de David Fountain
Oricând am şansa de a-mi face cunoscută mărturia, sunt de obicei întrebat dacă a meritat să duc o astfel de luptă. Nu susţin niciodată că vreo etapă din călătoria mea a fost uşoară, dar a meritat. Întotdeauna am simţit şi am ştiut aceasta, dar la un interviu radio recent, am fost întrebat: „De ce a meritat?” şi am fost nevoit să descriu şi să pun în cuvinte ceea ce simt.
Povestea mea nu are ca temă autodeterminarea, ci arată de ce avem nevoie unul de celălalt, de ce avem nevoie de Biserică şi de ce toţi avem nevoie de un Mântuitor.
Am crescut într-un orăşel din Atlanta, Georgia. Eram cel mai mic dintre cei cinci copii, unul fiind geamănul meu identic. La fel ca în povestea lui Iacov şi Esau din Biblie, fratele meu a devenit preferatul tatălui meu, iar eu am devenit preferatul mamei mele. Nu a fost ceva intenţionat, ci doar o modalitate pentru părinţii mei de a-şi împărţi responsabilitatea pentru noi. Unii ar putea spune că aici a început problema. Dar mult mai multe au contribuit la lupta mea cu homosexualitatea.
Mama era liderul spiritual în casa noastră şi ne-a învăţat importanţa de a-L iubi şi a-L sluji pe Dumnezeu. Familia mea frecventa o mică biserică baptistă, unde, la vârsta de unsprezece ani, L-am primit pe Cristos ca Mântuitor şi am fost botezat. Chiar de la o vârstă fragedă am avut o dragoste profundă pentru Dumnezeu şi dorinţa de a-L cunoaşte mai mult.
În fiecare duminică ni se prezenta acelaşi mesaj despre importanţa mântuirii. Nu sunt împotriva predicării despre importanţa mântuirii: că toţi suntem păcătoşi până ce ne deschidem inimile pentru a-L primi pe Cristos, reprezintă chiar temelia vindecării. Dar eram însetat după instruire, înzestrare, cunoaştere şi înţelegerea modului în care să-mi trăiesc viaţa ca şi creştin.
L-am auzit pe T. D. Jakes predicând că Biserica trebuie să fie pentru eliberare, la fel de mult cum este pentru mântuire; că mulţi credincioşi, la începutul umblării lor, stau în biserică încercând să înţeleagă cum îi va ajuta Dumnezeu cu adevărat să biruie fortăreţele din viaţa lor. Biserica mea nu vorbea niciodată despre eliberare, cu atât mai puţin despre eliberarea de homosexualitate.
În şcoala primară mi-a fost greu să mă asociez cu băieţii. Fetele îmi păreau mai familiare şi mai sigure. În fiecare an aveam o nouă „prietenă”, pe care toţi o găseau drăguţă. Nu vedeau separarea mea faţă de tovarăşii de aceeaşi vârstă şi năzuinţa mea de a fi acceptat de ei. Îmi amintesc că mă rugam ca Dumnezeu să-mi dea măcar un băiat care să devină cel mai bun prieten al meu. Mă simţeam ruşinat pentru această dorinţă şi pentru nevoia de fi acceptat de alţi bărbaţi. În acelaşi timp, mă confruntam şi cu percepţiile mele şi cu sentimentul că eram respins de tatăl şi fraţii mei.
Liceul a constituit, de asemenea, o provocare pentru mine, deoarece dorinţa de a avea parte de acceptare masculină m-a dus la nesiguranţă şi depresie. Am continuat să am multe prietene şi am început chiar să ies cu ele. Din nefericire, nu a fost de ajuns pentru a mă opri să poftesc bărbaţi. Când am început să mă dezvolt ca bărbat, gândurile sexuale m-au copleşit. Năzuinţa mea de acceptare devenise acum sexuală. Alegeam bărbaţi care aveau ceea ce eu simţeam că îmi lipsea; „tipii populari”, care păreau să aibă totul. Nu am ştiut niciodată ce să fac cu gândurile şi sentimentele mele. Îmi era prea teamă pentru a le spune părinţilor mei, pastorului de tineret sau pastorului. Am simţit că dezvăluirea luptei mele secrete ar fi înrăutăţit situaţia. Am hotărât să mă ocup de ea pe cont propriu. Eram singur şi speriat.
