de Barbara Johnson

Barbara Johnson

„Devastaţi de homosexualitatea fiului nostru, am devenit parte a unei minorităţi în creştere de părinţi zdrobiţi, pe cale de a fi vindecaţi de Dumnezeu.” Anonim

Teancul de reviste homosexuale înghesuite sub patul fiului nostru în vârstă de nouăsprezece ani m-a lovit ca un ciocan de spart piatra şi – fără cel mai mic semnal de avertizare – a zdrobit visele, mândria, „superspiritualitatea” noastră – şi pe noi.

„Vă urăsc!” a strigat blestemându-ne, atunci când, plini de durere, l-am confruntat cu descoperirea noastră. Era acelaşi fiu pe care îl crescusem ca să Îl cunoască pe Domnul, fiul popular care câştigase burse şcolare şi premii, care câştigase chiar alţi tineri pentru Cristos?

„Te iubim – dar trebuie să încetezi ce faci! Este greşit. Este păcat. Cum ai putut? Cum ai putut?”

Totul părea ireal. În perioada contemporană, capriciile tinerilor includ toate posibilităţile. Mai întâi a venit băutura. În anii 1960 au fost drogurile. Astăzi, cei care lucrează cu tinerii spun că „la modă” este bisexualitatea, chiar homosexualitatea fără rezerve! Dar cum poate homosexualitatea să atingă copilul unor creştini? Nici măcar nu am ştiut ce este un homosexual până ce nu am trecut de douăzeci de ani. Şi cu numai două luni înainte de confruntarea cu fiul nostru, când am auzit că un consilier local pentru tineri de la un centru pentru băieţi care fug de acasă era homosexual, mi-am anunţat destul de sonor familia: „Mai bine aş muri decât să mi se întâmple asta!” Acum fiul nostru era implicat cu alţi băieţi de vârsta lui!

Dintr-odată, am ştiut toţi ce simţeam: un şoc total, de neînţeles, amestecat cu o neîncredere confuză. Nu am realizat atunci că homosexualitatea nu este ceva la care poţi renunţa precum închizi lumina de la întrerupător. Şi, deşi am încercat să ne exprimăm dragostea faţă de fiul nostru, reacţia noastră exagerată a fost percepută ca o condamnare.

„Nu eşti mama mea! Nu vreau să te mai văd niciodată!” a spus el.

Două zile mai târziu, fiul nostru disperat a dispărut pentru mai mult de opt luni, lăsându-ne să lipim singuri laolaltă cioburile vieţilor noastre, bântuiţi de amintirea copilului pe care îl cunoscusem înainte şi de cea a copilului pe care l-am descoperit în mod neaşteptat.

Am învăţat, în mod direct, că nici creştinii nu sunt imuni la homosexualitate. Am aflat, de asemenea, că nu suntem singurii supravieţuitori, ci că eram parte a unei minorităţi în creştere de părinţi zdrobiţi, pe cale de a fi vindecaţi de Dumnezeu. Iar Dumnezeu este în stare să scoată frumuseţea din cel mai urât păcat – chiar şi din homosexualitate. Dar este nevoie de timp şi de laudă, şi de puterea rugăciunii, pentru a-I da lui Dumnezeu ceea ce pare cumva prea dureros de îndurat.

Pacienţii care suferă de o boală terminală se luptă adesea cu negarea, mânia şi depresia, înainte de a putea accepta moartea care se apropie. Dar pentru noi, creştinii, moartea este biruinţa finală când, în sfârşit, Îl privim faţă în faţă pe Domnul nostru. Reacţiile unui părinte al cărui copil s-a autoetichetat drept homosexual se aseamănă deseori cu reacţiile iniţiale traumatice, dar pierderea emoţională a unui copil datorită homosexualităţii este mult mai considerabilă. Ea afectează nu numai prin simptomele fizice ale anxietăţii – dureri în piept, ameţeală. Ea devine o suferinţă vie, cu un sfârşit nesigur, o asumare zilnică a autoînvinuirii, pe care numai Dumnezeu o poate alina, şi o întrebare persistentă, ca bătăile de tobă noaptea: „De ce copilul nostru?”

