de Kent Paris

Kent Paris

Cei mai mulţi dintre noi ieşisem din viaţa homosexuală sau dintr-o luptă cu problemele legate de atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Activiştii homosexuali au pichetat conferinţa. Am primit ameninţări cu bombe, iar ziarele din zona Bay au prezentat criticile răutăcioase necruţătoare ale activiştilor homosexuali, care încercau să discrediteze ideea că homosexualii s-ar putea schimba. Astfel, misiunea foştilor homosexuali s-a ridicat, ca pasărea Phoenix, din cenuşa ciudată a vieţilor câtorva zeci de oameni salvaţi. Am croit un drum pe un teritoriu netrasat pe hartă, pe care să-l urmeze şi alţii. Aveam douăzeci şi cinci de ani, eram căsătorit de mai puţin de doi ani, iar primul nostru copil urma să vină. Nu aş fi putut prezice că slujirea mea şi viaţa familiei noastre urmau să ia o întorsătură radicală, neaşteptată.

În anul 1971, la vârsta de nouăsprezece ani, mă aflam într-un conflict teribil cu homosexualitatea şi căutam cu disperare să găsesc un prieten care să simtă ca mine, pe care să îl iubesc şi care să mă iubească. Dar Dumnezeu a intervenit. Doi creştini mi-au făcut cunoscută Evanghelia şi mi-am pus credinţa în Cristos. Într-un an de zile, datorită convertirii mele dramatice şi a trecutului meu, am fost asaltat de invitaţii de a le vorbi tinerilor în biserici, în tabere şi la convenţii, în toată regiunea Midwest.

Ca muzician de muzică rock, cântasem alături de REO Speedwagon, Three Dog Night, Canned Heat, Country Joe & the Fish, Ted Nugent şi mulţi alţi artişti de muzică rock din anii ’60 şi de la începutul anilor ’70. Formaţia noastră se bucura de o notorietate remarcabilă pentru un grup de adolescenţi aflaţi încă la liceu. Am cântat la diferite întâlniri pentru mulţimi mari, de până la şaizeci de mii de oameni – un lucru nemaipomenit. Am adoptat repede mişcarea hippie, cu toate semnele ei distinctive. Viaţa mea se învârtea în jurul sexului, drogurilor şi rock-and-roll-ului. Acest mediu a constituit locul în care îmi afişam identitatea distorsionată, nesigură. Am început să beau în clasa a şaptea, am fost iniţiat în marijuana în clasa a zecea (în anul 1967), iar în următorii cinci ani, într-o mulţime de alte droguri. Era o vreme turbulentă pentru cultura noastră, o perioadă furtunoasă, instabilă în propria mea viaţă.

Aceasta a fost mărturia mea creştină în numeroşii ani care au urmat, dar a existat o dimensiune particulară, mai sensibilă, dureroasă, a copilăriei şi adolescenţei mele, pe care iniţial nu am inclus-o în mărturia mea la începutul slujirii. În mediile conservatoare nu ar fi fost binevenită. Uşile care îmi erau deschise pentru a depune mărturie, s-ar fi închis cu repeziciune.

Îmi amintesc că simţeam atracţii faţă de cei de acelaşi sex încă de la grădiniţă, deşi la acea vârstă fragedă ele nu aveau o conotaţie sexuală conştientă. Deşi suferisem un incest când eram destul de mic, trezirea voită a sexualităţii mele a avut loc la vârsta de unsprezece ani, cu un prieten apropiat de vârsta mea din vecinătate. Acel prieten şi cu mine ne-am implicat în activitate sexuală regulată timp de cinci ani, împreună cu un alt prieten de aceeaşi vârstă. Doi profesori m-au molestat pe când eram adolescent. Toate acele experienţe au avut un impact devastator asupra dezvoltării mele în copilărie.

Ca proaspăt credincios, am înţeles de la bun început că orice imoralitate sexuală era păcătoasă şi nepotrivită cu viaţa de ascultare. Supunerea mea faţă de conducerea lui Cristos era necondiţionată. Ea nu depindea de faptul că Dumnezeu mă vindeca sau nu de lupta cu homosexualitatea. Nu aveam idee de ce sufeream de această problemă din copilărie şi nu aveam idee la ce să mă aştept acum, că eram creştin. Mă puteam schimba? Dacă era nevoie, eram pregătit să trăiesc o viaţă castă, de celibatar.

