceau decât să ridice un zid invizibil între noi.

Aveam cam opt ani când L-am primit pe Isus în viaţa mea, datorită influenţei şcolii duminicale de la biserica noastră locală. Îl iubeam pe Dumnezeu şi vroiam să fiu un „băiat bun”, dar deveneam tot mai conştient de sentimentele mele faţă de alţi băieţi, care îmi produceau confuzie. Apoi, la vârsta de doisprezece ani, am fost târât în prima experienţă sexuală cu un bărbat adult, ceea ce a constituit începutul unui şir de asemenea incidente în primii ani ai adolescenţei mele. Tânjeam după atenţia bărbaţilor adulţi.

În adolescenţă am continuat să fiu umilit de tatăl meu. De multe ori, încercând să-şi amuze prietenii, făcea comentarii despre mine de genul: „Aţi întâlnit-o pe fiica mea?” Acea perioadă din viaţa mea a fost un adevărat iad. Mă simţeam diferit de restul băieţilor şi am ajuns la concluzia că eram probabil homosexual. Am păstrat ascuns secretul meu întunecat, dar mă îngrijoram constant că ceilalţi – în special tatăl meu – aveau să-şi dea seama de îngrozitorul adevăr.

Am început să mă îmbolnăvesc fizic, aparent fără motiv. Mama m-a dus de la un doctor la altul, dar niciunul nu şi-a dat seama ce nu era în ordine cu mine. Pe vremea aceea, mă simţeam iubit ca „cel care eram eu cu adevărat” numai în timpul întâlnirilor sexuale cu bărbatul care mă molesta. Iubeam atenţia lui; pentru câteva clipe, mă simţeam în siguranţă şi dorit. Am ajuns la concluzia că acest gen de atenţie îmi dădea valoare de sine şi mă definea ca bărbat.

După aceea, am făcut tot ce a depins de mine pentru a mă face mai atrăgător pentru bărbaţi. Am devenit obsedat, petrecând ore întregi gândindu-mă la alţi băieţi din vecinătate şi la cum îi puteam seduce. Şi de obicei aveam succes.

În liceu am descoperit sexul cu necunoscuţi şi am devenit obsedat şi de el. Apoi am plecat la colegiu, unde am văzut o piesă de teatru în campus despre doi bărbaţi homosexuali şi dragostea lor nemuritoare. Am fost fermecat. Fiind creştin, ştiam că obiceiul meu de a avea întâlniri sexuale cu necunoscuţi era de nejustificat. Dacă aş fi găsit acel om special pentru mine – atunci aş fi putut fi homosexual şi creştin! Da, monogamia s-ar fi potrivit mai bine convingerilor mele.

Am intrat într-o relaţie dedicată, dar am realizat curând că încă aveam nevoie de „doza” emoţională primită de la alţi bărbaţi care mă remarcau. Un bărbat nu era de ajuns pentru a mă satisface. În mod tipic, relaţia mea a durat cam doi ani, apoi iubitul meu şi cu mine am obosit din cauza înşelării reciproce şi a certurilor şi am mers pe drumuri separate. Duceam o viaţă plină de sex. Mă simţeam atât de murdar, atât de lipsit de valoare!

„Dacă aş putea depăşi problema «homosexuală»”, îmi spuneam eu, „viaţa mea ar fi mult mai satisfăcătoare.” Dumnezeu a auzit strigătul inimii mele, dar nici într-un milion de ani nu m-aş fi aşteptat ca ajutorul Lui să vină în modul ciudat în care a venit. Era o seară de vară în anul 1985. Lucram la o sală de gimnastică, sală care avea o clientelă homosexuală numeroasă. M-am simţit atras de un bărbat şi am sfârşit prin a pleca împreună. Dar când am intrat în maşina lui, s-a oprit.

„Îmi pare rău că te-am luat, dar nu pot face asta”, mi-a zis. „Încerc să las toate astea în urmă.” Mi-a spus că era creştin şi că mergea la un grup de suport pentru bărbaţii care caută eliberarea de homosexualitate. În cele din urmă, am sfârşit prin a ne duce cu maşina lui în parcarea unui centru comercial din apropiere, unde ne-am continuat discuţia.

