de Jeff Johnston

Jeff Johnston: „Am pus sub semnul întrebării homosexualitatea.”

Crescând, am încercat din greu să fiu bun.

În fiecare lună de august, de la opt ani până am terminat liceul, îmi făceam geamantanul, urcam într-un autobuz încărcat cu douăzeci sau treizeci de copii şi porneam din San Diego, străbătând deşertul înalt al Californiei, până ajungeam la Munţii San Bernadino.

Tabăra bisericii noastre era lângă un lac înconjurat de pini şi stejari înalţi şi mergeam acolo pentru o săptămână de înot, drumeţii, volei, meşteşuguri, tras cu arcul şi pescuit. În fiecare an Îl invitam din nou pe Isus în inimă – doar ca să mă asigur. Îl primisem deja ca Mântuitor al meu când aveam cinci ani. Dar nu se ştie niciodată, poate că nu fusesem cu adevărat serios prima oară. Aşa că rosteam din nou rugăciunea de mântuire, doar ca să-mi liniştesc îndoielile sâcâitoare.

În tabără am auzit poveşti dramatice despre convertiri recente de la păcate precum băutura, fumatul, înjuratul, furatul din magazine sau ascultatul muzicii rele. Îmi amintesc că mă simţeam puţin amăgit, dorind să am şi eu o mărturie despre o mare întoarcere de la păcat la Isus. Crescând într-o biserică fundamentalistă, nu avusesem prea multe oportunităţi să mă dedau la comportamente ilicite.

Încercând să fiu bun

Crescând, am încercat din greu să fiu bun. Viaţa se învârtea cel mai mult în jurul bisericii şi şcolii şi am continuat să fiu ocupat cu amândouă. Familia mea petrecea ore întregi în fiecare săptămână în activităţi legate de biserică: slujba de închinare, şcoala duminicală, slujba de seară cu muzică gospel, întâlnirile de rugăciune de la mijlocul săptămânii, conferinţe şi studii biblice. Biserica noastră punea accentul pe ascultare şi pe Cuvânt, deci am depus eforturi să le învăţ pe amândouă. Ştiam puţine despre ce înseamnă să-L ai pe Dumnezeu sau să ai parte de harul Său.

În şcoala primară eram timid şi retras şi am evadat prin citit. Devoram cărţile, citind oricând puteam. În ultimele clase de gimnaziu şi în liceu, am început să ies din cochilie, deţinând funcţii pentru reprezentarea elevilor sau concurând în echipe de discuţii şi dezbatere. Deşi am reuşit să arăt destul de bine în exterior, am început să mă lupt în interior cu nişte probleme grele. În ciuda cercului de oameni care mă înconjurau la biserică şi la şcoală, mă simţisem întotdeauna însingurat şi izolat. Am fost deseori bolnav în copilărie şi am fost întotdeauna mic pentru vârsta mea, aşa că mă simţeam nepotrivit la sporturi şi separat de mulţi băieţi.

Pornografie şi ruşine

În ultimii ani de gimnaziu am descoperit pornografia şi autosatisfacerea şi am devenit dependent de amândouă. Am simţit ruşine şi vină, teamă că cineva avea să afle ce făceam. Am devenit şi mai tulburat când fascinaţia mea pentru pornografie a început să se mute de la femei la bărbaţi.

Am întreţinut ani de zile imaginea exterioară a unui băiat creştin bun, chiar şi când lupta cu dependenţa sexuală şi atracţia homosexuală s-a intensificat. Am absolvit liceul şi m-am dus la colegiu, lucrând pe timpul verii în calitate de consilier de tabără pentru biserică şi ajutând la ţinerea studiului biblic pentru studenţii la colegiu. După ce am împlinit douăzeci de ani, am lucrat un an cu un grup de tineret la o biserică şi am mers apoi la o şcoală de educaţie misionară pentru un an de pregătire, înainte de mă duc la Melbourne, Australia pentru doi ani, cu o echipă misionară.

Pe atunci începusem să dezvolt relaţii mai profunde cu câţiva oameni şi chiar le mărturisesem despre lupta mea unui bărbat şi unei femei. Realmente nu au ştiut cum să mă sfătuiască cu privire la atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex. Mi-am închipuit că, dacă voi continua să mă rog din toată inima, ele ar putea să dispară sau le voi depăşi.

Am început să caut cărţi creştine despre homosexualitate, dar la începutul anilor ’80 puţine cărţi se adresau acestei probleme. Am lucrat din greu la ascultare, dar m-am luptat tot mai mult cu dorinţele interioare.

Găsirea speranţei

În ianuarie 1986, când mă simţeam cu adevărat la capătul puterilor, am găsit o oarecare speranţă. Îmi luasem licenţa şi lucram cu program redus la o biserică baptistă, ca proaspăt licenţiat pentru lucrarea cu tineretul. Pastorul de tineret m-a invitat la o conferinţă numită Speranţă şi vindecare pentru homosexuali.

La început mi-a fost teamă; cum de ştia despre lupta mea cu homosexualitatea? Mai târziu, mi-a dezvăluit că un bărbat molestase sexual un băiat din grupul nostru de elevi de liceu. Pastorul vroia doar să înţeleagă mai multe despre homosexualitate şi molestare.

Am participat la conferinţă cu o mare nelinişte. Dar acolo, pentru prima dată, am auzit câteva motive pentru care aveam sentimente homosexuale. Am aflat că bărbaţii homosexuali sunt deseori detaşaţi emoţional de tatăl lor şi de alţi băieţi în perioada de creştere. Uneori dorinţele de identificare cu bărbaţii şi relaţiile care rezultă din ele sunt sexualizate. Adesea se întâmplă ca un astfel de bărbat să fi fost molestat sau expus la sex de la o vârstă fragedă, aşa cum am fost eu.

