de Daniel

Sunt bărbat. M-am născut şi am crescut în Fresno, California şi, ca oricine altcineva, m-am confruntat cu provocări zilnice. Provin dintre familie cu cinci copii, am trei surori şi un frate, eu fiind cel mai mare. Eram o familie săracă, am supravieţuit din ajutorul social şi am locuit în locuinţele ieftine pe care ni le permiteam. Mama mea şi tatăl meu s-au despărţit înainte de naşterea mea, iar la doi ani după ce a născut-o pe sora mea, mama l-a întâlnit pe tatăl meu vitreg.

Fiind tineri şi provenind din familii instabile, părinţii mei se distrau mult. Îmi amintesc de bătăile şi certurile verbale care aveau loc, care mă sperie până în ziua de astăzi. De multe ori, sora mea şi cu mine eram lăsaţi singuri cu nişte străini în care părinţii noştri aveau încredere. Odată, fratele mai mic al mamei mele a stat acasă cu mine şi cu sora mea pentru a ne supraveghea, în timp ce era plecată la cumpărături. Aveam patru ani când unchiul meu m-a luat deoparte, mi-a cerut să-mi dau pantalonii jos şi m-a ameninţat să nu spun vreodată ceva. Nu am făcut-o până la vârsta de doisprezece ani, iar mama nu m-a crezut ani de zile, a spus că eram prea mic ca să-mi amintesc o asemenea întâmplare. Am suferit incest şi din partea unui văr mai mare, ani de zile mai târziu, incest care a continuat o vreme, fără ca familia mea să afle vreodată.

Relaţia dintre mama mea şi mine a fost foarte apropiată când eram copil, şi o priveam pe mama ca pe o prietenă căreia puteam să îi spun orice. Din nefericire, fiind cel mai mare, eram şi cel pe umărul căruia plângea regulat când tatăl meu vitreg era abuziv. Aşa că relaţia mea cu tatăl vitreg a fost foarte distantă, deşi am încercat să îl iubesc şi vroiam să înceteze să mai fie atât de crud şi să mă iubească, să mă ţină în braţe, să-mi spună că sunt cineva. Am avut întotdeauna o nevoie profundă de aprobare şi acceptare din partea lui, dar nu am simţit niciodată că le-am primit în copilărie sau la începutul adolescenţei.

Anii de şcoală generală şi de liceu au fost dificili pentru mine, eu încercând să-mi găsesc identitatea, fiindcă pe atunci ştiam că eram atras de băieţi şi aveam dorinţa de a fi consolat de ei. Nu a durat mult şi am avut prima mea întâlnire sexuală, cu un bărbat mult mai în vârstă. Am fost intimidat şi m-am temut pentru viaţa mea, dar din acel moment curiozitatea mea faţă de bărbaţi s-a accentuat. Nu la mult timp după acel episod am ajuns să mă ofer să fac sex pe bani în preajma librăriei locale pentru adulţi, care se afla aproape de locuinţa mea. Acela a fost şi primul loc unde am găsit acceptare din partea celor care aveau aceleaşi dorinţe ca mine, de a fi cu bărbaţi.

Le-am spus mamei mele şi tatălui meu vitreg că eram homosexual când aveam şaptesprezece ani şi am fost uşurat de reacţia lor de a nu mă dezmoşteni. Pe atunci numărul relaţiilor mele sexuale era extrem de mare, îmi plăcea ceea ce făceam, alcoolul şi drogurile gratuite erau grozave, dar de ruşine, ani de zile am păstrat secretă acea latură a vieţii mele.

27 martie 1998 a fost ziua pe care nu o voi uita niciodată, deoarece am fost dus într-o încăpere, pe când mă aflam sub influenţa metamfetaminei, pentru a mi se da rezultatul că eram seropozitiv. După aceea am folosit droguri mai dure, vrând să-mi iau viaţa şi să mor, fiind speriat deoarece credeam că eram deja condamnat la iad pentru eternitate şi că Dumnezeu îi ura pe „homo”. Mulţi dintre cei care se află sau nu în biserică folosesc în continuare afirmaţia respectivă, ceea ce este foarte stupid. După ce mi-am revenit din şoc, m-am întors la comunitatea homosexuală, care îmi oferea acceptare, cluburi, adunări sociale în parcuri şi pe străzi. Eram naiv, crezând că lucrurile nu se vor înrăutăţi. Patru ani mai târziu, am fost diagnosticat cu SIDA în formă completă, cu hepatita C şi cancer la colon.

Cu un an înainte de a-i mărturisi mamei că eram homosexual, ea îşi predase viaţa Domnului, iar de-a lungul anilor mi-a spus cât de mult mă iubeşte Isus, că niciun păcat nu este mai mare decât altele. Am ştiut dintotdeauna că homosexualitatea nu este norma. Dar ştiam şi că sentimentele pe care le aveam nu erau o alegere.

În ianuarie 2003, L-am acceptat pe Domnul nostru Isus Cristos ca Mântuitorul meu personal, într-o vreme când nu ştiam cât mai aveam de trăit din cauza SIDA şi aveam nevoie cu disperare de asigurarea că nu voi merge în iad. De fiecare dată când aveam oportunitatea să merg la biserică, eram acolo rugându-mă, cerându-I lui Dumnezeu să mă salveze de viaţa homosexuală pe care nu o cerusem niciodată. Duhul Sfânt S-a coborât peste viaţa mea şi mi-a îndepărtat toată durerea, rănirea, resentimentul, ura, dependenţa de droguri, starea de rău, prostituţia şi identitatea de homosexual. Prin îndurarea şi harul Său şi, cel mai important, prin dragostea Sa, acum sunt liber de legăturile păcatului.

Dumnezeu m-a vindecat în mod fizic de hepatita C şi de cancer la colon, iar acesta este doar începutul. Virusul HIV este încă prezent în sângele meu, dar Isus Cristos este specialist în sânge. Cred că Dumnezeu păşeşte alături cu noi, iar prin tot ce am îndurat şi prin provocările pe care le-am înfruntat, credinţa mi-a fost întărită, astfel încât învăţ să mă încred în Dumnezeu, Tatăl meu, nu într-un raport dat de un medic. Mai am încă de lucru şi rezolv problemele pe rând, prin rugăciune. Dragostea care ne este dată prin Fiul Său Isus Cristos, atunci când de bunăvoie a murit şi Şi-a sacrificat trupul şi sângele pe cruce pentru păcatele noastre, pentru a fi iertaţi, nu poate fi cumpărată sau compromisă.

Astăzi sunt trei ani de când am renunţat la viaţa homosexuală. Dumnezeu m-a îndemnat să-mi fac mărturia cunoscută la mii de oameni pe internet, la misiuni creştine de prevenire, în şcoli şi la diferite organizaţii religioase. În prezent sunt Director la proiectul Red Ribbon AIDS Project, o misiune care nu numai că educă despre HIV/SIDA şi previne răspândirea sa, ci îi şi ajută direct şi le acordă asistenţă celor testaţi pozitiv la virusul HIV. Ştiu că am multe visuri şi ţeluri, dar cel mai important este că am viaţa eternă în cer, ceea ce nu ar fi fost niciodată posibil fără ca Dumnezeu să fie numărul unu în viaţa mea.

„Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!” (Psalmul 18:2)

[Daniel, Yes, I Have an Ex-gay Story, Too. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]