A început să-mi povestească despre un bărbat pe nume Jeff Konrad, care făcea un studiu despre învingerea homosexualităţii. Dintr-odată, s-a oprit şi a privit pe geam. „Doamne”, a şoptit el, „uite-l!” Jeff tocmai ieşise din mall. Mi s-a făcut pielea găinii. Apoi, o voce mi-a şoptit: „Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc?” (Isaia 50:2)

Două săptămâni mai târziu, am început să lucrez la o tabără creştină. Jeff a început să-mi scrie; ne-am scris aproape în fiecare zi. Scriam scrisori lungi, pline de întrebări sceptice, aproape sperând să găsesc ceva greşit la teoriile lui despre homosexualitate.

Dar Jeff era foarte dedicat. A fost leal, răspunzându-mi la fiecare întrebare şi iertându-mi fiecare eşec. Păstra, de asemenea, copii ale corespondenţei noastre, iar într-o zi mi-am dat seama că scrisorile noastre ar alcătui o carte grozavă. Câţiva ani mai târziu, a fost publicată cartea You Don’t Have to Be Gay [Nu eşti obligat să fii homosexual], iar alţi bărbaţi din toată lumea au început să beneficieze de scrisorile lui Jeff pentru mine.

Din nefericire, trupul meu tânjea încă după fructul interzis al păcatului. Am continuat să cad în homosexualitate. Dar faptul că lucram la tabăra creştină a fost o confirmare a dragostei mele pentru misiunea cu tinerii şi am aplicat la Biola, o universitate creştină din zona Los Angeles. Dar am continuat să mă lupt cu dorinţele sexuale, iar în cele din urmă, am renunţat să mă împotrivesc lor. Am alunecat într-un sindrom al vieţii duble, prezentând imaginea unui „creştin dedicat” la şcoală şi continuând întâlnirile homosexuale în afara cursurilor.

În 1987, în viaţa mea a avut loc o altă criză, când am fost arestat pentru prostituţie. Dumnezeu a folosit evenimentul pentru a mă trezi. Încă mă aflam în stare de negare. În timp ce eram înregistrat, ofiţerul care mă arestase m-a întrebat ce ocupaţie aveam, iar mie nu mi-a trecut prin minte să răspund altceva decât: „lider creştin de tineret”.

În cele din urmă, am absolvit Biola şi am intrat în anul întâi la un seminar mare din Fort Worth, Texas. Am sperat că datorită plecării din sudul Californiei avea să îmi fie mai uşor să rămân curat. Dar mutarea nu a schimbat nimic. Când m-am mutat, mi-am luat, pur şi simplu, problemele cu mine.

După un semestru, am renunţat la şcoală şi m-am mutat cu un bărbat. Doi ani mai târziu, relaţia noastră s-a terminat în conflict şi suferinţă, ca toate celelalte. Am sunat-o pe sora mea şi am întrebat-o dacă era de acord să vină în Texas ca să mă ajute să mă întorc acasă. A răspuns imediat „da”; ea şi soţul ei s-au oferit chiar să mă lase să locuiesc cu ei cât timp aveam nevoie de o locuinţă.

Într-o noapte, pe când locuiam cu pastorul de tineret şi soţia acestuia, am început să înţeleg adevărata dragoste în mod diferit. Locuiau într-o casă mică, iar noul lor bebeluş avea colici. Într-o noapte, copilul a plâns atât de mult, încât mi-au propus să dorm în debara. În dimineaţa următoare s-au scuzat, dar pe mine nu m-a deranjat. Am înţeles că şi un loc mic pe podeaua unei case pline de dragostea lui Dumnezeu era mult mai bun decât să dorm o noapte cu cineva care nu făcea altceva decât să ia ceva de la mine.

Apoi Jeff m-a invitat să merg la conferinţa Exodus în 1990, care avea ca temă învingerea homosexualităţii. În săptămâna aceea, am auzit o prezentare ţinută de Sy Rogers. A vorbit despre nevoia profundă pe care o avem pentru sprijin şi relaţii umane. „Nu ai nevoie numai de Dumnezeu”, a spus Sy. Când am auzit acele cuvinte, mi-a crescut adrenalina. Nu auzisem o astfel de remarcă în toţi anii în care crescusem în biserică!

Dar inima mea a simţit că remarca lui Sy era adevărată. Tânjeam după intimitate cu alţii şi am realizat că dorinţele mele nu erau păcătoase sau egoiste. Sy a citat Geneza 2:18: „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»” Ochii mi s-au umplut de lacrimi când am înţeles că Dumnezeu a pus în viaţa mea oameni care să-mi împlinească nevoile în mod sănătos.

