de Jeff Olson

În mijlocul ororilor holocaustului celui de al Doilea Război Mondial, o adolescentă evreică a înregistrat cu grijă experienţele ei înspăimântătoare şi gândurile ei interioare. Într-o porţiune a jurnalului ei, adresat unei prietene imaginare pe care şi-o dorise dintotdeauna, ea împărtăşeşte unul dintre cele mai tulburătoare secrete ale sale.

Simţindu-se distantă faţă de mama ei neînţelegătoare, Anne Frank scrie despre atracţia ei sexuală confuză pentru femei: „Îmi aduc aminte că odată, când am dormit cu o prietenă, am avut o puternică dorinţă de a o săruta şi am făcut-o. Nu m-am putut abţine să nu fiu teribil de curioasă cu privire la trupul ei, pentru că întotdeauna şi-l ţinuse ascuns de mine… Intru în extaz de fiecare dată când văd trupul gol al unei femei… Mă frapează că este atât de minunat şi de splendid, încât îmi este greu să opresc lacrimile care îmi curg pe obraji. De aş avea o prietenă!”^[1]

Dezvăluirea Annei Frank este un exemplu viu al gândurilor pe care le au mulţi tineri care simt ocazional acest gen de atracţie. Ei sunt, în aceeaşi măsură, alarmaţi şi entuziasmaţi, în momentele trecătoare sau în visele în care trupul lor este atras sexual de persoane de acelaşi sex.

Unii spun că prezenţa unor astfel de atracţii îi califică pe cei în cauză drept „homosexuali”. Dar nu este adevărat. Sentimentele confuze cu privire sexualitate nu sunt neobişnuite la adolescenţi. Atracţiile există, în parte, din motive aflate în afara persoanei şi nu înseamnă că sunt anormale. Existenţa unor asemenea sentimente totuşi, semnalează simţăminte profunde de rănire, mânie şi teamă.

Ca şi tentaţia heterosexuală, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex chinuie viaţa unui număr semnificativ de adolescenţi şi adulţi – bărbaţi şi femei, celibatari şi căsătoriţi, care frecventează sau nu biserica. Este o luptă care se regăseşte în toate segmentele populaţiei, în toate păturile sociale şi economice.

Pentru mulţi, în special pentru creştini, ruşinea şi frica de condamnare determină ca lupta să fie subterană, făcând dificilă căutarea de ajutor şi înţelegere. Unii îşi neagă sentimentele, sperând că vor dispărea. Mulţi alţii trăiesc cu un sentiment pătrunzător de deznădejde în ceea ce priveşte posibilitatea schimbării. Dacă atracţiile se transformă în preocupare, tentaţia de a îmbrăţişa comportamentul homosexual este mare.

La această luptă se adaugă o acceptare culturală în creştere a homosexualităţii şi o interpretare greşită a ceea ce spune Biblia despre comportamentul homosexual. Aceste două forţe au făcut ca homosexualitatea să fie mai uşor de acceptat ca „normală”.

Dacă tu sau cineva apropiat ţie sunteţi obosiţi de lupta cu atracţiile sau cu activităţile homosexuale, paginile care urmează prezintă un proces al speranţei şi direcţiei pentru cei extenuaţi de strânsoarea robiei fanteziilor şi/sau comportamentelor nedorite.

De asemenea, vom discuta punctul de vedere al Bibliei despre homosexualitate şi vom oferi o înţelegere a homosexualităţii, pentru a elimina unele confuzii nedorite despre dezvoltarea atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex. Poate că unii dintre voi veţi găsi materialul dificil de acceptat. Dar nu uitaţi că Isus a promis că va oferi ajutor şi eliberare celor ce doresc să accepte ceea ce este adevărat. (Ioan 8:32)

Ce este homosexualitatea?

Definirea homosexualităţii. Homosexualitatea este o preocupare persistentă cu întâlniri erotice care implică membri ai aceluiaşi sex, care pot fi puse sau nu în practică. Cu alte cuvinte, înseamnă să faci planuri deliberate pentru a te distra şi a coopera în fantezii sau comportamente cu cineva de acelaşi sex.

Homosexualitatea este foarte diferită de îndoielile cu privire la orientarea sexuală datorită prezenţei ocazionale a atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex. A avea astfel de atracţii este evident parte a luptei cu homosexualitatea, dar ele nu sunt ceva pentru care suntem responsabili din punct de vedere moral. Doar când începem să planificăm întreţinerea atracţiilor în fantezie sau comportament trecem linia.

Probleme secundare. Ceea ce urmează este o descriere a unor lupte adiţionale debilitante, asociate în mod obişnuit cu homosexualitatea.

1. Consumul de alcool şi droguri. Cercetările arată un „procent semnificativ mai ridicat de consum de alcool şi droguri” atât la bărbaţii, cât şi la femeile care participă la activităţi homosexuale.^[2]

Cu toate că există şi alte implicaţii, consumul de alcool şi droguri este adesea folosit pentru a masca goliciunea găsită în homosexualitate. Ele ajută la hrănirea iluziei că „asta-i viaţa”. La început, excitarea de curând descoperită este suficientă pentru a lăsa impresia că homosexualitatea satisface. Dar, la fel ca în cazul oricărui păcat heterosexual, excitaţia păleşte. Atunci alcoolul şi drogurile sunt folosite pentru a acoperi goliciunea pe care nimeni nu vrea să o recunoască.

Un bărbat creştin spunea că a folosit alcoolul pentru a „întuneca adevărul” cu privire la ceea ce se petrecea în jurul său. „Consumam litri întregi. Aceasta îmi permitea să-mi continui viaţa dublă şi mă împiedica să văd realitatea pe care o creasem pentru mine însumi.”^[3] Un alt bărbat a spus-o în felul următor: „Bineînţeles că folosesc droguri. Cum altfel aş putea face ceea ce fac?”

2. Depresia. Mulţi nu pot fugi de faptul că homosexualitatea nu reuşeşte să le satisfacă sufletele însetate. Sentimente de deznădejde şi disperare se instalează, învăluind inima într-o ameţeală emoţională invalidantă, făcând dificilă funcţionarea ei normală.

Studiile arată că un procent de aproximativ 35-40% dintre bărbaţii şi femeile homosexuale au avut un istoric de depresie majoră. Deşi procentajul femeilor heterosexuale care se luptă cu depresia este similar, pentru bărbaţi lucrurile sunt radical diferite. Doar trei procente dintre bărbaţii heterosexuali se luptă cu depresia.^[4]

3. Tendinţe suicidare. Homosexualitatea este, de asemenea, asociată cu gânduri şi încercări suicidare intense. Studiile arată că aproximativ 40% dintre bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale au luat serios în considerare sinuciderea sau au încercat să se sinucidă.^[5] Dorinţa de a pune capăt disperării seci deseori găsită în homosexualitate, explică parţial rata ridicată a tendinţelor suicidare.

Cele mai des întâlnite mituri despre homosexualitate

În zilele noastre ne confruntăm cu mai multe mituri care întunecă adevărul despre homosexualitate. În secţiunea următoare, ne vom referi la câteva dintre ele şi vom evalua argumentele lor.

MITUL # 1 – Oamenii se nasc homosexuali. În ultimii ani, unii au afirmat că orientarea homosexuală este determinată genetic şi biologic, în acelaşi mod în care este fixată culoarea ochilor sau a părului. În timp ce influenţele şi predispoziţiile pot avea o contribuţie la orice comportament nedorit, este important să nu ne lăsăm induşi în eroare de cercetări care susţin că homosexualitatea este genetică sau înnăscută. Câteva studii ştiinţifice, două în mod deosebit, au fost trâmbiţate ca fiind baza pentru această afirmaţie.