În acele prime luni după ce am aflat despre fiul nostru, am pierdut şaizeci şi şase de kilograme. Îmi era greu să mă scol din pat dimineaţa şi am avut o depresie severă. Prietenii mă întrebau: „Ce nu este în ordine? Nu mai eşti aceeaşi persoană veselă? Dar cum ai putea fi aceeaşi?” Am scris o mulţime de scrisori întrebând pe oricine, de la Billy Graham la Oral Roberts, de ce un băiat creştin poate ajunge implicat în homosexualitate. dar nu am primit răspunsuri pozitive. Ori erau prea dure pentru a fi suportate, ori nu prea spuneau nimic.

Atunci am făcut o „cutie a bucuriei” – o cutie de pantofi plină cu orice versete, poezii, relatări şi scrisori care mă inspirau. Ţinând-o la îndemână pe blatul de la bucătărie, căutam în cutie după o doză de laudă şi speranţă, oricând lucrurile negative păreau să le depăşească pe cele pozitive.

La început, parcă nu mai erau pe lume oameni care să treacă prin ceea ce sufeream noi sau care să fi simţit aceeaşi extraordinară luptă decisivă cu depresia şi vina! Dacă o simţiseră, nu erau dornici să discute despre ea. Dacă nu o simţiseră, era imposibil să o înţeleagă sau să se confrunte cu ea.

Unde sunt toate celelalte mame care suferă, Doamne?
Trebuie să existe una!
Numai una,
ca să mă ajute să văd
dacă este posibil ca rana să se vindece!

Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele printr-o misiune creştină în dezvoltare cu sediul lângă Şcoala de Teologie Melodyland din Anaheim, California. Clubul Spatula, o ramură în extindere a echipei Exit – un grup de foşti homosexuali creştini, care dezvoltaseră o misiune pentru comunitatea homosexuală – oferă părinţilor tovărăşia de care au, cu atâta disperare, nevoie. Frecventarea întâlnirilor Spatula, numite astfel deoarece părinţii trebuie să iasă din blocajul emoţional în care au intrat când au auzit prima oară despre homosexualitatea copilului lor, ne-au ajutat pe mine şi pe soţul meu să realizăm că nu eram singuri. Am găsit astfel ceva de care are nevoie oricine trece printr-o situaţie de criză de o asemenea amploare, o prietenă faţă de care să pot fi pe deplin deschisă, cineva cu care să pot plânge sau râde, să-i pot împărtăşi gândurile mele şi să mă pot ruga. Iar să ai ca prietenă o mamă care trece prin aceeaşi situaţie, este de nepreţuit pentru a dobândi putere.

Realizarea faptului că ceilalţi luau parte la problema noastră ne-a ajutat mult, dar nu a domolit întru totul glasul chestionării interioare: „De ce ajunge un creştin să fie implicat în homosexualitate? Doamne, am folosit cea mai bună reţetă în creşterea copiilor mei… Care ingredient a luat-o razna? A fost vina mea? A soţului meu? Sunt pedepsită pentru ceva rău ce am făcut?”

Răspunsurile nu sunt simpliste, nici uşor de digerat, dar un răspuns se detaşează clar. Dacă copilul tău este creştin, atunci este al lui Dumnezeu, nu al tău. Dumnezeu l-a cumpărat cu un preţ. Iar dacă este al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va avea grijă de el – în ciuda a orice. Încetează să fii dădaca lui. Dă-I-l complet lui Dumnezeu!

Pretinsesem faţă de mine însămi că fiul meu plecase într-o călătorie lungă şi avea să se întoarcă în curând. Acum Dumnezeu îmi arăta că trebuia să i-L dau Lui complet – chiar dacă însemna să nu-l mai văd niciodată sau să nu fie niciodată eliberat de homosexualitate.

Lauda este cheia activă pentru uşa predării care duce la vindecare. Ce greu este să Îl lauzi pe Domnul pentru ceva atât de devastator pentru personalitatea copilul tău şi a ta! De multe ori, m-am forţat să scot un: „Nu simt că vreau să Te laud pentru asta, dar mulţumesc oricum, Doamne!” Implicarea într-o biserică centrată pe laudă sau într-un grup de rugăciune îi ajută pe părinţi să se concentreze asupra a ceva din exterior. Când înveţi să-L lauzi pe Dumnezeu în situaţia în care te afli, începi să ai încredere şi să crezi că El va scoate ceva foarte special din ea!