Jeff mi-a fost prieten adevărat timp de cinci ani. „Dacă el poate fi atât de loial şi iubitor faţă de mine”, m-am gândit eu, „cu siguranţă, Dumnezeu poate fi şi mai loial.” Mă aflam în pragul celei mai dificile decizii din viaţă. Trebuia să renunţ la ideile mele despre cum puteam să am preţ şi valoare şi să accept calea lui Dumnezeu. Trebuia să primesc valoare de la El, nu de la bărbaţi.

La conferinţa Exodus, cineva mi-a dat un verset care exprima cele mai profunde doruri ale inimii mele: „Deoarece aşa vorbeşte Domnul: «Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!»” (Ieremia 15:19)

Tânjeam să relaţionez cu bărbaţii heterosexuali, dar mă simţeam întotdeauna confuz într-un grup de bărbaţi „normali”. Aveam obiceiul să trec frecvent cu maşina pe lângă terenurile de volei de lângă plaja principală din Laguna. În cele din urmă, am hotărât că am obosit să trăiesc ca cineva care „priveşte viaţa” din afară. I-am spus unuia dintre tovarăşii mei de la colegiu că ar trebui să jucăm volei pe plajă. Probabil că pentru el nu a părut mare lucru, dar eu eram ca o stană de piatră. Crescusem pe plajă, dar de obicei mă duceam la secţiunea homosexualilor, unde mă simţeam confortabil.

M-am întrebat cum puteam să merg să joc cu toţi acei bărbaţi care arătau normal? Despre ce aveam să vorbesc? Eram sigur că aveau să-şi dea seama că eram homosexual. Dar hotărârea de a pune capăt anumitor pierderi din viaţa mea a fost mai puternică decât temerile mele. Pe terenul de volei, am realizat că nu eram un jucător prea rău. Şi că puteam „pierde vremea” cu bărbaţii, simţindu-mă confortabil. În ziua aceea, am învăţat o lecţie importantă: nu puteam sta să aştept ca alţii să vină la mine, trebuia să fiu dornic să mă întâlnesc cu ei pe „terenul” lor şi să contribui activ la prieteniile mele.

Când eram la conferinţa Exodus în anul 1990, am auzit pe cineva menţionând programul rezidenţial Love In Action. Am ştiut imediat că era exact ceea ce avea Domnul în gând pentru mine. Lucrasem înainte la o facilitate de tratament pe termen lung pentru tineri şi cunoşteam valoarea limitelor clare şi a responsabilităţii. Exact ceea ce am găsit când m-am dus la Love In Action.

Am sosit cu o atitudine de genul „totul sau nimic”, gata să fac orice îmi cerea Dumnezeu. În primul an am învăţat multe lucruri, îndeosebi despre importanţa ascultării, supunerii şi vulnerabilităţii. Trebuia să devin vulnerabil faţă de cei din jur, fiind deschis cu privire la luptele mele, şi să îi confrunt pe alţii în privinţa atitudinilor lor greşite.

A trebuit, de asemenea, să pun în ordine problemele din trecut cu tatăl meu. La un moment dat i-am scris o scrisoare, explicându-i luptele mele cu homosexualitatea. Am ajuns să înţeleg că mă iubea cu adevărat, dar că uneori nu realizasem asta. Acum, când mă întorc acasă, îmi spală maşina sau face altceva prin care îşi arată grija faţă de mine. Am realizat că este felul în care îşi arată dragostea şi am acceptat asta. Relaţia noastră este mai bună decât oricând înainte.

Dumnezeu mi-a dat o prospeţime a vieţii şi o libertate pe care nu le-am crezut niciodată posibile. Acum mă pot privi în oglindă fără să am sentimentul că sunt sfâşiat de vină şi remuşcare. Nevoia mea de a fi acceptat de bărbaţi este împlinită prin prietenii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Şi experimentez dragostea Lui în moduri noi. Cele mai profunde nevoi ale mele sunt, în sfârşit, împlinite.

[Mike Haley, Starving for a Love I Could Trust. Copyright © Mike Haley. Tradus şi publicat cu permisiune. Mike Haley a fost consilier la Love In Action şi a slujit ca lider de casă în programul rezidenţial Love In Action între anii 1993-1994. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o altă mărturie a lui Mike, clic aici.]