Părtăşie cu alţii care se luptau cu aceleaşi probleme

După conferinţă am început să merg la un consilier şi să frecventez un grup la Homosexualii Anonimi, şi am găsit cărţi care ofereau ajutor. A fost o uşurare să descopăr alţi creştini cu aceleaşi probleme. Ani de zile păstrasem ascunsă acea latură a vieţii mele, dar încet, încet am început să vorbesc cu prietenii şi familia despre lupta pe care o duceam. Acolo unde mă temeam de respingere, am găsit de obicei compasiune şi preocupare.

Destul de ciudat, după ce lucram la recuperarea mea de aproximativ optsprezece luni, m-am implicat în prima relaţie homosexuală ca adult. Luptasem cu sentimentele de atâta timp, dar până în acel punct nu le dădusem niciodată curs cu un bărbat. Cel mai aproape ajunsesem de jocurile „apropiere/evitare” în care lăsam un bărbat să se apropie de mine, după care mă retrăgeam înainte să se întâmple ceva. Eram obosit să mă lupt cu atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex şi, în cele din urmă, le-am cedat.

Dar aceasta mi-a adus doar mai mult stres şi anxietate. Din nou, m-am trezit ducând o viaţă dublă, ascunzând relaţia de prieteni şi familie. Mă duceam la biserică în cele mai multe duminici, dar umblam prin baruri şi cluburi de homosexali în timpul săptămânii. Aveam un gol în stomac; mă simţeam ca şi cum cineva m-ar fi lovit în stomac. Am continuat să mă întreb de ce o făceam, când ştiam atât de multe despre homosexualitate?

După aproximativ un an de haos, mi-a fost de ajuns. Ştiam că aveam nevoie să mă întorc la relaţia cu Isus şi să pun capăt relaţiilor homosexuale. M-am dus la conferinţa Exodus în 1988, unde am primit rugăciune şi susţinere pentru decizia pe care o luasem. M-am întors la consiliere. Cel mai important, am hotărât că, dacă homosexualitatea era într-adevăr o dorinţă pentru intimitatea cu persoanele de acelaşi sex, atunci voi urmări să am relaţii masculine sănătoase, nesexuale.

O nouă consacrare

Jeff Johnston cu familia

Eram destul de rănit, însingurat şi ofensat, dar m-am încredinţat unei biserici care avea o misiune mare pentru celibatari. Acolo am dezvoltat un număr de relaţii vindecătoare. Un bărbat m-a ucenicizat. M-am întâlnit cu alţi doi bărbaţi pentru prietenie şi monitorizare.

M-am mutat cu mai mulţi colegi de cameră; toţi ştiau despre lupta mea, dar m-au acceptat în viaţa lor. Am găsit o mare vindecare în acele relaţii, vindecare pentru însingurarea adâncă pe care o simţisem şi vindecare pentru identitatea mea masculină fragilă.

În iulie 1990 am început să conduc un grup de casă, în care fusesem membru timp de doi ani. Grupul nostru avea întotdeauna vizitatori şi, în prima seară când am condus grupul, a venit o femeie. Am observat ce drăguţă era, dar mă gândeam mai mult la tema de discuţie decât la orice altceva.

Judy a rămas în grupul nostru de casă, chiar dacă spusese că avea intenţia să viziteze alte grupuri. Şase luni mai târziu ne întâlneam, iar la câteva luni după aceea i-am spus povestea mea. Primul ei răspuns a fost să meargă la o conferinţă pentru a înţelege mai multe despre homosexualitate. La conferinţă a hotărât că nu se putea concentra asupra luptei mele, ci numai asupra relaţiei ei cu Dumnezeu şi a creşterii ei spirituale.

Intrarea în misiune

Simţisem de mult că Dumnezeu mă călăuzea către o misiune de un anumit gen şi, în ianuarie 1992, am început un grup de sprijin al foştilor homosexuali printr-o misiune locală din San Diego numită Alternative. Am început să le împărtăşesc altora ce învăţam despre vindecarea lui Dumnezeu. Încet, relaţia mea cu Judy s-a dezvoltat. În anul următor am devenit director al misiunii, am lucrat ca tânăr licenţiat la biserică, am mers la seminar şi m-am căsătorit cu Judy – ce an! Apoi, după mai mulţi ani, Judy şi cu mine ne-am mutat în Maryland atunci când am fost angajat ca Director la Regeneration, o misiune Exodus din Baltimore.

Suntem încântaţi să vedem cum S-a îngrijit Dumnezeu de noi şi pentru noile oportunităţi care ni se deschid. Acum privesc înapoi la ironia dorinţei mele de a avea o „mărturie” de împărtăşit. Ieşirea din homosexualitate şi din dependenţa sexuală nu era ceea ce avusesem în minte. Dar ştiu că povestea mea şi poveştile multora ca mine pot să le dea speranţă celor care se luptă cu un păcat care le domină viaţa.

[Jeff Johnston, Just a “Good Christian Boy”. Copyright © Jeff Johnston & Regeneration Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Jeff Johnston a fost Director la Regeneration Baltimore, iar în prezent lucrează la Focus on the Family, scriind despre căsătorie, homosexualitate şi gen, încurajându-i şi echipându-i pe creştini să implice societatea în aceste chestiuni. Jeff şi soţia lui, Judy, sunt căsătoriţi de mai bine de douăzeci de ani şi au trei fii adolescenţi. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o altă mărturie a lui Jeff, clic aici. Pentru o înregistrare video cu el, clic aici.]