Intrarea la colegiu a însemnat o lume nouă şi captivantă pentru mine. Era timpul să cresc, să învăţ şi să mă pregătesc pentru chemarea lui Dumnezeu. Şi ce ocazii potrivite am avut la colegiu pentru a vorbi despre problema mea, căutând răspunsuri şi sfaturi!
Chiar şi cu simţământul redus de siguranţă dobândit la şcoala creştină, nu am fost protejat sau pregătit pentru ceea ce a urmat. Un tip popular din campus a iniţiat o prietenie cu mine. Când prietenia noastră s-a dezvoltat, a început să-mi povestească despre lupta lui cu homosexualitatea. Prietenia noastră s-a transformat într-o relaţie sexuală. Îmi amintesc că uram şi mă simţeam dezgustat de ceea ce făceam. Cu cât relaţia înainta, cu atât eu mă simţeam mai departe de Dumnezeu şi cu atât mai uşor devenea pentru noi să ne justificăm comportamentul.
Satan ştie întotdeauna exact cum să pună mâna pe noi: acolo unde suntem mai slabi. Cunoştea dorinţa mea profundă de acceptare şi se desfăta cu gândurile mele derutante. Şi Dumnezeu ştia exact unde mă aflam. Satan putea doar să contrafacă ceea ce Dumnezeu avea pentru mine. Acea relaţie sexuală mi-a satisfăcut numai temporar dorinţa profundă de prietenii masculine sănătoase.
Din fericire, relaţia nu a durat mult. Când semestrul a reînceput, au început să apară zvonuri despre lupta prietenului meu cu homosexualitatea. Fraţii mei de credinţă m-au oprit de la prietenia cu el. Pe atunci nu aflaseră despre mine. Secretul meu a rămas ascuns. Nu eram capabil să înfrunt consecinţele sau să mă confrunt cu respingerea de care avusese parte prietenul meu de la „creştinii” de aceeaşi vârstă.
După absolvirea colegiului, m-am mutat la Nashville, pentru a lucra în industria muzicii creştine. Am continuat să trăiesc în vină, robie şi condamnare. Mutându-mă astfel într-un oraş nou şi luptându-mă cu singurătatea, am descoperit prietenii temporare pe internet. Am devenit imediat dependent de camerele de chat şi de site-urile pornografice. Am continuat să trăiesc în păcat şi murdărie, simţindu-mă mai despărţit de Dumnezeu ca oricând înainte. Relaţia mea cu Cristos era compromisă de nevoia satisfacţiei rapide. Uram ce făceam. Am făcut pasul hotărâtor şi m-am întâlnit cu un tip pe care îl cunoscusem online, pentru o singură întâlnire sexuală. Eram conştient că lucrurile îmi scăpau complet de sub control.
Eram gata să fac orice era nevoie pentru a primi ajutor. Căutând online, am găsit o misiune locală Exodus în Nashville. A fost prima dată când am rostit cuvintele: „Cred că s-ar putea să fiu homosexual.” Nu vroiam să fiu homosexual, dar nici nu vroiam să mă lupt cu homosexualitatea tot restul vieţii.
