Acum, fiind heterosexual de douăzeci şi nouă de ani, privesc în urmă şi mă întreb cum de am fost cândva homosexual. Am doi copii, o soţie, toate marile avantaje ale vieţii într-o suburbie modernă şi nu mă întreb ce am pierdut, după cum pretind unii. Nu mă gândesc să merg la un bar homosexual sau la sex cu un bărbat. Mă gândesc la alte lucruri, cum să scot frunzele din jgheab fără să cad de pe acoperiş, cum să fac destui bani pentru a plăti colegiul fiului meu cel mic sau cum să duc maşina la garaj pentru îmbunătăţiri.
Îi admir pe cei care schimbă calea pe care merg, iar inima mea bate pentru ei. Eu am părăsit homosexualitatea prin psihoterapie, înainte ca psihoterapia să se fi schimbat.
Nu am fost nevoit să fac faţă unei societăţi cu reviste şi cu televiziuni care promovează stilul de viaţă homosexual ca fiind minunat. Deşi mama mea credea că era perfect în ordine şi m-a trimis să locuiesc cu trei bărbaţi homosexuali când aveam şaptesprezece ani.
Nu eram creştin, eram un tip care se întreba: „De ce sunt homosexual? Ce mă face astfel? Trebuie să fiu aşa, dacă nu vreau?”
Dar acum este cool să fii homosexual. În licee şi colegii există cluburi pentru homosexuali, iar bărbaţii şi femeile care sunt homosexuali cred în cauza lor. Luptă pentru ea, caută să îi facă pe toţi să creadă în ea, prin legislaţie, prin crearea de locuri sigure, prin mitinguri şi parade. Ei creează un spectacol atrăgător al eliberării de comportamentul convenţional. „Vocali şi mândri!”
Deci acelora dintre voi care încercaţi să părăsiţi homosexualitatea, să vă schimbaţi, vă pot spune că nu este uşor. Da, ocazional mai am câte un vis sau îmi trece prin minte un gând care mă face să mă întreb de unde a venit, dar nu îi dau curs. Dispare. Dar vă pot asigura că şi dacă nu sunteţi creştini, există ajutor şi pentru voi. Dar dacă sunteţi creştini, atunci aveţi un Dumnezeu care vă iubeşte şi care vă va face să fiţi împliniţi, fiţi siguri de asta! Cred că cei care Îl iubesc pe Cristos pot să devină desăvârşiţi, aşa cum a intenţionat Dumnezeu. Şi cred, de asemenea, că Dr. Alden a avut dreptate când a spus că este mai uşor să ajuţi un homosexual decât un alcoolic.
Deci păstraţi-vă credinţa! Nu va fi o luptă uşoară, va fi o luptă urâtă. Am vorbit în public ieri, iar ceea ce s-a întâmplat după aceea nu a fost frumos. Am fost atacat fiindcă am pus o întrebare la o serată pentru homosexuali la colegiul local: „Dar dacă cineva nu vrea să fie homosexual, se poate schimba?” Am fost atacat în parcarea McDonald’s de peste drum.
Deci ce avem de făcut? Lucrăm, scriem scrisori, ne aducem speranţă unul altuia. Trebuie să ne facem cunoscută mărturia şi să spunem: „Cândva am fost homosexual”, iar apoi să ne facem înţeleşi cu claritate şi inteligenţă.
Trebuie, de asemenea, să susţinem PFOX şi alte grupuri de acest gen cu timpul, talentul sau banii noştri, pentru ca programele lor să ajungă în şcolile din ţara noastră. În cele din urmă, curajul foştilor homosexuali, credinţa că Dumnezeu poate să ajute cu adevărat şi susţinerea prietenilor şi familiilor noastre vor face ca acest subiect să ajungă pe prima pagină. Dar precum am spus, nu este uşor şi am avut multe de învăţat.
Dar vreau ca aceia dintre voi care vă luptaţi cu sentimentele, să ştiţi că şi eu m-am luptat şi am suferit cândva, dar în timp m-am schimbat.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
[Yes, It’s Possible: Steven’s Story. Copyright © Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiune.]