de Joe Dallas

Joe Dallas

Ştiu ce ceri şi, cu respect şi tristeţe, trebuie să spun „nu”.

Ştim că simţi că ai fost întotdeauna o femeie într-un trup de bărbat – am văzut interviurile şi coperţile revistelor – şi de luni de zile anticipam dovada fotogenică a noii tale identităţi. Ei bine, astăzi secretul a fost dezvăluit. Şedinţa ta foto pentru viitoarea copertă a revistei Vanity Fair a devenit virală şi iată-te pozând îmbrăcat ca femeie, zicând: „Spuneţi-mi Caitlyn.”

Dar sincer, Bruce, nu pot. Dacă ţie chiar nu-ţi pasă de numele tău anterior, atunci aş putea să-ţi spun în alte feluri. De exemplu, Realizat, desigur, şi Iubit de Dumnezeu. Aş opta şi pentru Preţios, ca unul din milioanele de suflete pentru care a murit Hristos; Inteligent, din tot ce am văzut şi auzit; şi Talentat (asta e simplu) atât în atletism, cât şi în articulaţii. Ţi-aş spune bucuros toate acestea, pentru că ţi se potrivesc. Dar să-ţi spun Caitlyn nu este o opţiune, deoarece cred că dacă aş face-o, m-aş alătura ţie într-o amăgire bine orchestrată. Cred că în gândirea ta Caitlyn este sinele tău real. Dar pentru mine ea este adevăratul mit.

Nu că ţi-ar păsa, şi de ce ţi-ar păsa? Tu eşti o icoană cu un palmares olimpic uimitor; eu sunt un blogger necunoscut, care te-a aclamat cu decenii în urmă şi astăzi are o opinie contrară opiniei tale. Dar este o opinie împărtăşită de milioane de oameni, care se ţin de noţiunea demodată că sexul dat nouă la naştere ne este destinat pentru totdeauna, nu este receptiv la renegociere sau remodelare. Deci, vorbind ca unul dintre cei mulţi care cândva te-au admirat profund, dar acum sunt uimiţi şi întristaţi de tranziţia ta frapantă, aleasă de tine în mod deliberat, îngăduie-mi să răspund la cererea ta publică.

Nu pot, fiindcă suntem proiectaţi –

Bruce Jenner antrenându-se pentru Jocurile Olimpice din 1976

Copilul care te-ai născut a devenit un bărbat care încearcă să devină femeie, dar care a început de fapt ca băiat. Iar asta nu a fost un accident.

Unul din primele lucruri spuse despre un nou născut este o identificare sexuală – „E băiat!” sau „E fată!” Este ceva instinctiv; nimeni nu ne învaţă să spunem asta, dar o spunem pentru că sexul cu care ne naştem este ceva ce recunoaştem şi, în acelaşi timp, celebrăm.

Mai mult, este o caracteristică primară; un specific divin şi decisiv, cu care suntem fiecare înzestraţi de un Creator care ştie dinainte cine vom fi şi ce vom fi. (Ieremia 1:5) Iar acel „ce” este stabilit dinainte pentru toată viaţa.

Este parte a deosebirii pe care Însuşi Dumnezeu a creat-o de la început, deosebirea bărbat-femeie. El i-a dat o valoare atât de mare, când a spus că experienţa omenească ar fi incompletă fără ea. (Geneza 2:18) Deci trupul dat nouă la naştere, inclusiv statutul său masculin sau feminin, contează enorm. Este dinainte cunoscut, atribuit, de neschimbat. Încercarea de a-l schimba nu este numai imposibilă; este un afront la competenţa şi alegerea Creatorului.

Ai spus public: „Bruce a trăit o minciună în fiecare zi”, iar ca să spui un asemenea lucru, probabil că ai simţit cu adevărat că masculinitatea ta a fost de fapt o falsitate. Dar nu este posibil şi, de fapt, mai probabil că o vezi ca pe o înzestrare cu care, din motive pe care poate nu le înţelegem, nu te-ai simţit niciodată confortabil? După cum gândesc eu, minciuna a fost disconfortul, nu înzestrarea. Respingerea chiar a lucrului care te-a identificat din pântecele mamei tale pare a fi culmea relei credinţe.

– şi nu pot fiindcă ceea ce este proiectat are prioritate faţă de dorinţele noastre.

Bruce Jenner şi soţia lui Kris în septembrie 1993

Sunt gata să admit că nu mă raportez la experienţa transgender. Nu am dorit niciodată să fiu altceva decât bărbat, deci nu o să pretind că ştiu cum a fost lupta ta în această privinţă.

Şi totuşi, într-un fel ştiu. Fiindcă ştiu cum este ca oamenii să-ţi spună că eşti ceea ce eşti şi că nu poţi schimba ceea ce eşti, chiar dacă simţi că trebuie. Atâta pot să înţeleg, fiindcă, într-un anume fel, ca şi ţie, mi s-a spus că nu puteam să schimb ceea ce era de neschimbat.

Cu treizeci și unu de ani în urmă m-am pocăit de comportamentul homosexual şi am renunţat să mă identific drept „homosexual”. Trei ani mai târziu m-am căsătorit. Vechii mei prieteni mi-au spus că nu puteam schimba ceea ce eram şi că acea căsătorie va fi o ipocrizie, că nu va dura niciodată şi că am fost înşelat. Se întâmpla cu douăzeci și opt de ani în urmă şi atât căsătoria mea, cât şi familia pe care a produs-o, deşi foarte imperfecte, reprezintă totul pentru mine. Cu siguranţă, am mai mult decât am gândit vreodată că voi avea.

Astfel că înţeleg. Apreciez nevoia de a refuza să-ţi schimbi opinia, chiar şi atunci când toată lumea pare să spună că este nisip mişcător. Dar chiar, cum facem diferenţa?

Cred că aceasta are de-a face cu modul în care am ajuns aici şi cu Cine a aranjat asta. Dacă noi, ca oameni, suntem doar o întâmplare – fără un Creator, fără un plan – atunci ce simţim este determinantul final.

Dar dacă suntem fiinţe create, ceea ce contează nu este atât de mult ce simţim că suntem, ci ceea ce spune Creatorul nostru că suntem. Iar conformitatea cu planul Său, evidenţiată atât de sexul pe care ni l-a atribuit, cât şi de standardele pe care ni le-a dat în Scriptură, are prioritate asupra a ceea ce simţim, oricât de pasionate şi de adânc înrădăcinate ar fi sentimentele noastre.

Bruce Jenner ca transgender bărbat-către-femeie

Priveşte asta într-un alt mod. Dacă aş spune că toată viaţa m-am simţit Napoleon Bonaparte, în ciuda tuturor dovezilor fizice şi faptice ale contrariului, şi că, prin urmare, o să-mi modific trupul ca să arate ca al lui, în mod logic, mi-ai spune că problema sunt sentimentele mele, nu trupul meu. Dacă aş protesta, spunând că simt că Joe Dallas este o minciună, iar Napoleon este adevărul, poate că ai aprecia pasiunea sentimentelor mele, dar tot ai concluziona (din nou, în mod logic) că problema este sentimentul meu sau conceptul meu de sine, sau identitatea mea. Dar nu trupul meu. M-ai încuraja să privesc convingerea mea falsă mai degrabă ca pe un lucru căruia să mă împotrivesc, decât ca pe unul pe care să-l satisfac. Şi, cu siguranţă, dacă aş zice: „Spune-mi Napoleon”, ai refuza.

De aceea, eu şi nenumăraţi alţii vom refuza cererea ta de a te numi Caitlyn. Fiindcă indiferent cât de artistic îţi reconfigurezi trupul masculin, el va rămâne, în cel mai bun caz, un trup masculin reconfigurat. Niciodată feminin; întotdeauna având sexul care ţi-a fost atribuit. Iar aceasta ne tulbură şi chiar ne înspăimântă, fiindcă sunt unii care au luat aceeaşi decizie, au ajuns să o regrete şi s-au trezit îngrozitor de deziluzionaţi, deoarece schimbarea drastică pe care au făcut-o pentru a-şi rezolva conflictul, nu l-a rezolvat deloc.

Dar cine ştie unde vor duce toate acestea? Unii care au luat decizia pe care ai luat-o tu, au regretat-o, apoi au revocat-o cât de bine au putut, găsind pace cu Dumnezeu şi cu ei înşişi în acest proces. Rugăciunea mea fierbinte este să devii unul din ei, recâştigând bărbatul care ţi-a fost scris să fii, renunţând la falsitatea femeii care – din nou, cu tot respectul cuvenit – cred cu fermitate că nu poţi niciodată deveni.

„De îndată ce va apărea coperta revistei Vanity Fair voi fi liberă”, ai declarat recent.

Ei bine, Dumnezeu te iubeşte, Bruce, iar eu văd lucrurile altfel. Cred că deşertăciunea este credinţa ta în Caitlyn. Şi sper şi am încredere că de îndată ce deşertăciunea va ieși la suprafaţă, iar în locul ei va veni să domnească Hristos, atunci şi numai atunci mitul va lua sfârşit. Iar atunci, bărbatul care ne lipseşte atât de multora dintre noi, va descoperi că este cu adevărat liber.

Facă-se voia lui Dumnezeu! Cu sinceritate, îţi dorim toate cele bune.

[Joe Dallas, Bruce Jenner: “Call me Caitlyn”. Dear Bruce: “I Can’t”. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune.]