În anul 1991, dr. Simon LeVay a condus un studiu pe creierele a 41 de cadavre. Cadavrele constau în 19 bărbaţi homosexuali, plus 16 bărbaţi şi 6 femei presupuşi a fi heterosexuali. El a raportat că un mănunchi de neuroni dintr-o secţiune distinctă a creierului era în general mai mic la bărbaţii homosexuali, comparativ cu bărbaţii heterosexuali. Ca rezultat, a emis ipoteza că mărimea acelor neuroni poate face ca cineva să fie heterosexual sau homosexual.^[6]

Pentru ca teoria să fie adevărată însă, studiile ar trebui să arate că diferenţa de mărime apare în procent de 100%. Dar chiar propriul studiu al dr. LeVay a eşuat să facă aceasta. De exemplu, 3 dintre cei 19 bărbaţi homosexuali aveau de fapt neuroni mai mari decât corespondenţii lor heterosexuali. Studiul lui a arătat, de asemenea, că trei dintre bărbaţii heterosexuali aveau neuroni chiar mai mici decât bărbaţii homosexuali.

O altă slăbiciune majoră a studiului este că nu există nicio dovadă că porţiunea din creier evidenţiată în studiul dr. LeVay are legătură cu preferinţa sexuală. Datorită acestor motive, cât şi a altora, este evident că studiul dr. LeVay nu susţine mitul că oamenii se nasc homosexuali. Chiar şi dr. LeVay şi-a retras ipoteza şi a „abandonat cercetările.”^[7]

Al doilea studiu a fost realizat în 1991 de dr. J. Michael Bailey şi dr. Richard Pillard. Ei au examinat cât de răspândită este homosexualitatea în rândul gemenilor şi fraţilor adoptaţi, când cel puţin unul dintre fraţi este homosexual. Printre altele, au descoperit că 52% dintre gemenii identici studiaţi erau amândoi homosexuali. De aici au sugerat că alcătuirea genetică ar fi motivul pentru care atât de mulţi gemeni identici sunt homosexuali.^[8]

Totuşi, pentru ca teoria să fie un fapt, nu ar trebui să existe niciodată un caz când un geamăn identic este heterosexual, iar celălalt este homosexual. Ar fi imposibil din punct de vedere genetic, deoarece amândoi gemenii identici au aceleaşi gene în proporţie de 100%.^[9] Dacă orientarea sexuală este determinată genetic, atunci amândoi gemenii identici vor fi întotdeauna fie heterosexuali, fie homosexuali. Descoperirile făcute de Bailey şi Pillard de doar 52 de procente, discreditează propria lor ipoteză. De fapt, descoperirile lor arată că factori non-genetici joacă un rol semnificativ în modelarea preferinţei sexuale.

MITUL # 2 – Homosexualitatea este o alternativă nedăunătoare. În ciuda imaginii normale şi nedăunătoare atribuită homosexualităţii, faptele arată că, la fel ca în oricare comportament heterosexual imoral, cei implicaţi în activităţi homosexuale plătesc un preţ trist şi tragic – din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual.

Fizic. Pe lângă complicaţiile fizice debilitante obişnuite la bărbaţii care practică activităţi homosexuale, pot fi contractate o mulţime de boli sau infecţii transmise sexual. Deoarece puţini sunt capabili să menţină „monogamia”, promiscuitatea măreşte rapid răspândirea unor asemenea boli, care includ: hepatita B, negii anali, herpesul, gonoreea, sifilisul şi shigella. Ele cauzează simptome asemănătoare gripei, boală cronică a ficatului, diaree severă, crampe, ulcere şi chiar moartea.

Cea mai cunoscută şi mai periculoasă dintre toate bolile transmise sexual este SIDA. În Statele Unite, această boală ucigaşă îi loveşte mai ales pe bărbaţii care se implică în acte homosexuale şi pe utilizatorii de droguri intravenoase şi partenerii lor sexuali.^[10] Se estimează că 30% dintre toţi bărbaţii în vârsta de 20 de ani implicaţi în comportament homosexual vor contracta sau vor muri de SIDA până la vârsta de 30 de ani.^[11]

Emoţional. Un preţ emoţional răspândit al homosexualităţii este depresia. Ea este deseori însoţită de sentimente puternice de singurătate şi vinovăţie, atenuate doar de alcool sau de „încă o” întâlnire sexuală. Relaţiile homosexuale între femei sunt, în mod deosebit, împovărate de posesivitate extremă şi gelozie.

Spiritual. Deşi nu poate fi percepută uşor, consecinţa spirituală este cea mai costisitoare. La fel ca în cazul altor eforturi de a găsi independenţa faţă de Dumnezeu, homosexualitatea ne separă de singura Sursă adevărată de viaţă. Ea ne dă iluzia că putem supravieţui pe cont propriu în lumea noastră dezamăgitoare, fără Dumnezeul care tânjeşte să ne dea darul fără plată al vieţii. (Apocalipsa 22:17) Dar o viaţă fără Dumnezeul Bibliei este lipsită sens, bucurie şi dragoste adevărată. În cel mai bun caz, găsim doar o reprezentare găunoasă, efemeră a ei.

MITUL # 3 – Păcatul Sodomei nu a avut nimic de-a face cu homosexualitatea. Geneza 19:1-8 relatează o întâmplare care a avut loc chiar înainte de distrugerea Sodomei. Doi îngeri se aflau în vizită la Lot, când bărbaţii din cetate i-au înconjurat casa şi au început să strige: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi ca să ne împreunăm cu ei.” (Geneza 19:5) Unii afirmă că termenul evreiesc yadah, tradus ca „să ne împreunăm cu”, ar însemna de fapt „să facem cunoştinţă cu”. Ei spun că păcatul pe care au încercat să îl facă în acea noapte în cetatea Sodomei nu a fost homosexualitatea, ci o violare a ospitalităţii. Ei susţin că acei bărbaţi au nesocotit regulile de ospitalitate din vechime valabile în acele vremuri, atunci când au insistat să facă cunoştinţă sau să-i chestioneze pe vizitatorii lui Lot.

Afirmaţia prezintă probleme serioase. Deficienţa ei fundamentală este că contextul imediat următor arată clar că înţelesul cuvântului ebraic yadah este de ordin sexual prin chiar natura sa. La doar trei versete după aceea, acelaşi termen este tradus „a se culca cu”, cuvânt pe care Lot l-a folosit când le-a oferit bărbaţilor din cetate pe fetele lui virgine în locul bărbaţilor din casa lui: „Iată că am doua fete care nu ştiu de bărbat (care nu s-au culcat cu vreun bărbat); am să vi le-aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea.” (Geneza 19:8)

Oferta lui Lot de a-şi da fiicele, oricât de îngrozitoare era, nu are sens decât dacă înţelegem că intenţia bărbaţilor din Sodoma era violul sexual. Lot nu avea niciun motiv să creadă că bărbaţii ar fi vrut doar să le chestioneze sau să facă cunoştinţă cu fiicele lui. Oricât de groaznic de greşit era Lot, este clar că el credea că bărbaţii s-ar fi mulţumit poate cu violarea fiicelor lui.

Este adevărat că relatarea din Geneza 19 este doar o condamnare a violului homosexual. Dar, aşa cum vom vedea, ea este un exemplu a ceea ce ne învaţă Biblia în alte pasaje: Orice activitate homosexuală este o violare păcătoasă a planului lui Dumnezeu pentru bărbaţi şi femei.

MITUL # 4 – Referinţele biblice care condamnă comportamentul homosexual nu se referă la homosexualitate aşa cum o cunoaştem astăzi. Unii speculează că pasajele biblice care afirmă că activitatea homosexuală este păcătoasă, se referă la o homosexualitate complet diferită de cea practicată în zilele noastre.

De exemplu, ei sugerează că Levitic 18:22, care afirmă: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”, condamnă doar homosexualitatea asociată cu practicile religioase păgâne. O afirmaţie similară se face cu privire la comentariile apostolului Pavel despre comportamentul homosexual din Romani 1:24-27, 1 Corinteni 6:9-10 şi 1 Timotei 1:9-10. Unii presupun că afirmaţiile lui Pavel se refereau doar la pederastie (sex între bărbaţi şi băieţi) sau la prostituţia implicată în închinarea păgână. În fiecare caz se argumentează că Pavel nu se gândea la relaţiile homosexuale „iubitoare şi dedicate”.

O deficienţă majoră în acest gen de speculaţie este că nu există nimic în contextul pasajelor respective care să justifice limitarea înţelesului versetelor în cauză la homosexualitatea implicată în închinarea păgână sau la pederastie. Înţelesul, cu siguranţă, includea astfel de activităţi, dar nu există nicio dovadă care să sugereze că Pavel se referea exclusiv la ele.

Din contră, contextul arată, de exemplu, că este imposibil să reducem înţelesul pasajului din Romani 1:24-27 la pederastie, dat fiind că Pavel se referea la homosexualitatea feminină la fel ca la homosexualitatea masculină: „Căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii: tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii …” (v. 26-27)

Mai mult, o examinare a cuvântului grecesc arsenokoites, folosit de Pavel în 1 Corinteni 6:9 şi în 1 Timotei 1:10, arată clar că intenţia lui era de a condamna toate poftele şi comportamentele homosexuale, inclusiv ceea ce se practică în prezent.

Erudiţii Bibliei au înţeles de mult că termenul grecesc arsenokoites, tradus prin „homosexuali” în 1 Corinteni 6:9 şi prin „perverşi” în 1 Timotei 1:10, înseamnă „unul care se culcă cu un bărbat ca şi cu o femeie, un sodomit”.^[12] De asemenea, s-a demonstrat că evreii din civilizaţia greacă au preluat cuvântul arsenokoites din textul grecesc al Vechiului Testament din Levitic 18:22 şi 20:13, care condamnă activitatea homosexuală în general.^[13]

Este evident că Pavel nu a restrâns înţelesul cuvântului doar la anumite tipuri de comportament homosexual. Chiar şi scrierile antice greceşti îl foloseau cu un înţeles larg, care includea orice comportament homosexual.^[14] Prin urmare, conform lui Pavel, toate formele de activitate homosexuală sunt păcătoase.

MITUL # 5 – Homosexualii nu se pot schimba. Biblia afirmă clar că oamenii pot învinge homosexualitatea. După ce enumeră câteva categorii care, în mod tipic, aparţin necredincioşilor, printre care şi homosexualii, Pavel le reaminteşte credincioşilor din oraşul Corint „şi aşa eraţi unii din voi”. (1 Corinteni 6:11)

Pavel a fost un martor ocular al modului în care puterea îndurării şi harului lui Dumnezeu a schimbat radical vieţile oamenilor, indiferent de luptele lor. Iar Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi astăzi pentru oricine. Înainte de a ne concentra asupra soluţiilor evlavioase pe care Pavel le avea în minte, să examinăm cum contribuie trăirea într-o lume căzută, răzvrătită la relaţii şi atracţii sexuale confuze.

Cum se dezvoltă atracţiile homosexuale?

Oamenii nu se schimbă doar înţelegând mai bine cum se dezvoltă atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex. Dar o înţelegere mai aprofundată poate fi un prim pas important.

Nimeni nu dezvoltă atracţii homosexuale în exact acelaşi mediu. Nici nu putem pune în cuvinte tot ce se întâmplă cu fiecare în parte. Cu toate acestea, cei care îşi spun povestea, vorbesc adesea despre câteva teme comune, care par să facă pe cineva predispus să dezvolte atracţii homosexuale. Temele se concentrează frecvent pe relaţiile părinte-copil, pe interacţiunile între tovarăşii de aceeaşi vârstă şi pe abuzul sexual în copilărie.

Aceasta nu sugerează că toate aceste teme există sau apar în aceeaşi măsură în fiecare caz. Nici nu sunt singurii factori care contribuie la atracţia homosexuală. Cu toate acestea, se pare că au o contribuţie importantă.

Este demn de notat că factori ca genetica şi hormonii pot face ca unii să se nască cu anumite trăsături fizice care îi fac mai susceptibili la formarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex, dar aceştia sunt factori indirecţi. Ei nu oferă certitudinea că cineva va dezvolta atracţii homosexuale mai mult decât oferă certitudinea că o persoană înaltă şi agilă va dezvolta un interes pentru a juca baschet.^[15]Mai mult, factorii respectivi sunt minori în comparaţie cu următoarele.

Relaţia părinte-copil. În fiecare relaţie părinte-copil există un potenţial enorm pentru beneficiu şi vătămare. Mulţi dintre cei care se luptă cu atracţia homosexuală relatează că relaţiile din copilărie cu părintele de acelaşi sex şi/sau cu părintele de sex opus au reprezentat o perioadă de mare dezamăgire şi respingere.

În timp ce unii părinţi, mai mult decât alţii, ar trebui să fie mai îndureraţi din cauza modului în care au eşuat sau şi-au rănit copiii, este greşit să aruncăm toată vina pe părinţi. Pe de altă parte, este la fel de greşit să susţinem că relaţiile din familie nu au nimic de-a face cu dezvoltarea atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex. După cum arată Anita Worthen şi Bob Davies: „De fapt, adevărul se află undeva la mijloc, iar situaţia diferă de la o familie la alta.”^[16]

Relaţia cu părintele de acelaşi sex. Toţi copiii tânjesc să se conecteze emoţional cu părinţii lor, în special cu părintele de acelaşi sex. Această relaţie constituie o parte vitală în procesul de creştere, pentru a ne simţi împliniţi şi siguri ca femei sau bărbaţi. Când un copil creşte simţindu-se deconectat emoţional de către părintele de acelaşi sex, fie că acest lucru este real, fie că este o închipuire, procesul este întrerupt. Dacă distanţarea continuă, procesul nu se încheie niciodată, copilul simţindu-se respins, pustiu şi nesigur pe sine ca băiat sau fată. Adânc, în interiorul său, copilul simte că ceva esenţial lipseşte, ceea ce l-ar putea determina să-şi pună întrebări serioase cu privire la identitatea sa ca băiat sau fată.

O femeie nu-şi amintea ca mama ei să-i fi purtat vreodată de grijă. „Am jucat volei la universitate şi nu a venit niciodată la meciurile mele. A râs când am avut prima menstruaţie. Nu a vrut să mă lase să port sutien când toate celelalte fete din clasă purtau. Pe scurt, nu am simţit niciodată încurajare sau suport în domenii care îmi susţineau feminitatea.”^[17]

Deşi copiii tânjesc cu disperare să relaţioneze cu părintele de acelaşi sex, unii cresc cu suspiciunea că relaţia respectivă le va aduce doar şi mai multă respingere şi suferinţă. Pentru a preveni mai multă suferinţă, mulţi tind să se distanţeze de părintele respectiv. Această formă de autoprotejare se numeşte, în mod obişnuit, „detaşare defensivă.”^[18]

În loc să-şi exprime dorinţa de relaţie şi acceptare, ei o ascund. În loc să rămână deschişi pentru o relaţie apropiată cu părintele de acelaşi sex, devin mânioşi şi neîncrezători. Mulţi încep să privească relaţiile apropiate cu persoanele de acelaşi sex prin ochii mâniei şi neîncrederii.

Un bărbat şi-a amintit cum s-a îndepărtat de tatăl său care îl umilea cu mult timp înainte ca acesta să-şi părăsească familia. Divorţul părinţilor lui doar a făcut lucrul „oficial”. O femeie a spus: „În inima mea, am scos-o pe mama din viaţa mea, emoţional şi relaţional.”^[19]

Respingerea şi ascunderea dorinţei de relaţie cu părintele de acelaşi sex nu au făcut ca dorinţa să dispară. Fără ştirea copilului, ele au făcut ca dorinţa să devină mai puternică. Când dorinţele sexuale încep să apară în anii adolescenţei, dorinţa îngropată, dar în creştere, de dragoste şi relaţie cu persoanele de acelaşi sex, poate să se contopească subtil cu dorinţele sexuale. Cum adolescenţii sunt atraşi de ceea ce le lipseşte şi cum au parte de momente (fie reale, fie imaginare) în care simt că cineva alină dorinţa lor nesatisfăcută de dragoste faţă de persoanele de acelaşi sex, trupul lor s-ar putea să reacţioneze sexual. Astfel de momente, de obicei cu un adolescent mai mare sau cu un adult, au loc adesea când ies la suprafaţă atracţiile sexuale faţă de persoanele de acelaşi sex.

Relaţia cu părintele de sex opus. Relaţia cu părintele de sex opus nu este la fel de crucială pentru dezvoltarea atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi sex. Dar în multe cazuri, ea intensifică o problemă creată de distanţarea şi/sau de atacurile din partea părintelui de acelaşi sex.

De exemplu, un părinte de sex opus poate mări distanţa şi ostilitatea dintre copil şi părintele de acelaşi sex, făcând confidenţe nepotrivite copilului cu privire la diferite probleme matrimoniale. Apoi există situaţii când o mamă superprotectivă nu îi permite fiului ei să rişte să se exprime ca bărbat, manifestând o iniţiativă puternică. Sau îi ridiculizează constant competenţa, făcându-l să se simtă şi mai nelalocul lui, şi mai nesigur ca bărbat. Aceasta ar putea implica şi un tată care şi-a dorit atât de mult un fiu, încât şi-a tratat fata ca pe un băiat, ignorându-i cu totul feminitatea.

Când unui copil, care deja se simte deconectat de părintele de acelaşi sex, i se inhibă, critică, foloseşte sau ignoră genul de către părintele de sex opus, este pregătit terenul din care pot să apară atracţiile homosexuale.

Interacţiunile cu tovarăşii de aceeaşi vârstă. Copiii deziluzionaţi de părintele de acelaşi sex pot să experimenteze şi un grad similar de distanţare şi respingere din partea tovarăşilor de acelaşi sex, ceea ce măreşte nivelul confuziei şi insecurităţii lor. În unele cazuri, ei se aşteaptă la acelaşi gen de tratament.

S-ar putea ca un băieţel să se simtă nelalocul lui printre băieţii de seama lui, la fel cum se simte în preajma tatălui său. De asemenea, s-ar putea ca o fetiţă să nu-şi găsească locul printre fetele de vârsta ei, aşa cum se simte cu mama ei. Dar dorinţa de a corespunde strigă pentru a fi împlinită. În cazul în care copiii sau adolescenţii nu corespund şi nu are loc identificarea cu tovarăşii de aceeaşi vârstă şi de acelaşi sex, ei pot fi atraşi către relaţii nesănătoase, care par să deţină promisiunea acceptării.

Relaţiile cu tovarăşii de aceeaşi vârstă sunt, de asemenea, contextul în care are loc experimentarea sexuală cu „prietenii intimi”. Unii dintre cei care se luptă cu atracţii homosexuale îşi aduc aminte de momente când între ei şi tovarăşii lor de acelaşi sex a avut loc o anumită formă de contact senzual (de exemplu, sărutul). Deşi pentru mulţi copii astfel de evenimente nu sunt neobişnuite, ele pot sădi seminţele adiţionale ale îndoielii şi confuziei cu privire la preferinţa sexuală personală.

Abuzul sexual. În mod tragic, la mulţi bărbaţi şi femei atracţiile homosexuale îşi au rădăcinile şi în incidentele de neuitat ale abuzului sexual din trecut. Abuzul sexual implică orice contact sau interacţiune prin care o persoană mai în vârstă, mai puternică sau mai influentă foloseşte un copil vulnerabil sau un adolescent pentru stimulare sexuală. (Pentru o discuţie mai cuprinzătoare despre abuzul sexual, vezi broşura RBC, When Trust Is Lost CB922)

Abuzul sexual. În mod tragic, la mulţi bărbaţi şi femei atracţiile homosexuale îşi au rădăcinile şi în incidentele de neuitat ale abuzului sexual din trecut. Abuzul sexual implică orice contact sau interacţiune prin care o persoană mai în vârstă, mai puternică sau mai influentă foloseşte un copil vulnerabil sau un adolescent pentru stimulare sexuală. (Pentru o discuţie mai cuprinzătoare despre abuzul sexual, a se vedea broşura RBC, When Trust Is Lost [Când încrederea este pierdută], CB922.) Studiile arată că incidentele de abuz sexual prevalează în copilăria homosexualilor adulţi.^[20] Cei care lucrează cu adulţi care caută ajutor în lupta cu homosexualitatea aud, în mod repetat, întâmplări cu băieţi molestaţi sexual, de obicei de băieţi mai mari sau de bărbaţi. Este ceva obişnuit pentru ei să audă de fete abuzate sexual, în mod tipic, de un bărbat care era un membru apropiat de familie, de un prieten sau de o persoană cu autoritate.

La fel ca în cazul oricăruia dintre factorii menţionaţi, abuzul sexual nu produce automat atracţii homosexuale. Dar pentru unii el poate să reprezinte o parte majoră a contextului în care se formează atracţiile homosexuale. Modul în care vătămarea cauzată de abuzul sexual afectează atracţiile diferă la bărbaţi şi femei.

Efectele negative ale abuzului sexual asupra bărbaţilor. Sentimentele ambivalente puternice simţite în timpul şi după incidentul abuzării sexuale de către un bărbat mai în vârstă contribuie la formarea atracţiilor sexuale. Ambivalenţa înseamnă „să ai două emoţii contradictorii în acelaşi timp”.^[21] Rezultatul este o ruşine şi o confuzie copleşitoare. Faptul că, într-un anume fel, într-un asemenea context îngrozitor, un băiat a simţit o oarecare plăcere, îi aduce un sentiment firesc de ruşine. Reconectarea relaţională şi contactul fizic care au avut loc, în mod natural, l-au excitat sexual şi i-au adus plăcere emoţională şi sexuală, dar l-au făcut şi să se simtă atât de oribil.

Faptul că se bucură de o oarecare plăcere sexuală cu un bărbat sau un băiat mai mare este dificil de acceptat pentru un băiat sau un adolescent. Confuzia ruşinoasă se amplifică atunci când abuzul sexual a fost singurul context în care setea de dragoste şi de relaţie masculină a fost aparent împlinită. Aceasta îi lasă impresia înşelătoare că sexul şi dragostea merg întotdeauna mână în mână.

Ruşinea şi confuzia provoacă gânduri sâcâitoare precum: „Ce spune asta despre mine? Poate că sunt homosexual.” Prin urmare, vătămarea provocată de sentimentele ambivalente poate să îi inducă în eroare pe băieţii confuzi, pentru a crede că sunt ceea ce de fapt nu sunt.

Efectele negative ale abuzului sexual asupra femeilor. Sentimentele intense de trădare, ca rezultat al abuzului sexual, reprezintă frecvent o componentă a ceea ce alimentează atracţiile homosexuale la femei. Trădarea înseamnă experienţa de a fi înşelat, folosit, violat şi abandonat. Adesea, autorii abuzului sexual îşi ademenesc potenţialele victime cu un nivel de afecţiune şi atenţie pe care nimeni altcineva nu le-a mai oferit.

Trădarea abuzului sexual le învaţă pe fetiţe sau pe adolescente că este prea periculos şi dureros să dorească şi să spere dragoste din partea bărbaţilor. Drept rezultat, multe se luptă cu o ură adâncă şi cu neîncredere faţă de bărbaţi. În mod similar, aceasta le îndeamnă să-şi urască feminitatea. Unele devin îngrozite şi scârbite de exprimarea oricărei laturi a feminităţii lor, care tânjeşte să fie iubită şi protejată de un bărbat. În mintea lor, ea este motivul principal pentru care au fost abuzate.

Când o fată, care poate că are deja o dorinţă excepţional de puternică de relaţie cu persoanele de acelaşi sex, deoarece a fost privată de ea, este abuzată sexual de un bărbat, vătămarea trădării poate aprinde atracţiile homosexuale. Atracţiile homosexuale pot să apară la fete când ura faţă de bărbaţi şi o sete ascunsă, nepotolită pentru relaţii feminine există simultan.

Nu toţi cei care simt atracţii homosexuale le întreţin în fantezie sau comportament. Totuşi, cei care o fac, le întreţin pentru ceea ce cred ei că oferă homosexualitatea.

Ce oferă homosexualitatea?

Cei care sunt răniţi şi supăraţi şi care se simt nesiguri şi nelalocul lor ca bărbaţi sau femei, ajung să vadă activitatea homosexuală ca pe un mijloc de a găsi eliberare, de a obţine siguranţă şi de a se răzbuna. Rareori lucrurile încep aşa. Dar odată ce au gustat din ceea ce oferă homosexualitatea, sunt prinşi în capcană. Şi, pe măsură ce încep să caute tot mai mult ceea ce au descoperit, încep să creadă că ceea ce oferă homosexualitatea este necesar şi li se cuvine.

Găsirea eliberării. Mulţi dintre cei care se implică în activitatea homosexuală descoperă că este un mod de a primi dragostea şi acceptarea pe care nu le-au primit de la părintele de acelaşi sex şi/sau de la tovarăşii de aceeaşi vârstă. Ei speră să ajungă la împlinire şi la alinarea vidului dureros din suflet. Ei descriu perioada de dinaintea şi din timpul activităţii homosexuale ca pe un moment în care ceva ce lipsea este pus la loc, într-un fel care le alină singurătatea. După cum spunea un bărbat: „Mă străduiesc să pun ceva la loc în mine însumi, ceva ce nu am primit când eram copil.”^[22]

Alţii văd homosexualitatea şi ca pe un mod de a fi absorbiţi şi cuceriţi de cineva mai important decât ei. Este ceva obişnuit pentru mulţi dintre cei care duc această luptă să fie atraşi de membri ai aceluiaşi sex care par să posede calităţile dorite care simt că le lipsesc. Când sunt captivaţi de cineva mai important, ei pot, de asemenea, să primească de la celălalt ceea ce cred că le lipseşte. Aceasta le aduce sentimente de împlinire, uşurare şi adăpost.

Bărbaţii obţin aceasta în primul rând prin sex, iar femeile, mai mult prin implicare emoţională. De aceea este mult mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi să renunţe la interacţiunea sexuală, dar este atât de greu pentru ele să pună capăt unei relaţii nesănătoase.^[23]

Deoarece alinarea este întotdeauna temporară, ei trebuie să se întoarcă înapoi, mereu şi mereu, pentru mai mult. În acest fel, homosexualitatea devine o adicţie înrobitoare. Un bărbat a asemănat implicarea lui în comportamentul homosexual cu un drog: „Am luat drogul homosexual din acelaşi motiv pentru care alţii iau droguri chimice: doream să mă simt mai bine, doream să fiu acceptat, iar alte lucruri nu-mi aduseseră satisfacţie.”^[24]

Nu numai că eliberarea poate fi găsită în momentele de împlinire temporară, dar ea vine şi când ruşinea de se bizui, în mod repetat, pe ceva pervers care eşuează, amorţeşte dorinţa de a iubi şi de a fi iubit. Un bărbat a spus: „Obişnuiam să fac lucruri de care îmi este atât de ruşine, încât nu văd cum m-aş putea iubi pe mine însumi, cu atât mai puţin cum L-aş putea iubi pe Dumnezeu sau pe altcineva.” Ruşinea a ajuns să fie motivul pentru care se vedea incapabil să ofere şi să primească dragoste. Aceasta i-a adus uşurare prin faptul că a făcut să-i fie mai uşor să nege dorinţa lui dureroasă pentru dragoste. (Pentru o discuţie mai amănunţită despre ruşine şi adicţie, a se vedea broşura RBC When We Just Can’t Stop [Când pur şi simplu nu te poţi opri], CB961.)

Obţinerea siguranţei. Pentru mulţi, relaţiile homosexuale devin, de obicei, o încercare prudentă de a se simţi împliniţi, fără a implica anumite aspecte ale masculinităţii sau feminităţii lor. În implicarea homosexuală, ei pot evita caracteristicile genului lor de care se tem şi pe care le urăsc cel mai mult.

Multor bărbaţi le este teamă să-şi manifeste puterea iniţiatoare a masculinităţii, din cauză că le-a fost ridiculizată, respinsă sau inhibată. De aceea, evită să o exprime. Este un motiv pentru care pasivitatea caracterizează relaţiile personale ale atât de multor bărbaţi care se luptă cu homosexualitatea.

Doar în virtutea faptului că este diferită, o femeie cere mai mult din puterea unui bărbat într-o relaţie apropiată, romantică. În homosexualitate totuşi, un bărbat poate să găsească momente de împlinire nelegitimă fără să trebuiască să-şi ofere puterea, pentru că un bărbat nu va cere putere în acelaşi fel ca o femeie.^[25]

Femeile, pe de altă parte, sunt înclinate să urască şi să se teamă de tandreţea receptivă a feminităţii lor, care a fost exploatată şi trădată. Relaţiile cu bărbaţii necesită măsuri imprevizibile de vulnerabilitate tandră, cu rezultate imprevizibile. În homosexualitate, femeile pot evita fără riscuri această formă de tandreţe, în timp ce dobândesc un sentiment de împlinire.

Oamenii obţin siguranţă în homosexualitate şi prin evitarea relaţiilor non-sexuale cu persoane de acelaşi sex. Implicarea homosexuală devine un mod de a reconcilia situaţia dificilă de a dori dragoste de la persoanele de acelaşi sex şi totuşi de a urî şi a nu avea încredere în relaţiile apropiate cu persoanele de acelaşi sex.

În implicarea homosexuală, ei pot să obţină o fărâmă de dragoste şi relaţie, fără a trebui să intre într-o relaţie apropiată de încredere cu persoanele de acelaşi sex. În parte, de aceea homosexualitatea masculină este marcată de un nivel ridicat de promiscuitate. Precum a descris un bărbat: „Să trec de la un bărbat la altul este modul meu de a obţine o doză din ceea ce vreau, fără să fiu nevoit să mă încred vreodată într-un alt bărbat.”

Cu toate că este adevărat că relaţiile homosexuale feminine tind să dureze mai mult şi să fie caracterizate de o anumită măsură de apropiere emoţională, partenerele nu au cu adevărat încredere în sentimentele celeilalte. Ele se încred, de fapt, în abilitatea lor de a manipula şi a menţine o relaţie care le autosatisface.

Răzbunarea. Cei implicaţi în homosexualitate tind să descopere că ea este un mijloc puternic de a-şi exprima mânia adânc înrădăcinată, în special faţă de cei care i-au făcut de ruşine şi i-au dezamăgit. De exemplu, un bărbat şi-a menţinut relaţiile homosexuale ca un mod de a-l lovi pe tatăl său, care îl umilise fără milă. Există bărbaţi care reuşesc să adopte un comportament feminin, ca un mijloc de a şoca noţiunea celorlalţi despre masculinitate. Ceea ce este adevărat şi pentru unele femei, care adoptă un stil foarte agresiv şi rigid de a relaţiona cu oamenii.

Găsirea alinării, obţinerea siguranţei şi răzbunarea fac homosexualitatea atrăgătoare. Mai important, ele sunt simptomele problemei de bază din homosexualitate.

Care este problema de bază?

Nu există nicio îndoială că cei prinşi în plasa homosexualităţii au inimi răvăşite, cu cicatrice adânci, datorită dezamăgirilor din relaţii, neînţelegerilor şi atacurilor. Oricât de semnificative ar fi acestea totuşi, ele nu reprezintă problema de bază a homosexualităţii.

Problema de bază este aceeaşi cu sursa oricărui gând sau comportament imoral, idolatru. La nivelul cel mai profund, relaţiile homosexuale reflectă dorinţa noastră de a trăi în termeni proprii. Chiar şi când suntem convinşi că sunt greşite căile noastre, depunem toate eforturile pentru a fi autonomi. Cu o independenţă viguroasă, Îl ignorăm pe Dumnezeul care ne-a conceput pentru a găsi odihnă şi împlinire în El. Homosexualitatea este unul dintre numeroasele moduri de a ascunde adevărul despre Cel care ne-a creat pentru a găsi viaţa în El.

În Romani 1:18-26, Pavel face o legătură puternică între homosexualitate şi ascunderea adevărului despre Dumnezeu. Pavel a explicat că înăbuşirea adevărului (v. 8), văzută într-un refuz plin de mândrie şi indignare de a-L onora pe Dumnezeu şi de a-I mulţumi (v. 21) este începutul unei progresii descendente în spirală, spre ceea ce duce la gândire deşartă (v. 21), la pierderea discernământului moral (v. 21) şi, în cele din urmă, la idolatrie (v. 23). Pofta sexuală răzvrătită şi comportamentul sexual răzvrătit reprezintă un mod de exprimare a idolatriei (v. 24-25), ceea ce include homosexualitatea şi alte expresii ale independenţei (v. 26-27).

Fiecare ne-am născut cu tendinţa păcătoasă de a-L ignora pe Dumnezeu şi de a trăi independent de El. Înainte ca cineva să fi păcătuit vreodată faţă de noi, chiar înainte de a fi respirat pentru prima dată, eram înclinaţi să ne îndreptăm în această direcţie: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51:5) Cu alte cuvinte, păcatul este genetic. Deoarece trecutul dureros contribuie la modelarea şi fixarea direcţiilor specifice în care ne trăim tendinţele păcătoase, trebuie să luăm şi acest lucru în considerare. Dar rănile dureroase pe care le avem nu reprezintă niciodată problema de bază.

Aşa dificil cum este, recunoaşterea păcatului independenţei sfidătoare ca problema de bază în homosexualitate, oferă speranţa că schimbarea este posibilă. De ce? Cu toate că Evanghelia lui Isus Cristos nu afirmă că va şterge trecutul nostru dureros, ea ne oferă iertarea pentru răspunsurile noastre păcătoase. Ceea ce ne eliberează, pentru a trece dincolo de inima noastră rănită, pentru a trăi o viaţă plină de pasiune, semnificaţie şi dragoste.

Care este procesul pocăinţei şi creşterii?

Orice discuţie despre schimbare are limitările sale. Este imposibil să cuprinzi pe de-a-ntregul în cuvinte misterul lucrării lui Dumnezeu în inima omenească. Cu toate acestea, gândurile următoare sunt oferite pentru a oferi o călăuzire generală în procesul schimbării care are loc când ne întâlnim cu Dumnezeu.

La ce să ne aşteptăm. Dumnezeu ne oferă o cale pentru pocăinţă şi creştere. Primirea iertării Lui şi adoptarea în familia Lui sunt imediate. Dar umblarea pe cale este un proces de o viaţă. Procesul va fi probabil mai dificil pentru cei care s-au luptat cu homosexualitatea o perioadă mai îndelungată de timp. Dar, indiferent cât de lipsit de speranţă s-ar simţi cineva, speranţa schimbării este reală. În timp, atracţiile chinuitoare faţă de persoanele de acelaşi sex îşi vor slăbi strânsoarea. Dorinţa de a rezista fanteziilor şi comportamentelor homosexuale va deveni mai puternică, pentru că ceva mult mai semnificativ va capta scopul şi pasiunea celui în cauză pentru întreaga viaţă.

Pe cât de importante sunt aceste schimbări, oamenii au nevoie să-şi lărgească aşteptările dincolo de eliberarea de lupta homosexuală. Schimbarea implică şi dezvoltarea unei pasiuni înviorătoare de a-I împărtăşi lui Dumnezeu ce avem pe inimă şi de a-i iubi pe cei care poartă chipul Său. (Matei 22:36-39) Tocmai dezvoltarea acestei pasiuni înlocuieşte dorinţa pentru homosexualitate. Întâlnirea cu iertarea plină de milă a lui Dumnezeu furnizează baza pentru ca o astfel de pasiune să înflorească. (Luca 7:47)

Întâlnirea cu Dumnezeu. Nimic nu are mai multă putere de a transforma oamenii centraţi pe sine în oameni iubitori, decât o uimire şi o apreciere crescânde pentru Evanghelie – povestea remarcabilă a lui Dumnezeu, care a devenit om şi a suferit apoi pentru răzvrătirea noastră păcătoasă împotriva Lui. (Ioan 3:16) Nimic nu are mai multă putere de a ne schimba din interior în exterior, precum credinţa că Cel care a murit în locul nostru a înviat din morţi, pentru a-Şi trăi viaţa prin toţi cei care se încred în El. (Galateni 2:20)

În primul secol, această poveste extraordinară nu numai că a salvat un criminal foarte calculat de la pedeapsa pentru păcatele sale, dar, în cele din urmă, i-a cuprins inima în aşa fel, încât a abandonat persecuţia răutăcioasă împotriva creştinilor şi a devenit unul dintre cei mai convingători martori ai lui Isus Cristos.

Acel om, cunoscut ca apostolul Pavel, a spus că poftele şi plăcerile înrobitoare încep să-şi slăbească strânsoarea asupra vieţii noastre când întâlnim bunătatea îndurătoare şi dragostea lui Dumnezeu. (Tit 3:3-5) Isus ne-a învăţat că eliberarea de păcatul înrobitor are loc când ajungem să cunoaştem adevărul. (Ioan 8:31-36) Cu alte cuvinte, întâlnim îndurarea lui Dumnezeu într-un context al adevărului, nu într-un context al negării.

Cei care se luptă cu homosexualitatea au nevoie să-şi spună cu sinceritate povestea personală. Aceasta va deschide uşa pentru adevăr, îndreptându-i către dimensiuni surprinzătoare ale jelirii şi pocăinţei, şi îi va conduce spre întâlnirea, plină de putere, cu Dumnezeu.

Spunerea poveştii personale. Fiecare are o poveste de spus. Şi este important ca povestea să fie spusă cu sinceritate. Mai ales în cazul celor înrobiţi de o luptă ca homosexualitatea. Deşi va fi dureros, ei au nevoie să-şi spună povestea unui prieten, unui consilier sau unui grup de oameni cărora le pasă şi care înţeleg durerea şi păcatul homosexualităţii.

În orice caz, Dumnezeu ar trebui să audă povestea lor marcată de durere şi păcat. Nu că Dumnezeu ar avea nevoie să fie informat, dar cei care se luptă cu homosexualitatea tind să nutrească mânie şi îndoială faţă de El. Mulţi sunt mânioşi pe Dumnezeu, acuzându-L că „i-a făcut” homosexuali sau că „le-a permis” să aibă atracţii homosexuale. Alţii se îndoiesc de bunătatea Lui fiindcă nu i-a protejat de abuzul sexual din trecut. Dacă nu se confruntă cu onestitate cu mânia şi disperarea lor, inima nu le va fi deschisă pentru a se preda Lui. Faptul de a-I povesti lui Dumnezeu despre viaţa lor creează oportunitatea pentru o predare profundă.

Spunerea poveştii personale oferă, de asemenea, oportunitatea de a pune lucrurile cap la cap, pentru a afla cum s-au dezvoltat atracţiile homosexuale din dezamăgirile din trecut sau din atacurile la demnitatea personală. Deşi înţelegerea în sine nu produce schimbarea, ea ne ajută să punem într-o perspectivă corectă lucrurile pentru care suntem sau nu suntem responsabili. Cei care se luptă cu homosexualitatea nu sunt responsabili pentru prezenţa atracţiilor homosexuale. Nu este vina lor că au fost respinşi, ridiculizaţi sau exploataţi sexual când erau copii. Totuşi, sunt responsabili pentru că L-au ignorat pe Dumnezeu, căutând alinarea, siguranţa personală şi răzbunarea găsite în homosexualitate.

Detaliile poveştii cuiva pot fi de-abia schiţate şi neordonate la început, dar o explorare atentă va expune temele semnificative. Nu totul va fi readus în memorie. Unele lucruri nu au sens. Nici nu trebuie. Nu reamintirea completă sau faptul de a avea o explicaţie pentru tot ceea ce s-a întâmplat pregătesc contextul pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Ci o inimă deschisă pentru a jeli rănile adânci din viaţă, ca şi vătămarea pe care ne-am provocat-o noi singuri, pe care am provocat-o altora şi lui Dumnezeu, ca răspuns la rănile respective.

Acceptând jelirea. Jelirea înseamnă să simţim durerea pentru ceea ce am pierdut sau pentru ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Cei mai mulţi evită să-şi jelească durerile adânci ale vieţii. Pentru mulţi, pare atât de lipsit sens. Pentru alţii, este prea înfricoşător. Dar este cea mai bună cale de urmat. Celor care jelesc, Dumnezeu le promite mângâiere, iertare şi că îi va atrage la El. (Matei 5:4, Iacov 4:8-10) În loc să ducă la o disperare mai mare, jelirea trezeşte în inima noastră o sete după Dumnezeu pe care numai El o poate potoli.

Sunt multe de jelit când se spun poveşti dureroase: durerea de a nu primi niciodată atenţia sau aprobarea unui tată, o mamă căreia nu i-a păsat niciodată, batjocurile înţepătoare din partea părinţilor sau a tovarăşilor de acelaşi sex, pierderea încrederii şi inocenţei ca rezultat al abuzului sexual. Dar jelirea nu trebuie să se sfârşească aici. Este la fel de important să jelim răspunsurile noastre păcătoase la faptul că am fost răniţi.

Jelirea păcatului este experienţa unei inimi cuprinse de o tristeţe adâncă, din cauza felului în care viaţa noastră se află, în mod diabolic, în conflict cu ceea ce a intenţionat Dumnezeu. În loc să iubească, mulţi dintre cei implicaţi în homosexualitate i-au folosit în mod egoist pe cei pe care pretind că îi iubesc, pentru a găsi alinare pentru goliciunea lor interioară. În loc să dăruiască, mulţi i-au înşelat pe ceilalţi, evitând relaţiile apropiate, non-sexuale cu persoanele de acelaşi sex, pentru a rămâne în siguranţă. În loc să ierte şi să caute restaurare, mulţi au căutat să egaleze scorul cu cei care le-au greşit sau i-au violat.

Inima ar trebui să ne fie străpunsă de modul greşit în care am căutat eliberare, siguranţă şi răzbunare. Dar şi mai semnificativ este păcatul de bază de a ne înstrăina de Dumnezeu (Psalmul 51:3-4), înlocuindu-L cu un idol şi refuzând să acceptăm genul dat nouă de El.

Când oamenii încep procesul de a-şi spune povestea şi de a accepta jelirea, pot să vadă profunzimea nevoii lor de a fi iertaţi de Dumnezeu. Când jelesc din cauza păcatului înfăptuit şi acceptă iertarea lui Dumnezeu, povestea uimitoare a modului în care dragostea şi iertarea lui Dumnezeu se intersectează cu povestea lor personală împovărată de tragedie şi păcat va începe să le cuprindă inimile. Când vor primi iertarea îndurătoare a lui Dumnezeu, făcută posibilă prin Isus Cristos, recunoştinţa şi încrederea în bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu vor începe să înlocuiască amărăciunea şi îndoiala. (1 Ioan 4:9-16)

Pericolul spunerii poveştii noastre este că ea poate fi folosită greşit. Oamenii pot să fie atât de prinşi în trecutul lor dureros, încât îl folosesc ca să-şi justifice mai departe implicarea în homosexualitate şi în alte păcate. Dar aceasta reprezintă o folosire greşită a adevărului. Scopul ultim al dezvăluirii sincere a propriei poveşti este jelirea cu lacrimi a păcatului, care duce la pocăinţă. (2 Corinteni 7:8-10)

O inimă gata pentru pocăinţă. Ce este pocăinţa? Este o schimbare a inimii care ne ajută să depindem de Dumnezeu. Este un proces umil, de renunţare la credinţa noastră într-un dumnezeu fals şi de a unire a noastră cu inima şi gândirea Celui care ne-a făcut pentru Sine. (Luca 15:17-21)

Dar pocăinţa nu este ceva ce doar alegem să facem. Este şi ceva ce ni se întâmplă, atunci când Dumnezeu Însuşi produce în noi schimbări pe care nu le-am putea produce niciodată prin propria noastră putere. Partea noastră este să avem o inimă pentru pocăinţa pe care ne-o dă El, să credem că este posibilă şi să o căutăm cu stăruinţă în rugăciune.

De multe ori, cei care vor să părăsească viaţa homosexuală simt că situaţia lor este lipsită de speranţă. Dar o inimă care caută pocăinţa nu oftează cu disperare: „Nu mă mai poate ajuta nimeni!” Ci continuă mai degrabă să spună: „Sunt greşit şi departe de cel care am fost creat să fiu, dar nu sunt fără ajutor. Am gustat destul din iertarea lui Dumnezeu, ca să ştiu că este bun. Deşi a îngăduit să se întâmple anumite tragedii în viaţa mea, devin din ce în ce mai convins de bunătatea Lui, pe măsură ce El ia ceea ce alţii au intenţionat să rănească şi foloseşte spre bine. (Geneza 50:20) Voi continua să cer, să caut şi să bat, ca Dumnezeu să mă ierte şi să mă înnoiască.” (Luca 11:9-13)

La timpul Său, Dumnezeu le va da celor implicaţi în homosexualitate genul de schimbare pe care o caută ei cu adevărat, dacă intenţionează, în mod serios, să folosească schimbarea pe care o dă El pentru scopurile Sale iubitoare. Pavel a afirmat: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32)

O pasiune pentru a iubi. Întâlnirea iertării lui Dumnezeu slăbeşte prinsoarea puternică a homosexualităţii şi dă naştere, treptat, pasiunii de a-i iubi pe ceilalţi. Aspiraţia de a trăi chemarea de a fi nişte „imitatori ai lui Dumnezeu” care „trăiesc o viaţă de dragoste” (Efeseni 5:1-2) este ceea ce poate pune capăt şi poate înlocui o luptă ca homosexualitatea. Dacă homosexualitatea nu este înlocuită cu o pasiune crescândă de a iubi, se prea poate ca orice eliberare din lupta cu homosexualitatea să fie doar temporară.

În loc să se folosească de oameni, pasiunea crescândă de a iubi are ochi pentru a vedea demnitatea din ceilalţi şi pentru a se gândi creativ la modalităţi de a o evidenţia. În loc să evite relaţiile apropiate cu persoanele de acelaşi sex sau cu persoanele de sex opus, ea îşi asumă mai degrabă riscul să se implice, dând din tăria sa plină de grijă sau din tandreţea sa, fără să aibă nevoie să cunoască rezultatele. În loc să caute răzbunare, ea tânjeşte să ofere acelaşi fel de iertare şi reconciliere pe care le-a primit de la Dumnezeu.

Nimic nu aduce mai multă satisfacţie şi bucurie decât uimitorul privilegiu de a anticipa fiecare nouă zi ca pe o ocazie de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi ca o ocazie ca El să ne folosească viaţa ca pe un instrument al binelui în vieţile altora. Pasiunea de a iubi şi a fi iubit este esenţa pocăinţei şi creşterii.

Ce are de făcut un prieten?

Isus a fost prietenul păcătoşilor. Ca urmaşi ai Lui, trebuie să ne gândim ce înseamnă să fim implicaţi ca prieteni în bătălia pentru sufletele oamenilor. Dacă vrem să fim prieteni cu cei care se luptă cu homosexualitatea, trebuie mai întâi să fim deschişi la faptul că în viaţa oamenilor există multe forme de lupte sexuale care se desfăşoară în ascuns, inclusiv homosexualitatea.

Lupta unui prieten sau unui membru de familie cu homosexualitatea surprinde şi înspăimântă mult prea mulţi creştini. Mulţi se simt şocaţi şi speriaţi şi, în mod tipic, se retrag. În cel mai bun caz, unii recomandă consilierea sau îi încurajează să se oprească pur şi simplu. În ambele cazuri, ei pierd din vedere problemele de bază ale durerii şi păcatului.

Să presupunem, pentru un moment, că am avea ochi să vedem problemele de bază din inima omenească. Cunoscând agonia din inima noastră, diferitele pofte şi independenţa cu care ne luptăm noi toţi, lupta altuia cu homosexualitatea nu ne-ar lua pe nepregătite şi nu ne-ar paraliza de teamă. Prin urmare, am fi prieteni mai buni.

Mulţi dintre noi suntem, de asemenea, vinovaţi de abordarea homosexualităţii cu o atitudine făţarnică. Ne purtăm de parcă acest păcat este mai mare decât al nostru, limbajul nostru transmiţând ostilitate, batjocoră şi dezgust, ceea ce, din păcate, pătează chemarea la Evanghelie. Făţărnicia este un motiv important pentru care nu suntem prieteni precum Cristos, pentru cei care se luptă cu homosexualitatea.

Este necesar să avem mai mult din atitudinea despre care a vorbit Isus când a spus: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poţi să zici fratelui tău: «Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi», şi când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Luca 6:41-42)

Cuvintele lui Isus ne amintesc că, dacă vedem păcatul altora fără să îl vedem mai profund pe al nostru, tăgăduim dreptul şi privilegiul nostru de a-i invita la un mod de viaţă diferit. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi pentru a fi prieteni mai buni, asemenea lui Cristos, pentru cei care se luptă cu homosexualitatea, mărturisind şi renunţând tot mai mult la făţărnicia noastră.

Dacă ne deschidem ochii pentru a vedea durerea şi potenţialul pentru poftă din noi toţi, şi dacă îngăduim ca profunzimea păcatului nostru să ne smerească, putem întinde o mână de ajutor, cu compasiune adevărată, şi putem crea un context în care oamenii se vor simţi deschişi să mărturisească lupta lor cu homosexualitatea, să audă adevărul şi să găsească speranţa.

Referinţe

^[1] The Diary of Anne Frank, pag. 130-131.

^[2] Straight and Narrow, pag. 110-111.

^[3] How Will I Tell My Mother? de J. Arterburn, pag. 98-99.

^[4] Archives of General Psychiatry 48, Feb. 1991, pag. 127; Comprehensive Psychiatry 34, Mai/Iunie 1993, pag. 154.

^[5] The Gay Report de K. Jay şi A. Young, pag. 728.

^[6] Science, 258, 1991, pag. 1034-1037.

^[7] A Freedom Too Far de C. Socarides, pag. 93.

^[8] Archives of General Psychiatry 48, 1991, pag. 1089-1096.

^[9] Homosexuality and the Politics of Truth, pag. 83.

^[10] Sex in America de R. Michael, pag. 216.

^[11] Clinical Psychiatry News, octombrie 1994, pag. 5.

^[12] Thayer’s Greek-English Lexicon, pag. 75.

^[13] Vigiliae Christianae 38, 1984, pag. 125-153.

^[14] Answers to Your Questions about Homosexuality, ed. C. Lanning, pag. 66.

^[15] Homosexuality and the Politics of Truth, pag. 94.

^[16] Someone I Love Is Gay, pag. 44.

^[17] Anything for Love, mărturie Harvest.

^[18] Reparative Therapy of Male Homosexuality de J. Nicolosi, pag. 104-107.

^[19] Freed to Love, mărturie Harvest.

^[20] Child Abuse and Neglect 16, Nr. 6, 1992, pag. 855-864.

^[21] The Wounded Heart de D. Allender, pag. 127.

^[22] A Freedom Too Far, pag. 112.

^[23] Alinarea prin sex nu durează atât de mult ca alinarea printr-o legătură emoţională. Aceasta explică parţial de ce relaţiile homosexuale masculine sunt, în mod tipic, scurte şi promiscue, şi de ce relaţiile homosexuale feminine tind să dureze mai mult.

^[24] How Will I Tell My Mother? Pag. 85.

^[25] Deşi bărbaţii implicaţi în homosexualitate au deseori câteva prietene, aceste relaţii sunt, de obicei, similare relaţiilor pe care le-au avut cu o mamă dominantă sau cu o soră mai mare, care nu i-au încurajat să aibă o iniţiativă puternică în relaţii.

Alte resurse

Coming Out of Homosexuality de Bob Davis şi Lori Rentzel (InterVarsity Press, 1993).

Straight and Narrow? de Thomas Schmidt (InterVarsity Press, 1995).

Someone I Love Is Gay de Anita Worthen şi Bob Davies (InterVarsity Press, 1996).

Homosexuality and the Politics of Truth de Jeffrey Satinover (Baker Books, 1996).

Harvest USA (215-342-3585): O misiune creştină care întinde o mână de ajutor celor care se luptă cu homosexualitatea, ca şi familiilor afectate de homosexualitatea cuiva drag.

[Jeff Olson, When Passions Are Confused. Understanding Homosexuality. Copyright © 1996 RBC Ministries, Grand Rapids, Michigan, www.ourdailybread.org. Jeff Olson este consilier licenţiat în Michigan şi lucrează la departamentul de corespondenţă biblică al RBC.]