Din fericire, Directorul acelei misiuni Exodus realiza importanţa Bisericii şi cum m-ar fi ajutat să mă vindec o comunitate care m-ar fi acceptat. Dumnezeu m-a condus la biserica New Song Christian Fellowship. Acelei biserici nu i-a fost teamă de lucrul cu care mă luptam şi nu m-a respins. M-am deschis faţă de unul dintre pastori, iar el mi-a cerut să trecem prin asta împreună. „Să trecem prin asta împreună” presupunea să mă confrunt cu o mulţime de probleme dificile, pe care fie nu Îi îngăduisem lui Dumnezeu să mi le descopere, fie alesesem, pur şi simplu, să le ignor. Dumnezeu a folosit comunitatea de curând găsită de mine pentru a-mi transmite adevărul pe care îl căutam. Pastorii şi liderii m-au ajutat să-mi descopăr identitatea în Cristos. Ei m-au ajutat să fac faţă altor probleme dificile din viaţa mea, care contribuiseră la lupta cu atracţiile faţă de cei de acelaşi sex, precum depresia, respingerea, falsa identitate şi percepţiile greşite.
Când m-am alăturat acelei comunităţi şi am început să slujesc în biserică, am găsit prieteniile sănătoase după care tânjisem. Am găsit bărbaţi dornici să păşească alături de mine, să mă ţină răspunzător şi să mă încurajeze. Acei bărbaţi nu îmi erau doar prieteni, erau adevăraţi tovarăşi ai legământului, după care tânjisem şi pentru care mă rugasem, daţi mie de Dumnezeu.
Aşa că de ce a meritat? Nu mai sunt confuz cu privire la identitatea mea sexuală. Dumnezeu mi-a dat plinătatea şi vindecarea pe care le doream cu atâta disperare. Nu numai că m-a mântuit, dar m-a eliberat şi continuă să mă elibereze. Am înţeles, în sfârşit, ce înseamnă nu doar să fii creştin, ci să ai o relaţie personală cu un Dumnezeu copleşitor, iubitor şi îndurător. Sunt nu numai liber de robia atracţiei nedorite faţă de cei de acelaşi sex, ci continui să umblu liber de orice împiedică relaţia mea cu El. Acest proces m-a adus mai aproape de Dumnezeu şi mi-a arătat dependenţa mea completă de El.
Ca o mărturie a credincioşiei Sale în viaţa mea, acum slujesc făcând parte din personalul Exodus International. Dumnezeu a luat ceea ce a făcut în viaţa mea, pentru a le da altora speranţă, pentru a le transmite mesajul după care tânjeam cu atâta disperare în studenţie. Anul acesta am vorbit mai multor studenţi la Teologie şi la mai multe colegii. Am fost chiar binecuvântat cu oportunitatea de a-mi face cunoscută mărturia într-o slujbă desfăşurată în capela colegiului meu. Dumnezeu mi-a dat putere să lupt şi să recâştig terenul pe care a încercat să mi-l fure Satan. În timp ce continui să mă predau Lui în ascultare, El continuă să-mi dea o binecuvântare şi o îndurare incredibile.
Pasiunea mea este să ajut Biserica să devină un loc sigur, un refugiu şi un sprijin pentru cei care se luptă cu homosexualitatea nedorită. La urma urmei, Biserica este locul în care eu, ca atâţia alţii, am găsit vindecare.
Cultura noastră le spune tinerilor, bărbaţi şi femei, să accepte şi să-şi adopte lupta ca fiind adevărata lor identitate, în timp ce Biserica rămâne tăcută. Trăim într-o vreme când păcatul este nu numai tolerat, ci şi celebrat. Biserica va avea o mare oportunitate dacă se va folosi de acest prilej. O mare recoltă aşteaptă să fie găsită!
[David Fountain, Why Was It Worth It? Copyright © David Fountain. Tradus şi publicat cu permisiune. David Fountain se ocupă de seminarii şi conferinţe. El este, de asemenea, implicat în conferinţa Groundswell Conference, care le oferă liderilor comunităţii un răspuns plin de putere, salvator la criza declanşată de iniţiativele în favoarea homosexualilor din şcolile americane. El şi-a făcut cunoscută povestea personală în colegii, şcoli, la forumuri ale tinerilor şi în biserici. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance.]