de Bob Van Domelen
Am primit mai multe scrisori care mi-au mulţumit pentru articolul Schimbă cu motivul corect! (mai-iunie). Mânia pe care am exprimat-o în articol, cu siguranţă, a fost îndreptată înspre condiţiile despre care simt că sunt greşite din punct de vedere moral şi etic, dar îmi cer iertare dacă unii cititori au concluzionat că a venit timpul să arăt mânie în cele ce împărtăşesc. Intenţia mea nu a fost mânia de dragul mâniei, ci mânia din cauza inabilităţii oamenilor (în special a celor care îşi spun creştini) de a căuta mai multe modalități de a se ocupa de molestatorii de copii, în loc de a oferi mai multe pedepse sau restricţii.
Societatea noastră pare blocată în inabilitatea sa de a înțelege că protecţia copiilor nu este doar o problemă legislativă, ci și de implicare personală în vieţile copiilor. Ea îi vede pe toţi molestatorii ca odioşi, fără să ia în considerare aptitudinile pentru răscumpărare sau restaurare, ignorând în acelaşi timp că un procentaj semnificativ de molestatori au fost ei înşişi molestaţi.
Nu vreau să uit vreodată răul pe care l-am produs victimelor mele. În acelaşi timp, recunosc şi nevoia de vindecare continuă în vieţile celor care au molestat (inclusiv în viața mea), şi toţi copiii lui Dumnezeu merită vindecarea, nu doar cei pe care alţii îi socotesc demni pentru a o primi.
O scrisoare pe care am primit-o de la un bărbat recent eliberat din închisoare m-a atins profund, fiindcă deşi misiunea noastră i-a oferit ajutor, el a fost capabil să Îl vadă pe Dumnezeu ca sursa şi bunăstarea vindecării lui. Voi împărtăşi aici un fragment din scrisoare.
„Luna trecută am devenit foarte descurajat şi deprimat, când am început să citesc subiectele de la ştiri şi să aud la ştirile de la televizor despre legi mai stricte pentru delincvenţii sexuali, înregistrări, restricţii de trai etc. Se părea că lumea întreagă era împotriva mea şi a altora care încercau să se recupereze, să se vindece şi să se integreze din nou în comunitate. Eram obsedat de asta noapte şi zi, ceea ce a început să afecteze relaţia mea cu Dumnezeu şi cu soţia mea. Chiar am avut gânduri superficiale de sinucidere. Satan lucra asupra mea. Când am ajuns la capătul puterilor, am vizitat site-ul vostru.
Nu pot să vă spun cum a folosit Dumnezeu ultimul vostru newsletter Into the Light. Am citit din nou relatarea despre prietenii lui Daniel şi am început să plâng când dădeai glas şi unora dintre frustrările mele. Aproape instantaneu Dumnezeu a făcut să-mi schimb gândirea, pentru a-mi pune încrederea şi speranţa numai în El, în ciuda a toate. A fost incredibil cum a început El să mă scoată din depresie şi să mă ascundă sub aripile Lui. Soţia mea şi cu mine am vizionat interviul tău cu James Robison şi am plâns şi ne-am bucurat când amândoi aţi rostit adevărul şi speranţa în acea emisiune. Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns pentru ajutor şi încurajare.”
Când privesc în urmă la ultimii optsprezece ani de la eliberarea mea, pot să văd tot felul de lucruri care au funcţionat pentru mine şi familia mea. Pot să numesc tot felul de oameni care mi-au întins o mână când a fost nevoie de ajutor şi încurajare – mulţi continuă să o facă – dar ştiu prin credinţă că aceste binecuvântări nu au fost un accident. Dumnezeu este Cel care Se îngrijește de noi, ne iubeşte şi doreşte să fim aşa cum ne-a creat El să fim.
Treaba noastră este să ne rugăm pentru cei care nu pot să Îl vadă pe Dumnezeu în vieţile noastre, nu pot să ne vadă ca oameni demni de a fi cunoscuţi, şi nu pot să înţeleagă cum am putea fi vecinii lor. Mânia pe care am exprimat-o în articol a fost îndreptată greşit, dacă nu a inclus clar responsabilitatea noastră faţă de societate – să ne rugăm pentru ea. Dacă nu o facem noi, cine o va face?
[Bob Van Domelen, The Right Direction. Publicat în Into the Light, July-August 2006. Copyright © Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]
Clic aici pentru mărturia lui Bob Van Domelen!