„Nu eram creştină înainte de a afla că fiul meu, pe atunci în vârstă de şaptesprezece ani, era homosexual”, povesteşte Dorothy, una dintre prietenele mele de la Spatula. „Dar el şi sora lui erau creştini de patru ani şi se rugaseră cu sârguinţă pentru mântuirea soţului meu şi a mea. Numai când am trecut prin această încercare, L-am acceptat pe Cristos ca Mântuitor, printr-o rudă a mea. Nu bănuiam că Dumnezeu va răspunde rugăciunii fiului meu în acest fel! Dar familia noastră s-a schimbat şi efectiv înfloreşte. Este minunat când privim dincolo de probleme, pentru a vedea cum Dumnezeu aduce frumuseţe dintr-un păcat atât de urât.”

Descopăr uneori că este uşor să insist asupra greşelilor din trecut sau să mă las prinsă în cursa obstacolelor emoţionale ale prezentului. Dar Satan nu vrea altceva decât să-i mutileze pe părinţii creştini, pentru a deveni incapabili să-i iubească şi să-i slujească activ pe alţii.

Dragostea vindecă. Ea grăbeşte vindecarea ta şi ajută la vindecarea celor din jurul tău. Dumnezeu vrea să devenim „necapricioşi”, astfel încât dragostea să curgă prin noi spre alţi oameni care suferă – copilul nostru, restul familiei noastre, alţii care suferă din cauza problemelor – nu numai de dragul lor, ci şi de dragul tău, ca să nu îngheţi pe dinăuntru din cauza amărăciunii şi durerii. Mulţi foşti practicanţi ai homosexualităţii spun: „Mă simţeam vinovat. Mă dispreţuiam şi trăiam cu groaza zilei când toţi cei pe care îi iubeam mă vor dispreţui, atunci când, unul câte unul, familia şi prietenii aveau să afle adevărul.”

Poate şi copilul tău ar spune asta! Homosexualul pe faţă, care a ieşit „din dulap” pentru a milita pentru drepturile homosexualilor constituie încă o minoritate. Homosexualitatea este de obicei un secret, o luptă tăcută, care dă naştere la o mare singurătate şi tulburare interioară. Dacă copilul tău este implicat în homosexualitate, probabil a suferit mult. Şi rămâne copilul tău, în ciuda a orice. Mai mult ca oricând, are nevoie de dragoste necondiţionată din partea ta, iar Dumnezeu Se poate îngriji să i-o arăţi în continuare. Cu toate că Dumnezeu urăşte păcatul, îi iubeşte pe păcătoşi.

Poate un homosexual să fie „vindecat”? Am văzut răspunsuri la rugăciune în viaţa fiului nostru. După ce a dispărut aproape un an, s-a întors şi o relaţie precaută, dar iubitoare, a reînceput. Prin „filtrul special” al lui Dumnezeu, ştim că Domnul lucrează liniştit în viaţa lui. Homosexualitatea este prea complexă, iar cauzele ei sunt prea diversificate pentru a exista soluţii clare. Dar continuăm să ne rugăm, să ne predăm Lui şi să-L lăudăm.

Cristos a spus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te mai încolo», şi s-ar muta.” (Matei 17:20) Homosexualitatea este ca un munte. Dar poate fi îndepărtată. Ca pentru orice alt păcat, Cristos a plătit preţul ei pe cruce, murind pentru slăbiciunile şi bolile noastre – fizice, spirituale, emoţionale şi sexuale.

Filozofia „odată homosexual, întotdeauna homosexual” este un mit pe care activiştii homosexuali ar vrea să îl credem. Dar există o cale de scăpare. Numele ei este Isus.

„Am vrut să mor când am auzit despre fiul meu”, a mărturisit prietena mea de la Spatula, Dorothy. „În fiecare dimineaţă îmi verificam sânii căutând noduli, sperând că voi face cancer şi voi muri. Dar pe atunci nu eram creştină, nu ştiam că există un Dumnezeu care ascultă şi răspunde la rugăciuni – un Dumnezeu care vrea şi poate. Acum ştiu că dacă Dumnezeu poate să vindece orbii şi surzii, îi poate vindeca şi pe homosexuali.”

[Barbara Johnson, What Do Parents Do When They Discover Their Children Are Involved? Copyright © Barbara Johnson. Tradus şi publicat cu permisiune.]