La problemele mele cu cei de acelaşi sex se adăuga faptul că am crescut într-o familie dominată de conflicte, foarte disfuncţională. Era un mediu clasic, ca la carte, care produce deseori copii care se luptă cu homosexualitatea. Când aveam şaptesprezece ani, mama mea a plecat fără să anunţe, părăsind familia, punând capăt unei căsătorii îngrozitoare şi neplăcute. Ce om în toate minţile ar mai fi intenţionat să se căsătorească?

Dumnezeu este cu adevărat un Dumnezeu al noilor începuturi, care scrie libertate în inimile noastre, care îi eliberează pe captivi şi le dă orfanilor o familie. După trei ani de prietenie profundă şi de legătură romantică înfloritoare cu Sherri, ne-am căsătorit în septembrie 1975. Sherri a fost cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru mine în viaţa aceasta – iubita mea, cea mai bună prietenă şi partenera mea în misiune. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi fii scumpi, care Îl iubesc pe Domnul, care acum sunt mari, s-au căsătorit şi ne binecuvântează cu nepoţi.

Am fost la prima conferinţă Exodus mai întâi din curiozitate, pentru a întâlni alţi creştini care s-au luptat şi ei cu homosexualitatea.

Înainte de anul 1977 nu auzisem de creştini care să împărtăşească, în mod deschis, că au fost cândva homosexuali. Oamenii din biserică efectiv nu vorbeau despre asemenea lucruri, cu excepţia unor remarci ocazionale defavorabile. După conferinţa de la Oakland (1977), am păstrat legătura cu Frank Worthen şi cu alţii pe care îi întâlnisem acolo.

În 1980, aproape jumătate dintre cei care veneau la misiunea noastră locală pentru consiliere erau bărbaţi care se luptau cu homosexualitatea. La sfârşitul anului 1981, trei sferturi dintre clienţii mei se confruntau cu homosexualitatea şi mi se cerea tot mai frecvent să vorbesc în biserici pe această temă. Întocmai ca Frodo cel cu inelul (hobbitul din trilogia lui J. R. R. Tolkien, Stăpânul inelelor), nu eu am fost cel care am vrut să înfiinţez o misiune specializată pe homosexualitate. Nu eu am căutat misiunea, misiunea a venit la mine.

La sfârşitul anilor 1970, Domnul a chemat împreună un mic grup de bărbaţi şi femei pe care îi răscumpărase, pentru a purta lumina Lui şi a depune mărturie despre puterea Sa de a-i elibera pe captivi şi de a ne transforma vieţile. El a ridicat stindardul, pentru a străpunge vălul întunericului care se aduna. Eram nişte deschizători de drumuri, dornici să slujească într-un gen de misiune fără precedent, nepopulară, la care comunitatea homosexuală se împotrivea şi care, în general, nu era bine primită de Biserică. Drept rezultat, mulţi dintre noi am plătit un preţ mare.

Am fost primul Director al misiunii Exodus care s-a confruntat cu o plângere. În 1983, un fost client mi-a cerut o despăgubire de 250000 de dolari. Fusese student la un colegiu creştin, iar în 1981, după descoperirea activităţilor lui homosexuale, colegiul a aranjat să-l consiliez. După trei şedinţe a dispărut, dar a reapărut în 1983, sprijinit financiar de Susţinătorii Drepturilor pentru Homosexuali din San Francisco, pentru a face o plângere. Totul a durat patru ani şi a fost o încercare îngrozitoare pentru familia mea. Pe vremea aceea, misiunea noastră nu avea asigurare de răspundere civilă. Gândul că puteam fi daţi în judecată nu ne trecuse niciodată prin minte, până ni s-a întâmplat. Cheltuielile avocatului nostru au atins suma incredibilă de 55000 de dolari. Deşi se părea că avea să devină un proces cu juraţi, din fericire, în 1989 s-a încheiat un acord în afara curţii, pentru o sumă mică, cu nicio vină atribuită. Am aflat mai târziu că decizia neaşteptată s-a datorat morţii iminente a tânărului respectiv din cauza SIDA. În afara atacului juridic, de-a lungul anilor am avut partea mea de ameninţări cu moartea. A fost de la început o misiune foarte provocatoare.

Am fost ales în comitetul director al Exodus în 1983 şi am avut privilegiul deosebit de a sluji alături de Frank Worthen, Alan Medinger, Andy Cominsky, Sy Rogers, Robbi Kenney şi Mary Lebsock timp de câţiva ani. Până în ziua de astăzi simt o afecţiune specială pentru aceşti scumpi fraţi şi surori şi pentru anii formatori prin care am trecut împreună.

În ultimii douăzeci şi cinci de ani, am consiliat peste două mii de oameni care se luptau cu probleme legate de atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Am fost primul vorbitor invitat să ţină un seminar de o săptămână despre homosexualitate, la Şcoala de Consiliere Biblică a Universităţii Creştine din Pacific şi Asia (Tineri Pentru Misiune – YWAM), aflată în Kailua-Kona, Hawaii, în 1981 şi am revenit acolo de încă de două ori, în calitate de conferenţiar invitat. De atunci am vorbit în peste o sută de biserici (în multe de mai multe ori), m-am adresat la mii de tineri în licee şi colegii, într-o varietate de circumstanţe, pe tema homosexualităţii, şi am vorbit şi am predat la numeroase colegii biblice evanghelice, seminarii şi conferinţe peste tot în Statele Unite şi Canada.

Am fost întrebat ocazional dacă aş alege un alt drum, o altă ocupaţie sau un alt fel de misiune, dacă aş putea să mă întorc în timp şi să o iau de la început – poate ceva mai puţin stresant, ca să nu mă mai aflu permanent în prima linie, şi poate ceva mai avantajos financiar. Ei bine, răspunsul meu este că am căutat să fiu credincios, să primesc şi să trăiesc chemarea lui Dumnezeu în viaţa mea, aşa cum am simţit-o eu. Singura pace şi bucurie adevărată pe care le-am cunoscut în viaţă au constant în a-L cunoaşte, a-L iubi şi a-L sluji pe Domnul.

În fiecare an primesc scurte comentarii pline de seriozitate, cărţi poştale, scrisori şi fotografii de la oameni cărora le-am slujit pe parcursul anilor, care îşi exprimă dragostea şi mulţumirea pentru lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu în ei, atunci când am petrecut timp împreună în misiunea de consiliere. Am avut privilegiul de a lua parte la lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu în vieţile lor.

Zeci de bărbaţi tineri, care au venit la mine când erau studenţi la colegiu, convinşi că nu aveau alte opţiuni decât să renunţe la credinţa creştină şi să se avânte în lumea homosexuală, sunt acum căsătoriţi şi fericiţi, crescându-şi copiii, fiind profund mulţumitori că Dumnezeu a intervenit. Nenumăraţi bărbaţi, care se pregăteau să-şi părăsească soţiile şi copiii pentru un iubit homosexual, au fost provocaţi cu Adevărul, au fost chemaţi la pocăinţă şi s-au dedicat restabilirii şi vindecării. Femei care au crezut că nu vor putea niciodată să iubească sau să respecte, cu atât mai puţin să dorească un bărbat, se bucură acum de valoarea unei căsnicii creştine. Aş putea istorisi despre sute de vieţi schimbate. În lumina acestui lucru, nu-mi pot imagina că L-aş putea sluji pe Domnul într-o altă carieră decât cea în care am făcut-o în toţi aceşti ani. Când citesc cărţile poştale şi privesc chipurile acestor scumpi bărbaţi şi femei sau chipurile copiilor lor, mă simt umilit că mie, un candidat cu puţine şanse de reuşită, mi s-a acordat oportunitatea şi onoarea de a fi alături de mii de oameni, ca un vas prin care Isus să îi iubească şi să le slujească.

Este o investiţie a vieţii care va intra în eternitate; nu se pierde. Aceasta este parte a istoriei noastre sfinte, în calitate de cuplu căsătorit şi ca familie.

[Kent Paris, Pioneers. Copyright © Kent Paris. Tradus şi publicat cu permisiune. Kent este fondatorul şi Directorul Nehemiah Ministries din Urbana, Illinois, iar Sherri lucrează ca manager de departament. Lui Kent îi place grădinăritul şi să colecţioneze amintiri despre Beattles. El este, de asemenea, autorul cărţii Means of Grace. Poate fi contactat la Nehemiah Ministries, P.O. Box 773, Urbana, Illinois 61803, USA sau la numărul de telefon 217.344.4636. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. Pentru o înregistrare video cu Kent, clic aici.]