De la cocaină la cutii de cola şi colegiu

de Laura Nordell

From Cocaine to Coke CansVă amintiţi de Ryan? Am scris despre el în newsletter-ul de luna trecută. După o copilărie abuzivă şi dureroasă, a fost introdus în prostituţie pe când era adolescent, în timp ce se afla în detenţie juvenilă. S-a prostituat şi a folosit droguri când şi când mai mult de două decenii şi numai când s-a născut fiica lui, Teresa, în 2009, s-a dedicat întru totul abstinenţei.

Cinci ani mai târziu, Ryan tot nu consumă droguri şi alcool. A devenit un tată uimitor pentru fetiţa lui şi este decis ca fiica lui să fie o învingătoare, în ciuda luptelor pe care le duce el. Chiar înainte ca ea să se nască, Ryan – din proprie iniţiativă şi evident spre surpriza oricui îl cunoştea de ani de zile – s-a înscris într-un program de economisire a banilor pentru educaţia la colegiu a Teresei. El continuă să pună de o parte fiecare peni pe care îl poate economisi.

Cu câteva luni în urmă, Ryan mi-a pomenit pe neaşteptate că colectase cutii de aluminiu pentru a le vinde, pentru a face rost de bani în plus în fondul pentru colegiu al Teresei. Imediat, am găsit o cutie veche în biroul nostru şi am făcut un container de reciclare special pentru cutiile lui Ryan. Acum, la fiecare câteva săptămâni, Ryan cară cu bucurie o geantă plină cu rebuturi, iar obiceiul nostru de a strânge cutii de cola ajută la finanţarea viitoarei educaţii la colegiu a fiicei lui!

Strângerea cutiilor de cola pare să fie realmente cel mai mic lucru pe care îl putem face pentru un bărbat de aici. Dar să vedem cum containerul de reciclare se umple este cu adevărat un lucru care ne umple de bucurie, fiindcă reprezintă o mare speranţă, pe care toţi o împărtăşim: speranţa că sănătatea şi abstinenţa lui Ryan vor continua; speranţa că o fetiţă de grădiniţă – al cărei tată a obţinut diploma de echivalenţă pentru educaţia generală în închisoarea juvenilă – va primi într-o zi educaţie la colegiu şi, în cele din urmă, speranţa că dragostea lui Ryan pentru fiica lui va continua să transforme vieţile amândurora.

[Laura Nordell, From Cocaine to Coke Cans to College. Copyright © 2014 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Laura Nordell este coordonator baze de date.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *