de Harry

Cred că aş putea spune că am crescut într-un cămin creştin; cel puţin mergeam toţi la biserică în fiecare duminică. Cât priveşte nevoile materiale, toate nevoile noastre erau împlinite, astfel că aveam tot ce doream în acest domeniu al vieţii. Aveam, de asemenea, la dispoziţie o sumă generoasă de bani de buzunar, aşa încât puteam să merg la filme, să mănânc dulciuri, să beau băuturi nealcoolice, să fac în mare măsură ce vroiam; cu ceea ce îmi oferea tatăl meu şi cu generozitatea surorilor mele mai mari, nu-mi lipsea niciodată nimic. Nu-mi amintesc să se fi întâmplat ceva rău în copilăria mea. Ba da, am fost internat în spital când aveam opt ani.

Îmi amintesc, de asemenea, că tatăl meu muncea din greu. Şase zile pe săptămână, din zori până noaptea târziu, era departe de noi; aşa că îl vedeam ocazional la ora mesei şi duminica, atunci când mergeam cu toţii la biserică. Pe vremea aceea nu mă gândeam prea mult la asta. Mult mai târziu în viaţă, am realizat cât de mult mi-a lipsit. Absenţa lui în viaţa mea de copil a avut o influenţă foarte puternică asupra dezvoltării atracţiilor faţă de bărbaţi. Ceea ce am aflat mult mai târziu, când un bărbat din America m-a făcut să înţeleg cât de mult aveam nevoie să îl iert pe tatăl meu pentru că nu fusese alături de mine când avusesem cea mai mare nevoie de el. Acel american a fost unul dintre numeroşii bărbaţi creştini care au intrat în viaţa mea pentru a-mi sluji şi a mă ajuta să mă vindec.

Oricum, să revin la copilăria mea. Îmi plăcea şcoala destul de mult, iar viaţa părea să fie în ordine. Până ce, într-o zi, mama a aflat că tata avea o prietenă! Drept rezultat, el ne-a dat afară din casă pe mama mea şi pe mine. A fost un adevărat şoc pentru familia noastră, iar pentru mama mea a fost devastator.

Când aveam şaptesprezece ani, au aranjat să fac ucenicie la un electrician. Tot atunci m-am dus să locuiesc la o şcoală cu internat. Am început să mă întâlnesc puţin cu fetele, iar când am aveam douăzeci şi trei de ani, am întâlnit o tânără care a acceptat cererea mea în căsătorie, ne-am stabilit la casa noastră şi am întemeiat o familie. Am avut trei copii, dar niciunul nu a supravieţuit. Aceasta o fost încă o devastare teribilă în viaţa mea. Nu ştiu cum de am putut trece prin asemenea experienţe, fără să devin complet deranjat emoţional.

Totul s-a schimbat când, la vârsta de şaizeci şi patru de ani, tatăl meu a murit. Am fost distrus atunci şi am fost, în sfârşit, în stare să plâng, nu numai pentru el, ci şi pentru cei trei copii ai mei care muriseră.

Cam în acea vreme sau puţin după aceea, am devenit şeful unui atelier electric, având patru oameni sub conducere. Nu îmi este foarte clar cum sau de ce atracţiile faţă de cei de acelaşi sex au ieşit la suprafaţă atunci, dar aşa s-a întâmplat. Cum eram şeful, puteam să plec în zilele de lucru şi astfel am început să întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi. La început am fost şovăitor şi temător, dar nu după multă vreme am devenit un participant dornic la activităţile homosexuale. Toate acestea se întâmplau în timp ce continuam să merg la biserică, unde deţinea de fapt o funcţie de conducere!

Pe atunci aveam doi copii: un băiat şi o fată. Erau amândoi copii frumoşi şi păreau să crească sănătoşi. Eram mândru de ei. Într-o zi, am luat decizia că nu mai puteam ţine secretă activitatea mea homosexuală faţă de soţia mea. Aşa că mi-am făcut curaj şi am vorbit cu ea. Reacţia ei a fost şocul şi a fost cuprinsă de o mare teamă din cauza a ceea ce făceam. Dintr-un oarecare motiv, am început chiar să-i prezint pe unii dintre partenerii mei sexuali. Nu i-a luat mult să ajungă în punctul în care a fost destul de supărată, încât să-mi ceară să plec. Eram căsătoriţi de numai cinci ani când s-au întâmplat toate acestea. Am încercat de multe ori să aranjăm lucrurile ca să funcţioneze căsnicia noastră. Am încercat tot ce am putut: am apelat la mai mulţi consilieri şi chiar la un terapeut sexual. Dar după opt ani şi numeroase încercări şi separări, am renunţat la căsnicie. Am putut totuşi să petrec timp cu copiii la fiecare două săptămâni sau cam aşa ceva, ei venind cu trenul sau cu autobuzul pentru a petrece weekendurile cu mine.

Încă mergeam la biserică pe vremea aceea, dar sfârşeam prin a rămâne pe rândul din spate, plângând doar şi strigând la Dumnezeu: „De ce eu? De ce trebuie să sufăr atât de mult?” Mă aflam la capătul puterilor şi în mare durere şi nelinişte. Păream incapabil să-mi opresc lacrimile. Într-o duminică, după ce copiii au plecat acasă, am realizat că nu mai puteam continua trăind aşa cum trăiam şi că trebuia să se schimbe ceva. Mă omoram lent. Mai rău decât atât, ştiam, copiii sufereau din cauza mea. Întorcându-mă la apartament, m-am aruncat pe podea şi I-am spus lui Dumnezeu că voi pune capăt oricărei activităţi homosexuale. Nu ştiam cum să o fac sau chiar dacă era posibil să mă opresc sau să mă schimb! Poate că fiindcă, în sfârşit, am capitulat şi mi-am venit în fire, am putut, pentru întâia dată, să simt cu adevărat prezenţa Domnului în cameră. Ştiu că mi-a transmis dragostea Lui atât de puternic, pentru că atunci când, în cele din urmă, am fost în stare să mă scol, am simţit că fusesem curăţat începând din interior.

În fiecare zi, când mă întorceam acasă, simţeam că Dumnezeu era acolo aşteptându-mă. Pe atunci eu personal nu făceam nimic. Nu era vorba deloc de faptele mele. El era acolo, iar eu nu aveam decât să mă bucur de prezenţa Lui alături de mine. I-am spus Domnului că fie că îmi dădea, fie că nu-mi dădea înapoi soţia, aveam să Îl slujesc tot restul vieţii.

Tot pe atunci, într-un weekend, nişte prieteni m-au invitat să merg cu ei la o tabără creştină. Le-am promis că voi merge, iar când am intrat în sala de întâlnire, am găsit-o pe soţia mea, Heather, împreună cu copiii noştri. Ea a venit la mine şi mi-a zis că Dumnezeu îi spusese: „Lasă-l pe soţul tău să fie soţul tău şi îţi va fi soţ cu adevărat.” Am continuat să vorbim şi i-am împărtăşit cum lucra Dumnezeu în inima mea. Din acea duminică, când stăteam pe podeaua apartamentului meu, nu m-am mai întors niciodată la homosexualitate.

Într-o perioadă de trei sau patru ani, Dumnezeu m-a condus la câţiva bărbaţi creştini buni, care m-au ajutat să mă confrunt cu rădăcinile atracţiilor homosexuale. Am descoperit că trebuia să-l iert nu numai pe tatăl meu pentru că nu fusese niciodată alături de mine, ci şi pe mama şi pe surorile mele, deoarece, într-un anumit fel, m-au jefuit de sentimentul adevăratei masculinităţi. Trebuia, de asemenea, să mă pocăiesc pentru că mă uitasem la pornografie şi I-am cerut lui Dumnezeu să-mi cureţe mintea şi imaginaţia de toate imaginile sexuale pe care le văzusem.

În acele zile, Noua Zeelandă nu avea un program Exodus pentru a ajunge la cei care au nevoie de ajutor şi sfaturi. Ştiam că exista ajutor în America pentru cei care se luptau cu homosexualitatea, dar nu aveam resurse pentru a mă duce acolo pentru ajutorul de care aveam nevoie. Însă Dumnezeu a putut să-mi aducă vindecarea de care aveam nevoie, în ciuda a toate acestea.

Au trecut aproximativ douăzeci de ani de la începutul vindecării mele. După primii doisprezece ani, soţia mea şi cu mine am devenit codirectori la misiunea Exodus din Noua Zeelandă. Am lucrat cu peste cinci sute de bărbaţi şi femei. Dumnezeu ne-a chemat să ne ocupăm de problemele lor de bază. I-am văzut pe mulţi vindecaţi de zdrobire sexuală şi am văzut multe cupluri şi familii restaurate. Până în ziua de astăzi, continuăm să descoperim că schimbarea este cu adevărat posibilă, printr-o dedicare hotărâtă, sfaturi bune, bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt care lucrează în vieţile noastre. Îl laud pe Dumnezeu în fiecare zi şi Îl voi lăuda tot restul vieţii pentru minunile pe care le face.

[Why Me?! Tradus şi publicat cu permisiune. Harry şi Heather au fost codirectori la o misiune a foştilor homosexuali din Auckland, Noua Zeelandă timp de şapte ani. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]